1,527 matches
-
pentru a preveni instabilitatea (genomului) [114,278,318,420]. REPARAREA ADN Leziuni ale ADN apar frecvent atât în mod spontan (în timpul proceselor de replicare) cât și sub acțiunea diverșilor agenți genotoxici (chimici, fizici, virali). În mod obișnuit, aceste erori de replicare sau leziuni induse sunt reparate rapid și eficient. Un defect de reparare cât de mic generează o hipersensibilitate a celulei la acțiunea diferiților agenți, frecvent Leziunile reparate sunt foarte diverse, principalul mecanism de reparare fiind cel prin excizie. Etapele acestui
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
damage recognition proteins) și unele enzime specifice unor leziuni care sunt induse de ciotstatice (al-kiltransferaza, O-6 metil-guanin metil transferaza). Topoizomerazele sunt enzime care modifică structura ADN prin deschiderea acestuia, permițând accesul diferitelor enzime ce participă la procesele celulare de replicare, transcripție, recombinare. Topoizomerazele de tip I asigură scindarea unei catene a dublu helixului ADN; cele de tip II catalizează o dublă ruptură tranzitorie a ADN. Multe citostatice acționează, printr-un complex proteic clivabil, asupra acestui mecanism de rupere / desfacere a
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
proceselor reparatorii este posibilă pierderea unei părți a informației genetice sau modificarea expresiei genelor. În funcție de localizarea lor în genom, leziunile pot fi mai mult sau mai puțin tolerate. Dacă leziunile apar în regiuni necodificante ale genomului, celula își poate continua replicarea prin procesul numit „replicare prin by pass”. Acest fenomen poate explica, printre altele, mecanismul rezistenței la citostatice. Apoptoza este procesul prin care se asigură eliminarea celulelor cu leziuni ale ADN, într-un mod activ, în absența mecanismelor de supraveghere imunologică
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
pierderea unei părți a informației genetice sau modificarea expresiei genelor. În funcție de localizarea lor în genom, leziunile pot fi mai mult sau mai puțin tolerate. Dacă leziunile apar în regiuni necodificante ale genomului, celula își poate continua replicarea prin procesul numit „replicare prin by pass”. Acest fenomen poate explica, printre altele, mecanismul rezistenței la citostatice. Apoptoza este procesul prin care se asigură eliminarea celulelor cu leziuni ale ADN, într-un mod activ, în absența mecanismelor de supraveghere imunologică. Procesul are loc în
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
dependente. Proteina p21 leagă Cdk și inhibă activitatea kinazică a complexelor cicline - Cdk precum și a antigenului nuclear de proliferare celulară (PCNA - proliferating cell nuclear antigen), un element regulator al polimerazei ADN. Prin activarea p21 se obține un dublu efect: împiedicarea replicării ADN (prin PCNA) și oprirea celulei în G1 (prin blocarea complexului cicline - Cdk) [476]. În mod special p21 inhibă complexul ciclina E Cdk 2 care împiedică fosforilarea proteinelor Rb, ceea ce oprește progresia în faza S a ciclului celular și totodată
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
în inducerea mezodermului și a angiogenezei [83]. Familia factorilor insulinici. În afara efectelor metabolice cunoscute, insulina stimulează sinteza ADN și creșterea celulară. IGF (I și II) au efecte asemănătoare insulinei asupra țesuturilor muscular și adipos, dar, principala lor caracteristică este stimularea replicării celulare prin mecanisme autocrine și paracrine. Familia neurotrofinelor cuprinde factorul de creștere a nervilor (NGF) și factorul neurotrofic derivat din creier (BDGF) Familia factorilor plachetari cuprinde PDGF A și PDGF B. Din această familie mai fac parte PlGF (Placental GF
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
