493 matches
-
descântecele lor având menirea de a vindeca „mai ales sufletul” și, doar prin intermediul acestuia, trupul (Charmides, 156). Dintre „leacurile lui Zalmoxis” - pomenite de Platon - Vasile Pârvan numește „fumigația cu sămânță de cânepă” (66, p. 89). Constantin Daniel a redeschis dosarul recluziunii în peșteri sau încăperi subterane la care se supuneau homines religiosi geto-daci (80). Fiind doctor psihiatru, el a încercat să explice anumite coordonate ale doctrinei religioase geto-dace prin stările halucinatorii (vizuale, auditive, tactile) provocate preoților și neofiților în urma unei îndelungate
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Procesul a atras la Curtea cu jurați o mulțime mare. Nici un membru al Partidului național-democrat n-a luat apărarea vinovaților. Petraru a fost osândit la 20 ani de muncă silnică, profesorul Pătescu și diaconul Cârlova, complici, la câte 9 ani recluziune. Societățile Dacia și România fuzionează. Consiliul de administrație e astfel compus: președinte, prințul Dimitrie Ghica, vicepreședinte, Vasile Boerescu, membri: prințul Al. Știrbey, George Cantacuzino, colonel Dabija, Protopopescu-Pache, Dimitrie Frank, Cozadin și Hilel. Director general, Seculics. în cercurile politice se știe
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1328_a_2730]
-
să amân ciocănitul la ușă și acea cerere, m-am învățat din anii lungi de sărăcie și umilință să mă mulțumesc cu ce am și să nu cer nimănui nimic. Aveam psihologia retardată a celor fără nici o apărare, crescuți în recluziune, în spațiile agresive ale internatelor, căminelor, închisorilor, unde legea o face cel mai puternic, fie autoritatea dinafară, fie cea din grup. Asemenea celor singuri și ai nimănui, în spațiile închise în care am crescut, mi-am tăiat de nenumărate ori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
el și cu apostolul Petru toate etapele pelerinajului palestinian. După acest miracol, Maria Magdalena se retrage într-un loc pustiu de lângă Aix, unde zilnic, la ceasul al șaptelea, îngerii o ridicau de la pământ, hrănind-o cu imnurile lor de slavă. Recluziunea va dura treizeci de ani. În ajunul morții, prin intermediul unui alt ascet, ea îl anunță că se va înălța la Domnul pe Maximin, ales episcop al ținutului, care o împărtășește cu sfintele taine și o așază în mormânt. „Viața Mariei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
murit, primul a preferat să supraviețuiască, anonim, departe de presă și de curiozitatea ei, departe de Bolivia, acolo unde istoria i-a așezat mormântul. Textul lui Pratt se înscrie ca o glossă la acest mit modern. Butch Cassidy iese din recluziunea anonimatului său pentru a-l revedea pe cel care i-a fost alături în urmă cu douăzeci de ani. Conversația dintre cei doi are aerul glacial și tandru al unei pagini de Hemingway. Visul american al bandiților ajunge la capăt
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
grotă sau într-un pustiu, toată lumea va observa absența mea și va discuta tot timpul despre mine. Închideam ochii și visam că, nesuportîndu-mi lipsa, prietenii vor trimite mesageri după mine, rugîndu-mă să mă întorc, să renunț la hotărârea mea, la recluziunea mea. Eu refuzam, mă arătam neînduplecat, dar în realitate abia așteptam să fiu rugat mai departe, să insiste. Din orgoliu, vroiam să cedez cât mai târziu, să dau impresia că, fără insistențele lor, aș fi rămas până la sfârșit în grotă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că ești amenințat de o primejdie cu mult mai mare. § Externat de aproape o săptămână, încerci să identifici pericolul viitor. Degeaba cunoscuții încearcă să-ți demonstreze că nu ești amenințat de nimeni. Ai o părere diferită: cele două luni de recluziune pentru că ai sesizat autoritățile de existența unui complot mondial împotriva umanității sunt chiar dovada celor ce se pregătesc. „De ce nu sunt internați cei 2.485.987 de psihopați care hotărăsc asupra întregii țări? Cei 78.958.423 care conduc lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
lumii așa cum ar fi acceptat orice neplăcere trecătoare care nu stingherea decât unele din obiceiurile lor. Dar, devenind deodată conștienți că sunt într-un fel sechestrați sub un cer în care vara începea să-i frigă, simțeau lămurit că această recluziune le amenința întreaga lor viață și, la căderea serii, energia pe care o regăseau o dată cu răcoarea îi împingea uneori la acte disperate. Mai întâi, fie că era sau nu efectul unei coincidențe, tocmai din această duminică a început să domnească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
