907 matches
-
mai greu de receptat și decodat. Putem conchide acum că toate modalitățile de pervertire a sensurilor prin limbaj rezultă fie din deformarea semnificantului, fie a semnificatului, fie a relației de semnificare instituite între elementele structurale ale semnului, subiectul semnificator și referențial. O analiză triadică sintactică, semantică, pragmatică ar putea face, printre altele, obiectul unei mai dezvoltate "semiotici a minciunii". 26 Să ne amintim de întrebarea filosofului grec Eubulide: Cînd spun "Eu mint acum", mint sau nu?" 27 O anumită distincție între
Sociologia minciunii by J. A. Barnes () [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
enunțării, discursul polemic explicit este de natură performativă, având ca premise enunțuri constatative referitoare la un adevăr "axiologem (Cornel Munteanu) ajuns în situația de criză". Fiind un tip de discurs, pe de o parte orientat explicit, solicitând în special funcțiile referențială, fatică (atitudinea locutorului în raport cu interlocutorul său) și conativă (privind destinatarul), iar, pe de alta, literaturizat implicit (activând deci funcția expresivă și cea poetică), discursul polemic literar este, în esență, un act ilocuționar care tinde să se împlinească într-unul perlocuționar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Paul Cornea propune o taxinomie comportamentală a autorului (producătorului) de text în virtutea intenției acestuia "de a stabili cu Celălalt o comunicare eficientă, de a instaura o comunicare prezumtivă ori de a experimenta resursele limbii însăși"45. Astfel, distinge între comportamentul referențial, pseudoși transreferențial și comportamentul autoreferențial. Fiecăruia îi corespunde, în ordinea prestabilită, exprimarea factuală, exprimarea ficțională (magică, religioasă) și exprimarea ludică. Din acest unghi, textul polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
experimenta resursele limbii însăși"45. Astfel, distinge între comportamentul referențial, pseudoși transreferențial și comportamentul autoreferențial. Fiecăruia îi corespunde, în ordinea prestabilită, exprimarea factuală, exprimarea ficțională (magică, religioasă) și exprimarea ludică. Din acest unghi, textul polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură lectorului o adecvare reală la contextul informativ în care s-a produs intervenția polemică, precum și o explicitare suplimentară a intențiilor locutorului în schimbul polemic. Textulizarea referențială are, în polemică, rolul pe care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
polemic se bazează pe o dominantă referențială care presupune transmiterea tranzitivă a mesajului. Astfel, denotația asigură lectorului o adecvare reală la contextul informativ în care s-a produs intervenția polemică, precum și o explicitare suplimentară a intențiilor locutorului în schimbul polemic. Textulizarea referențială are, în polemică, rolul pe care indicațiile regizorale îl au în dramaturgie, dobândind, astfel, și o funcție metadiscursivă care avertizează lectorul asupra eventualelor deplasări spre ficțional. În secvența "Fără să vreau să abuzez de situația penibilă a unui învins, trebuie
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
textul selectat de noi: "Cititorii vor fi odată mai mult edificați în ce privește pe domnul Banu, care, construindu-și ultimul sistem de apărare, a luat măsura oportună să nu mai ‹‹polemizeze›› de aici înainte cu mine niciodată". În articolul arghezian textualizarea referențială e elementul-liant care asigură coerența întregului ansamblu textual prin ligamentarea enunțurilor de natură ficțională (în terminologia lui Paul Cornea: pseudo, transreferențiale și autoreferențiale). Atunci când Arghezi spune că "domnul Banu ia deodată un aer virginal" sau despre el însuși "sunt, evident
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acest lucru să fie decodificat ca atare. Cornel Munteanu, pe urmele lui Ducrot și Maingueneau, delimitează, în cazul enunțului ironic și/sau parodic, spre exemplu, între enunțiatorul și locutorul enunțării, adică între două instanțe locutive corespunzătoare dublei dimensiuni a enunțării (referențială și modală). Privit ca act ilocutoriu, discursul polemistului este adresat, cel mai adesea, unui "tu" absent din planul suprafeței textuale (putem vorbi de prezența unui "tu" "al auto-alocuțiunii" [Gerard Genette], spre exemplu "N-ai putere, s-a isprăvit, victoria nu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în esență, polemistul recurge la fel și fel de tertipuri, mai puțin violența frustă, necenzurată (proprie pamfletarului), pentru a-și învinge adversarul. Descriptivul e, în discursul polemic, indisociabil de narativ, având rolul, după J. M. Adam, "de a asigura funcționarea referențială a povestirii și a-i da ponderea unei realități"79. Prin secvențele descriptive, discursului polemic i se imprimă accente ale percepției eului enunțiator a cărui subiectivitate face din enunț un act performativ prin excelență. Descrierea, în discursul polemic, corespunde, în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
