18,995 matches
-
poziție de maximă vizibilitate o dată cu cercetările lui Foucault). A construi o astfel de (inter)față echivalează cu stabilirea unei identități sociale consonante cu intențiile conjuncturale ale performerului, iar la producerea acestei impresii iau parte toate elementele dramaturgiei sociale: performerul și regizorul (care în cazul recitalului individual sînt unul și același, însă nu și cînd se joacă în echipă), scenografia, culisele (zonă în care publicul n-are acces), publicul însuși. Nu e vorba despre clasica dialectică aparență-esență, ci chiar despre mecanismul de
Theatrum mundi by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13470_a_14795]
-
și ca două națiuni de grauri/ și astfel am intrat în Veneția.// era sînge pe străzi/ soarele se înălțase/ era timpul/ de-aceea împodobindu-l cu pene și flori/ am dat drumul violoncelului plin cu lacrimi pe apă” (Veneția). Abil regizor al „stării de poezie” care poartă normele sale inexorabile, Ion Mircea o extinde în direcția dublu profitabilă a belșugului de corespondențe. Pe de o parte, „starea” în cauză se străduiește a reface modelul universal, neadmițînd granițe și parcelări (însăși utopia
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
anumită profesiune și despre un profesionist. O carte serioasă și complexă despre creația arhitectului scenograf PAUL BORTNOVSCHI, un model, un artist de anvergură în lumea teatrului. Și nu numai. Impresionant rămîne devotamentul și simțul datoriei, într-un fel, cu care regizorul și profesorul Valeriu Moisescu s-a implicat în inițierea și coordonarea seriei de volume ce formează colecția Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX, serie deschisă acum cîțiva ani cu un volum Radu Penciulescu, continuată cu
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
coordonarea seriei de volume ce formează colecția Maeștri ai teatrului românesc în a doua jumătate a secolului XX, serie deschisă acum cîțiva ani cu un volum Radu Penciulescu, continuată cu unul Crin Teodorescu și acum, după două nume de mari regizori, un mare scenograf, Paul Bortnovschi. Am scris despre fiecare în parte la timpul cuvenit. Cărțile acestea, ca și cele din colecțiile revistei Teatru coordonate de criticul Florica Ichim, sînt documente ce umplu goluri, pete albe din istoria teatrului. Generațiile care
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
unei personalități formidabile ca aceea a lui Paul Bortnovschi. Mi se pare, totodată, și un fel de inițiere într-un domeniu cultural de mari subtilități și profunzimi, cum este, în fond, scenografia. M-am gîndit mereu la omagiul pe care regizorii mari ai lumii, dacă ar fi să-i numim doar pe Peter Brook și pe Giorgio Strehler, dar și numele importante ale regiei românești de teatru l-au adus consecvent acestei arte, valorii pe care o imprimă unei montări, desenului
Un decor de stări și stări în decor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13534_a_14859]
-
China” - a explicat Harold Miltner, specialist în folclor muzical. Adaptări Adaptarea operelor literare, teatrale și a benzilor desenate pentru marele și micul ecran face obiectul Festivalului internațional de cinema și scriitură. Pentru cea de a treia ediție, întîlnirea scriitorilor, scenariștilor, regizorilor, editorilor și producătorilor va avea loc la Monte-Carlo, între 2 și 5 octombrie. Fidel Castro pe divan Tînărul scriitor mexican Jorge Volpi s-a făcut cunoscut în 1999 cînd romanul lui En busca de Klingsor (În căutarea lui Klingsor, Ed.
