969 matches
-
ceea ce primează este trimis în exterior, dar (în opinia lui Meltzer) se ridică o întrebare: „Cum este, cum se trăiește în obiect?”. În acest caz, fobiile, mai ales cele legate de spațiu (agorafobia, claustrofobia), se află în raport cu fantasmele interiorului obiectului resimțit ca fiind rău. Patologiile numite „interpretative” se referă la distorsionarea realității sau a relației, mai ales în stările psihotice de confuzie observate la anumiți adolescenți, precum acel licean care se aruncă de pe acoperișul școlii pentru a vedea, într-un moment
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
unui vis, reflectare vie a lumii interne a pacientului, ea fiind și la originea unei realizări profesionale pozitive. Dar intensitatea acestei introiecții, care, din punct de vedere moral, apasă realmente greu pe umerii ofițerului, se exprimă prin greutatea acestei piramide resimțite fizic de subiect în timpul visului. De aici rezultă că în procesul de introiecție, severitatea amiralului-supraeu a mers mână în mână cu construirea ofițerului-eu care încearcă să-și reprime pulsiunile, de unde suferința psihică exprimată prin această strivire între dorințe și interdicții
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aici rezultă că în procesul de introiecție, severitatea amiralului-supraeu a mers mână în mână cu construirea ofițerului-eu care încearcă să-și reprime pulsiunile, de unde suferința psihică exprimată prin această strivire între dorințe și interdicții și necesitatea - ce se face rapid resimțită - de a se elibera de această introiecție oarecum stânjenitoare. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Am subliniat deja interacțiunea constantă a introiecției cu proiecția, interacțiune care constituie lumea internă și dă formă imaginii realității
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care le-a utilizat cu succes, Janet vedea punctul de pornire al unui nou hipnotism, care „ar putea deveni independent de isterie” (Janet, 1919). Refuz (al realității)tc "Refuz (al realității)" Definițietc "Definiție" Acțiunea de a refuza realitatea unei percepții resimțite ca periculoasă sau dureroasă pentru eu. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Este interesant să ne ocupăm mai îndeaproape de termenul francez déni șrefuzț, pentru a-i sesiza întreaga semnificație defensivă. Dénier (dé-nier) șa denegaț întărește prin prefixul defensiv déverbul nier, care
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
eliminăm și explicația defensivă, considerând retragerea apatică doar un simptom al bolii? Discuțiile, niciodată încheiate, referitoare la etiologia și sensul schizofreniei iau în calcul faptul că una dintre cauzele acestei boli ar putea fi răspunsul la niște condiții de viață resimțite ca insuportabile. În aceeași ordine de idei, se pune întrebarea dacă putem vorbi despre „logicile depresiei”, chiar titlul unei cărți a lui Widlöcher (1983). Cu alte cuvinte, oare depresia este un răspuns la o experiență insuportabilă (revenim atunci la noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
arta populară evreiască din Țările Române își trage seva, cum spune un avizat cercetător contemporan, „din dublul strat al înțelegerii românești și evreiești a frumosului, contopit câteodată în neașteptate sinteze, rod al unei conviețuiri de veacuri, în care simțământul omeniei, resimțit ca atare de români și de evrei, a fost pecetea fundamentală ce a marcat toate operele de artă”. Poate că cea mai plauzibilă formă de înțelegere a istoriei continentale a evreilor o dobândim în momentul în care pășim în cimitirele
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
evocă acea culoare care îi traduce cel mai bine starea de enervare, adică roșul. Ea nu este, în mod evident, conștientă de raportul psihic. Nu alege răspunsul. Inconștientul ei se exprimă, oferind elementul simbolic care reflectă cel mai bine emoția resimțită. Roșul este, în cazul de față, semnificativ pentru mânie, este sinonim cu expresia verbală «destul» sau «stop!». Stopul care este roșu, după cum este semaforul care ne impune să ne oprim. Înțelegerea semnificației unui simbol sau a unui mit pune în
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
reprezentare în imaginar. Pe de o parte evocă ferocitatea, sălbăticia, teroarea; pe de altă parte, blândețea, tandrețea, căldura, fiind animalul de pluș preferat al copiilor. Prin urmare, se poate regăsi în ambele variante în vis, în funcție de scenariu și de emoțiile resimțite: încredere sau frică, liniște sau angoasă. Ursul mai simbolizează problemele de socializare, deoarece despre o persoană solitară, închisă sau posacă se poate spune că se poartă ca un urs. În sfârșit, întrucât ursoaica este obligată să își lingă îndelung puiul
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
