5,384 matches
-
că nu prea sclipește de inteligență, am zis. Bine, o să mă duc să o aștept. Felul în care Antonia rostea „Anderson”, care altădată îmi suna ciudat de oficial, avea acum o notă de intimitate îngrozitoare; iar faptul că Palmer era răcit mă enerva teribil. Antonia mă strânse de mână, își schimbă puțin poziția și-și sprijini capul de genunchiul meu. O doream și dorința începea să devină chinuitoare. — Gândul la Honor îmi dă o stare de încordare, spuse Antonia. — Dar v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
aibă un puternic accent german dar, când mi s-a adresat, am rămas surprins de vocea ei plină și de engleza educată pe care o vorbea. Îi uitasem glasul. — Unde este fratele meu? a întrebat. — E acasă, am răspuns. E răcit. Nu e nimic grav. O să vă duc acolo imediat. Mașina e în fața gării. Dați-mi voie să-l duc eu pe ăsta, și am luat cel mai mare dintre pachete. În timp ce mi-l întindea, Honor Klein s-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
comit asupra stârvului său ignorant și barbar. Tare-mi venea să-l trimit urlând pe lumea cealaltă când lua cu furculița mâncare direct din castron sau când leorbăia supa din lingură în loc să aștepte, ca tot omul bine crescut, să se răcească sau când, Doamne ferește, încerca să exprime o părere pe orice temă... Și ce mă înspăimânta cel mai mult în legătură cu această dorință ucigașă era ideea că, dacă aș fi încercat, aș fi avut șanse să izbutesc! Existau șanse să mă ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
mele. Când aveam vreo paisprezece-cincisprezece ani le scoteam la soare, în curtea din spate, și le ridicam, le ridicam și iar le ridicam. — O să te-alegi cu o țura de la chestiile alea, mă avertiza mama pe geamul de la dormitor. O să răcești dacă stai îmbrăcat numai în costumul ăla de baie. Ceream să mi se expedieze broșuri cu Charles Atlas și Joe Bonomo. Priveliștea bustului meu musculos reflectată în oglinda din dormitor devenise plăcerea vieții mele. La școală îmi înfoiam mușchii sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
secunde, apelul ei intră În căsuța vocală. Nu după multă vreme, telefonul Începu din nou să sune. În mod evident, Alixe era disperată să dea de mine. Am răspuns. Alixe părea să aibă probleme cu vocea, ca și cum ar fi fost răcită. —Rochia este OK? am Întrebat-o. — Îmi place la nebunie r-r-rochia, bâigui Alixe. Dumnezeule, plângea? —Alixe, ești bine? Nu de mine e vorba. E S-s-s-ÎhÎSanford. A murit. —Îngrozitor. Habar nu avusesem că Alixe era așa de apropiată de el. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ceva foarte important. Toate micile detalii, mirosul așternuturilor, mâncarea din farfurii, culoarea globulețului, chestiile de genul ăsta sunt întotdeauna date deoparte în tehnoredacție. Singurul tipar în ceea ce privește moartea în leagăn este că fenomenul tinde să se amplifice toamna, pe măsură ce vremea se răcește. Acesta e faptul pe care șeful meu vrea să-l scoatem în față în primul episod. Ceva care să sperie lumea. Cinci copii, cinci episoade. În felul ăsta, îi facem pe oameni să citească serialul cinci duminici la rând. O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
legate de sindromul morții infantile subite. O să ținem trează speranța. Unii încă mai cred că puterea vine din cunoaștere. Putem să le garantăm clienților care cumpără spațiu publicitar un public-țintă cât se poate de implicat. Afară începe deja să se răcească. Mă întorc în redacția de știri locale și-l rog pe șeful meu să-mi facă și mie o mică favoare. Cred că e posibil să fi găsit un tipar. Se pare că toți părinții i-au citit copilului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Și încă îmi mai suna în cap vocea lui Nash. Îl vedeam pe Nash în fața ochilor, curgându-i balele la ideea de a avea la dispoziție orice femeie, oriunde, frumoasă și cooperantă, măcar pentru câteva ore, până începe să se răcească și să se descompună. „Ia spune-mi“, mi-a zis, „care ar fi diferența față de majoritatea relațiilor?“ Oricine, absolut oricine s-ar putea transforma într-un zombi sexual la dispoziția ta. Însă, dacă asistenta austriacă, Helen Boyle și John Nash
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
