1,744 matches
-
a unei divinități malefice (sacrificii de exorcizare); c) sacrificii pentru a obține accesul la puterea divină: este vorba despre cele Îndeplinite pentru a obține transferul de energie sacră, În acte magice de vindecare sau În rituri de inițiere a tinerilor războinici sau a șamanilor; d) sacrificii pentru a Îndepărta anumite forme de putere supranaturală: În această categorie intră sacrificiile de purificare În urma unei poluții de natură magică, de expiere (a unor greșeli) sau de mărturisire a unor păcate. Literatura referitoare la
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
au un caracter paradoxal, deoarece ele nu pot fi aplicate În afară, nu pot fi comunicate celor neinițiați; f) numeroase teste și probe (postul Îndelungat, vânătoarea fără arme, călătoria către un loc greu accesibil, dar dotat cu statut sacral, incursiuni războinice, automutilarea); g) efectuarea unor sacrificii, depunerea unor jurăminte; h) rituri consacratoare, care dramatizează finalizarea inițierii prin metafore ale morții și renașterii rituale (performarea ceremoniilor funerare și apoi a celor de naștere, transa și trezirea din transă, intrarea și ieșirea dintr-
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ar fi regalitatea, căsătoria (sau interdicția incestului), sărbătorile calendaristice etc. - ceea ce poate plasa aceste mituri și În categoria celor etiologice. Felul În care este creată lumea reproduce diferite activități umane: este vorba despre un act sexual, o vânătoare, un act războinic sau un act productiv, cu rezonanțe fie În practicile agrare, fie În cele meșteșugărești. Cosmogonia apare fie ca produsul puterii absolute a unei divinități izolate (care singură, prin masturbare, prin amestecarea jegului cu salivă sau prin imersiune și apoi prin
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
termen poate nefericit ales, dar care a intrat În limbajul de specialitate) structura celor trei funcțiuni: dincolo de preoți, războinici și producători, mai importante decât aceștia, sunt articulate cele trei funcții, ierarhizate - de suveranitate magică și juridică, de forță, În principal războinică, de abundență fecundă. Pentru foarte mulți cercetători, temele mitice eroice se află În corelație cu riturile de inițiere masculină și cu confreriile de războinici (vezi, Între alții, G. Dumézil, 1929, 1939, 1942; M. Eliade, 1992, 1995; H. Jeanmarie, 1939; P.
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
virile Îi flutură Încă pe umeri. Iason e un adolescent Întârziat: nu suntem În miezul unei realități sociale, ci al mitului. (J.-P. Vidal-Naquet, 1985, p. 180) Dimpotrivă, alte toposuri ale acestor mituri trimit la anumite „concepte” mitologice, specifice funcției războinice. În esență acestea ar fi: a) furor sacer - războinicul nu Începe lupta Înainte de a atinge o stare de transă, de depășire a condiției sale umane și de transfigurare Într-o ipostază aproape non-umană, În care puterile Îi sunt amplificate fără
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
dușmanii numai prin „puternicul glas de aramă”. La fel, În eposul românesc, Novac sau Gruia Înfruntă singuri, uneori cu mâinile goale, armate Întregi de turci (vezi pe larg M. Coman, 1980, pp. 147-174); b) dificultatea ieșirii din furor sacer: elanul războinic fără măsură face ca eroul să nu se poată opri din luptă. Ardoarea se transformă În ardere (vezi G. Dumézil despre furor-ul european și tapas-ul indian, 1942, p. 44): Cuchulainn este potolit de cincizeci de fete goale, care Îl Întâmpină
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nu e stricat”; d) eroul este condamnat la ceea ce G. Dumézil (1971) numește „cele trei greșeli funcționale” ale războinicului; În studiul său referitor la Sisupala (India), Heracle (spațiul greco-roman) și Starktar (mitologia scandinavă), el identifică trei Încălcări ale normelor religioase, războinice și sociale. Astfel, eroii, dominați de furia sacră sau de sentimentul invincibilității, Îi jignesc pe zei sau pe reprezentantul lor uman, regele sacerdot, fie prin cuvinte (Heracle), fie prin batjocorirea unui sacrificiu În onoarea lor (Sisupala Încearcă să-l oprească
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lor (Sisupala Încearcă să-l oprească să aducă omagiul lui Brahma, iar Starktar Îl ucide pe rege În timpul unui sacrificiu). La rândul său, Remus contestă decizia haruspiciilor, iar Ahile Îl jignește pe Apollo. În alte situații, eroii abdică de la codul războinic și folosesc un vicleșug pentru a-și doborî inamicul: Sisupala atacă o cetate În chip laș; În absența adversarului său, Starktar fuge rușinos de pe câmpul de luptă; iar Heracle ucide un adversar prin viclenie și, atins de o boală, trebuie
