KorAP: Find »[drukola/base=regresiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...15 16 17 ...19 >

454 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

psihotice, crize isterice etc. De regulă se consideră că în cazul acestui tip de dezorganizări se produce un proces de regresiune al personalității individului. În sensul acesta A. Freud distinge trei tipuri de regresiuni, după cum urmează: a) regresiunea topică; b) regresiunea temporală ca un proces de întoarcere către structurile psihice ancestrale; c) regresiunea formală care antrenează metode primitive de expresie și de reprezentare inferioare în raport cu nivelul de dezvoltare. Semnificația și natura bolii Conceptul de boală este rezultatul „localizării” suferinței în spațiul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
tip de dezorganizări se produce un proces de regresiune al personalității individului. În sensul acesta A. Freud distinge trei tipuri de regresiuni, după cum urmează: a) regresiunea topică; b) regresiunea temporală ca un proces de întoarcere către structurile psihice ancestrale; c) regresiunea formală care antrenează metode primitive de expresie și de reprezentare inferioare în raport cu nivelul de dezvoltare. Semnificația și natura bolii Conceptul de boală este rezultatul „localizării” suferinței în spațiul corporal al persoanei umane. Corpul este atât spațiul fiziologic al proceselor normale

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
următoarele aspecte de factură psihologică, cum ar fi: a) Narcisismul este legat de schimbarea imaginii de sine în raport cu starea de boală, cu prezența acesteia. Acest fapt antrenează o modificare a dispoziției emoțional-afective constând în descurajare, anxietate, depresie sau situații de regresiune și dependență. Toate sunt expresia intrării în acțiune a „mecanismelor de apărare ale Eului”. Această stare de narcisism poate fi favorizată și de conduita medicului care acordă bolnavului și bolii acestuia o „atenție” și o „importanță” deosebite, crescute, considerându-l

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în fața propriei suferințe, iar din discursul său rezultă faptul că este copleșit de propria suferință și refuză să lupte împotriva ei, relatând un punct de vedere catastrofic pentru propriul destin. 5) Tipul victimizat este bolnavul care manifestă o stare de regresiune psihică datorită bolii, motiv care-l face să se considere o „victimă” a unor situații nefericite de viață, reale sau imaginare, la care se adaugă nevoia de a fi compătimit și ocrotit. 6) Tipul revoltat este discursul narativ al bolnavului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
raritatea și ineditul lor; d) Bolnavii imaginari, pentru care acuzele clinice nu au nici un fel de fundament organic-somatic sau fiziologic, fiind de fapt o „stare de spirit” maladivă în care aceștia se complac, sau, din punct de vedere psihanalitic, o „regresiune”; e) Simulanții sunt persoanele care în scopul obținerii unor avantaje, simulează diferite simptome clinice sau chiar boli. Kahana și Bibring propun o altă clasificare a tipurilor caracteriale de bolnavi, luând drept criteriu de apreciere comportamentul acestora în timpul bolii. Ei notează

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
omul, în timp ce în viață el este acoperit de un ecran izolator”. Un fapt este absolut cert: orice boală modifică personalitatea individului, în sensul apariției unor aspecte psihologice și comportamentale noi. În această privință P. Sivadon le menționează pe următoarele: a) Regresiunea Orice atingere a integrității persoanei antrenează o reacție de protecție de tip regresiv din partea acesteia. Această stare de regresiune se traduce prin atitudini infantile care au următoarele caracteristici: reducția temporo-spațială, egocentrismul și starea de dependență. b)Transferul și contra-transferul Transferul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
personalitatea individului, în sensul apariției unor aspecte psihologice și comportamentale noi. În această privință P. Sivadon le menționează pe următoarele: a) Regresiunea Orice atingere a integrității persoanei antrenează o reacție de protecție de tip regresiv din partea acesteia. Această stare de regresiune se traduce prin atitudini infantile care au următoarele caracteristici: reducția temporo-spațială, egocentrismul și starea de dependență. b)Transferul și contra-transferul Transferul este urmarea regresiunii și el se stabilește în cadrul relației „medic-pacient”. Transferul poate fi de două feluri: 1) transfer pozitiv

