405 matches
-
răspândit rapid în alte orașe. La sfârșitul acelui an sau la începutul lui 1010, catepanul în funcție, Ioan Curcuas, a fost ucis în luptă. În martie 1010, succesorul acestuia, Vasile Mesardonites, a debarcat cu întăriri și a trecut la asedierea răsculaților din oraș. Cetățenii bizantini din Bari au negociat cu Vasile și i-au silit pe conducătorii longobarzi, Melus și cumnatul său Dattus, să își caute refugiu. Vasile a pătruns în oraș la 11 iunie 1011, restabilind autoritatea bizantină. El nu
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
lui Roger al II-lea pentru următorii doi ani. Sergiu, Robert și Rainulf a fusto asediați în Napoli până în vara lui 1136. Până atunci, mulți dintre locuitorii orașului au murit de pe urma foametei. Totuși, conform cronicarului Falco de Benevento, simpatizant al răsculaților, Sergiu și napolitanii nu au cedat, "preferând să moară de foame decât să își dezgolească gâturile în fața puterii unui rege rău." În plus, blocada navală menită în două rânduri să prevină vizitarea Pisei de către Sergius și Robert pentru aducerea de
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
le-a confiscat. În aprilie 1064, Abelard s-a aliat cu trei baroni nemulțumiți: (Godefroi de Conversano, Josselin de Molfetta și Robert de Montescaglioso), într-o rebeliune contra lui Robert Guiscard, care tocmai plecase pentru a cuceri Sicilia de la sarazini. Răsculații au primit ajutor financiar și militar de la Perenos, ducele bizantin de Durazzo, revolta durând vreme de cîțiva ani, fără să fi avut loc o confruntare decisivă cu forțele loiale lui Robert. În 1 ianuarie 1068, Roman Diogenes a fost aclamat
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
la sfârșitul lui decembrie 1071. El a recrutat printre trupele sale nu numai bizantini, dar și pe fratele său Herman, a cărui moștenire fusese de asemenea confiscată de către Robert Guiscard, ca și pe seniorii de Giovinazzo și Trani. În ajutorul răsculaților au venit și principii Richard Drengot de Capua și Gisulf al II-lea de Salerno, ambii temîndu-se de puterea crescândă a lui Robert Guiscard. Cu toate acestea, Robert nu a abandonat asediul asupra Palermo și campania siciliană. El a preferat
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
1156, când avea vârsta de trei ani, baronii din regat s-au opus cancelarului Maio de Bari, gândindu-se să îl înlăture nu numai pe acesta, dar și pe regele Guillaume, pe care să îl înlocuiască cu nevârstnicul său fiu. Răsculații considerau că, odată tronul ocupat de un minor, ei ar fi fost liberi față de controlul regal. În 1161, după reușita asasinării lui Maio, baronii rebeli l-au făcut pe Roger să defileze pe străzile din Palermo, anunțând preluarea tronului de către
Roger al IV-lea de Apulia () [Corola-website/Science/328289_a_329618]
-
Napoli în 1135. Rainulf s-a raliat acolo lui Robert și Sergiu, încurajați fiind de vestea sosită din Sicilia asupra îmbolnăvirii fatale a lui Roger sau chiar a morții acestuia. Importanta fortăreață din Aversa, printre altele, a trecut de partea răsculaților, astfel încât doar Capua rezista, sub comanda cancelarului regal Guarin. Cu toate acestea, în 5 iunie Roger a debarcat la Salerno, spre marea surpriză a provinciilor din peninsulă. Armata regală, împărțită în mai multe forțe, a cucerit cu lejeritate Aversa și
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
pe cea bizantină atât pe mare (cele 4 vase grecești) cât și pe uscat, la Brindisi (în 28 mai 1156), recucerind Bari. Adrian al IV-lea a început negocierile la Benevento, semnând un tratat (18 iunie), potrivit căruia abandona cauza răsculaților și îl confirma pe Guillaume ca rege. În timpul verii lui 1157, Guillaume a contraatacat Bizanțul pe terenul acestuia, prin trimiterea unei flote de 164 de vase cu 10.000 de oameni, pentru a jefui Eubeea și Almira. În 1158, el
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
cereri au fost respinse de către rege, populația sa revoltat sub conducerea casei de Augustenburg. Pe 23 martie la Kiel, s-a format un guvern provizoriu sub conducerea lui Frederic al VIII-lea de Schleswig-Holstein. În curând a căzut în mâinile răsculaților a căzut orașul Rendsburg. Guvernul provizoriu a făcut un apel de ajutor Prusiei. Parlamententul de la Frankfurt a susținut poziția ducatelor. Atunci Prusia sa oferit să medieze reconcilierea între ducate și Danemarca, dar ultima a respins, și astfel a început războiul
Primul Război Germano-Danez () [Corola-website/Science/328316_a_329645]
