605 matches
-
sau de ce-o mai veni? Ei? - Dacă jinduiești după vremea Tatălui, de ce nu pleci tu din satul nostru, Scept! Pleacă Împreună cu cei ce cred ca tine, și lasă-ne să ne vedem de ale noastre. Minos dădu atunci un răcnet gros și izbi cu pumnul În pământ. - Taci, Philo! Ne-am adunat aici ca să vorbim, nu ca să ne izgonim unii pe alții. Cu ce te crezi deasupra lui Scept, dacă Îl alungi din sat? - Cu ce să fie Philo deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sulița din mână. Am luat o mână de pământ sfărâmicios, mi-am lipit-o pe frunte și am găsit pe jos bâta cu care fusesem izbit În spinare. Am apucat-o cu amândouă mâinile și m-am ridicat, slobozind un răcnet de durere. În fața mea, aproape de tot, l-am văzut pe Scept. Avea ochii roșii de furie și sângera din bărbie. Ținea o suliță cu amândouă mâinile și se repezea la un om de-al meu prăvălit la pământ. - Enkim! am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ravelstein cunoștea prea multe despre lumea modernă pentru a putea fi de acord cu așa ceva. Amintiți‑vă că Ravelstein era omul care deținea o centrală telefonică privată, cu manete și butoane complicate și semnale luminoase, precum și un echipament stereo, ultimul răcnet, la care asculta Palestrina cântat pe instrumente originale. Franța nu mai era, vai, leagănul raționalismului și iluminismului. Nu era nici căminul spațiului cibernetic. Franța nu mai atrăgea marile intelecte și tot restul acelui schtuss cultural. Francezii Își trăiseră traiul. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
merge culoarea vinului. - În materie de gust, nu te Înșeli niciodată. Și Nikki e de aceeași părere. - Drăguț ce‑mi spui, dar n‑am crezut că a observat. - Hainele pe care le porți s‑ar putea să nu fie ultimul răcnet, dar ai ținuta unui dandy, Chick, - dintr‑o fază anterioară și Într‑un fel limitat. Îmi aduc aminte de croitorul tău din Chicago, cel care mi‑a confecționat un costum. - Pe care nu l‑ai purtat. - L‑am purtat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să-i curețe; se oprește; se apleacă peste masă și vomită.) (Pauză.) (PARASCHIV își ridică încet capul, se șterge pe gură, se ridică în picioare și se repede spre scară; de sus se aud tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tropăituri, un fel de goană, un răcnet, câteva împușcături.) PARASCHIV (Urcând scara, îngrozit.): Maco! (Un moment de tăcere.) Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus încep din nou tropăiturile și răcnetele; apoi câteva explozii; apoi un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-o dată; fum și flăcări prin deschizătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Tu ești? (Se agață de deschizătură și își înalță ușor capul prin ea.) Unde ești? (Se aud alte tropăituri, alte strigăte, un răcnet dement.) PARASCHIV (Cu voce tremurândă.): Tu ești? (Tăcere.) Tu ești, Maco? (Sus încep din nou tropăiturile și răcnetele; apoi câteva explozii; apoi un val de fum, pare că un incendiu colosal a izbucnit dintr-o dată; fum și flăcări prin deschizătură, PARASCHIV își retrage capul, îngrozit, urlând.) PARASCHIV: Macooo! Unde dracu’ ești? (Se apără de fum și de flăcări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Un țânc smotocit într-un cărucior violet cu flori verzi e împins cu mândrie de mămica lui, soție de agent comercial la Ana Electronics și posesoare a unei mașini de spălat în opt timpi, model italian, capacitate 12 litri, ultimul răcnet. Țâncul de nici doi ani poate silabisi deja câteva mantre cum ar fi Bo-na sau O-mo și poartă hăinuță de la Stefanel și căciuliță împletită de mamaia. Ridică o mânuță către ceasul de mult ieșit din uzul rațiunii și gângurește astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
