22,519 matches
-
desfrânare. Astfel, desfrânarea nu este un păcat prin raportare la instinct (pentru că scopul acestuia este împreunarea cu celălalt sex), ci numai prin raportarea la rațiune. Există, însă, practici sexuale, care păcătuiesc și prin raportarea la instinct, și prin raportarea la rațiune. Sfinții Părinți desemnează aceste păcate printr-o expresie anume: împotriva firii (para fisin). Oamenii sunt departe de a se naște cu disponibilități egale spre bine sau spre rău, după cum nu toți beneficiază de un mediu binecuvântat. Însă, există în clipa
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
dificile decât acestea: complotul împotriva lui Ceaușescu, transformarea minerilor în trupe de șoc subordonate scopurilor sale politice, eliminarea oamenilor primejdioși din partid etc. O analiză atentă arată că PSD-ul a fost obligat să se descotorosească de Iliescu nu din rațiuni interne, ci pentru că așa i-a cerut presa. În teritoriu, Iliescu rămâne la fel de popular, iar Geoană la fel de necunoscut. Există, așadar, suficiente motive pentru a nu exclude cu totul un scenariu al întoarcerii lui Iliescu. În clipa de față, lucrurile depind
Un țar de tranziție by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11759_a_13084]
-
la Cartea cea adevărată pe care ne-a echivalat-o cu pasiune și competență compatriotul nostru, recunoscând cu toții că idealul quijotesc este un înalt ideal uman. Piedicile în înfăptuirea lui sunt numai exterioare, nu țin de discordia dintre sentiment și rațiune, ca în cazul lui Unamuno. Don Quijote nu poate fi considerat nici mitoman, nici visător diurn, întrucât visul său nu este pasiv, ci se concretizează în fapte: acest șoc peren constituie adevărata substanță a cărții, conferă eroului caracterul de simbol al
Don Quijote - 400 - Suișul muntelui by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/11831_a_13156]
-
autor. Aceste texte vor intra ca o anexă la viitorul volum memorialistic al autorului, în lucru la Editura Cartea Românească. Față de eventualele opinii ale istoricilor, păstrez distanța estetică necesară. (C.Ț.) Nae Ionescu, așa dar, a fost lichidat din înalte rațiuni de stat. Carol al doilea se temea de el, și pe bună dreptate. A fost și este o afacere sumbră. Tipică acelor vremuri, cu agenți de ai lui Moruzov și ...(șters energic n.n. ) Carol a scăpat astfel de o "talentată
Gelozia reginei și bătaia în armată (3) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12907_a_14232]
-
adică ăntregul ceremonial exterior, acela care ăi conferă filmului caracterul omenesc, istoric și, dacă ăi putem spune așa, tridimensional, se anulează subit ca dimensiune de sine stătătoare și cu propria ei coerență în clipa în care se ăncearcă sugerarea acelei rațiuni ănalte, de ordin supraomenesc, în numele căreia se desfășoară ăntreaga narație. Faptul că în povestirea evanghelică totul este scris dinainte și nimic nu rămăne ăntămplător, că Iisus și lumea lui se mișcă pe trasee riguros prestabilite, ăi sugerează lui Gibson un fel
Între materialismul istoric și Twin Peaks by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12880_a_14205]
-
al statului. Statul improvizat, simțind că pășește în gol, are nevoie numaidecît de un razim pe care să-și pună piciorul; îi trebuie neapărat o societate, pentru liniștea lui, pentru asigurarea față cu el însuși că existența lui are o rațiune mai temeinică decît norocul, poate necredincios, al cîtorva momente. Neavînd, așadar, pe cine să-i impună lui reforme, se gîndește el mereu la dînsele; neavînd o societate care să-i ceară ceva după nevoile ei, închipuiește el niște nevoi sociale
Politică și cultură de I. L. Caragiale () [Corola-journal/Journalistic/12933_a_14258]
-