anume frustrarea paternă, aspect care explică mult invocata mizantropie a poetului și atitudinea sa imprevizibilă. Din punct de vedere afectiv, Arghezi s-a format într-un mediu asimetric, lipsit de modelul paternal căruia băiatul îi atribuie, se știe, un rol referențial. Antearghezian sau, mai precis, nearghezian prin conținutul declamativ, dar și prin ținuta discursiv-expozitivă, episodul prozodic Tatălui meu116, inspirat numit de Alexandru George un "țipăt de sinceritate", deși lipsit de valoare poetică, are o deloc neglijabilă relevanță biografică: este un decupaj
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
apelativul ironic accentuează ideea diferenței grotești între statutul imaginar în text ca autoproiecție a adversarului -, și cel real, declasant și amendabil din perspectiva polemistului-pamfletar. Uneori, enunțul exclamativ constituie o punte tactică între o secvență ambiguizată de ironie și o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat. E pasiunea simpliștilor și a mărginiților, de a simplifica totul la unic și de a-l mărgini la dânșii". Alteori, exclamația retorică accentuează, pentru cititor, perspectiva contextuală pe care polemistul o are
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pamfletarul într-un teritoriu simbolic aparte, denumit de Angenot extopie, "în care indignarea ține locul demnității"190, justificând atacul prin violența limbajului. În cel de-al doilea exemplu la care ne-am oprit 191, acuza tranșantă funcționează ca un jalon referențial în corpul textului. Prin ea, pamfletarul execută, din interiorul povestirii hiperbolice, o mișcare de întoarcere în realitatea evenimențială. Strategia de fictivizare apare ca indice intertextual în pamfletul polemic: "La neamul românesc viețuiau alături doi profeți, apostolul Iorga și Cuza proorocul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
exploatează din plin dublul sens al alegoriei: cel literal și cel figurat, mizând pe forța de sugestie și persuasiune a reprezentării iconice. El își disimulează, în fond, ideologia în spatele unei imagini cu mult mai grăitoare decât orice explicație sau descriere referențială. Astfel, imaginea șocantă a efectelor războiului este construită de pe poziția celui care incriminează vărsarea de sânge printr-o construcție eidetică neverosimilă, în care nu dimensiunea funebră impresionează, ci grotescul ei: "O mare metropolă valsată de bagheta lui Strauss în mijlocul unui
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
negru ca un bivol cârn și te uscai voluptos pe țărm lângă un satir cu țăcălie negru mat. Cine crezi că era? N-ai să ghicești: Dragomirescu [numele deconspiră parțial aluzia și se comportă ca un indice al realității, semnal referențial pentru cititor în discursul fantasmagoric care se prelungește cu o nouă analogie aluzivă]. Îți citea din cartea lui cea mai nouă, scrisă în limba letonă (a găsit un editor!), Știința găinii. Dumneata aprobai și strigai mereu, nu știu de ce, "mintenaș
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Dacă enunțarea se menține, de la prima până la ultima frază, în registrul comicului subversiv, înscriind textul în categoria largă a pamfletului ironic, în alte cazuri, cum e, spre exemplu, "Neamul românesc și Facla jidovească", polemistul alternează registrele și trece de la limbajul referențial și tonul neutru, din incipit, la "dubla enunțare", fie prin falsul acord, fie prin diversele forme ale ironiei, pentru a aborda, apoi, o tonalitate grav-acuzatoare, afină, pe palierul afectivității retorice, cu rechizitoriul lui Caragiale din studiul-pamflet 1907. Din primăvară până în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
arghezian, ar deveni stratageme estetice de persuadare în discusul publicistic. Oricum ar fi privit, un potențial lector al publicisticii argheziene s-ar afla în postura celui care pășește pe nisipuri mișcătoare, pentru că traiectoria discursului este adeseori imprevizibilă, fictivul invadează spațiul referențial și invers, iar jocul sensurilor face dificilă orientarea. Considerăm însă, cu certitudine, că dincolo de mereu invocata agresivitate, obiect de cercetare, pretext de contestare, mobil pentru studiul imaginarului colectiv al românilor, dimensiune recuperată și ideologizată de pamfletari-pastișori ș.a.m.d. discursul
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Curții (sau a «Locuinței») divine a lui Yahweh, ar trebui văzută ca individualizare în cadrul unei ruah colective sau a «Spiritului»/«Duhului» Personalității extinse a lui Yahweh, cu alte cuvinte, trebuie să fim pregătiți să îi recunoaștem Divinității exact aceeași fluiditate referențială în trecerea de la Unu la Multiplu sau de la Multiplu la Unu pe care am remarcat-o deja în cazul omului.“ Prin urmare, capacitatea personală de înțelegere și așezare în relație este fundamentală. Această inconstanță, acest caracter discontinuu al relației cu
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
John Gumperz, Engager la conversation: introduction à la sociologie interactionnelle, Minuit, Paris, 1989. Trebuie să fim atenți la trăirile interlocutorului, să intrăm "în rezonanță" cu acesta, să fim atenți la registrul afectiv în care se desfășoară convorbirea (simpatie-antipatie), la registrul referențial (la ce persoane semnificative face interlocutorul referință?), la "câmpul de forțe" (există o reciprocitate a influențelor? nu este afectată libertatea unuia dintre interlocutori?). Fără să afectăm intenționalitatea convorbirii (emergența sinelui, efortul de "a se spune", de a se face înțeles