se umpluse. Și acum, ce să aleagă? Îndreptându-se spre unul din ziduri, lângă care volumele păreau mai bine așezate decât În altă parte, descoperi acolo nenumăratele lucrări scrise de Hasan Sabbah de-a lungul celor treizeci de ani de recluziune voluntară. Se hotărî să salveze unul singur, o autobiografie din care trebuia să citeze câteva fragmente În propria-i lucrare. Găsi și o cronică a Alamutului, recentă și aparent bine documentată, care relata În detaliu istoria Mântuitorului. Pe aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
însuși. Romanul lui Manea, probabil cea mai strălucită realizare literară a sa de până acum, construiește o lume ficțională care este în chip enigmatic suficientă sieși și, în același timp, neașteptat de revelatorie pentru ceea ce unul dintre personaje numește „psihologia recluziunii“, a singurătății și a exilului. Plicul negru este în ultima analiză o meditație asupra inescapabilității exilului, a alienării și a dezolării într-o sufocantă societate totalitară, într-o atmosferă de teamă și suspiciune, în care discreția și intimitatea sunt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
În fine, nu intru în amănute privind aventurile tale sentimentale. Doamna Țongu se va speria puțin, că, vezi doamne, află Emilian de incident. Vei fi la vila lor de la Gura Lelii, unde-ți petreci de obicei joile. Vei sta la recluziunea de la Bumbata până se va poptoli vâlva. Minimum patru ani. Îți vor da drumul în cele din urmă, după alegerile din acel an. Vei primi scuze și dreptul de a-l urma pe dom’Aulius în fascinanta Sudica. Chiosea, ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un fulger Dincolo și o ucise pe Mamă, în timp ce Aici Mama era ucisă de cea de Dincolo. Mioarele vibrau și Acolo și Aici. Mama devenise Una singură și Aici și Acolo, cu două Mioare diferite. Una libertină și cealaltă în recluziune. Cea în detenție voia libertate, cealaltă nu-și putea dori pușcăria. Fiziologic, Mama cuprinzând două Mame în sine, era schimbătoare în funcție de Mioara cu care intra în contact. Dedublările materne subminară forța dedublării Mioarelor. Una împietrită în răbdare, cealaltă nerăbdătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
evidență, numai să simtă că exista, ca răspuns al acelora care considerau existența ca pe o vale a plângerii, o deșertăciune fără început, scop, rezultat. O trecere și atât. Trăia intens fiecare clipă și acolo în revers și aici în recluziune, acolo ca răspuns, aici ca să ducă iubitului ei la Paris, o ființă vie cu amintiri păstrate pentru el, cu prezent bine tușat și aici și acolo, cu speranța într-un viitor caritabil pentru doi, ca o ultimă gară din care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mai mult știind că trăiesc, dar îi e rușine cu mine, se teme de mine pentru că-i frânez avântul, câte ar fi putut face dacă eu nu eram, dar a hotărât împreună cu tata să mă ascundă vieții și morții, prin recluziune nelimitată. Sigur, vieții nu-i pasă de mine mie da -, morții nici atât mie da -, o voiam după clipa întâlnirii noastre, care mi-ar umple toată viața cu lichidul fericirii. Voi muri din preaplin. Viața înseamnă, la urma urmei, totalitatea picăturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gândi la vremea care vine. Numai la cea care vine. Pentru că trecutul e mort, iar prezentul se dovedește ceva infim, aproape imposibil de sesizat cu simțurile noastre imperfecte. Un amalgam de timpuri, asta e, până la urmă, viața unui om. Precum recluziunea mea forțată, ce poate dura și câțiva ani. Sau numai câteva săptămâni, atâta cât a durat ultimul măcel. Dar, până atunci, încă sunt liber să circul prin cetate, chiar și-n afara zidurilor dacă doresc neapărat; pot discuta despre orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
că aceste însușiri mi-au fost - în astfel de situații - de mai puțin folos decât darul și patima mea tot mai arzătoare pentru arta caligrafiei. După cum se poate bănui, în chilie nu e prea greu să te scrântești, bineînțeles după recluziuni mai îndelungate. Caligraful dinaintea bunicului meu nu și-a revenit niciodată și, asemenea lui, în ultima sută de ani, au pățit-o încă doi. I-am socotit: cei care au funcționat în decursul veacului au fost - în afara mea - șase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
secretul, ceea ce mi-a fost de mare folos. Ziua scriam numai cu dreapta; eram văzut de o mulțime de oameni; în chilia mea, seara, până picam de somn, doar cu stânga. Totdeauna aveam una din mâini odihnită. Și-apoi veneau recluziunile; așezat sub opaițul aprins zi și noapte, mă puteam, în sfârșit, folosi nestingherit de ambele brațe. Cred că uneori eram nițel fericit. Dar totul a trecut, am fost ambidextru. De aproape o lună, mâna dreaptă mi-a fost retezată. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