derivă. După alți cîțiva kilometri, un nou val mare, alb, blochează drumul. Țăranul se ridică de pe scaunul ghidului, coboară și croiește o pîrtie, apoi urcă din mers. Zăpada adusă de el, ca și rafalele viscolului, pătrunse prin ușa deschisă, au răcit de-a binelea interiorul cursei. Pasagerii toți stau cu gîturile întinse și cu ochii măriți, privind înainte îngroziți de gîndul că ar putea rămîne troieniți în plin cîmp, pe șosea. La fiecare mișcare laterală a mașinii, sub presiunea vîntului în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
șefă dacă-i ofeream.... E drept, știindu-se că-s pacienta profesorului, toți... Totuși, puteam să am foaia completată imediat după vizită, să pot ajunge mai repede la autogară... Acum aș fi fost acasă." Țevile de sub canapea încep să se răcească, iar dinspre geam coboară valul de răceală. Aura se mută pe locul din mijloc, strîngîndu-și blana la piept, cu o ciudă mereu crescîndă că a scăpat cursa rapidă. Dumnezeule mare! exclamă șoferul, răsuflînd ușurat, trăgînd frîna de mînă. Am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu privirea spre una din sacoșe. Dacă-i apucă aici colita? Colita! -face un gest furios soția. Nu eu i-am îmbolnăvit de colită răbufnește soțul. Eu, sigur că da! Puteai să le mai dai piept o lună, pînă se răcea, nu să-i înțărci în miezul verii. Sigur, asta-i teoria maică-ti, ce știe și ea de la radio-șanț. C-aveam să-i țin de gîtul meu pînă la grădiniță. "Mama măcar a avut bunul-simț să ne ajute cu ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pară preocupat de carne este că mi-a fost dragă bunica ta, de ce-aș minți?, știi doar că era o femeie frumoasă, dar, probabil, ea crede că eu am dat declarația aceea... Apoi, treptat, relațiile între noi s-au răcit, ba chiar s-au înăsprit cînd a vrut să mi te ia... De ce să mă ia?! tresare fata. Cînd asta? Acum vreo nouă ani, ai prins și tu o bucățică de ceartă, tocmai veneai de la școală... Bunicul tău fusese reabilitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
azi că Vlădeanu de la noi e consătean cu Theo. Indiferentă, așezată comod într-unul din fotoliile din fața biroului, femeia continuă să-și facă de lucru cu hîrtiile aduse la semnat. Ce mai face Iftimie? schimbă vorba directorul. Mmm, bine. Cam răcit; toată ziua pe șantiere, că nu-s gata blocurile... Răcit! rîde Haralamb. Soția lui ce face? Ochii mari, albaștri, ai Teonei se aruncă spre el, ca o zvîcnire. Dacă nu ne-ar îngriji soțiile cînd sîntem bolnavi... o întoarce directorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
parcă nici n-ar fi a ei. Întotdeauna a respins-o. Poate că, într-adevăr, nu-i a ei. Ce-ar fi să mă interesez? Da'-i seamănă. "Leit Aglaia." Mă doare capul, încep să amețesc." Nea Toadere, să nu răcești, bre, hai de la fereastră. Îmi place cum vorbești, Mihai, încearcă un surîs trist Săteanu, luîndu-l de după umeri parc-aș fi din nou acasă. Dacă mai fac petrecerea mîine seară și-ți vin părinții, nu te supăra! aș vrea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
atenția spre Highgate Hill și spre rețeaua de străzi care înconjoară Centrul de Sănătate Grove. Într-una din casele aflate pe o stradă adiacentă, Naomi, soția lui Alan Margoulies, pregătea micul-dejun al bebelușului. „Pregătea“ înseamnă că turna apă fiartă și răcită din ceainicul electric în grămăjoara de pudră nutritivă cenușie din castronul de plastic. Însă, din cine știe ce motiv, acest gest banal îi vibra în minte ca sunetul metalic al disperării. Fetița era ancorată în scaunul ei înalt cu niște hamuri speciale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
împreună cu aerul firesc al unui cuplu de bătrâni căsătoriți de mult. Dispărură înspre Caledonian Road. Alan se simțea mult mai bine după dușul fierbinte. Se udase teribil în timpul exercițiului din după-amiaza aceea și îi fusese frig. Se temea că va răci, pentru că știa că mai contagioasă decât o secție de spital nu poate fi decât o reuniune de medici. Cu destulă naturalețe, Alan preluase controlul grupului de orientare în care fusese pus de facilitatorul cel lipsit de păreri și de eficiență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