subofițerii) am primit câte două mii de lei. Ofițerii au primit mai mult, dar nu știu cât. Banii erau în plic. Plecați - ne-a spus el - într-o misiune de mare răspundere! Făcea apel la disciplină, la devotamentul ostașului român. „E din înaltă rațiune de Stat“ a spus el. Încă nu știam ce e aia! (Șters, dar foarte lizibil, propoziție înlocuită cu: Încă o vorbă ciudată... Încă pe drum ne-au bătut bănuielile. Am primit un sac mare plin cu gheme de sfoară albă
Addenda la Troica amintirilor de Gh. Jurgea Negrilești by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12953_a_14278]
-
Ion Simuț Aveau serioase rațiuni de existență „Caete-le de dor“ (1951-1960), susținute în primii patru ani ca redactori de Virgil Ierunca și Constantin Amăriuței, iar apoi numai de primul, ca publicație cu un profil cultural elevat („metafizică și poezie“ era mențiunea din subtitlu), atât estetic
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
și condițiile materiale. E nevoie de continuarea efortului editorial, pentru a acoperi în volumele următoare și intervalul care a mai rămas, 1955-1960. Retipărirea revistei „Caete de dor”, una dintre cele mai importante ale exilului, e o reeditare justificată de câteva rațiuni prioritare. Prima ar fi caracterul cultural elitist al publicației, reprezentativ pentru înaltul nivel de aspirație estetică și filosofică al unui grup de intelectuali români, pur și simplu disperați, în anii ´50, de absența unor modalități firești de exprimare. Aceștia se
Rezistența prin cultură, în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12981_a_14306]
-
și de pădurosul, sculptor, venit dintr-un Nord auster și rece spre a capta cu radarele sale cît mai multă vibrație și energie, Sultana Maitec pare o făptură deșertică, descendenta directă a unor principii pure care își caută acum o rațiune de a fi în lumea materială. Aurul, lumina în sens larg, însă mai curînd în varianta ei spirituală decît fizică, pulsațiile eterului și tot ce s-ar mai putea regăsi în lumea transparențelor trăiesc, în pictura ei, nostalgia imperativă a
Un simplu accident al luminii by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13012_a_14337]
-
sperandorum substantia rerum argumentum non parentum). De aici pleacă Augustin în definirea scopului catehezei care este credința. În Enchiridion, 8, scrie despre credință că este convictio rerum quae non videntur. Credința ca atare angajează toate facultățile sufletești, în primul rând rațiunea și voința. Sermo XLIII, 7, 9 spune: credo, ut intelligam, pentru că nullus quique credit aliquid, nisi prius cogitaverit credendum („nimeni nu crede ceva dacă nu gândește mai întâi că trebuie crezut” - ideea apare și în De praedestinatione sanctorum, II, 5
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
sunt unele pe care dacă nu le înțelegem nu le credem, și sunt altele pe care dacă nu le credem nu le înțelegem”. Totuși, în domeniul credinței, esențială este autoritatea: quod scimus, debemus rationi; quod credimus, auctoritati („ceea ce știm datorăm rațiunii, ceea ce credem, autorității”)<footnote Augustin, Retractationes, I, 14, 3. Vezi și traducerea de la Editura Anastasia, București, 1997, 64. footnote>. Dumnezeu este obiectul material, formal și final al credinței. Credința ne conduce la certitudine non argumentatione humana, sed divina auctoritate (De
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
și sfârșitul culturii antice, Editura Humanitas, București, 381-382, 396, 414. footnote>. De ajuns trebuie să se ajungă nu doar la a fi cunoscător de res, ci și stăpân pe verba. Augustin afirmă imediat după convertire cele două surse ale cunoașterii: rațiunea și autoritatea. Această concluzie i se impune încă din Contra Academicos (III, 20, 43): nulli dubium est, gemino pondere nos impelli ad discendum, auctoritatis atque rationis. Cronologic, credința precedă rațiunii. Pentru a înțelege un lucru, trebuie în prealabil să admitem