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/13555_a_14880]
-
Bertola realizează unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-a obținut în cariera ei, prin această foarte mare noblețe pe care o dă lirismului prin înalta vibrație poetică, depășind tentațiile sentimentului”. În vocabularul acelor ani, tânărul, pe atunci, regizor definește calitățile de pe urma cărora a “profitat” în montarea lui cu Livada cu vișini de Cehov (1967), alt spectacol de hotar al acelor ani. Criticul Nicolae Carandino găsea că actrița a fost stânjenită de corsetul viziunii regizorale; din altă generație Ana
Ore verzi by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13576_a_14901]
-
să-i cadă hîrtiile din care a citit și recită din memorie, în timp ce foile deslănțuite într-un vîrtej de vînt alunecă în jurul tenișilor ei. Chiar și numele i l-am uitat, și mă rușinez. Surpriza serii o aduce un tînăr regizor, foarte la modă, din Berlin,care citește din poeziile lui Brecht. Din păcate le citește ca un elev de liceu, și alege chiar pe cele mai cunoscute, ca, de exemplu, Schimbul de roată: “Șoferul schimbă o roată. Nu-mi place
Trei încercări de-a petrece timpul la Berlin by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13556_a_14881]
-
vivre» spun francezii la ei acasă, și unii la noi, pe limba noastră” („E scris adînc”, ar fi spus, la rîndul lui, Jupîn Dumitrache); 3. La pagina 3, ca destinatar al cîtorva Catrene de Ioan Strujan, „închinate cu drag distinsului regizor și profesor universitar Geo Saizescu, la împlinirea venerabilei vîrste de 70 de ani”; iată două dintre ele: „Olteanul care e hîtru/ Vinde umorul la litru,/ Dar Saizescu, glumeț de soi,/ Îl dă pe gratis, la butoi”; „Cum te știu poznaș
Umorul masochist by Stefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/13621_a_14946]
-
imperfect, de aceea este important să păstrezi sunetul notei, rezonanța nuanței pe care le avem în minte atunci cînd citim piesa. Să faci ca un astfel de sunet să se audă pe scenă, fără a fi falsificată nota. - Sunteți un regizor care se interesează de spectacolele sale atîta timp cît acestea se joacă. Ați revăzut „Unchiul Vanea” după un an, la un festival în Mexic, și apoi după doi ani aici, pe scena „Bulandrei”. Este o punte în timp: cum ați
Interviu cu regizorul rus Yuri Kordonski by Maria Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/13600_a_14925]
-
imposibil de tradus. Nici în rusă aproape că nu are explicație. Ar fi un amestec de melancolie, smiorcăială, suspin și alte cuvinte ciudate. E ceva trist-abstract. În spectacolul nostru am vrut să evităm acest lucru, pentru că este periculos. Pentru unii regizori, intelectualii înseamnă tristețe, pentru că suferă pentru patrie, pentru soarta omenirii și de aceea tot timpul se tînguie. E un clișeu al spectacolelor cehoviene de proastă calitate. După mine, e înmormîntarea pieselor lui Cehov. Am vrut să arăt altceva. Am încercat
Interviu cu regizorul rus Yuri Kordonski by Maria Sârbu () [Corola-journal/Journalistic/13600_a_14925]
-
pentru a se exila în Finlanda, în Germania (ironia sorții) și, finalmente, la Praga. S-a întors însă să moară acasă și a fost înmormîntat cu onoruri oficiale. Alan Parker - romancier După 14 filme și 28 de ani în cinematografie, regizorul Alan Parker a trecut la literatură. Recentul său roman The Sucker’s Kiss începe cu scena catastrofalului cutremur din 1906, de la San Francisco, apoi urmărește aventurile unui tînăr hoț ce traversează America în anii marii depresiuni economice. Gurile rele s-
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
a determinat pe cineast să schimbe filmul pe literatură. Nici vorbă, răspunde Alan Parker în „The Guardian”. Au fost unii care au spus că nu voi mai face niciodată un alt film după asta. Dar eu nu sînt ca acei regizori francezi care fac mereu și mereu același film. Criticilor poate nu le-a plăcut David Dale, dar eu o să am totdeauna ceva nou de făcut”. Și apoi, scrierea unui roman are avantajele ei: „N-a mai trebuit să merg să
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13602_a_14927]
-
îndată ca Să uiți de timp este cartea unui proces de formare. Un Bildungsroman unde protagonistul, eliberat de accidente și personaje episodice, marchează evenimentele esențiale și învățăturile transmise de ele. Că în orice aventură a formării, totul a fost necesar și regizorul face din fiecare moment relatat un punct de reper pentru itinerariul străbătut. Astfel, Brook desenează în raccourci drumurile traversate și opțiunile care l-au adus în locul unde se află azi. Să uiți de timp e o carte care te hrănește
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
de a înfăptui. Convingerile lui sunt limpezi și deciziile clare. Îl așteaptă succesul, dar fără să se dezică de acele timpuri, cartea proiectează un dubiu retrospectiv asupra opțiunilor artistice din acea epoca. Brook, cel de astăzi, își aduce aminte de regizorul de atunci și temperează certitudinile impetuosului debutant care fusese. Reîntoarcerea în trecut este însoțită de rezervă și de scepticism. Omul în vârstă îl examinează pe tânăr fără complezenta. Că orice mare pedagog, Brook ne învață cum să integrăm lecțiile cotidianului
Georges Banu - Itinerar formativ by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13749_a_15074]
-