capota de cioburi mici și albăstrii (ca solzii de plătică), iar Fane m-a alergat, m-a prins și mi-a sucit mâinile la spate până au venit plutonierul și nevastă-sa (asistenta care îmi făcuse o dată moldamin, când eram răcit), țipau roșii ca racii fierți, el în pijama, ea în capot, au venit pe urmă toți și Fane le-a zis că țin cu Dinamo. Mai târziu a venit și tata (care ținea cu Steagu), pe urmă a plecat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Într-o duminică dimineața, însorită, veselă, nu în cea în care un gâscan bătrân și înfoiat (Dobrin, ajuns la Oțelul Târgoviște) a prins șarpele vișiniu în cioc și a dat cu el de pământ, în alta, când tata era puțin răcit, unul dintre bărbații ăia tuciurii, trădat de iubita lui (într-un meci amărât cu I.P.A. Aluminiul Slatina), a aruncat o bară de fier înspre teren, dar n-a nimerit până acolo, ci a lovit un om de pe rândurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Emil și detectivii? Sau Aventurile lui Tom Sawyer? Sau Comoara din insulă? Dacă nu, vai de capul vostru! Despre mama-mare ar fi bine să știți că făcea foarte des scovergi, care erau grozave fierbinți și tari ca piatra când se răceau. După ce m-am născut, cum nu putea ține minte numele ăsta, Filip (care trebuie să i se fi părut de pe lună), se lăuda în dreapta și-n stânga că are un nepoțel pe care-l cheamă Anton. Nu știu dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
supărare la Sinaia, unde respirau aer de munte fiii lui (eu și bebelușul Matei) și i-a povestit totul, de-a fir a păr, soției (mama); ascultându-l, mama s-a făcut de piatră, ca scovergile din Ferentari când se răceau; de piatră fiind, mama era inimaginabil de frumoasă; Sanda, nevasta subinginerului Sandu, care avea și ea pe-atunci un bebeluș (nu ca Matei, fiindcă nici un bebeluș nu se compara cu el), a apărut odată în apartamentul 40, din D 13
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
în casă nouă și nu se găsise nimeni care să-i care mobila și să vină cu un aparat foto. Mama, am observat eu, deși era inimaginabil de frumoasă, nu mai părea de piatră ca scovergile din Ferentari când se răceau. N-au împietrit-o nici telefoanele pe care le-a primit de la un șofer dat afară de tata (un băiat răzbunător), din care afla că domnu’ inginer vine foarte des în București, nu la două-trei săptămâni, ci la patru-cinci zile o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
rîdă, de fiecare dată. CÎnd rîdea, era ușor să-ți imaginezi că e cel mai fericit om din lume, nu doar cel mai inteligent. Nu ieșea În fiecare noapte și uneori - tot mai frecvent, pe măsură ce se scurgeau săptămînile și se răcea vremea - ne petreceam serile tolăniți amîndoi În vechiul fotoliu de piele și ascultînd discuri, și În primul rînd Charlie Parker și Billie Holiday. Avea o combină hi-fi adevărată, cu căști de ambele părți, și beam Împreună vin roșu pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
scurgere ale ștergătoarelor de parbriz. Fulgi infinitezimali erau împroșcați peste scaun și volan. M-am gândit la bărbatul mort stând întins pe capota mașinii. Sângele prelingându-se pe celuloza vineție era un fluid mai potent decât sperma care i se răcea în testicule. Doi polițiști traversară curtea însoțiți de un câine alsacian negru. Mă priviră cum mă plimb alene pe lângă mașina mea ca și când nu le-ar fi convenit prea mult că o atingeam. După ce plecară, am deblocat portiera șoferului și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
luat-o înspre cabană. Au venit cu noi și fete: Maja, nevastă-mea, care nu voia să mă lase singur pe munte, că m-aș fi putut rătăci sau nu mi-aș fi pus fularul și mănușile și aș fi răcit; soția lui Luca, Sabina, care presimțea că Luca nu își va face temele la franceză pe munte și va strica ceva, un copac, o stâncă, dacă nu ar fi venit și ea să-i poarte de grijă; și Ana-Diana-Claudia, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Continuam să mă simt aiurea, așa că am mers cu 70 la oră până la București. Când am ajuns acasă, pe la unșpe jumate noaptea, maică-mea - pe vremea aia locuiam încă la părinți - s-a speriat îngrozitor de cum arătam. - Ești bolnav? Ai răcit? Să-ți fac un ceai? Ce e cu tine? m-a întrebat. - Sunt bine, am puțină febră, cred. Mă duc să mă culc. - Sigur nu vrei nimic? - Sigur. M-am dus la mine în cameră și m-am băgat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]