4,965 matches
-
cultural românesc. Și nu puține surprize vor avea cititorii descoperind, de exemplu, un text din 1993 care dezarticulează cu finețe structura nu tocmai nevinovată a atît de adulatului Apel către lichele. Sau nietzscheeanismul lui Breban ale cărui romane de "sedimente retorice" au aerul unui "relicvariu". Absolut remarcabile sînt analizele la Racul lui Ivasiuc și la romanul lui Matei Călinescu, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter. în contextul discuției asupra acestuia din urmă am întîlnit o idee de mare aplicabilitate viitoare: Stranietatea
Inamicii lui Caius Dobrescu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15673_a_16998]
-
comună cu 49 de morți aduși din lagărele de la Canal, într-un singur an (1950, probabil). Aici se vede clar că Liiceanu înțelege să scrie literatură (uneori foarte bună) ca un filosof, adică să o așeze întotdeauna într-un mecanism retoric, demonstrativ. Sau, simplificînd, literatura e bună pentru efecte. E foarte greu să faci să funcționeze mașinăria literaturii cu un astfel de principiu. Lui Liiceanu i-a reușit în multe pagini din Jurnalul de la Păltiniș, îi reușește și acum în acest
Resemnare și declarații de dragoste by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15691_a_17016]
-
scrisul e mai întîi obiect de prețuire, sursă de autoritate (la autori savanți, erudiți, precum Miron Costin, sau Cantemir, dar și la unii mai "spontani", ca Neculce). într-o primă fază de construire conștientă a limbii literare (din perspectiva tradiției retorice), scrisul cult e obiect de aspirație, mijloc și scop al acțiunii culturale. De la un punct (romantic) încolo, scrisul (cult) începe însă a fi implicit subevaluat, prin valoarea pozitivă acordată în mod constant oralității. "Limba populară" e un concept abstract, generalizant
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
politică și pragmatică a primilor scriitori moderni din Moldova și Muntenia, dar și cu stilul aristocratic al conversației de salon al acelorași (purtată totuși mai înainte în greacă, apoi în franceză). într-un studiu mai vechi, Al. Duțu atribuia tradiției retorice culte, implantate pe o bogată tradiție orală și populară, răspîndirea "stilului colocvial" în scrierile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Manifestarea concretă a acestui stil, care imită oralitatea spontană, are totuși puține legături cu modelele retorice
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
retorice culte, implantate pe o bogată tradiție orală și populară, răspîndirea "stilului colocvial" în scrierile românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Manifestarea concretă a acestui stil, care imită oralitatea spontană, are totuși puține legături cu modelele retorice (și încă mai puține cu textele folclorice). Un exemplu pentru acest tip de oralitate mi se pare cel oferit de celebra pagină care deschide (după dedicații) Gramatica lui Heliade Rădulescu; începutul Prefeței conține o cantitate neobișnuită de mărci ale oralității
Prestigiul oralității by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15713_a_17038]
-
Gheorghe Grigurcu Această repudiere a esteticului, în critica românească a prezentului, nu este totuși, în pofida alonjei sale erudite și suficienței retorice, decît un aspect excentric, marginal. Căci majoritatea criticilor din toate generațiile, de la I. Negoițescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Cornel Regman, Ștefan Aug. Doinaș, Mircea Zaciu, Barbu Cioculescu pînă la Nicolae Manolescu, Mircea Martin, G. Dimisianu, Alex. Ștefănescu, Ion Pop, Petru
Un impas al lovinescianismului? (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15710_a_17035]
-
minune la psihanalizare. În definitiv, junele antrenor chiar în detrimentul fotbalului a făcut ce a făcut. În orgoliul lui, el n-a acceptat niciodată pe față că a greșit. S-a mărginit să-și asume ,,întreaga răspundere", ceea ce e frumos, dar retoric. Asumarea trebuia să fie concretă: am greșit acolo și acolo. În schimb, Hagi mai degrabă a explicat, în conferința de presă din 16 noiembrie, de ce a făcut ce a făcut (cu Stelea, cu Lobonț, cu cei cinci atacanți etc.) decît
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15719_a_17044]
-
zone de interes maxim și pentru organizatorii de expoziții, și pentru public și, în mod evident, pentru artiștii înșiși. Cum a reușit tînăra galerie să-și transmită semnalele, acum, la prima ei experiență publică, este o întrebare legitimă și deloc retorică. Dacă ar fi să ne luăm doar după amenajarea propriu-zisă, după felul în care a fost pregătit spațiul pentru funcția proiectată, după utilitățile specifice și după ceea ce galeria comunică în mod spontan, ca atmosferă, vizitatorului, nu sînt prea multe lucruri
Cea de-a patra dimensiune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15733_a_17058]
-
lui Israel, sionismul fundat de Theodor Herzl. Să recunoaștem e, acesta, un caz foarte rar, devreme ce destui preoți practicau antisemitismul și încă militant. Galaction considera că Biblia, chiar Noul Testament, este creația evreilor. "Cum poți să ridici - se întreba el retoric - între Biblie și Israel un zid despărțitor? Minunile, frumusețile, înțelepciunea și toată comoara mistică, pe care ne-am însușit-o noi latinii de două mii de ani încoace, sînt opera și proprietatea acestui popor providențial". Și într-un alt text al
Ediția Galaction by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15712_a_17037]
-
trimisă în dar de orașul de naștere al poetului, Sulmona: Tu, cel ce treci, nu fii grav, dacă iubești. Spune (mai degrabă) să se odihnească în pace oasele ...dicere Nasonis moliter oassa cubent. Dracula rămâne semnul, fals, al istoriei noastre retorice.