există puncte de control care să asigure efectuarea corectă a fiecărei faze înainte de a trece la următoarea [3,160]. A fost identificată proteinkinaza p34 cdc2 care reglează tranziția între fazele ciclului celular. Această kinază reglează intrarea atât în faza de replicare a ADN-ului (S), cât și în faza de mitoză (M) din cele premergătoare (G1 și respectiv G2) și pare să răspundă pentru diversele evenimente cum ar fi condensarea cromosomilor și ruperea învelișului nuclear [77,318]. Întreruperea ciclului celular poate
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
a sensibilității la inducerea apoptozei, reprezintă o modalitate majoră de instalare a rezistenței la tratamentele antitumorale. Există o mulțime de factori ce modulează inducția apoptozei: factorii de creștere, mediatorii intracelulari utilizați pentru transducția semnalului, proteinele nucleare care reglează expresia genică, replicarea ADN-ului și ciclul celular [268]. Acești factori converg în final către o serie de evenimente comune, rezultând un fenotip caracteristic pentru celula intrată în apoptoză. Indiferent de modalitatea în care se produce și de momentul apariției, apoptoza este alterată
CANCERUL GLANDEI MAMARE BIOLOGIE MOLECULARĂ ŞI MARKERITUMORALI Volumul 2 by Emil ANTON, Nicolae IOANID () [Corola-publishinghouse/Science/422_a_768]
-
sinteza ADN în extractul bacterian extracelular 1964: Apare primul vaccin pentru rujeola 1967: Apare primul vaccin pentru oreion 1970: Howard Temin și David Baltimore descoperă că unele virusuri ARN folosesc revers transcripția (reconstituirea ADN din ARN) ca etapă în ciclul replicării virale Apare primul vaccin pentru rubeolă 1974: Apare primul vaccin pentru varicelă 1979: Eradicarea variolei 1981: Raportarea primelor cazuri de SIDA de către CDC Apare primul vaccin anti-virus hepatitic B 1982: Stanley Prusiner evidențiază că o clasă de proteine infecțioase, numite
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
sulfazoxazol, sulfadiazina, sulfametoxazol) și trimetoprimul. Inhibiția sintezei sau a activității acizilor nucleici este identificată pentru mai mulți compuși antibacterieni. Quinolonele sunt compuși sintetici care inhibă ADN polimeraza și topoizomeraza, responsabile de etapa de supraspiralare a ADN ului bacterian din cursul replicării celulare, cu efect letal asupra celulei bacteriene. Rifampicina inhiba ARN polimeraza ADN dependentă, inhibând transcrierea ADN în ARN. Nitrofuranii și Metronidazolul acționează prin lezarea directă sau indirectă a ADN-ului bacterian. O altă clasificare a antibacterienelor se bazează pe structura
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
viață în celulele ganglionilor senzitivi ai nervilor cranieni și spinali, fără ca pacientul să fie contagios. În anumite condiții, încă insuficient cunoscute, VVZ rămas latent în ganglionii nervilor senzitivi își reia multiplicarea, producând leziuni histologice (hemoragii, edem și infiltrat limfocitar). Consecutiv replicării, VVZ se propagă centrifug a virusului pe calea filetelor nervoase senzitive în teritoriul cutanat inervat și determină leziuni nervoase și cutanate de tip zoster. În condiții de imunodepresie,VVZ se poate replica și în alte organe interne, atât în cursul
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
pe suprafață două tipuri de glicoproteine: hemaglutinina (HA) și neuraminidaza (NA). Hemaglutinina are rol de fixare pe receptorii celulelor epiteliului respirator și de aglutinare a hematiilor de animale, proprietate utilizată pentru diagnosticul virusului gripal. Neuraminidaza acționează prin eliberarea virionilor după replicare și diseminarea virusului în epiteliul respirator. Se cunosc 16 subtipuri de HA, dintre care 3 sunt umane și 9 subtipuri de NA, dintre care 2 umane. Hemaglutinina și neuraminidaza sunt antigenele majore care dau specificitate tulpinii virale. Denumirea completă a
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
