1,126 matches
-
următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este echivalentă unei creșteri, trăsătura definitorie se modifică fundamental. Tirania, de pildă, este o formă de excrescență atât de mare a regalității, încât ajunge să fie o altă specie; cu toate acestea, ea este încă de același gen cu regalitatea. Faptul că Aristotel nu menționează explicit existența celor două genuri structurale, în afară de monarhie, nu este deloc un mister. Problema sa ține de
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
urmă este echivalentă unei creșteri, trăsătura definitorie se modifică fundamental. Tirania, de pildă, este o formă de excrescență atât de mare a regalității, încât ajunge să fie o altă specie; cu toate acestea, ea este încă de același gen cu regalitatea. Faptul că Aristotel nu menționează explicit existența celor două genuri structurale, în afară de monarhie, nu este deloc un mister. Problema sa ține de instabilitatea onomasticii celor două genuri, instabilitate determinată de două aporii ale criteriului împărțirii lor. Prima aporie se referă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului monarhic, tirania este oarecum regalitate. Pentru a distinge această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții degenerate) am apelat la calchieri ale criteriului de distincție stabilit de el. Inițial, luând în considerare criteriul numeric, aceste genuri structurale s-au
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ar fi însă ca, după analiza aporiilor legate de criteriu, să rebotezăm ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Bogăție plou=toj Accidental, cei puțini Oligarhia ca plutoarhie Aristocrație Oligarhie Sărăcie peni/a Accidental, cei mulți Democrația ca penioarhie Politeia/Timocrație Democrație O ultimă observație: dacă genurile structurale au parte de o reinterpretare a criteriului taxonomic inițial, înseamnă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
genuri, deoarece criteriul numeric este aici suficient și nu induce nici o confuzie. Bogat sau sărac, dacă la cârma statului se află un singur individ, atunci, conform folosului în vederea căruia conduce, genul formei politice este monarhia, iar specia sa este fie regalitatea, când folosul este comun, fie tirania, dacă folosul este propriu. 2. Deși Aristotel se referă la formele deviante cu termenul său consacrat eroziunii naturale (phtora) de care au parte toate formele fizice care au o geneză, o creștere și o
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
regimul constituțional”. Ierarhia constituțiilor pe axa binelui prezintă o anumită simetrie cu cea de pe axa răului, în sensul că gradele de comparație își corespund, celei mai rele dintre constituții corespunzându-i cea mai bună. „Cea mai bună dintre ele este regalitatea, iar cea mai rea este timocrația (politeia)”. Comparând distribuirea gradelor de valorizare negativă sau pozitivă pe cele două axe, ne dăm seama că Aristotel pune în aplicare o presupoziție axiomatică care ar suna cam așa: binelui cel mai mic îi
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mic îi corespunde în pervertire răul cel mai mic, iar binelui cel mai mare îi corespunde în pervertire răul cel mai mare. Să aranjăm cele șase forme, în mod succesiv, pe o axă verticală, conform raportului bine maxim - rău maxim. Regalitate B I N E Aristocrație Politeia Democrație R Ă U Oligarhie Tiranie În acest caz, dacă ne imaginăm posibilitatea ca o cetate să existe în forma politică maximală care este regalitatea și să execute o „declinare” pe verticală, parcurgând fiecare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o axă verticală, conform raportului bine maxim - rău maxim. Regalitate B I N E Aristocrație Politeia Democrație R Ă U Oligarhie Tiranie În acest caz, dacă ne imaginăm posibilitatea ca o cetate să existe în forma politică maximală care este regalitatea și să execute o „declinare” pe verticală, parcurgând fiecare casus în parte, figura descrisă de aceasta va fi cea a unei decăderi continue până la tiranie. Faptul că binelui cel mic îi corespunde răul cel mic, nu înseamnă, după cum am arătat
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în funcție de fiecare dintre formele politice. 1279 a 25-30 Criteriu După numărul celor care dețin conducerea ↓ constituții veritabile ai( o)rqaˆ politei/ai ↓ constituții degenerate ai( parekba/seij politei/ai ↓ proiecții ale formelor constituționale. o(moiw/mata Unu ei(=j Monarhie Regalitate basilei/a Tirania turanni/j în folosul celui ce deține puterea de unul singur pro/j to/ sumfe/ron tou= monarcou=ntoj Tată-fiu Atașament necondiționat Drept bazat pe superioritate naturală Puțini câțiva oi( o)li/goi Oligarhie sau plutocrație Aristocrație