Carmen et error by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15752_a_17077]
-
pe aceeași temă ar putea fi o mise-en-abyme, între atîtea altele, ale textului. În rest, "cu cît mergi mai mult spre munte, cu atît te îndepărtezi mai mult de el". În ce mă privește, ar rămîne, totuși, o întrebare, desigur retorică: Sînt toate acestea argumente (între altele, care, desigur, n-au putut fi detaliate aici) care să îndreptățească un Nobel? Juriul de anul trecut a răpuns afirmativ.
Urcușul muntelui spre sine by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/15775_a_17100]
-
și cea mai cuprinzătoare sferă, este condiția trecerii dintr-o sferă a lumii în alta. Floare albastră se eliberează de complexul lui Novalis și, într-o interpretare care ține cont mai ales de contextul poetic românesc al apariției sale (modelul retoric al poeziei de dragoste funcțional în secolul al XIX-lea), se explică, prin grila simbolică propusă de Jung, ca o imagine general-umană: simbol al regăsirii unității și al salvării posibile. Dar Roxana Sorescu nu se îndreaptă numai spre clasici, cartea
Fire și noduri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/15781_a_17106]
-
tentativă reușește deplin, din moment ce rescrie, practic, istoria literaturii (în primul rînd a celei franceze), prin prisma mitului lui Tristan și al Isoldei. Din această perspectivă sînt reconsiderate curente și epoci literare, din medievalitate pînă astăzi, sînt reanalizate opere și procedee retorice, de la celebrul amour courtois și lirica trubadurilor, pînă la Lawrence, Miller și Caldwell. În schimb, din unghiul existenței de zi cu zi, gînditorul, devenit de astă dată aproape un moralist, supune mitul iubirii-pasiune unei critici demistificatoare, pledează pentru raționalitate, pentru
Mitul pasiunii by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16143_a_17468]
-
permanență a evoluției noastre istorice (p. 218), noi credem că ea trebuie circumscrisă cu precădere ultimelor două secole, adică perioadei moderne sau, cel mult, asociată și procesului de feudalizare a statelor medievale românești. Cât despre fenomenul obștii sătești, întrebăm, evident retoric, cum ar putea să ilustreze o asemenea criză identitară? În altă ordine de idei, după aproximativ 450 de ani de amoral "pașalâc" turcesc și alți 45 de ani de imorală "gubernie" sovietică, probabila și umorala "kakanie" occidentală este mai onorantă
Identitatea fluidă a lui Cioran by Gabriel Onțeluș () [Corola-journal/Journalistic/16232_a_17557]
-
ca un volum de beletristică sau, ca să măresc complimentul (din punctul meu de vedere), ca un film de acțiune, ca un meci de fotbal etc. Este un eseu care poate avea succes (rating) tocmai pentru că trece cu nonșalanță peste balastul retoric al "criticelor" românești. Cei care au citit deja Salvarea speciei vor spune că aberez, că asta nici măcar nu e critică adevărată: nu are o bibliografie la sfîrșit (deși autoarea citează numeroase surse), are citate neconvenționale din "discuțiile" sale personale cu
Critică și suprarealism by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16256_a_17581]
-
și "sub-formale" ale textului. Delicios detectivistic, d-sa declară: "Curiozitatea ne mînă să vedem dacă imaginația spontană (nu cea comandată) a poetului vine să umple și să susțină acest cadru ideologic și simbolic, ori dimpotrivă, îl contrastează". O "curiozitate" oarecum retorică, deoarece planul de acțiune e prestabilit, vizînd demolarea "stereotipiei interpretative" bazate pe teluric. Cele mai interesante eforturi ale exegetului de a-și valida opinia sînt cele ce rezultă dintr-un pariu cu straturile adînci ale operei, prin înlăturarea benevolă a
O nouă imagine a lui Ion Pillat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16225_a_17550]
-
caracterizarea. Cât din lirismul dvs. a trecut în alt fel de literatură decât romanul? David Lodge: Întrebările sunt atât de strâns întrepătrunse că am să le răspund în bloc. Într-adevăr romanele mele sunt pline de ironie, dramatică dar și retorică, din aceea care se asociază cu comedia și satira. Dar aveți perfectă dreptate că e și o blândețe, o tandrețe, o latură afectivă în opera mea (unii critici o numesc chiar sentimentală). Nu văd aici nici o contradicție. Unul din idolii
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
informațiile și reperele necesare ca să mă urmărească și să mă înțeleagă. Unii critici spun că îmi dau prea tare silința să controlez reacția cititorului. Nu mă pronunț. Evident consider scrisul în primul rând ca o formă de comunicare, o activitate retorică. Iar în sensul ei cel mai înalt, arta trebuie să amuze, să aducă plăcere. L.V.: Changing Places (1975) se încheie cu sugestia că un film are posibilități mai mari decât o povestire. N-aș crede că preferați ecranul cărții, fiindcă