epiteliul intestinal și se multiplică în lamina propria și în sistemul limfatic intestinal (plăcile Payer). De la acest nivel trece în circulația sanguină, realizând o primă bacteriemie (via canalul toracic), care conduce microbii către sistemul reticuloendotelial din ficat, splină, măduva osoasă. Replicarea secundară a germenilor în aceste organe este urmată de a II-a bacteriemie și de diseminarea în alte organe, după 1-3 săptămâni. Tablou clinic Incubația este de 10-14 zile. Debutul este insidios, în decurs de 5 - 7 zile, cu febră
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
timp de 20 de minute la 120șC, expunerea la hipoclorit 1%, βpropiolactonă și de oxid de etilen. Structura virionului complet, cu diametrul de 42nm, cuprinde un înveliș, o capsidă, genom viral ADN parțial dublu catenar, o enzimă cu rol în replicarea virală denumită ADN-polimeraza și mai multe antigene. Genomul viral conține patru gene codante ale proteinelor structurale: S, C, P, X. Gena S codează antigenul de pe suprafața VHB, sub forma unor structuri sferice și tubulare. Gena S prezintă mai multe regiuni
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
viremiei) și a modificărilor biochimice (ALAT normale). Seroconversia spontană a purtătorilor de VHB este posibilă, cu o rată de 3-5%/an. Starea de purtător nu este definitivă, în anumite condiții fiind posibile reactivări. Hepatita cronică este caracterizată prin prezența AgHBs, replicarea virală evidențiată prin prezența ADN seric și persistența citolizei (creșterea ALAT) mai mult de 6 luni. Diagnostic Diagnosticul clinic și biologic este urmat de diagnosticul etiologic, sugerat epidemiologic și confirmat prin teste virusologice. Investigațiile serologice necesare sunt: AgHBs, marker pentru
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
5 ani. Hepatita acută cu virus hepatitic D Epidemiologia virusului hepatitic D (VHD) este comună cu a VHB. Denumit și agentul delta , VHD este un virus ARN neclasificat, defectiv, cu dimensiuni de 35-37 nm, condiționat de prezența învelișului HBs pentru replicare și pentru producerea leziunilor hepatice. Infecția cu VHD poate fi coinfecție sau suprainfecție a VHB. Confecția semnifică infecția concomitentă cu VHB și VHD, care evoluează într-un singur episod clinic, cu risc de evoluție fulminantă. FSuprainfecția cu VHD apare la
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
deja infectat cu VHB, și se poate manifesta uneori printr-o formă fulminantă de hepatită sau prin accelerarea evoluției hepatite cronice cu VHB anterior inactive. Patogenia VHD constă în multiplicarea exclusiv în ficat, utilizând polimeraza ARN din hepatocitul gazdă. Durata replicării VHD depinde de durata replicării VHB și nu o poate depăși. Leziunile hepatice sunt determinate atât prin mecanism citopatic direct, cât și prin mecanism mediat imunologic (indirect). Diagnosticul co-infecției și suprainfecției VHD-VHB se bazează pe markerii serologici. Profilaxia infecției cu
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
se poate manifesta uneori printr-o formă fulminantă de hepatită sau prin accelerarea evoluției hepatite cronice cu VHB anterior inactive. Patogenia VHD constă în multiplicarea exclusiv în ficat, utilizând polimeraza ARN din hepatocitul gazdă. Durata replicării VHD depinde de durata replicării VHB și nu o poate depăși. Leziunile hepatice sunt determinate atât prin mecanism citopatic direct, cât și prin mecanism mediat imunologic (indirect). Diagnosticul co-infecției și suprainfecției VHD-VHB se bazează pe markerii serologici. Profilaxia infecției cu VHD este asigurată indirect de
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
codează o poliproteină formată din ~ 3000 de aminoacizi, din care, prin clivare, vor rezulta 10 proteine structurale și nestructurale. Proteinele structurale sunt: proteina nucleocapsidei, două glicoproteine de înveliș (E1 și E2) și proteina membranară p7. Proteinele nestructurale au rol în replicarea virală. Genomul viral are mare variabilitate genetică. Se cunosc 6 genotipuri eterogene, cu mai multe subtipuri: 1(a,b), 2(a,b), 3(a,b), 4(a), 5(a), 6(a). Genotipul se corelează cu prognosticul bolii. Genotipul 1, prevalent