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe fundalul unei filosofii a istoriei. Chiar mai mult, singura „istorie” este cea anterioară propriu-zis politicului, în măsura în care el prezintă „preistoria” în calitate de condiție și origine a apariției polis-ului. În ciuda taxonomiei sale, care pare a impune ca cea mai bună constituție regalitatea, Aristotel va construi în cartea a VII-a a Politicii imaginea unei constituții maximale care nu va avea de-a face cu regalitatea, ci va constitui un model matematic (o medie) al aspectelor de excelență din toate formele. Pentru el
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
origine a apariției polis-ului. În ciuda taxonomiei sale, care pare a impune ca cea mai bună constituție regalitatea, Aristotel va construi în cartea a VII-a a Politicii imaginea unei constituții maximale care nu va avea de-a face cu regalitatea, ci va constitui un model matematic (o medie) al aspectelor de excelență din toate formele. Pentru el, adevărata „istorie” se petrece ca „istorie a animalelor”, a agregării societății umane, și are ca punct de proveniență și model familia și raporturile
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
e(/xei sxh=ma „Cineva ar putea concepe și în comunitatea casnică, în calitate de aplicații ilustrative, proiecții ale acestora (i.e. tw=n politeiw=n ei)dw=n - ale formelor de constituții specifice polis-ului ). De pildă, relația comunitară tată-fiu are configurația regalității”. Paralela dintre formele politice și formele relațiilor casnice continuă conform tabelului de corespondențe. Sensul strict în care are loc acestă corespondență este următorul: Aristotel vrea să ne spună că formele diverse pe care le iau relațiile casnice pot fi interpretate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ocupa, în serviciul regelui, un loc preponderent în stat. În opinia lui Kolabinska, este vorba despre „o colectivitate nouă, care vine să ia loc în elită”. Membrii ei erau, în general, de origine modestă, dar aveau calități eminente și, „dacă regalitatea îi susținea, nobilimea războinică, ba chiar și clerul îi combăteau din toate puterile” (Kolabinska, 1912, pp. 36-38). Așa au apărut noi criterii de justificare a preeminenței: laicitatea, competența juridică și serviciul statului. Dincolo de luptele pentru putere din sânul elitei, când
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
spațiu internalizat În care se poartă lupta pentru existență. Unele dintre cele mai frumoase și pătrunzătoare analize ale memoriei se pot Întîlni În aceste pagini. Al doilea studiu, intitulat „Determinări și dependințe instituționale”, investighează materialul În context instituțional (școală, Biserică, regalitate, instituțiile de control - armată, Securitate, Închisoare -, organizații politice etc.). Cea mai importantă concluzie vizează aspectul informal: confruntați cu o realitate instituțională restrictivă, oamenii au adoptat tehnici de supraviețuire și au construit o realitate paralelă. Astfel, contactul oficial cu instituțiile este
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
de orientare religioasă a lui I. își găsește expresia cea mai aplicată în volumul de popularizare a învățăturilor creștine Roduri din câmpul Evangheliei (1937), ferventul propovăduitor al ideologiei de dreapta eșuând, nu după mult timp, într-o apologie cuminte a regalității. Prin numeroase cronici teatrale, muzicale și plastice, prin articole literare, I. a contribuit însă la difuzarea și înțelegerea actului de cultură, fiind o prezență foarte activă în presa interbelică. Importantă a fost mai cu seamă activitatea sa de traducător și
IVANOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287652_a_288981]
-
au fost supuși unei puternice presiuni din partea bisericii apusene, care considera sosit momentul favorabil pentru lichidarea schismei răsăritene și pentru restaurarea unității creștine sub egida papalității 10. Cu sprijinul cavalerilor teutoni sau al cadrelor ecleziastice proprii, după izgonirea celor dintâi, regalitatea ungară s-a străduit să integreze în structurile bisericii catolice populația de rit răsăritean din cuprinsul regatului și din aria sa de hegemonie. Din nord ca și din sud, cruciata își reverbera consecințele și asupra romanității răsăritene, sudși nord-dunărene. Când
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în structurile bisericii catolice populația de rit răsăritean din cuprinsul regatului și din aria sa de hegemonie. Din nord ca și din sud, cruciata își reverbera consecințele și asupra romanității răsăritene, sudși nord-dunărene. Când, după marea invazie mongolă din 1241, regalitatea ungară a făcut apel la un alt detașament al cruciatei - călugării-cavaleri ioaniți -, instalați la sud de Carpați, legătura acestei inițiative cu Imperiul Latin e evidențiată de regele Bela IV, care afirma că unul dintre rosturile prezenței ioaniților pe teritoriul regatului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
