1,025 matches
-
vreun tablou (real sau imortalizat pe o pânză), scriu în natură, scriu în lăcașurile religioase, scriu după ce-l ascult pe Dan C. Mihăilescu cu ale sale cinci minute Parte de carte, scriu când am finalizat vreun proiect, scriu când sunt răvășită, scriu când sunt îndrăgostită... Scriu mai tot timpul. Singură. Contrar a ceea ce mulți își închipuie, singurătatea nu este nici tristă, nici posacă, pentru că în adevărata singurătate există și dorință: sufletul, rațiunea și trupul lucrează împreună. Că este sau nu o
TAINA SCRISULUI – SCRISUL MĂ FERICEŞTE () [Corola-blog/BlogPost/340011_a_341340]
-
întemnițate-n frig Și iar mă zbat în funii de negații. Nu eu ar trebui ca să te strig! Nu eu ar trebui să strâng lumina Din cioburile tale de cuvânt. Privind în urmă ți-am văzut rugina Pe raiul nostru răvășit de vânt... Referință Bibliografică: Peste umăr... / Aura Popa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1701, Anul V, 28 august 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Aura Popa : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai
PESTE UMĂR... de AURA POPA în ediţia nr. 1701 din 28 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/340128_a_341457]
-
a ceea ce ar fi putut dezvolta odată relația lor, autorul e în stare să dea la o parte tot ce ne desparte de lumea de apoi: „chiar dinainte-mi, în largul ăla mărginit de neguri și ciulini ca un suflet răvășit ca umbra unei promisiuni criminale, un mormânt proaspăt din pământul căruia mai ieșeau încă aburi și mâinile femeii ce mă chemase la ea, întoarse înspre dincotro urma să vin, ca o rugăciune. Erau tinere și albe, cum le știusem odinioară
Opinii despre veşti incerte () [Corola-blog/BlogPost/339681_a_341010]
-
lor, îi hăituie pe Republicii către Mihai Bravu. Poți să te odihnești, e totul în regulă. - Avea dreptate, totul era în regulă. - Da. Și dimineața la 8, cînd am ajuns la el, l-am găsit în altă stare de spirit, răvășit. Stătea uite-așa, cu capu-n mîini, se uita la mine și zicea: „Ai auzit? Ăștia de la IREMOAS au început să iasă, ăia de la Autobuzul, IMGB-ul nu mai muncește, toată Pipera a ieșit, de fapt, ce mai, e lată
De cealaltă parte a baricadei () [Corola-blog/BlogPost/339003_a_340332]
-
se retragă la masă. Își turnă băutură în pahar, indiferent, de parcă nimic deosebit nu se întâmplase. După câteva minute Adriana se ridică. Își șterse sângele ce picura din nas și încercă să-i vorbească, sprijinindu-se de brațul canapelei, destul de răvășită încă de surpriza neplăcută pe care nu și-ar fi putut-o imagina vreodată. El sorbea șampanie, pahar după pahar, indiferent, aparent plecat cu gândul departe. Observând că nu o ascultă, cu pași mici, înceți și nesiguri, Adriana plecă la
PRIN LABIRINTUL VIEŢII (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 509 din 23 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/340685_a_342014]
-
de la „iernatic” spre “văratic” și înapoi. Între uneltele „industriei casnice” trebuie să reținem obiectele ce cu timpul vor dispărea: sucala, vârtelnița, spata, pieptenii pentru lână, furcile de tors, frumos înflorate de ciobani și dăruite soțiilor sau iubitelor, toamna, când, după răvășit se întorceau în sat; în ele parcă își încrustau dorul purtat o vară întreagă. Există în acest meșteșug al înfloririi furcilor o tradiție de secole, dar și o adevărată măiestrie, artă de o rară frumusețe. Ultima încăpere, camera de locuit
NECESITATEA UNUI MUZEU SĂTESC de GEORGE BACIU în ediţia nr. 292 din 19 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340721_a_342050]
-
misterul. Tremurând, catre plafon, Răsucea câte-o idee, Ca un vechi magnetofon, Tânguind pentr-o femeie. Trist să-ngân cu el refrenul - Mulți obraji aveau nevoie Lacrimi, care vin cu trenul... Găzduiți de bunăvoie. Așezată în genunchi, Aveam mâinile uscate, Răvășita din rărunchi - Buze de tăceri sudate. Și privirea lui - reduta, Peste umeri - un cuvânt, Pân-atunci, foarte pierdută Lespede grea și mormânt. Față pala, tremurând... Suflete se înnodau, Dinăuntru-mi fumegând, În fire de plumb zburdau. Mă lasă să îi