tr-un titlu de carte sau de articol, subînțelesurile, histrionismul, tolba inepuizabilă de povești, disponibilitățile constructorului din el. Într-o carte a sa, superbă, Exercices d’accompagnement, George Banu folosește o imagine din studenție, o imagine sub semnul căreia așează drumul regizorului Andrei Șerban. "O vocație se inventează sau este descoperită?" se întreabă George Banu. Un exercițiu de imaginație la clasă. Andrei a pus pe scenă mai multe mese, una lîngă alta, a agățat un măr de plafon și a plecat de la
Zile de naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13775_a_15100]
-
eveniment care să se producă și care să-l scoată din încurcătura asta. Mărul - miracol așteptat - cade și îl salvează. Nimic previzibil în acest exercițiu pentru o clasă obișnuită cu sensurile concreteții și ale realității. "Inventînd, își anunța vocația de regizor", spune Banu. În același timp, ca o stranie intuiție a viitorului său, Andrei își definea condiția sa de nomad, solitar în fața miracolului teatrului. Salvator. Pe Andrei Șerban l-am urmărit în ’90 dintr-un perfect anonimat, din condiția străinului, a
Zile de naștere by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13775_a_15100]
-
un ciorap de-un fel și altul de alt fel, își tîrșîie picioarele, se aranjează sumar și, în sfîrșit, după minute bune, ajunge, patern și ipocrit, la patul stăpînului. Așa începe spectacolul. Nimeni nu se grăbește. Și așa va continua regizorul pînă la sfîrșit. Tot ce se întîmplă pe scenă pare că se derulează în timp real. Starea personajelor, anumite momente se consumă în minutele de care ar avea nevoie și în viață. Plînsul, tăcerile, ritualurile de tot felul, privirile au
Dulce-amar ca Zahar by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13801_a_15126]
-
despre care s-a scris și în numărul trecut. Însemnările de aici nu se doresc o completare, ci doar poate o altă perspectivă. Mai implicată. O plasare altfel față de un destin, față de carte, de spectacol, de un demers al unui regizor tînăr, care lucrează pe un text dificil și complex, un text foarte special, care lucrează acum cu o trupă profesionistă. O probă importantă pentru orice creator. Așa cum pentru actori este aproape fundamental cu ce director de scenă se întîlnesc, așa
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
din tinerețea uluitoare a spiritului său, din tentația neobosită a aventurii s-a imprimat și există la Teatrul Odeon. Locul acesta rămîne unul dintre cele mai flexibile în gînd și faptă, rezistînd să meargă și să construiască ceva contracurentului. Dramatizarea regizorului Radu Afrim își delimitează story-ul mai degrabă la ceea ce ține de perioada copilăriei și a circului și de atmosfera de acolo. Nu e nimic discutabil în asta. Protagonista, Copila, este privită în această amplasare și nu mai este însoțită, ca
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
moarte. Diminuează, într-un fel, aura cărții. Spectatorul care nu a citit cartea, nu cred că poate intui - din felul în care este făcut spectacolul -dimensiunea scriiturii și a destinului copilei, adolescentei din De ce fierbe copilul în mămăligă. E dreptul regizorului să opteze și să stabilească anumite trasee în scenariul său, să conducă totul spre o idee, fie ea și una singură. Nu trebuie să ilustreze textul inițial neapărat. Nu trebuie însă, în același timp, să-i reducă din emoție și
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
nu apar în spectacol. Construcția lui este, de aceea, cred, lineară. Ca și aparițiile actorilor. Mi s-a părut că unii dintre ei (Adriana Trandafir, Ionel Mihăilescu, de exemplu) se salvează uneori pe cont propriu. Există o atmosferă pe care regizorul știe să o nască, să o pună în valoare pe scenă, sprijinindu-se pe universul Aglajei. Nu știu dacă a reușit să-i pună în valoare și altfel în special pe cei doi actori importanți ai trupei, Adriana Trandafir și
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
tarată în spectacol, de exemplu, pentru a ni se arăta cu orice preț că este rezultatul unui incest. Desprinzîndu-te de drumul cărții sau necunoscîndu-l pur și simplu, spectacolul poate părea coerent cu ceea ce și-a propus și și-a dorit regizorul. Regretul meu este că Adriana Trandafir, extrem de bine aleasă, nu este condusă cu grijă spre un rol ce ar fi putut fi impresionant și că Alina Herescu, o scenografă tînără, cu multe lucruri bine făcute în colaborările cu toți tinerii
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
Regretul meu este că Adriana Trandafir, extrem de bine aleasă, nu este condusă cu grijă spre un rol ce ar fi putut fi impresionant și că Alina Herescu, o scenografă tînără, cu multe lucruri bine făcute în colaborările cu toți tinerii regizori importanți, a mers și ea cam la prima mînă în rezolvarea costumelor personajelor, rămase doar în zona kitsch-ului, îngroșîndu-l, anulînd ceva din derizoriul sumbru al unor vieți pe muchie de cuțit. Personajele par, pe scenă, niște păpuși de carton
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
păstrarea vibrației creatoare. Deoarece acești oameni cu o morală sordidă, cu un intelect precar, cu un sentimentalism de mahala sînt artiști și, ca orice artiști, pot deveni punct de reper în ghidul unei lumi scrobite și mioape. Reproșul adresat "noilor regizori" că se adresează exclusiv marginalului, că se fac ecoul tuturor mizerabilismelor morbide vine, probabil, dintr-un conformism certat cu istoria. Personajul principal din spectacolul care a încîntat tinerețea "vechilor critici", Nepotul lui Rameau, era și el un marginal și textul
Circul și restul lumii by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13851_a_15176]