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a integrității persoanei antrenează o reacție de protecție de tip regresiv din partea acesteia. Această stare de regresiune se traduce prin atitudini infantile care au următoarele caracteristici: reducția temporo-spațială, egocentrismul și starea de dependență. b)Transferul și contra-transferul Transferul este urmarea regresiunii și el se stabilește în cadrul relației „medic-pacient”. Transferul poate fi de două feluri: 1) transfer pozitiv când atitudinile și sentimentele bolnavului sunt transferate asupra medicului curant, față de care acesta capătă o dependență bazată pe încredere cu efecte pozitive; 2) transferul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
voluntar. Un aspect important care se discută în ceea ce privește psihologia bolnavului este reprezentat prin atitudinea acestuia față de propria sa boală și, corelat cu aceasta, atitudinea bolnavului față de medicul său curant. Le vom analiza în continuare. Atitudinea bolnavului față de boală este în funcție de regresiune. Aceasta depinde de temperamentul individual și de normele modelului socio-cultural. Bolile se agravează dacă bolnavul își concentrează atenția asupra lor printr-o continuă autoanaliză. Dimpotrivă, bolile devin suportabile atunci când bolnavul este puternic motivat de alte griji, sau de o sursă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
organizării sistemului personalității stă principiul evoluției formulat de H. Jackson. Acest principiu se exprimă prin pulsiunea vitală sau hormé-ul lui C. von Monakow. În condițiile oferite de alterarea proceselor psihice, H. Jackson, consideră tulburările personalității ca pe niște fenomene de regresiune sau disoluție. În sensul acesta sunt menționate următoarele principii în raport cu dinamica organizării și a dezorganizării sistemului personalității, așa cum se poate vedea mai jos. 1) Evoluția este procesul care are un sens ascendent, de la instanțele inferioare, simple, bine organizate și automate

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
complex și voluntar de la simplu și automat Nivel integrativ Nivel instrumental Nivel conativ Sectorul psihic Nivel afectiv Nivel instinctual Nivel vegetativ Sectorul somatic Nivel endocrin Nivel visceral Sistemul personalității DEZINTEGRARE H. Jackson afirmă că „bolile sistemului nervos trebuie considerate ca regresiuni sau disoluții” ale organizării funcționale a sistemului personalității. Pentru J. Delay „orice boală este o revoluție care decapitează ierarhia stabilită substituindu-i forțe anarhice care iau comanda substituind vechea ordine unei noi ordini”. Organizarea personalității este rezultatul unei integrări ierarhice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
instanțelor superioare voluntare și organizate complex, către instanțele inferioare care au un tip de organizare simplă și un regim automat funcțional. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele demențiale și el nu poate fi nici oprit și nici recuperat. 3) Regresiunea Regresiunea apare după completa formare a personalității și ea constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
superioare voluntare și organizate complex, către instanțele inferioare care au un tip de organizare simplă și un regim automat funcțional. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele demențiale și el nu poate fi nici oprit și nici recuperat. 3) Regresiunea Regresiunea apare după completa formare a personalității și ea constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
demențiale și el nu poate fi nici oprit și nici recuperat. 3) Regresiunea Regresiunea apare după completa formare a personalității și ea constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de dependență (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de vedere psihanalitic

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dinamicii acestora în psihopatologie, depinde de cunoașterea organizării acesteia și de înțelegerea dinamicii sale. Aceste aspecte esențiale vor constitui importante repere ulterioare în înțelegerea fenomenelor psihice morbide din sfera psihopatologiei. 7) Dependența Dependența este o stare particulară, caracterizată printr-o regresiune sau o imaturitate, de regulă emoțional-afectivă a persoanei și care duce la instalarea unui tip de comportament subordonat altei persoane. Fenomenul apare frecvent în cursul stărilor de boală, de convalescență sau de handicap, ca o consecință a slăbirii Eului sau

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vulnerabilitate crescută o reprezintă etapele de criză psiho-biologică (pubertatea-adolescența și menopauza-andropauza), când schimbările psiho-biologice sunt deosebit de marcate și extrem de zgomotoase, solicitând în mod particular dinamica vieții individului. Apariția tulburărilor psihice nu este întâmplătoare. Ea se raportează la factorii de dezvoltare/regresiune ai personalității individuale. Fiecărei etape de viață îi sunt caracteristici factori sanogenetici, de protecție a sănătății mintale și factori morbigenetici de vulnerabilitate a sănătății mintale. Atât factorii sanogenetici,cât și morbigenetici, variază în decursul vieții individului, fapt care explică vulnerabilitatea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
voit realitatea existentă în virtutea tendințelor proprii. Mitomania este normală la copil care nu poate să facă încă o diferențiere netă între produsul imaginației sale și perceperea și explicarea sau înțelegerea, realității externe. La bolnavii psihici, mitomania este fie rezultatul unei regresiuni infantile (debili, isterici, sociopați), fie o formă particulară de fabulație. E. Dupré consideră tendința la mitomanie ca fiind o trăsătură specifică a „construcției patologice” pe fondul căreia se dezvoltă o structură mintală de tip isteric, un delir de imaginație, presbiofrenia