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
Augustin afirmă imediat după convertire cele două surse ale cunoașterii: rațiunea și autoritatea. Această concluzie i se impune încă din Contra Academicos (III, 20, 43): nulli dubium est, gemino pondere nos impelli ad discendum, auctoritatis atque rationis. Cronologic, credința precedă rațiunii. Pentru a înțelege un lucru, trebuie în prealabil să admitem credo ut intelligam. În mai multe locuri Augustin afirmă întâietatea credinței, la fel ca Ambrozie: De ordine, I, 9, 26: tempore auctoritas, re autem ratio prior est; De Trinitate, VIII
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
8: priusquam intelligamus, credere debemus; In Ioannis Evangelium, XL, 9: credimus ut cognoscamus, non cognoscimus ut credamus. În toate aceste pasaje este vorba însă despre înțelegerea intimă a adevărurilor revelate. În ceea ce privește pregătirea pentru credință, Augustin marchează în mod net rolul rațiunii care precedă și însoțește adeziunea spiritului. Aceasta este ordinea relațiilor dintre rațiune și credință<footnote E. Portalié, Saint Augustin, in Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1931, col. 2337 2341 footnote>. Câteva exemple în continuare. Înaintea credinței, rațiunea are a ne
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
cognoscamus, non cognoscimus ut credamus. În toate aceste pasaje este vorba însă despre înțelegerea intimă a adevărurilor revelate. În ceea ce privește pregătirea pentru credință, Augustin marchează în mod net rolul rațiunii care precedă și însoțește adeziunea spiritului. Aceasta este ordinea relațiilor dintre rațiune și credință<footnote E. Portalié, Saint Augustin, in Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1931, col. 2337 2341 footnote>. Câteva exemple în continuare. Înaintea credinței, rațiunea are a ne arăta nu adevărul intim al afirmațiilor, ci calitatea celui care vrea să
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
mod net rolul rațiunii care precedă și însoțește adeziunea spiritului. Aceasta este ordinea relațiilor dintre rațiune și credință<footnote E. Portalié, Saint Augustin, in Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1931, col. 2337 2341 footnote>. Câteva exemple în continuare. Înaintea credinței, rațiunea are a ne arăta nu adevărul intim al afirmațiilor, ci calitatea celui care vrea să fie crezut pe cuvânt. Scrisoarea CXX adresată lui Consentius studiază tocmai raportul dintre rațiune și credință și, după ce proclamă principiul - etiam credere non possemus, nisi
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
1931, col. 2337 2341 footnote>. Câteva exemple în continuare. Înaintea credinței, rațiunea are a ne arăta nu adevărul intim al afirmațiilor, ci calitatea celui care vrea să fie crezut pe cuvânt. Scrisoarea CXX adresată lui Consentius studiază tocmai raportul dintre rațiune și credință și, după ce proclamă principiul - etiam credere non possemus, nisi rationales animas haberemus, explică prioritatea rațiunii: fides praecedat rationem, procul dubio quantulacumque ratio quae hoc persuadet, etiam ipsa antecedit fidem (I, 3). În actul însuși al credinței, rațiunea apără
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
adevărul intim al afirmațiilor, ci calitatea celui care vrea să fie crezut pe cuvânt. Scrisoarea CXX adresată lui Consentius studiază tocmai raportul dintre rațiune și credință și, după ce proclamă principiul - etiam credere non possemus, nisi rationales animas haberemus, explică prioritatea rațiunii: fides praecedat rationem, procul dubio quantulacumque ratio quae hoc persuadet, etiam ipsa antecedit fidem (I, 3). În actul însuși al credinței, rațiunea apără autoritatea mărturiei. Spune Augustin în De praedestinatione sanctorum, II: cogitat omnis qui credit, credendo cogitat, et cogitando