Societatea românească în tranziție by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
democratizarea vieții politice și cu dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă, și în vocabularul social. Dacă în spațiul destinat specialiștilor în științele sociale în ciuda unor viziuni diferite referitoare la înțelegerea sa -, ideologia conținea totuși un sens cu rol de "punte" referențială, în limbajul comun semnificațiile diferite acordate conceptului au "explodat". În limbajul curent al științelor sociale, termenului de ideologie îi sunt conferite, de regulă, conotații politice. Aflăm, astfel, că "o ideologie este un sistem de valori sau credințe care sunt acceptate
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
a fi ideologie, un sistem de credințe, idei sau valori trebuie să dețină o coerență internă. Totodată, o ideologie se anunță mereu printr-o structură care se află în contrast cu ceea ce nu poate fi catalogat drept ideologie (și aici regăsim caracterul referențial al conceptului). Nu mai puțin, întrucât implică un set de idei sistematizate, ideologia presupune un anumit grad de abstractizare, dar și o anumită specificitate ce poate fi regăsită la nivelul caracterului său programatic, întrucât altfel riscă să fie lipsită de
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
Dacă palatul acesta arde la sfârșitul unui act, spectatorul vede, în actul următor, marea situată în spatele palatului. Astfel se naște, cu clasicismul, dorința de a face din spațiul scenic și din spațiile dramaturgice ce-l prelungesc o reflectare a spațiului referențial. O topologie realistă a locurilor presupus alăturate scenei, ignorată în dramaturgiile anterioare, începe să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de timp, un oarecare număr de dificultăți pentru autorul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
desacralizează, bagatelizează, reduce ludic pseudovalorile la dimensiunile derizoriului, demascându-le. Însă ceea ce sancționează parodic este întotdeauna excesul, exagerarea, deplasările necontrolate pe verticala bunului simț și a bunului gust, discrepanțele dintre aparențe și esențe. Dacă parodiile în versuri presupun o arie referențială restrânsă la cea a literaturii, la nivel macrotextual, lumea comediilor și a momentelor se prefigurează ca o vastă parodie a ontologiei cotidiene burgheze, o replică menită să-i reveleze micimea, incoerența, inconsistența și degradarea. De aceea, lumea imaginarului caragialian e
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Trahanache, Dandanache, Pristanda etc.) și cele aneantizate (Lache, Mache, Mitică, Costică), uniformizate și prin apelativele devenite nume comune. Perspectiva cronologică asupra operei, propusă de Mircea Tomuș, facilitează înțelegerea devenirii personajului caragialian în funcție de raportul pe care acesta îl stabilește cu mediul referențial. Se remarcă linia evolutivă plecând de la personajele comediilor, armonizate intim cu mediul social-istoric, la cele din nuvelele tragice (În vreme de război, O făclie de Paște, Păcat), marcate de un determinism riguros cu mai multe fațete, înregistrând apoi o ruptură
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
interogative, mereu stimulate de răspunsurile nesatisfăcătoare. Regula griceană a manierei se referă la evitarea ambiguității, impunând formularea unor enunțuri precise, directe și la obiect. Numeroase replici ale celor doi pseudointerlocutori sunt vagi și prin menționarea unor cuvinte cu un bagaj referențial vast, precum "persoana", "afacerea", care nu sunt însoțite de explicații apozitive. Metalimbajul se impune cu necesitate în vecinătatea unor astfel de cuvinte, atunci când participanții la dialog nu împărtășesc o cunoștință comună cu referire la conținutul lor semantic. Sugestia noncomunicării e
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
brainstormingului. "Lăsate în libertate", cuvintele și sintagmele aparținând unor sfere lexico-semantice diverse proliferează, nu se mai grupează în propoziții și fraze, ci denotează și conotează imediat, individual și izolat o realitate pestriță, în vacarm continuu. Amestecul de bâlci și carnavalul referențial n-ar putea fi reprezentat mai sugestiv decât prin acest vălmășag haotic al vorbelor. Intenția de inventariere riguroasă a lumii obiectuale și a umanității ce o populează reiese și din manuscrisele conținând fișe de nume reale sau inventate după principiul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
semnificatului (simbolul este un sistem de cunoaștere indirectă, ori directă, dar pe un alt plan decât cel logic ori sensibil).420 Referindu-se la dimensiunea mecanică a simbolului, autorul discerne un "aparat simbolic" structurat pe trei categorii: schema verbală ("capitalul referențial al tuturor gesturilor posibile ale speciei umane", care reiese din inconștientul reflex al trupului viu), nivelul epitetic și substantival (fixat în calități și obiecte) și nivelul cultural (întrupat istoric, sociologic, biografic), fiind de aceeași părere cu Cassirer, conform căruia întreaga
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]