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe o arie restrânsă în Moldova, d. fiind denumită și cu alți termeni: „de dragoste”, „de codru”, „de frunză”, „horă lungă”, „de urât”, „de jale” ș.a. Etimologia cuvântului a stârnit multe controverse. D. Cantemir crede că este numele unui zeu războinic dac; I. Malinescu îl pune în legătură cu Danubius și cu Diana, I. Heliade-Rădulescu îl derivă din Diana plus oda, A. T. Laurian și T. C. Massim, ca și Aron Densușianu, de la verbul doleo („a durea”), iar A. Cihac de la sârbescul dvoinița
DOINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286815_a_288144]
-
nouă dominație, cea gepidă. În această perioadă (454-567), viața populației autohtone din Dacia a cunoscut o relativă liniște și evoluție social-economică. Această perioadă se încheie în 567, când are loc răsturnarea stăpânirii politico-militare a gepizilor din Câmpia Tisei de către triburile războinice ale avarilor. Populația romanică din Dacia trăia în obști sătești, dezvoltate din obștea arhaică și, în evoluția sa spre românitate, nu a reușit să se ridice la forme superioare de organizare social-politică și, în acest fel, în împrejurările istorice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
I d.H.): "Sarmații nu locuiesc în orașe și nu au așezări statornice. Când îi atrag într-un loc pășunile, când urmăresc un dușman sau fug de el, târăsc cu ei toate lucrurile lor și astfel locuiesc totdeauna în tabere. Sunt războinici, liberi, neînfrânați și până într-atât de sălbatici și cruzi, încât și femeile merg la război împreună cu bărbații. Datoria tinerelor femei este să tragă cu arcul, să călărească și să vâneze. Când ajung mari se îndeletnicesc să străpungă dușmanul, lucru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
migrația grupurilor de populații germanice. Hunii erau de neam turcic sau turanic (așa le numeau vechii perși) o dovadă fiind resturile de limbă păstrate. Descrierile scriitorilor antici făcute hunilor, înfățișarea și modul lor de viață, ca păstori nomazi și călăreți războinici, folosind arcul și arcanul, sabia și lancea, pledează pentru originea lor asiatică. Originea hunilor este în mod cert asiatică, ei făceau parte din semințiile nomade de păstori aflate în nordul provinciilor Chinei, pe care cronicile respective îi cunoșteau sub numele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
invazia hunică peste Don s-a întins până în centrul Europei: "hunii au năvălit peste alani, alanii peste goți, iar goții peste taifali și sarmați". 17 Într-adevăr, așezând (mânând) pe alanii supuși înaintea lor și înglobându-i în confederația lor războinică, hunii au zdrobit formațiunea politică și militară statală ostrogotă, iar bătrânul rege Ermanaric, în vârstă de 110 ani, este ucis. În urma acestei victorii, în 376, hunii își fac apariția pe (la) Nistru, la granița de est a teritoriului dominat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
populație numită Shuan Shuan a preluat controlul asupra unor teritorii din Asia Centrală, între râurile Amu-Daria și Sâr-Daria. Limba vorbită de avari nu este cunoscută, fiind un dialect mongol sau o limbă turcică. Avarii erau un popor asiatic, nomad, de păstori războinici, asemănător cu hunii. După mijlocul secolului al VI-lea, stăpânirea avarilor din Asia Centrală a fost lichidată de populații turce, astfel că o parte a avarilor s-au îndreptat spre apus. Până în 558, aproximativ 20.000 de avari ajunseseră în stepele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al VII-lea. Spre mijlocul secolului VII, își încetează existența cimitirele de tip Band-Noșlac, specifice gepizilor târzii din Transilvania, dar la periferia necropolelor de la Band (jud. Mureș) și Noșlac (jud. Alba), târziu în secolul VII, au fost îngropați și războinici călăreți, despre care unii specialiști cred că erau avari sau kutriguri sau alți nomazi răsăriteni. Un fapt semnificativ pentru avari, este că ei nu s-au instalat niciodată efectiv în partea nordică a Transilvaniei pentru asigurarea controlului căilor de acces
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
oamenii (fiii) pământului", "puternicii", "stăpânii". Germanii, romanicii și bizantinii i-au numit unguri, iar țara lor, Ungaria (izvoarele bizantine o numeau "Turcia"). Ca și alte popoare asiatice, ungurii erau un neam de păstori nomazi, crescători de vite în turme, foarte războinici. Ungurii, ca popor fino-ugric, erau originari din Asia centrală, din ținuturile care se întindeau la apus de Munții Altai, în apropiere de nordul Persiei. Din acest teritoriu de baștină, ei migrează, în secolul I d. H., spre apus. O vreme ei
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