desfăcu șlițul, mângâindu-i bărbăția. „Numai de-asta am nevoie“, repetă cu voce grea, parșivă, strângându-i mădularul, frământându-l, belindu-l, trăgând de el întărâtată, ciudoasă, ca și cum ar fi vrut să i-l scoată din trup. „Altfel mă ia dracii!“ Răcnet hulpav, țipăt disperat, flămând, ars, de vintre spintecate. Îl încălecă zorită, băgându-l în ea, adâncindu-l în ea, scotocindu-se cu el, cutremurându-se cu el, scurgându-se în el, horcăind în el. „Numai să nu te-ndrăgostești și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea picurilor de ploaie, la răcnete disperate, înăbușite. Ion începu să meargă calm în căutarea lor. Mersul se acompaniază cu loviturile de tobe; ritmat, febril... Urmară pași mari grăbiți, auzindu-se în toată casa. O clipă, tăcere... Pe urmă două îm pușcături... Instrumentele o iau razna
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
asta fără ca statutul să le fie afectat nici cât negru sub unghie. De fapt, simplificarea vieții - așa cum Amanda alegea acum să numească cele zece minute, deloc confortabile, petrecute mai devreme la departamentul de Resurse Umane - se dovedea a fi ultimul răcnet în modă. Iată, de exemplu, un articol despre cum manageri de fonduri de top alegeau să iasă din cursă în favoarea unei vieți petrecute în raiul domestic de acasă, alături de copii și forme de copt prăjiturile. Amanda a absorbit prin ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe departe cea mai dinamică agenție din branșă, dar, cel puțin - și, de fapt, tocmai din acest motiv - era un refugiu pașnic și liniștit. —O să-i duc dorul, a rânjit el ironic către Amanda, în timp ce Theo îi dădea înainte cu răcnetele. Amanda, care își turna din nou vin în pahar, a ridicat privirea. Ce vrei să spui? — Mă refer la momentul când o să mă întorc înapoi în roata hamsterului, i-a explicat Hugo dând ochii peste cap și mimând disperarea. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
să facem acolo? Nu știm. Asta e treaba voastră. Dar, acolo, nu avem de treabă. Căutați-vă pe altundeva. Pe unde? Prin lumea largă! Luați-vă tot ce aveți, și, la drum! Nu avem decât barăci și autoturisme de ultim răcnet, din mărci cărora li s-a dus vestea prin lume; autoturisme din astea, și calculatoare, la fel de performante. Ustensile moderne. Luațivă ustensilele moderne, și, valea! Dar barăcile? Astea le dărâmăm noi. Nu vă doară capul de ele. Nu capul, inima, ne
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
la ordinea zilei, În vocabularul său, de distins consilier prezidențial, În primul rând, dar, și de toate celelalte, pe care vi le-am trecut În revistă, ceva mai sus, În al doilea. Călătorea, prin Capitală, numai cu mașini de ultim răcnet tehnico-performant, iar, prin țară, pe deasupra solului, vreau să zic, doar cu elicopterul proprietate personală. Inspecta foarte des porțiunea, pe care devenise stăpân, din Deltă. Într-o zi, de fapt, În ziua pe care nimeni nu i-ar fi putut-o
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Chiar tu, ești, bă, patronul acestei, cum să-i zic... da, șefu’, eu sunt... patronul, nu-i mai ziceți, În nici un fel...eu sunt patronul acestei... hai, cu ce vă pot servi? Păi, cu ce? Cu un abator de ultim răcnet, din care, zice lumea, că faci. Dacă se poate. Da, șefu’, se poate, cum să nu se poată; tocmai pentru unul ca mata? Ei, Costele, vino, te rog, puțin. Costel a venit. Ia-l În primire, pe șefu’, pe fostul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
lăsate? - gonind amețitor, mai ales noaptea, vremea fărădelegilor, prin orașul obosit; la ore tîrziii, cînd circulația era mult redusă, puneau stăpînire pe asfalt; bandele se Încăierau - Își disputau teritorii ori doar Își Încercau, orgolioase, puterile; pumni, lanțuri, chiar și răngi; răcnete, urmăriri, coborîtorii din vikingi erau bărbați, nu fantoșe, genele strămoșilor Își cereau dreptul; un joc, la urma urmei, ce mări mai erau de străbătut, ca odinioară, ce pămînturi de cucerit? Urmașii celor care, demult, călcaseră, se zicea, primii În viitoarea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