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
dintre rațiune și credință și, după ce proclamă principiul - etiam credere non possemus, nisi rationales animas haberemus, explică prioritatea rațiunii: fides praecedat rationem, procul dubio quantulacumque ratio quae hoc persuadet, etiam ipsa antecedit fidem (I, 3). În actul însuși al credinței, rațiunea apără autoritatea mărturiei. Spune Augustin în De praedestinatione sanctorum, II: cogitat omnis qui credit, credendo cogitat, et cogitando credit. Pentru înțelegerea intimă a misterului, credința precedă rațiunii. Odată mărturia divină cunoscută, rațiunea se oprește la marginea misterului. Augustin își rezumă
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
hoc persuadet, etiam ipsa antecedit fidem (I, 3). În actul însuși al credinței, rațiunea apără autoritatea mărturiei. Spune Augustin în De praedestinatione sanctorum, II: cogitat omnis qui credit, credendo cogitat, et cogitando credit. Pentru înțelegerea intimă a misterului, credința precedă rațiunii. Odată mărturia divină cunoscută, rațiunea se oprește la marginea misterului. Augustin își rezumă poziția în două formule: intellige ut credas, crede ut intelligas și nisi credamus, non intelligimus. Augustin este, fie că ne convine, fie că nu, cel dintâi, cel
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
fidem (I, 3). În actul însuși al credinței, rațiunea apără autoritatea mărturiei. Spune Augustin în De praedestinatione sanctorum, II: cogitat omnis qui credit, credendo cogitat, et cogitando credit. Pentru înțelegerea intimă a misterului, credința precedă rațiunii. Odată mărturia divină cunoscută, rațiunea se oprește la marginea misterului. Augustin își rezumă poziția în două formule: intellige ut credas, crede ut intelligas și nisi credamus, non intelligimus. Augustin este, fie că ne convine, fie că nu, cel dintâi, cel puțin în spațiul apusean, care
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
non intelligimus. Augustin este, fie că ne convine, fie că nu, cel dintâi, cel puțin în spațiul apusean, care a resimțit nevoia de a-și raționaliza credința, ceea ce e același lucru cu a spune că o pune în acord cu rațiunea. „Înțeleg ca să cred; cred ca să înțeleg” înseamnă că eu, înainte de a crede, am nevoie de a stabili cu ajutorul rațiunii discursive motivele de credibilitate sau temeiurile credinței mele. La fel, odată credincios, rațiunea fiecăruia are a se exercita mereu dacă vrea
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
a resimțit nevoia de a-și raționaliza credința, ceea ce e același lucru cu a spune că o pune în acord cu rațiunea. „Înțeleg ca să cred; cred ca să înțeleg” înseamnă că eu, înainte de a crede, am nevoie de a stabili cu ajutorul rațiunii discursive motivele de credibilitate sau temeiurile credinței mele. La fel, odată credincios, rațiunea fiecăruia are a se exercita mereu dacă vrea să pătrundă armonia adevărurilor dogmatice între ele sau concordanța lor cu rațiunea. Numai în acest caz credinciosul va experimenta
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]
-
a spune că o pune în acord cu rațiunea. „Înțeleg ca să cred; cred ca să înțeleg” înseamnă că eu, înainte de a crede, am nevoie de a stabili cu ajutorul rațiunii discursive motivele de credibilitate sau temeiurile credinței mele. La fel, odată credincios, rațiunea fiecăruia are a se exercita mereu dacă vrea să pătrundă armonia adevărurilor dogmatice între ele sau concordanța lor cu rațiunea. Numai în acest caz credinciosul va experimenta veracitatea creștinismului. Lui Augustin îi place să comenteze un vers din Scriptură: scientia
Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine Fondator. In: Classica et Christiana Revista Centrului de Studii Clasice şi Creştine by Nelu Zugravu () [Corola-journal/Journalistic/125_a_452]