708 matches
-
Maria a fost de acord să apeleze la Adunarea Stărilor Generale să abordeze nemulțumirile lui Condé. Adunarea Stărilor Generale a fost amânată până când Ludovic al XIII-lea a împlinit 13 ani. Deși minoratul lui Ludovic s-a încheiat oficial și regența Mariei s-a terminat, ea a rămas conducătorul "de facto" al Franței. Începând cu anul 1615, Maria a început să se bazeze din ce în ce mai mult pe Concino Concini, care și-a asumat rolul de favorit. Concini era extrem de nepopular deoarece era
Ludovic al XIII-lea al Franței () [Corola-website/Science/302924_a_304253]
-
fiul legitim al prințului moștenitor Carol și al Elenei, principesă a Greciei. Devine rege la numai 6 ani întrucât tatăl său renunțase la tron și se autoexilase. Astfel în 1927 România avea un rege-copil care conducea țara prin consilul de regență format din principele Nicolae (fratele lui Carol), patriarhul Miron Cristea și primul președinte al Curții de Casație, Gheorghe Buzdugan. Carol însă se întoarce în țară și cu ajutorul unor politicieni și ofițeri este proclamat rege la 8 iunie 1930. Fostul copil-rege
Familia Regală a României () [Corola-website/Science/298969_a_300298]
-
carolingian de pe tronul Franciei răsăritene. Fiind minor, starea de nesiguranță în regat s-a accentuat, iar lipsa unui rege puternic capabil să reprime tendințele autonomiste ale ducilor locali a avut efecte negative. În locul lui Ludovic, de problemele statului se ocupau regență formată din Leopold, markgraful Bavariei și episcopul Adalberon de Augsburg și consilieri din timpul domniei lui Arnulf. Bavaria nu a mai reprezentat domeniul de baza al regelui, fiind transferată în zona Rin-Main. Între timp, maghiarii atacau și ocupau Pannonnia și
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
au dus la preluarea controlului asupra celor două state de către Filiki Eteria, o societate secretă greacă care a solicitat, și obținut în faza inițială, sprijinul rusesc. Spre deosebire de Moldova, eteriștii au găsit o situație mai complexă în Țara Românească, unde o regență boierească au solicitat acestora să obțină alungarea instituțiilor fanariote. S-a obținut un compromis prin sprijinul acordat de aceștia unui pandur, Tudor Vladimirescu, care instigase deja din 1821 la o revoltă anti-fanariotă (fiind unul dintre "sudiți", Rusia spera ca revolta
Regulamentul organic () [Corola-website/Science/304502_a_305831]
-
fiul său, Carol Martel, ca majordom, care, la rândul său, era tatăl lui Pépin cel Scurt. În acea perioadă "rois fainéants" merovingieni (regi-care-nu-fac-nimic) nu mai aveau putere, aceasta rămânând în mâinile majordomilor, care o luaseră în secolul precedent, prin minorități, regențe și războaie civile. Din cauza scăderii puterii centrale și proastei administrări, dinastia merovingiană va pierde puterea. În 751, Pépin, fiul lui Carol Martel, îl înlătură de la putere pe regele Childéric al III-lea (743-751), pe care îl trimite la mânăstire. Nimeni
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
la Castelul Schwarzau la 21 octombrie 1911. Împreună au avut 8 copii, primul fiind prințul Otto (născut în 1912). Se crede ca ar fi fost în spatele încercărilor soțului său de recâștigare a tronului Ungariei, unde monarhia a fost reinstaurată sub regența amiralului Horthy dupa sfârșitul Primului Război Mondial . După decesul soțului său în 1922, Zita a fost văduvă timp de 67 ani. Zita a părăsit Madeira și a trăit în Franța, Spania, Belgia, Canada și Statele Unite. La bătrânețe, din 1962 a trăit la
Zita de Bourbon-Parma () [Corola-website/Science/303666_a_304995]
-
Elena dedicându-și mult timp să-l îngrijească, la palatele Cotroceni și Pelișor. Acesta s-a stins la 20 iulie 1927. La câteva ore, Mihai a fost proclamat rege al României, pe 20 iulie având loc ceremonia de depunere de către regență în numele regelui a jurământului. Politicianul și memorialistul Ion G. Duca, martor la evenimente, descria în felul următor scena: Față de actul de la 4 ianuarie și perspectiva întoarcerii prințului Carol, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a
Regina mamă Elena () [Corola-website/Science/303742_a_305071]
-
regelui a jurământului. Politicianul și memorialistul Ion G. Duca, martor la evenimente, descria în felul următor scena: Față de actul de la 4 ianuarie și perspectiva întoarcerii prințului Carol, principalele partide politice s-au poziționat diferit. În timp ce Partidul Național Liberal a susținut regența, grăbind depunerea jurământului militar către noul rege pentru a evita formarea unui curent carlist în armată, în Partidul Național Țărănesc s-a discutat chiar aducerea în țară a lui Carol. Situația domniei lui Mihai și implicit a Elenei a fost
Regina mamă Elena () [Corola-website/Science/303742_a_305071]
-
nu lăsa să se vorbească în gazete, căci încolo numai de asta se vorbea. Cât a trăit el [Ionel Brătianu, n.n.], autoritatea lui a fost suficientă pentru a ține piept tuturor valurilor [...]” Cu Mihai încă minor, a fost instituită o Regență din care făcea parte Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție.