obișnuit cu zgomotele orașului, vacarmul face parte din cotidianul lor. Zgomotul circulației, urletul sirenelor, al soneriilor și al diverselor claxoane, duduitul a tot felul de mașini de perforat asfaltul, strigătele umane de pe șantiere precum și alte și alte sunete, semnale și răcnete au devenit un fel de ocean sonor normal, trăim în acest imens acvariu ca niște pești surzi care nu mai tresar la nimic, nu se mai îngrijorează de nimic. Cum a fost posibil ca vecinii mei din dreapta, o familie de
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
bessii. Huruitul roților și tropotul cailor spori în conștiința lui într-un chiot prelung, ca și când cercul orizontului s-ar fi umplut de hoarde. Și, într-adevăr, un fum înecăcios începu să se ridice în zare, și aerul răsuna de niște răcnete neidentificabile. - Ce este? se sperie Otilia. - Nimic, nimic! o liniști Pascalopol. Un noroi negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
voia să-l trădeze. Stănică propuse totuși dezbrăcarea: - Trebuia să-i scoatem hainele, să răsufle, oricât, suntem datori să facem ce putem. Și se repezi singur la moș Costache să-i tragă haina. Acesta scoase un mormăit grozav, semănând a răcnet, care îi înspăimîntă pe toți, și strânse mâinile și mai solid peste abdomen. - Parcă l-ar durea pîntecele! observă Stănică, privind cuatenție. ("E ceva la mijloc!" își zise el.) - Să fiți cu ochii în patru, comandă Aglae, să nu piară
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ne-a scrijelit cu o șindrea cruciulițe pe piept. Alta, crăcănată, ne-a împroșcat, dintr-o tufă de busuioc, cu o vadră de apă sfințită. Ne-am încordat fizicul și ne-am mijit felinarele. S-a auzit din nou un răcnet, numele ne fuseseră strigate, ne-au împins din spate, am închis binoclurile și-am sărit printre focurile vii. Iar de cum ne-am apăsat ștampila pingelii între vâlvătăi, minune! o dată și scândurelele Omoroacei s-au desfăcut de pe noi, ca o coajă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întîi liniștea din jur, zimțată de joagărul greierilor, clefăiturile dulăilor ce-și rodeau înnebuniți cîte-un mădular, schelălăiturile paturilor în care bunicuțe lubrice își atrăgeau din zbor cîte-un nepot. Își aruncă apoi cu veselie capul pe spate. Și izbucni într-un răcnet, ce înmuie până și lipiciul sticlelor de pe mesele din cartier. Cântând c-o voce lăcrămoasă, antrenantă, pipăitoare, de țambalagiu deșucheat: 138 DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o ușă ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
canapea și șoldurile arcuite, fata îl simți în spatele ei, dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând-o. Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet, se slobozi din toți rărunchii. Rămaseră câteva clipe nemișcați, el savurându-și plăcerea care, ca pentru toți biruitorii de acest fel, fu scurtă, ea, cu măruntaiele arzând, dar neputând să-și înfrâneze o stranie voluptate. Iacob se desprinse, fără să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca să se aplece cât să-și poată lipi buzele de urechea lui. — Cu fiecare lucru pe care-l cumperi, răcni, pun și mai tare laba pe tine ! Ei asta vor ! Maca își vârî arătătorul în ureche, scuturându-l, de parcă răcnetele ar fi rămas agățate acolo. — Care ei ? întrebă. Asta omul înțelese. Îi făcu iarăși semn să se apropie, pentru a-i șopti celălalt mare secret. Maca preferă să păstreze o oarecare distanță. Omul șopti cu atâta râvnă, că oricine ar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înțeleg. Maca se descheie, omul își strecură palma printre nasturii cămășii și i-o apăsă pe piept. — Zi acuma. Rar, să nu interfereze. Maca se forță să nu cadă pe spate sub apăsarea palmei care avea aceeași cumpătare ca și răcnetul de adineaori. — Unde e preotul ? întrebă. — Dar ce treabă ai cu el ? se interesă clopotarul, care acum auzea din prima. — Vreau să mă spovedesc... — Ai nimerit bine, spuse omul, trăgându-și palma înapoi. Dimineața e nemilos, te pune la canoane
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]