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
schemei corporale, sunt următoarele: 1) Schema corporală tridimensională, pe care individul o percepe în stare normală, de conștiință clară, ca pe ceva personal, net separată de lumea exterioară prin limitele corpului său. 2) Schema corporală intermediară este o formă de regresiune a schemei corporale tridimensionale, prin „intrarea” fenomenelor viscerale în câmpul conștiinței sale sub formă de cenestezii. Ea constituie forma intermediară de trecere de la normal la patologic în domeniul „imaginii de sine”. În sensul acesta sunt semnalate următoarele aspecte de natură

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
forme de oligofrenie (A. Porot). În cazul demențelor, asistăm la următoarele modificări de ordin psihopatologic: - scăderea atenției; - amnezie antero-retrogradă; - incapacitatea de a prelucra și de a asimila cunoștințe noi; - incapacitatea de a putea mobiliza și dispune de cunoștințele vechi, anterioare; - regresiune afectivă cu sărăcire afectivă; - alterare gravă a comportamentului; - tulburări de limbaj de natură receptivă și expresivă; - dezorientare temporo-spațială și asupra propriei sale persoane. Tulburările de comportament Mulți autori includ în aceeași categorie de tulburări psihice atât manifestările anormale de comportament

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ca pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă grija exagerată a unei persoane privind starea de sănătate personală în plan fiziologic, somatic sau psihic. Din acest punct de vedere, ea este o „boală imaginară” în cursul căreia individul „inventează” o suferință de care se simte

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și în cursul perioadelor de maturizare a personalității sau a „crizelor de dezvoltare” (H.J. Weitbrecht 0). Ele sunt „faze de criză psiho-biologică”, neîncadrabile psihologic, în cursul cărora diferite fenomene pot să apară în mod neașteptat, zgomotos, cu un caracter de regresiune a maturizării sau de aspect discordant-disociativ al personalității. H. Tellenbach afirmă că fenomenele endogenului se manifestă în sensurile de „a fi” ale omului: evoluția vieții în ritmicitatea ei, în modul său de desfășurare, în treptele maturizării somatice și psihice a

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fenomenologic, ca pe o experiență, din punctul de vedere al performanțelor psihologice, ca pe o tulburare de gândire, în sens psihopatologic, ca pe o creație mintală morbidă, în raport cu psihobiografia bolnavului, ca pe un accident ontologic, sau ca o stare de regresiune. J. Suter a arătat că un delir nu apare niciodată în mod spontan, ci el este precedat în evoluția sa de o stare pre-delirantă, în cursul căreia se pregătește „geneza delirului”. Aceasta este „anticipația delirantă”. Pentru E. Hy, în geneza

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
propriilor sale idei delirante (erotice, reformiste, pasionale, de prejudiciu etc.), Treptat se ajunge la o stare de tensiune, de ostilitate deschisă, între persoana bolnavului și lumea exterioară, care se va adânci progresiv, declanșând conflicte sau chiar acte de agresivitate antisocială. Regresiunea personalității Starea de tensiune psihică duce, în timp, la o epuizare internă a forței psihice a bolnavului, precum și la o îngustare și sărăcire intelectuală prin cultivarea exclusivă a preocupărilor delirante. În timp, delirul își pierde din intensitate, se estompează ca

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
soluții” de ieșire din situația-limită, acestea fiind, de regulă iraționale, prin interpretarea eronată a „limitelor” care-i sunt impuse, proiecția existenței bolnavului într-un alt registru al ontologicului, în contradicție cu realitatea obiectivă, logică, întoarcerea în trecut, ca formă de regresiune a gândirii, afectivității, conduitelor și contactelor cu lumea externă, proiecția asupra „celorlalți” și a „lumii” a propriilor sale probleme sufletești conflictuale, adoptarea unei „atitudini mintale” fixe, de tipul unei „încremeniri rigide” într-un prezent perpetuu, inflexibil, în care locul central

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mai notează și o dizarmonie a dezvoltării inteligenței (noțiunea de heterocronie introdusă de R. Zazzo). Separat de deficienții de intelect, se mai discută și noțiunea de pseudo-debilitate sau falșii debili (F. Dolto), prin carența afectivă, precum și aspectele de pseudo-debilitate prin regresiune, legate de stări nevrotice sau psihotice (Spitz, M. Klein). Debilitatea poate fi influențată negativ și de relațiile părinților cu această categorie de copii, precum și de relațiile acestuia cu mediul care poate produce un blocaj precoce al activităților congnitive. Stările de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]