est de Tisa, datorită salinelor de-aici, zăcămintelor aurifere și terenurilor de pășune din Crișana, Banat și Transilvania, unde ființau voievodate româno-slave, conduse de duci (voievozi). Aceste teritorii au fost cucerite cu ușurință, la începutul secolului al X-lea, de războinicii unguri, iar teritoriile respective au devenit tributare ungurilor, noii stăpâni ai regiunii, fără a fi efectiv cucerite (supuse). Concret, în Panonia și în Transilvania, ungurii au aflat, în momentul așezării lor, o populație amestecată, româno-slavă, care era organizată în formațiuni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al XI-lea, în fâșia de câmpie din sudul Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație autohtonă dar și de rămășițele pecenegilor și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta, Bizanțul se afla în relații încordate cu nomazii, dar a acceptat ca cete cumane să servească ca mercenari în armatele sale, alături de pecenegi și uzi. Aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nord-dunărene s-au scurs (instalat) spre celălalt mal. Dar această infiltrare în teritoriile sudice nu s-a răsfrânt asupra forței militare a turanicilor rămași în stânga (nordul) Dunării, dimpotrivă, la începutul secolului al XIII-lea, se produce o activizare a inițiativelor războinice ale cumanilor împotriva vecinilor. În prima jumătate a secolului al XIII-lea, se intensifică atacurile cumane asupra Haliciului, ca și asupra Transilvaniei. Una din cauzele aducerii, în 1211, a cavalerilor teutoni în Țara Bârsei sunt și aceste atacuri. Iar când
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu atât prin rolul lor economic cât prin cel militar. Structura societății mongole intrase într-o nouă etapă, spre sfârșitul secolului al XII-lea, când printre triburile de păstori nomazi s-a diferențiat o pătură bogată, o nobilime prosperă, pregnant războinică, aristocrația tribală.11 Punctul de pornire al expansiunii mongole a fost înfăptuirea unității triburilor răspândite între lacul Baikal și deșertul Gobi. Conducătorul genial, cu neobișnuite calități politice și militare, care a personificat acest destin istoric excepțional a fost Temugin (Temuujin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
militară specifică nomazilor și au preluat de la alte popoare arme și mașini de asediu. Nucleul principal al armatei mongole era constituit din cavaleria ușoară ce îngăduia deplasarea rapidă a trupelor lor, învăluirile și replierile surprinzătoare, de mare eficacitate. La acțiunile războinice participau toți bărbații, iar femeile mongole contribuiau la confecționarea echipamentului de luptă. Armatele mongole erau organizate precum cele ale nomazilor turanici, potrivit sistemului zecimal, în unități de 10, 100, 1000 și 10.000 de războinici, și doar în împrejurări speciale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
început.13 După dobândirea hegemoniei asupra stepelor de la sud de lacul Baikal, marele han a întreprins primele cuceriri de amploare asupra popoarelor învecinate. Conflictele cu triburile turcice situate la nord și apus de ținuturile mongole au pus în evidență virtuțile războinice ale mongolilor. Concret, încă din 1207, Gingis-han a început supunerea populațiilor de vânători din regiunea pădurilor nordice, kirghizi și oirați, apoi, în 1209, a supus pe uiguri, așezați la nord de Tibet, popor turcic convertit la creștinismul nestorian, care n-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
forțele implicate, una din cele mai mari din istoria lumii. În "anul maimuței", 1236, marea armată condusă de Batu a pornit din stepă mongolă spre Soare Apune. Aproape întreaga elită militară, aparținând familiei marelui han și care avea o experiență războinică apreciabilă, era prezentă în această campanie: alături de Batu, se aflau frații săi Ordu, Berke și Siban, doi fii ai lui Ogodai, Guyuk și Kadan, Mongke, fiul lui Tului, fiul lui Gingis, Baidar și Buri, fiul și nepotul lui Djagatai, al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aparte modului lor de viață, bazat pe mișcarea continuă în funcție de anotimp cu familiile și turmele lor. Îndeletnicirea fundamentală a nomazilor, creșterea animalelor, era îmbinată cu expedițiile (incursiunile) de pradă împotriva populațiilor sedentare agrariene, care le procurau periodic bunuri suplimentare. Dimensiunea războinică a societății nomade era impusă de necesitatea de apărare împotriva triburilor rivale și de dorința de extindere a perimetrului de pășunat. Astfel, câmpiile din preajma celor două fluvii românești, Dunărea (Istru) și Nistru, fiind din cele mai adecvate păstoritului nomad, interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări din produsele vegetale și animale. Relațiile autohtoni-alogeni (migratori) n-au fost mereu războinice, erau și legături comerciale între ei. Nomazii erau mai curând păstori, dar ei practicau și activități meșteșugărești, confecționau arme, podoabe, echipament de luptă. Deși neamurile turce au locuit o perioadă îndelungată în regiunile extra-carpatice, acestea viețuiau separat de români, deosebirile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]