-
la castelele sale de Leisnig și Morungen în favoarea regelui, în schimbul răscumpărării fiului său. După încoronarea imperială a lui Henric al V-lea, Wiprecht s-a raliat răscoalei lui Siegfried de Orlamünde și a landgrafului Ludovic I de Thuringia din 1112. Răsculații au fost înfrânți de către Hoyer de Mansfeld, iar Wiprecht a fost capturat și închis la Trifels în 1113, fiind cruțat de la moarte cu condiția transferării tuturor domeniilor sale către împărat. El a fost eliberat abia în 1116, în cadrul unui schimb
Wiprecht de Groitzsch () [Corola-website/Science/327774_a_329103]
-
cel Mare" a devenit rege și împărat, Eberhard, în mod neînțelept, s-a raliat ducelui Arnulf I "cel Rău" de Bavaria și lui Thankmar, fiul lui Henric din prima sa căsătorie, într-o rebeliune care s-a soldat cu înfrângerea răsculaților de către Otto și cu moartea lui Eberhard în bătălia de la Andernach din 939, ca și cu pierderea Ducatului de Franconia de către familia Conradinilor. În 982, prin Conrad I familia a redobândit temporar stăpânirea asupra Ducatului de Suabia, pe care îl
Conradini () [Corola-website/Science/327984_a_329313]
-
Forțele Rzeczpospolitei au reușit să respingă primul atac al cazacilor. Hetmanul Potocki a hotărât însă să se retragă lunând în considerație superioritatea zdrobitoare a forțelor lui Hmelnițki și influențat de zvonurile care circulau în rândurile cazacilor cu privire la sosirea în ajutorul răsculaților a întregii armate a Hanatului Crimeii. Această hotărâre avea să ducă la un dezastru al trupelor poloneze. Hmelnițki i-a ordonat polcovnicului Maxim Olșanski „Krivonis” („Nas coroiat”) să organizeze pe drumul de retragere al polonezilor o serie de capcane. Dezordinea
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
răsculați. În fața înaintării forțelor cazaco-tătare, administrația poloneză și numeroși locuitori ai Kievului, dar și din voievodatul Bracław/Brațlav, au fost evacuați în regiunile aflate ferm sub controlul forțelor lituaniene. Țăranii răsculați au atacat moșiile nobililor, proprietățile clerului și populației evreiești. Răsculații au atacat și jefuit, fără alegere, mănăstiri și biserici catolice și ortodoxe, aceste atacuri încetând doar odată cu intrarea forțelor lui Hmelnițki în Kiev. Numeroase familii de șleahtici au fost masacrate de răsculați, iar de această soartă au scăpat doar aceia
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
erau prieteni, Kricevski fiind cel care îl ajutase pe Hmelnițki să scape și să se refugieze în Siciul Zaporojean cu un an în urmă. Pe 28 aprilie 1648, forțele lui Stefan Potocki au ajuns față în față cu cele ale răsculaților în apropierea orașului Jovti Vodî. Cum forțele poloneze numărau doar aproximativ 3.000 de soldați și erau depășiți numeric de efectivele lui Hmelnițki - 8.000 de cazaci - și ale lui Tuhay Bey - 3.000 - 4.000 de tătari - Stefan Potocki
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
partea lui Hmelnițki. Krîcevski a fost luat prizonier de tătari în timp ce lupta de partea polonezilor. El avea să fie eliberat de Hmelnițki și s-a alăturat forțelor rebelilor imediat după încheierea bătăliei. Cazacii care au refuzat să treacă de partea răsculaților, așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel moment, forțele lui Hmelnițki crescuseră la 15.000 de soldați și continuau să crească odată cu sosirea unor noi recruți. Forțele polono-lituaniene a reușit să reziste în parte datorită artileriei lor superioare. Pe 13 mai 1648, Hmelnițki s-a
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
de domnul Moldovei. Ulterior, regele Cazimir al IV-lea a adunat nobilii pentru o campanie împotriva rebelilor și a angajat în acest sens, ostași bine pregătiți din Ordinul teutonic. În vara anului 1490, cu toată dârzenia de care dăduseră dovadă, răsculații sunt învinși la Rohatîn de oștirea mai bine înarmată a castelanului de Liov, după care rămășițele rebele conduse de același Muha, s-au retras Pocuția, și apoi în pădurile din nordul Bucovinei. În primăvară și vara anului 1491 trupele rebele
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
rămășițele rebele conduse de același Muha, s-au retras Pocuția, și apoi în pădurile din nordul Bucovinei. În primăvară și vara anului 1491 trupele rebele s-au regrupat, sub conducerea lui Andrei Borul sau Barula. Însă, în apropiere de Halici, răsculații au fost din nou învinși. Borul a fost capturat și executat de către polonezi, după care, corpul acestuia a fost aruncat de pe zidurile cetății Hotin. Cu toate acestea, revolta a continuat. În 1492, trupele țărănești sub conducerea din nou a lui