Regina mamă Elena () [Corola-website/Science/303742_a_305071]
-
coroanei și condamnat la moarte. Îl salvează moartea regelui, ca urmare a unei infecții la o ureche. Când Caterina vede că Francisc e pe moarte, face un pact cu Antoine de Bourbon prin care el renunță la dreptul său la regență în schimbul eliberării fratelui său prințul de Condé. Moartea lui Francisc al II-lea în decembrie 1560 o îndurerează profund, dar îi permite să ia în mână puterea. Carol al IX-lea are doar 10 ani în 1560 când urcă pe
Caterina de' Medici () [Corola-website/Science/303755_a_305084]
-
cunoscut și ca Edictul de Pacificare, în 19 martie 1563. Caterina acum îi adună pe hughenoți și pe catolici pentru a lua Le Havre din mâna englezilor. În august 1563 Carol al IX-lea devine major, iar Caterina renunță la regență, dar Carol al IX-lea îi reconfirmă imediat puterea inițială. În această perioadă Caterina renovează și construiește unele proprietăți regale:Philibert Delorme reface Palatul Tuileries, iar Primaticcio construiește mausoleul familiei de Valois, în onoarea lui Henric al II-lea la
Caterina de' Medici () [Corola-website/Science/303755_a_305084]
-
-l până la vârsta de 15 ani sub tutela mamei sale Elena și a boierilor. La 4 decembrie 1533, după o domnie de 29 de ani, Vasili al III-lea moare. După moartea tatălui a reluat pentru un timp 5 ani, regența mama lui Ivan, Elena Glinskaia, însă ea moare în 1538, probabil otrăvită. Urmează pentru tron o luptă crâncenă între boieri, care au fost însoțite de acte de cruzime deosebită. Rămas orfan, în fața boierilor care se luptă pentru putere, Ivan se
Ivan al IV-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/303818_a_305147]
-
lungul războiului, zona Poloniei Congresului a fost ocupată de Puterile Centrale, Varșovia căzând în mâinile germanilor la 5 august 1915. Prin Legea din 5 Noiembrie 1916, Imperiul German și Austro-Ungaria au proclamat reînființarea unui Regat al Poloniei ("Królestwo Regencyjne", "Regatul Regenței") pe teritoriul cucerit de la ruși. Acest nou stat-marionetă a existat până în noiembrie 1918, când a fost înlocuit de nou-proclamata Republică Polonă. Independența Poloniei fusese revendicată în Occident de Dmowski și de Ignacy Paderewski. Cu susținerea președintelui american Woodrow Wilson, independența
Istoria Poloniei () [Corola-website/Science/304275_a_305604]
-
a lui Mignon își amintea: „Draga noastră Mignon a arătat un incredibil curaj și atâta putere... dar greul abia începe, va trebui să învețe să trăiască singură, fără sfatul și prezența lui”. Petru devenise rege, iar conducerea până la majorat aparținea Regenței, Principele Regent Paul deținând un rol important. Ca regină-mamă Mignon stabilise un principiu important pentru stabilitatea țării și siguranța politică a dinastiei: „Am stabilit o regulă, nu părăseam țara atunci când Paul nu era acolo, iar Paul nu pleca dacă nu
Regina Maria a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/304384_a_305713]
-
importantă. Funeraliile organizate de sârbi defunctului lor rege au fost într-adevăr impresionante, fiind înmormântat în mausoleumul de la Oplenac. Stupefacția a venit după ceremoniile mortuare, în momentul deschiderii testamentului lui Alexandru I când s-a văzut că fostul monarh încredițase regența nu Mărioarei, soția sa, ci vărului său Paul, fiul lui Arsenjie, fratele tatălui său Petru I. Despre acest moment Guy Gauthier scria "Poate părea surprinzător că Alexandru o exclusese de la regență pe femeia pe care o adora. S-a discutat
Regina Maria a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/304384_a_305713]
-
I când s-a văzut că fostul monarh încredițase regența nu Mărioarei, soția sa, ci vărului său Paul, fiul lui Arsenjie, fratele tatălui său Petru I. Despre acest moment Guy Gauthier scria "Poate părea surprinzător că Alexandru o exclusese de la regență pe femeia pe care o adora. S-a discutat mult pe această temă, ajungându-se de multe ori la concluzia că decizia defunctului rege avea drept scop să o îndepărteze de la politica iugoslavă pe, acum, regina-mamă Maria a României ale
Regina Maria a Iugoslaviei () [Corola-website/Science/304384_a_305713]
-
el însuși în timpul sarcinilor soției sale. În cele din urmă, Maria a II-a a murit ca urmare a nașterii celui de-al unsprezecelea copil al lor. Domnia lui Fernando al II-lea s-a încheiat dar și-a asumat regența Portugaliei în perioada 1853-1855 în timpul minoratului fiului său, regele Pedro al V-lea. În 1869 el a respins oferta de a-și asuma tronul Spaniei. Mai târziu, Fernando al II-lea s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hensler