David Lodge - Nu obiectez la caracterizarea "romancier comic afectuos by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/16242_a_17567]
-
pune la îndemînă metafora unei lumi perfect coerente, concentratul unui univers a cărui rezoluție este atît de puternică încît ea se cere imperativ transformată în mesaj sensibil. Natură puternică și aproape inocentă, mai exact incapabilă de ipocrizie și de gratuități retorice, Ioana Bătrânu colorează tema în tonurile propriului său temperament și transferă interiorului ambiental dimensiunile celuilalt interior, ale eului său moral și afectiv. Stăpînă perfect pe mijloacele tehnice și pe codurile limbajului, lipsită de orice inhibiție în fața riscurilor pe care le
Forță și melancolie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16320_a_17645]
-
și cuvine), iar nu într-o lume a visurilor utopice și absolute, adică în lumea totalitarismului. Totalitarismul (s-a mai spus) poate fi și de "centru", nu numai de extremă stângă sau dreaptă. Să mai adaug că mă enervează multiculturalismul retoric. De pildă, câți din marii și gălăgioșii "multiculturaliști" de pe Calea Victoriei ar fi fost dispuși să voteze la ultimele prezidențiale cu Frunda Gyorgy? (Nu am făcut-o nici eu, dar din alt motiv: pentru că n-am votat nici o singură dată la
Virgil Nemoianu - UN FENOMEN PRIMEJDIOS - UNIFORMIZAREA LINGVISTICĂ ȘI CULTURALĂ by Ovidiu Hurduzeu () [Corola-journal/Journalistic/16282_a_17607]
-
superstiția este și ea un fapt cultural, care, iată, nu mai pare deloc a fi ceva marginal. Întrebarea care se pune mereu este dacă superstițiile își mai găsesc locul în societatea de astăzi, superinformatizată și mai ales desacralizată. Întrebarea este retorică din cel puțin două motive. Pe de o parte faptul că omul contemporan uzează în permanență de superstiții ca de niște clișee, în virtutea unei inerții: să calci mereu cu dreptul; strănuți de trei ori și răspunsul vine de unde nu te
Citește și nu mînca by Ana-Maria Popescu () [Corola-journal/Journalistic/16370_a_17695]
-
opera și cunoașterea ei. Fiecare lucru are măsura sa proprie (natura sa proprie asemenea)", scrie Eminescu în Fragmentarium. Pleșu scrie revoltat amar: Felul în care îl sărbătorim pe Eminescu nu diferă deloc de felul în care îl recităm: gălăgios și retoric, după modelul unei chermeze promiscue, în al cărei abur fiecare își dă în petic. Toți îl sărbătorim ca pe un precursor al micilor noastre obsesii și al firavelor noastre ideologii.[...] Îl sărbătorim într-un soi de falsă unanimitate, ca și
"Editura Timpul" lui Eminescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16395_a_17720]
-
specii ciudate, ivite în momentele de criză ale sistemului sau în perioadele de lungă convalescență pe care le-a traversat literatura sub presiunea factorului politic. O dată stabilit "diagnosticul", criticul fixează termenii ecuației: scriitorul (paleativ), cenzorul (complezent) și lectorul (pervertit), întrebîndu-se, retoric, ce altceva decît o odraslă suferindă, ar fi putut să rezulte din coabitarea celor trei. E de prisos să mai spunem că, dacă estetica totalitară s-ar constitui, la un moment dat ca disciplină, nu ar putea să ignore o
Literatura în totalitarism by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16426_a_17751]
-
rolul unor parteneri ideali, abstracți, necesari structurării discursului. Doar eul-narant are acces la propria interioritate, discursurile tuturor personajelor sunt raportate la macrodiscursul auctorial, ceea ce face ca monologurile naratorului să poată fi omologate drept transcrieri factuale ale gândurilor autorului însuși. Opțiunea retorică a lui Ion D. Sîrbu e cu atât mai revelatorie, fiindcă în Adio, Europa! există câteva indicații paratextuale care exprimă tranșant non-ficționalitatea unor însemnate secvențe epice: "Autorul ține să menționeze că toate amănuntele legate de pușcărie, mină sau război din
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
arhetipurile (nu o dată degradate în stereotipii sau în grotesc) și aluziile culturale. Tendinței regresive a literaturii i se asociază un "complex succesoral", o "umoare" specifică, numită de autoare "melancolie a descendenței". Aceasta se descompune într-un adevărat "spectru de nuanțe retorice", "atribuite în anumite texte personajelor, transferate, în altele, instanței auctoriale și, deci, convertite în conștiință estetică". Autoritatea ascendenței literare e acceptată cu resemnare sau naște revolta; prilejuiește ireverența, ironia și maliția ori cultul modelelor, devine obiect al parodiei sau, dimpotrivă
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]