LA REVEDERE de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2340 din 28 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/340952_a_342281]
-
forță să se îndepărteze de geam și se îndreptă către ea oprindu-se la o distanță rezonabilă. Ea îl privi direct. Se măsurau, ochi în ochi. “Același gentleman de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic sau nu el era bărbatul răvășit și pasional de noaptea trecută." - Am vrut să plec dimineață, fără să va anunț. Gestul dumneavoastră este într-adevăr de neînteles, mai ales că nu am făcut nimic să atrag acest comportament. M.Joseph, încruntat, își ținea mâinile la spate
MY LORD (VI) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2109 din 09 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341174_a_342503]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > SĂMÂNȚĂ ȘI MIRACOL Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 784 din 22 februarie 2013 Toate Articolele Autorului Răsucind tăișul vorbei într-o rană încă vie Ai atins destinul florii răvășite de furtună; Toamnele săpau prăpăstii în tăceri și numai ție Îți cânta nemărginirea pe un colț uitat de lună... Te-ai desprins din zborul verii-n care respiram doiniri Rătăcind analfabetic spre o margine de lume; Aveam urmele durerii pe sub
SĂMÂNŢĂ ŞI MIRACOL de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341268_a_342597]
-
fie observată. Camera era cufundată în întuneric. Armăsarul alb, un exemplar superb alerga iute mănat de lord. Făcea ture în jurul grădinii. M.Joseph renunțase la hainele de gală. Cămașa largă de culoare albă, umflată de vânt contrasta cu părul negru răvășit. Cum se putea încheia mai ciudat o noapte memorabilă? După minute bune, lecția de echitație s-a sfârșit. Bărbatul descălecă și mângâie apăsat spatele calului. Îi șoptea cuvinte și îl ajuta să se calmeze. Alma îi urmarea fiecare mișcare. Curiozitatea
MY LORD ( 5 ) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2103 din 03 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341199_a_342528]
-
albă din voal. - Domnișoara guvernantă nu are doar o limba ascuțită, este și curioasă din fire. Lord M.Joseph stătea cu umărul sprijinit de tocul ușii. Ținea într-o mână paharul cu vin, aproape gol, în cealaltă, sticla. Părul negru,răvășit îi dădea un aer răzvrătit. Nu-și schimbase hainele. Era exact așa cum îl văzuse gonind cu calul mai devreme. Cămașa albă, largă ușor descheiată. Nu-l văzuse niciodată decât pus la patru ace. Ochii cafenii filtrau privirea obosită dar la fel de
MY LORD ( 5 ) de CAMELIA CONSTANTIN în ediţia nr. 2103 din 03 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/341199_a_342528]
-
cine știe ce semne pe față sau pe corp, în zonele vizibile. O răsturnă la rândul său și-i cuprinse cu putere mâinile în ale sale, imobilizând-o. O privea cu insistență cum se zbate. Era frumoasă Gloria așa dezlănțuită, cu părul răvășit peste pernă. Era roșie în obraji și furioasă că nu poate scăpa din strânsoarea bărbatului. Începea să se calmeze, să se liniștească și împotrivirea sa cedă. Ștefan se aplecă și începu să o sărute pe gât, apoi îi prinse lobul
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1189 din 03 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341894_a_343223]
-
și, apoi, să vorbească, în cunoștință de cauză, despre Poezia românească adevărată, despre zbaterile cele mai profund umane, turnate în bronzul expresiei strălucit-clasice, va fi nevoit să se refere, implicit, în zilele noastre, și la THEODOR RĂPAN. Poezia sa, deși răvășită, parțial, la nivelul semanticii de adâncime, de presimțiri ( ... și de „post-simțiri”, cum ar zice un alt Poet român contemporan, adept al „revizuirii coordonatelor interioare, ale vieții umane contemporane”, spre spiritualitate - Profesorul universitar doctor, de la Universitatea din New Mexico și Părinte
SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/342099_a_343428]
-
mirare, un țel nesperat spre scara cu trepte de mătase a vieții: Port semnul timpului/ pe frunte:/ lumini și umbre/ o mare de suspine/ pădurea/ ce-o să-mi cânte/ marșul de plecare.../ O! cât de mare-i semnul.../ în pumnul răvășit/ de iarbă/ în toamna ce-o să ardă/ zburdălnicia/ ultimului gând...(Port semnul timpului). Închei succinta mea prezentare cu poemul care mi-a plăcut cel mai mult, poem care confirmă întrutotul o altă zicere mirabilă a lui George Călinescu, și anume
VITRALII. TIMPUL CA O TĂCERE. CRONICĂ REALIZATĂ DE CONF. UNIV.DR. ILIE GORJAN de VALENTINA BECART în ediţia nr. 807 din 17 martie 2013 [Corola-blog/BlogPost/342187_a_343516]
-
voi doi. Eu nu cred că sunt în stare să părăsesc această cameră. Mă simt ca dracu. Sunt varză. - Mama Gloria, ce-i cu tine? Parcă nu obișnuiai să vorbești așa de urât. Nu te-am auzit niciodată așa de... răvășită. - Vă rog să mă scuzați. Nu mă luați în seamă. Chiar nu sunt stăpână pe ce spun și ce gândesc. Mergeți voi fără mine. - Cum să mergem doar noi doi? Lasă că vei sta cuminte pe canapea sau pe scaun
ROMAN PREMIAT DE LIGA SCRIITORILOR de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1191 din 05 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341866_a_343195]
-
sintagme-imagini rămase pe retină ori în memorie, nimic mai firesc, doar că trebuiau puse între ghilimele; stângăcii de limbaj, cuvinte nepoetice. Cu timpul, autoarea va învăța să le înlăture singură. Exemple de locuri comune: stropi de lumină, ochii cerului, suflete răvășite, șoapte divine, fruntea timpului, buzunarul timpului, marginea destinului, clepsidra gândului, lacrimi de ploaie, lacrima lunii - nu atât de frecvente ca la unii poeți, chiar profesioniști. Dar există și multă prospețime și originalitate: „sunt în capcana / de oțel de apă, / lemn
O PASĂRE MĂIASTRĂ. RECENZIE LA CREBELĂARTEA ANEI MARIA GÎBU CAFEA CU ZÂMBET DE REBELĂ de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/342518_a_343847]
-
cuprind, știind, cât mi-e de bine, lângă tine. mă-ntreb, de ce ezit, de ce m-ascund, că doar te văd, cu brațele-ți imaginar deschise, e doar un truc al tău, l-am mai întâlnit odată, erai... pe malul mării, răvășita toată, cu părul, parcă, smuls de vânt și ochii-ți verzi, înlăcrimați, brațele-ți deschise, deodat` mă așteptau, să mă strângi la pieptu-ți cald și mai apoi... târât am fost de tine-n nopți, într-un desfrâu al marilor iubiri
DESFRÂUL MARILOR IUBIRI de COSTI POP în ediţia nr. 1870 din 13 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342655_a_343984]
-
alocuri rezonanțe elegiace. Apar astfel: magnoliile, mălinul, floarea de tei, nectarul florilor, lacrimile, frunzele arămii, toamna, primăvara, cântecul. Și toate acestea, ca motivație a vieții, convertind cu determinare fapta în vis, trăirea în ideal, întunericul în lumina pură a astrelor: „Răvășită mă-ntorc dintr-a astrelor lume,/ Pământul îl simt sub picioare și sper/ Să birui furtuni, iar tristețea din mine/ S-o mistui în flăcări de suflet - mister.” (Răvășire). Ca amuletă - capabilă să ocrotească iubirea - se folosește trifoiul cu patru
PLEDOARIE PENTRU MULTIPLELE FUNCŢII ALE IUBIRII de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340595_a_341924]
-
Cu torsuri bronzate-n soare. Brațe lungi de balerine Buze fl ori de trandafi r Se-nsoțeau cu gesturi line Nefi resc dans în delir. Au plutit un timp pe ape Trei sirene adultere Pregătite de agape Și dorințe efemere PĂDUREA RĂVĂȘITĂ O pădure răvășită De furtuni și uragane A fost crunt năpăstuită Și-a rămas fără coroane Trunchiurile ruginite De stejari fără frunziș Se ridică insolite Către cer, privind ponciș Cum vremea e capricioasă La început de april Un frig nemilos