un semn al emoțiilor. Expresia «a-și smulge părul din cap» este sinonimă cu disperarea și teama resimțite de subiect. Doliul este adesea asociat cu pierderea părului, care cade natural sau este smuls, tăiat sau tuns, ca manifestare a durerii resimțite. Părul este, prin urmare, imaginea ori oglinda sufletului. Orice afectare a dinamismului se exprimă printr-o afecțiune apărului. La fel ca blana animalului, părul este revelator pentru sănătatea fizică și psihică. Calviția este deci văzută la nivel simbolic ca o
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
semnificația părții corporale în discuție (vezi Corp). Suferința morală conferă intensitate scenariului din vis. Evenimentele nu sunt neînsemnate. Ele perturbă la un nivel profund subiectul, uneori mult mai des decât ne dăm seama în mod conștient. Iată de ce intensitatea tristeții resimțite, dacă surprinde raportat la scenariul oniric sau la realitatea actuală, nu trebuie să fie neglijată. Este semnul unei suferințe profunde, adesea inconștiente. Mărturie a tristeții, uneori a bucuriei, lacrimile au în mod simbolic, o putere fecundă și regeneratoare. Ca secreție
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
dezordinea, dar și eliberarea de energia negativă, așadar purificarea inimii și a sufletului. Mirare, surpriză Mirarea arată caracterul neașteptat (plăcut sau neplăcut) al unei situații. Este adesea indiciul unei descoperiri: revelația unei fațete ascunse sau nebănuite a personalității. În funcție de impresia resimțită, plăcută sau neplăcută, subiectul este gata să se confrunte sau nu cu adevărul. Jenă, tulburare, rușine Aceste emoții sunt reveleatoare pentru o culpabilitate manifestă sau latentă, adică conștientă sau inconștientă. Ele sunt inspirate de supraeul subiectului. A fi jenat ori
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
la detașare (a avea umor), la dedramatizare, la relaxare. Mesajul visului poate fi acela de a înceta să se îngrijoreze, de a opune pesimismului bucuria și încrederea, de a-și regăsi sufletul de copil. Frică, angoasă Frica este o emoție resimțită adesea în visele urâte și în coșmaruri. Ea poate fi atât de puternică, încât să ducă la trezire. Dezvăluie nesiguranța materială și afectivă în care se găsește subiectul și este semnul existenței unor angoase profunde, adesea reținute și refulate în
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
obiectivă, ce caracterizează produsul artistic și entropia subiectivă corespunzătoare nivelului de cunoștințe anteriore și așteptărilor receptorului . Opera poate fi împărțită de fapt în trei zone: una considerată atât de autor cât și de public drept o contribuție personală indiscutabilă, alta resimțită ca banală de ambii participanți la comunicare ș io alta privită în mod diferit, în sensul că îi pare receptorului originală și complexă, în timp ce pentru emițător este mai degrabă dimpotrivă. Nivelul cultural al publicului Se vede din ce expuse mai
TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI CU APLICAŢII ÎN ATLETISM NOTE DE CURS – STUDII DE MASTERAT by Ababei Cătălina () [Corola-publishinghouse/Science/278_a_505]
-
În sensul acesta, ea are două accepțiuni: aă este o senzație penibilă, neplăcută, localizată precis sau difuz, de forme, intensități și frecvență diferite, indicând o suferință fizică sau funcțională a corpului; bă reprezintă un sentiment moral de apăsare, sfâșiere sufletească, resimțită ca durere psihică, la care se adaugă o importantă componentă ideativă de factură depresivă sau anxioasă. Din punct de vedere corporal, durerea este indicatorul și semnalul răului, iar efectul acesteia este suferința pe care o resimte individul În planul conștiinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ale acesteia: 1Ă Durerea ca senzație, definită prin următoarele aspecte: aă intensitatea durerii; bă durata acesteia; că localizarea și extensia sa În corp; dă calitatea senzației dureroase (Înțepătură, arsură, presiune, apăsare, durere surdă, intermitentă etcă. 2Ă Reacția persoanei la durere, resimțită ca tonalitate afectivă. Durerea nu este numai o senzație, ci și un sentiment, fiind resimțită ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ca atare sub forma unei stări de impotență și amenințare funcțională, dar și vitală. F.J. Buytendijk susține că sentimentul durerii are două aspecte: „a fi o rană” și „a fi rănit”. În primul caz este vorba de o durere bruscă, resimțită ca o atingere, ca o ruptură a echilibrului dintre persoană și mediu. Omul se simte atins el Însuși În unitatea sa corporală de un pericol care Îi amenință existența. Viața sa este subit și violent confruntată cu vulnerabilitatea propriului corp