Ferdinand al II-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/304392_a_305721]
-
ca adevărate niciodată. A crescut sub tutela tatălui său și a unei minți liberale, Nils von Rosenstein. După asasinarea lui Gustav al III-lea în martie 1792, Gustav Adolf a urcat pe tronul Suediei la vârsta de 14 ani sub regența unchiului său, Carol, Duce de Södermanland. În august 1796, unchiul său i-a aranjat o vizită la Sankt Petersburg pentru a se logodi cu nepoata Ecaterinei a II-a a Rusiei, Marea Ducesă Alexandra Pavlovna. Totuși întregul aranjament a eșuat
Gustav al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/304436_a_305765]
-
de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre fostul regat longobard și Imperiul Bizantin. În 797, Irina Ateniana, care guverna că regență în numele fiului ei, Constantin al VI-lea, l-a orbit pe acesta, și s-a proclamat basileus pentru a-și legitimă puterea în față Apusului. În Italia a fost ales un nou papa, Leon al III-lea. Acest a intrat
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
privită cu suspiciune și împiedicată în a avea un rol important în creșterea fiului ei. La 28 septembrie 1423, nobilii au jurat loialitate față de Henric al VI-lea. Ei au convocat Parlamentul în numele regelui și au stabilit un consiliu de regență. Humphrey, Duce de Gloucester, fiul mai mic al lui Henric al IV-lea și unchiul lui Henric al VI-lea a fost numit protectorul și apărătorul Regatului pînă când regele urma să împlinească vârsta necesară domniei însă numirea sa a
Henric al VI-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312549_a_313878]
-
din tată în fiu), perioadă marcată de profunde zguduiri, produse de Ciuma Neagră și de Războiul de 100 de ani, care s-a desfășurat în mare parte pe teritoriul Franței și a adus o instabilitate politică cronică, ilustrată de două regențe și o perioadă de 6 ani în care Franța nu are un rege încoronat conform tradiției. Astfel, în timpul bătăliei de la Poities (1356), regele Ioan al II-lea cel Bun (1350-1364) este făcut prizonier de Prințul Negru, moștenitorul tronului Angliei, astfel
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
Franța nu are un rege încoronat conform tradiției. Astfel, în timpul bătăliei de la Poities (1356), regele Ioan al II-lea cel Bun (1350-1364) este făcut prizonier de Prințul Negru, moștenitorul tronului Angliei, astfel că este necesară instituirea celei de-a doua regențe din istoria Franței. În 1380 urcă pe tron Carol al VI-lea (1380-1423), pe care istoria îl va reține sub numele de Carol cel Nebun. Din 1392, regele începe să aibă accese de nebunie (caz unic în istoria Franței), astfel
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
urcă pe tron Carol al VI-lea (1380-1423), pe care istoria îl va reține sub numele de Carol cel Nebun. Din 1392, regele începe să aibă accese de nebunie (caz unic în istoria Franței), astfel că se instituie o altă Regență, însă, conform dreptului medieval francez, regele nu poate fi înlocuit, nici măcar atunci când este incapabil să conducă. Pe 21 mai 1420, în calitate de Regentă, soția regelui Franței, Isabeau de Bavaria, semnează Tratatul de la Troyes, prin care își reneagă propriul fiu, pe Delfinul
Casa de Valois () [Corola-website/Science/312554_a_313883]
-
fiica lui Ludovic al XII-lea al Franței și a lui Anne de Bretania), mătușa sa. Urcă pe tronul Franței după moartea prematură a fratelui său Francisc al II-lea. Avea zece ani, iar Caterinei de Medici îi este încredințată regența până la majoratul lui Carol. Este încoronat la catedrala din Reims la 5 mai 1561. A prezidat Stările Generale reunite la Orléans, din 13 decembrie 1560 până în 31 ianuarie 1561. Prințul de sânge Antoine de Bourbon este numit locotenent general al
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]
-
decembrie 1560 până în 31 ianuarie 1561. Prințul de sânge Antoine de Bourbon este numit locotenent general al regatului. Urcat pe tron, Carol ereditează un regat pe cale de a fi împărțit între catolici și protestani. Dar fiind prea tânăr, Caterina primește regența până în 1563. Caterina împreună cu cancelarul Franței Michel de l'Hôpital duc o politică pacifică, încercând să aplaneze conflictele dintre cele două facțiuni religioase. Cu Colocviul de la Poissy din 9 septembrie 1561, regina mamă speră să găsească o cale de înțelegere
Carol al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/312545_a_313874]