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
Genotipul 1, prevalent în România, este cel mai agresiv și răspunde slab la tratamentul cu interferon. VHC are tropism hepatic, dar și extrahepatic, explicând implicarea sa întrun număr mare de afecțiuni extrahepatice: tiroidita autoimună, glomerulonefrita, vasculitele, crioglobulinemia, ulcerul cornean, etc. Replicarea VHC a fost evidențiată în limfocitele periferice, dar semnificația infectării limfocitelor nu este cunoscută. Agresiunea hepatică începe prin legarea VHC de receptorii CD81 hepatocitari și intrarea virusului în celulă. VHC se multiplică în hepatocit, eliberând mici cantități circulante de virus
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
citopatic direct, dar mai ales indirect, mediat imun celular, la care contribuie și reacțiile încrucișate dintre unele antigene virale și autoantigenele gazdei. În cursul infecției cu VHC se produc anticorpi neutralizanți cu durată scurtă de viață, incapabili pentru asigurarea imunității. Replicarea înaltă, însoțită de o rată crescută a mutațiilor, constituie un mecanism de adaptare a virusului care eludează apărarea imună celulară și umorală a gazdei și explică persistența și cronicizarea frecventă a infecției. Particularități clinice Incubația variază între 15 și 90
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
30%. Virusul TT (Transfusion Transmitted Virus, VTT) este cea mai nouă prezență în constelația virusurilor primar hepatotrope, implicat în etiologia hepatitelor posttransfuzionale. Deși pare să determine infecții asimptomatice, virusul TT a fost deseori identificat la pacienți cu boli hepatice cronice. Replicarea virală și patogenia infecției cu VTT sunt insuficient cunoscute. 11 MENINGITELE ȘI ENCEFALITELE INFECȚIOASE Obiective specifice cursului: Să definească diferitele tipuri de infecții ale SNC Să explice patogenia meningitelor și encefalitelor infecțioase Să precizeze criteriile de diagnostic pentru meningite și
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
prezent, epidemia pediatrică are incidență scăzută, cazurile noi fiind cauzate de transmiterea HIV pe cale verticală (de la mamă la făt). 14.3 Etiologie Virusul imunodeficienței umane face parte din familia Retroviridae, caracterizată printr-o etapă particulară de revers-transcriere în ciclul de replicare. Din această familie fac parte subfamiliile Spumavirinae (fără patologie umană), Oncovirinae (cu tipurile HTLV-1 și HTLV-2) și Lentivirinae (cu tipurile SIV, FIV, EIV, HIV). Se cunosc două tipuri de HIV. Tipul HIV-1 se deosebește de HIV-2 prin prezența genei vpu
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
derivat din celula gazdă, cu proiecții externe glicoproteice gp120 și gp41. În interior se află matricea proteică cu proteina p17 (MA) și proteaza, capsida virală și genomul viral tip ARN. Capsida virală conține proteina p24 cu rol de indicator al replicării virale, proteina nucleocapsidară p9 și enzimele reverstranscriptaza (RT) și integraza (I) Genomul viral are două poțiuni terminale (LTR), care permit integrarea în genomul celulei gazdă, între care sunt dispuse gene majore, reglatoare și accesorii. Genele majore codează proteinele structurale pentru
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
gazdă. 14.4 Patogenie Celulele atacate de HIV conțin receptori de suprafață de tip CD4 și sunt reprezentate în majoritate de limfocite Th (CD4), dar și de celulele epiteliale, celule ale măduvei osoase sau ale sistemului nervos. Este reprezentat ciclul replicării virale, cu următoarele etape: atașarea virusului pe receptorii celulari CD4 fuziunea particulei virale de membrana celulară cu ajutorul unor coreceptori (CCR5. CXCR4) penetrarea virusului în celulă și decapsidarea revers-transcripția ARN în ADN proviral liniar, sub acțiunea reverstranscriptazei (RT) integrarea ADN proviral
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]