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Freud. Aceasta ar fi explicarea semnificației durerii corporale și a durerii psihice. Să Încercăm să vedem care sunt semnificațiile durerii morale și durerii metafizice. Durerea morală este o tulburare timică fundamentală a stării de dispoziție emoțional-afectivă, o stare de suferință resimțită interior. Plictiseala, spleen-ul, tristețea sunt semne ale unei dureri care mă apasă sufletește. Această durere Îmi amintește că eu sunt singur și destinat morții. Este acel memento mori. Literatura de specialitate numește această stare de apăsare morală, pe care
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Supra-Eului. Valoarea morală este sinteza persoanei și din ea se construiește caracterul acesteia. Persoana mea nu este numai aparență sau prezență corporală. Ea este și trăire temporală. Orice persoană există În timp, dar, În egală măsură, are și un timp resimțit interior. Timpul exterior al lumii și al celorlalți este durată, pe când timpul meu interior este trăire, pe care o resimt ca o devenire continuă. Primul este scurgere, pe când cel de-al doilea este sentimentul ființării mele. În toate cele trei
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de la physis la polis va adăuga omului o nouă dimensiune naturii sale, pe lângă cea sufletească, și anume dimensiunea morală. Impunând legile sale omului, cetatea Îl va educa În spiritul său, civilizându-l. Interiorizarea de către om a acestor legi ale cetății, resimțite ca o obligație, va fi urmată În mod implicit de răspunderea individului În fața cetății și a semenilor săi. Din acest moment apar și Încep să funcționeze normele morale care reprezintă latura spiritual-umană a datoriilor și răspunderilor persoanei față de cetate și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de „ieșire din cetate” diferite de exil. Acestea sunt reprezentate de deportări forțate, prizonierat etc. Ele sunt situații accidentale care surprind brusc individul și care au consecințe negative asupra acestuia. Spre deosebire de exil, ele sunt mult mai dure, mai frustrante și resimțite sufletește și moral ca fiind nedrepte și nemeritate. Urmările Înstrăinării prin exil sau alte forme ale acesteia sunt multiple, iar ele intră sub incidența tematicii psihologiei morale. Orice fel de desprindere de cetatea proprie este resimțită ca o ruptură. O
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În timp. Prin aceasta, el are un caracter exterior În raport cu persoana, care adesea consideră că, deși a comis un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
un act reprobabil, producerea acestuia a fost independentă de voința sa. Vinovăția legată de faptul comis este mai puțin, sau chiar deloc, resimțită interior către de persoană, ea rămânând În afara acesteia. 2. Căința Căința, ca de altfel și remușcarea, este resimțită interior de persoană, Întrucât aceasta nu mai este, ca În cazul regretului, un simplu spectator al evenimentului consumat, ci se recunoaște ca fiind un autor activ al producerii acestuia. Orice căință rezultă din conștiința mea, care judecă faptele Eului meu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
abatere de la normal, dar și ca un efect al răului. Sunt Însă suferințe morale pure, cărora conștiința nu le poate da o altă atribuire, pe care nu le poate raporta nici la trup, nici la suflet, deși ele sunt adesea resimțite ca experiențe ale persoanei umane. Aceste experiențe vor afecta, În final, și sfera somatică, și pe cea sufletească, Întrucât alterarea conștiinței morale schimbă persoana respectivă. Facem aceste observații tocmai cu intenția de a sublinia faptul că formele suferinței sunt foarte
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de experiență și privesc exclusiv persoana, suferințele psihomorale ne apar ca probleme de conștiință care pun În discuție valoarea persoanei umane. Vom pleca de la prezentarea câtorva exemple care să clarifice și să justifice totodată argumentarea noastră. Orice suferință psihomorală este resimțită, În planul conștiinței, atât ca durată, cât și ca Întindere În raport cu persoana respectivă. Suferința este interiorizată și trăită ca o experiență a simțului interior al individului, desprins de orice experiență. Modalitatea În care este simțită această suferință se poate prezenta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fie cooperant, activ, În acțiunea de restaurare psihomorală a persoanei sale. că Țintele oricărei psihoterapii morale sunt multiple. Ele sunt reprezentate prin următoarele: situarea suferinței la nivel corporal, somatic, exprimată prin durere sau suferință organică difuză; localizarea sufletească a suferinței, resimțită ca epuizare, angoasă, depresie, disperare și Închidere; resimțirea suferinței la nivelul conștiinței morale ca o stare de suferință care apasă persoana, o Însingurează și o golește, o aruncă În disperare și adesea sfârșește prin a o Înstrăina nu numai de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]