chestiunii merită să fie dezbătut. După cum s-a văzut, dintre cele două căpetenii, Jonas era văzut ca major in Regibus Comanorum (de către Alberic) și „le grant roy de Commains“ (de către Joinville). Expresia desemnează, fără îndoială, o ierarhie în rândul micilor regalități cumane, despre care știm astăzi atât de puține lucruri concrete. Foarte probabil că Jonas era rege peste ceilalți regi cumani din zonă, conducând o uniune de triburi mai consistentă decât Soronius, care, deși rege și el, îi era inferior ca
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
acest sens constituindu-l înființarea la 1228 a Episcopiei Cumanilor -, nu ar fi fost posibile fără ca în proiectul de convertire a cumanilor să nu se fi implicat și Regatul ungar 36. La o distanță de peste o sută de ani, interesul regalității maghiare pentru „coridorul“ care asigura legătura dintre Curbura Carpaților și Gurile Dunării se va reflecta - alături de incursiunile militare în spațiul de putere mongol - și în sprijinul acordat Papalității în crearea Episcopiei Milcoviei, aceasta din urmă nimic altceva decât o replică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
zecimea Bisericii catolice. Puterea centrală a solicitat acestui grup social, în schimbul condiției juridice de care beneficia, taxe substanțiale și servicii - construirea, pe socoteala comunității evreiești, de fortificații urbane etc. Ca să dea satisfacție forțelor sociale recalcitrante sau animată de propriile ambiții, regalitatea a întreprins uneori acțiuni în defavoarea respectivei categorii de supuși - a dispus să fie anulate dobânzile, nu însă și datoriile, pe care creștinii trebuiau să le ramburseze creditorilor, a procedat periodic la confiscări de averi și la expulzarea familiilor de evrei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
au fost dezvoltate în cronica lui Cosma de Praga și s-au bucurat, datorită acesteia, de o largă audiență socială. Pe la anul 1165 era consemnat termenul de Corona Bohemiae, aproximativ în același timp cu Franța, Anglia și Ungaria. Odată cu instituirea regalității, numelui de terra Bohemiae i s-a alăturat cel oficial de Regnum Bohemiae 41. Colonizarea germană a condus la trecerea termenilor politici pe plan secund și la supralicitarea aspectelor etnice și lingvistice; cehii au început să se considere națiune sfântă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
imposturii.” Singura încercare dramatică, din anii ’40, Brutus și fiii săi, este o reușită parțială. Personajul central al piesei nu este celebrul Brutus, ucigașul lui Cezar, ci Iunius Brutus, consul al Romei în secolul al V-lea î. Hr., care, apărând regalitatea, își ucide cei doi fii care unelteau împotriva tinerei republici. Este un exemplu de virtute romană, care pune binele statului deasupra sentimentelor umane. Scrisă în stilul datat al solemnelor drame romantice, piesa este o succesiune de splendide discursuri, mostre remarcabile
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
datat al solemnelor drame romantice, piesa este o succesiune de splendide discursuri, mostre remarcabile de oratorie, care însă țin acțiunea în loc și nu justifică frenetica retezare a capetelor. Mesajul politic rămâne și el ambiguu, scriitorul dorind să acorde egală îndreptățire regalității și republicii: realitatea reprezintă abuzul imperial de putere, libertatea este scopul politicii, moartea însă (în numele unui principiu) strămută discuția din planul politic în cel ontologic. Două trăsături se vor conserva de la începutul la sfârșitul activității literare a lui D.: practicarea
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
politico-militare ale lui Mihai Viteazul, alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare, politicile duplicitare ale lui Constantin Brâncoveanu, eforturile de modernizare depuse de fanarioți, entuziasmul pro-occidental al pașoptiștilor, reformele lui Cuza, integrarea politică occidentală obținută prin domnia și, apoi, regalitatea lui Carol I, două războaie mondiale și chiar și efortul comunist de a „scurta” istoria prin saltul făcut direct în viitorul unei societăți fără clase - viitor în care era așteptată să ajungă și lumea occidentală. Tranzițiile românești s-au sfârșit
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
epoca lui Petru Maior”. În 1904 apare Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688. Urmează Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea - de la 1821 înainte (I-III, 1907-1909), care duce expunerea până la sfârșitul domniei lui Al. I. Cuza. Epoca regalității, prezentată în liniile generale în Supt trei regi (1932), face obiectul celor două volume din Istoria literaturii românești contemporane (1934). În cuprinsul acesteia, literatura secolului al XX-lea, în special cea de după 1918, e considerată din perspectivă îngust ideologică, de pe
IORGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]