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
convingerile religioase ale musulmanilor și hinduse ale sipailor. În cele din urmă sipaii au văzut acest lucru ca pe o încercare de a-i face pe hinduși creștini. Primul eveniment a fost revolta sângeroasă la garnizoana din Meerut, în care răsculații au ucis fiecare european găsit în calea lor. Apoi au mărșăluit la Delhi unde l-au proclamat pe Bahadur Shah al II-lea împărat al întregii Indii. De-a lungul lunilor mai și iunie ideea de revoltă s-a răspândit
Răscoala șipailor () [Corola-website/Science/330703_a_332032]
-
cele 13 județe care au făcut parte din Guvernământul Transnistriei, regiune aflată sub administrație românească între anii 1941 și 1944. În 1799 rusul Pavel Sumarocov notează că în Ovidiopol „majoritatea locuitorilor sunt moldoveni”. În aprilie 1920 încep mari revolte țărănești, răsculații conduși de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma și Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbușirea în sânge
Județul Ovidiopol () [Corola-website/Science/328539_a_329868]
-
au jurat să se sinucidă în colectiv, fiecare omorându-și perechea. Singur Yosef și-a convins tovarășul că e preferabil să nu renunțe la viață și să se predea amândoi romanilor. Vespasian a primit cu respect pe fostul comandant al răsculaților din zonă. Yosef a rostit la rândul său vorbe alese și măgulitoare,și, dând de înțeles că ar avea daruri de proroc, i-a prezis lui Vespasian că va ajunge împărat la Roma. După reprimarea revoltei Yodfat a fost reclădit
Yodfat (antic) () [Corola-website/Science/328675_a_330004]
-
antecesorul lui Ioan în Comitatul Olanda), se afla în luptă împotriva flamanzilor pentru stăpânirea asupra Zeelandei. Ca urmare, el a solicitat sprijin din partea Franței împotriva flamanzilor. Trupele franceze i-au înfrânt pe flamanzi în 1300 și 1301. De asemenea, și răsculații din Zeelanda au fost înfrânți. Fratele lui Ioan, Guy d'Avesnes, a devenit episcop de Utrecht. Ca urmare, toți principalii adversari ai lui Ioan erau eliminați. Mersul evenimentelor s-a modificat dramatic după o răscoală a flamanzilor și înfrângerea armatei
Ioan al II-lea de Hainaut () [Corola-website/Science/328483_a_329812]
-
el va ataca castelul Karnan din Helsingborg. Armata lui Frederik concentrată în ținutul Scania respinge cu eficiență gloata de 8000 de tărani adusă de Soren, iar generalul Johannis Rantau îl învinge la bătălia dela Lund din aprilie 1525. În urma bătăliei, răsculații au dat bir cu fugiții; au pierit însă și nevinovații care s-au găsit în calea lor. Metoda aceasta de a presăra moarte în cale și de a folosi scutul uman a fost practicată și în Europa de Est și Asia de către
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
sectorului evreiesc. În octombrie 1936 s-a încheiat prima fază a revoltei arabilor palestinieni, când la cererea în taină a lui al-Husseini, regii arabi au apelat la răsculați să înceteze actele de violență și să dea o șansă eforturilor diplomatice. Răsculații „au consimțit” să asculte de acest apel. La începutul lui noiembrie 1936 a sosit în Palestina Comisia Peel care, până la publicarea concluziilor ei în legătura cu chestiunea Palestinei, a ascultat mărturii de pe tot cuprinsul țării.Principalul purtător de cuvânt arab
Amin al-Husseini () [Corola-website/Science/335014_a_336343]
-
-i concedieze și să îi trimită din țară pe mercenarii în mare parte sârbi. Întreaga familie Brâncoveanu, împreună cu marele logofăt se afla la casele din București. În răscoală a murit Papa Brâncoveanu. Marele logofăt s-a putut salva plătindu-le răsculaților o mare sumă de bani, iar Constantin a fost salvat de slugi, care l-au substituit cu un copil de țigan. Un alt eveniment care a zguduit familia a avut loc în timpul domniei lui Mihnea al III-lea, care s-
Familia Brâncoveanu () [Corola-website/Science/332425_a_333754]
-
și negri liberi, procurându-și cai, catâri, săbii și arme de foc și ucigându-i pe albi fără milă. Se spune că „Generalul Turner” însuși, cum i se spunea, se abținea să ucidă el însuși.Până ce albii s-au organizat, răsculații, care, spre dezamăgirea lui Turner, nu au depășit numărul total de 70, au reușit să semene teroare, omorând 55 de albi - inclusiv femei și copii.3000 de membri ai milițiilor albilor au fost antrenați în eforturile de represie a revoltei
Nat Turner () [Corola-website/Science/336721_a_338050]