așa că am strigat: — Dați-mi un pergament, să vă citesc doar câteva rânduri! V-am înșelat! Acesta a fost ultimul vostru război! Actul, dați-mi actul și o să vedeți! Au crezut, probabil, că am înnebunit. Știau și ei bine că recluziunile făcuseră ravagii printre Caligrafi. Am apucat un tub din mâna unui cavaler și, desfășurând pergamentul, am citit cu glas tare finalul. Nu au priceput imediat, deși folosisem o intonație ce reliefa cum nu se poate mai limpede noua semnificație a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
era așteptat și toți știau cine este. Tribunul se întoarse și arătă cu degetul spre intrare: — E interzis să ieși de aici fără permisiunea împăratului, îl avertiză. Așadar era o închisoare, ca și acele domus ale Liviei sau Antoniei. O recluziune ce dura de mai bine de trei ani. Gajus răspunse cu glas umil: — Mă voi supune. În fundul atriului, între două statui ale Dioscurilor călare, pornea o rampă acoperită, într-un urcuș ușor. Pavajul era grosolan, potrivit pentru călărie. Nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
visul nu era altul decât dialogul meu cu el, mereu acea hărțuială continuă, fără finalitate. Pe măsură ce creșteam, nu l-am mai simțit atât de pregnant, sau poate timpul, mereu în fugă, mi-a refuzat tot mai mult acea lâncezeală și recluziune a firii, ce se vroia despicată și analizată. Și până târziu, apariția lui mi-a adăugat o dimensiune somnambulică în fața celor ce mă surprindeau în prezența lui. Interferența cu el era atât de acaparatoare, încât absenței mele spirituale i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ajută, În vara viitoare mă voi odihni și eu. Speranțele mele sunt legate de vechea mea cardiopatie. După cum vezi, sunt și bolile bune la ceva. Mi s-a cam urât pe pământ, domnule profesor. Sărbători fericite! Alieta Ster P.S. Locul recluziunii mele voluntare așa cum Îl găsiți scris În documentele de cancelarie, cărți funciare, hărți de cadastru ori topografice, este o ficțiune deoarece, În timp ce eu vă scriu din Feldiu, oricare alt localnic v-ar scrie din „Felghi” fără ca această grafie să redea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai prăbușite, de ce nu le descăpățânai, bă Ulpiule? Îl momiseră și cu vorba bună, dar mai mult de două cuvinte nu puteai să scoți de la el. Umbla abătut prin celulă, se preumbla pe lângă pereți ore întregi, nici colegul său de recluziune nu deslușise de la el decât aceleași două cuvinte: - Tocmai acum, tocmai acum, tocmai acum... Asta și fusese ideea cea bună, văzîndu-l că se stinge din viață, înainte de a i se hotărî o cât de mică pedeapsă, fie ea și simbolică
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Îmi aminteau de vizita la Arcosanti, avanpostul futurist din deșertul Arizona. Apartamentele cubiste și șirurile de case identice cu pereți comuni erau asemănătoare celor din Arcosanti, cu arhitectura lor dedicată anulării timpului, așa cum i se potrivea populației Îmbătrînite din paradisul recluziunii și unei lumi Întregi care aștepta să Îmbătrînească. În căutarea ieșirii către Estrella de Mar, am părăsit autostrada spre Malaga și m-am trezit Într-un labirint de rampe care deserveau pueblele. Încercînd să mă orientez, am parcat În curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lui Raffael din Urbino, pe care Leon al X-lea îl iubea mai mult decât pe toți ceilalți protejați ai săi. Îl evoca ades, cu emoție adevărată, făcându-mă să regret că-l cunoscusem atât de puțin. Din pricina îndelungatei mele recluziuni, nu-l întâlnisem pe Raffael decât de două ori: prima oară, repede, pe un culoar al Vaticanului, a doua oară când fusesem botezat. După ceremonie, venise, ca atâția alții, să prezinte felicitările sale papei, care-l așezase alături de mine. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Shakespeare!? Marele fizician mă surprindea câteodată cu astfel de pusee de gratuitate, la care nu prea știam să reacționez. Mi se părea deplasat să-l văd relaxat, fie și așa, sporadic, din joi În Paști, când eu trăiam permanent tensiunea recluziunii În spațiul restrâns al subteranei comune și eram convins că apăsarea pe care o generează un asemenea ambient trebuie să fie resimțită egal de toți. Uite că nu era. - Roger, iartă-mă, dar nu-mi arde de râs. Încerc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]