POEME NEWYORKEZE (3) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341166_a_342495]
-
zăpadă Să alunge din zăvoaie Cerbii ce-s porniți pe sfadă. Pomii parc-ar fi de piatră Nu se-ndoaie, nu se mișcă Într-o lume idolatră Rotită ca o morișcă. Pădurea e pustiită De neașteptate geruri, Într-o iarnă răvășită De furtuni picând din ceruri Vântul s-a ascuns în grote Frigurile-ncremenite Străjuiesc cerul în volte Fără astre troienite. Moșul așteptat sosește, Ca-n povești aleargă renii, O stea magic strălucește Întărind farmecul iernii. AN NOU An Nou nu va
POEME NEWYORKEZE (3) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 1130 din 03 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341166_a_342495]
-
Acasa > Stihuri > Prietenie > PLOAIE ÎN SUSPINE Autor: Violetta Petre Publicat în: Ediția nr. 784 din 22 februarie 2013 Toate Articolele Autorului Trecând prin toamna cu miros de TINE Mi-a adormit o ploaie în suspine; Era atât de răvășită și pustie Că am recunoscut-o dintr-o mie... Plângea ascunsă sub umbrela neagră Și adunase-n umbre, lumea-ntreagă; Doar o privire rămăsese pe afară S-o prindă-n ram o frunză, să n-o doară... Pe o alee-ngălbenită
PLOAIE ÎN SUSPINE de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341260_a_342589]
-
înțesate și strigăte-n altare Cât mai răbda-vom pe acest pământ Atâta umilință și-a lor nerușinare? VOCILE STRĂBUNE DIN CETATEA BOLOGA Sus, în deal, lângă Cetate Se-aud vocile străbune Plânge iedera-n ruine Căutând din nou dreptate. Răvășită-i astăzi țara De orgolii și de ură De prin colțuri - sare zgură Și ne-aduce iar ocara. Ei au reușit s-oprească Doar cu piepturi dezgolite Hoardele turcești, pripite Spre Apus să năvălească. Astăzi noi privim cu teamă Înspre
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
rugi, fierbinți. Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori Veghezi spre noi șoptind cu glasu-ți drag Aceleași vorbe calde...iar eu te văd în zori, Ca-n dimineți de basm - trecând al casei prag... GÂNDURI Rătăcesc printre gânduri ușor răvășită Cuprinzând orizontul cu palma mea udă Sub cerul de vise, în liniștea serii Un munte de piatră-s, cu rouă sfințită Pe care-a rămas umbra verii, zăludă Și tainic în noapte-ascult glasul tăcerii. Parcă simt un fior ce-mi
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
un fior ce-mi străbate ființa Cu raze de Lună mistere dansează Maestru tangou, reci umbre de ceară Se mistuie-n gânduri - recheamă dorința Iar undele-albastre, de suflet vibrează Când dorul din mine începe să doară. Rătăcesc printre gânduri ușor răvășită... SUNT Sunt umbră și suflet născut din esența Cuvântului lin ce se scurge din suflet Sub lava încinsă ascund chintesența Aceluiași gând ce mă-nvăluie-n cântec. Stindardul ce flutur mereu printre semeni E alb și el poartă sub falduri Lumina! Suntem
POEME TRISTE de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 137 din 17 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344302_a_345631]
-
și zornăie zalele pe tîmplele mele; îmi scutură pămîntul de stele acoperindu-mi lumina de unde țîșnesc cu strigăt înalt în ecoul prunciei. ANOTIMPUL TĂCERII Am adormit în anotimpul tăcerii al reîntoarcerii al sufocării al destrămării cuvîntului pîndind fereastra strigătului din răvășitele plete ale adevărului. ANOTIMPURI RISIPITE Sunt primăvara de pămînt evaporată pe soare Sun toamna din pămînt risipită-n țărînă ce a rodit prin vara uitată și-așteaptă scuturarea semințelor iernii. ANOTIMP FĂRĂ TRUP Sunt amintirea unui anotimp fără nume, uitat
ANOTIMPURI OSTILE de VIORELA CODREANU TIRON în ediţia nr. 146 din 26 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/344345_a_345674]