1,284 matches
-
începe să priceapă! ML: Radule, să continuăm. (programează robotul) Robotul: Din Împărăția Soarelui... Gigel: Sistemul Solar... Robotul: ....face parte, Venus, numită și Luceafăr, căutată de toți poeții Terrei. Gigel: Terra?! A! Da! Pământul! Zii, Roboțele!... Robotul: (continuă) ...Marte, un disc roșiatic, strălucitor. Saturn, un disc sclipitor, cu multe inele în jur... Gigel: Dar ce face Saturn cu atâtea inele? ML: Cu ele își menține echilibrul în Cosmos. Gigel (cu importanță): Aha, așa m-am gândit și eu... Radu (ușor îmbufnat): Continuăm
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
în crestătură. Dac-ai pus mâna cu iarba fiarelor pe lacată, sare cât colo lacata. Poveștile nu conteneau decât odată cu măcinișul. Mirosind a copt, făina cădea fierbinte în ladă iar în toată moara se prelingea din gura podului un abur roșiatic. OPUSTUL Râul curgea liniștit pe luncă. Meandrele lui alcătuiau coturi în care dormeau, falnic, copacii : un plop, un tei, pâlcuri de frasini, ulmi și stejari. Lângă mal clipeau, verde, răchiți. Boschete de soc sângerau sub rugi de hamei. în rupturile
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
tot. Pe zidul de foc urca iedera la mare înălțime. Libertatea de a alege anumite nuanțe și de a le așeza într-o ordine cromatică, îi dădea o senzație de superioritate. De la frunzele încă verzi, până la cele maronii, galbene, aurii, roșiatice, ruginii, toate o interesau. Anica le admira, se identifica cu ele, cu frumusețea lor, cu bucuria de a le descoperi... până n-o trezi o voce autoritară din aceea plutire tomnatică. -Să vii imediat în casă! -Dar ce s-a
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
o cutie de condimente uriașă și pasarelele care se Întindeau deasupra capului său ca niște păianjeni giganți. Înainte să fie absorbit pe poartă, zări un cargobot și o bucată din râul pe care exploratorii francezi Îl numiseră după culoarea lui roșiatică, asta cu mult Înainte ca apa să devină portocalie de la reziduuri sau chiar să ia foc. Fapt istoric: oamenii au Încetat să mai fie umani În 1913. Acela a fost anul În care Henry Ford și-a pus mașinile pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ora asta din noapte, vedeai la lumina lunii - celălalt inel al jaluzelei, care mergea În sus - sute de puști lucind În noapte, Îndreptate spre străzile de jos, pe care Înaintau acum soldații. Singura lumină din interiorul bufetului venea de la strălucirea roșiatică a tonomatului. Stătea Într-o parte a ușii de la intrare un Disco-Matic din crom, plastic și sticlă colorată. Avea un geam micuț, prin care se vedea schimbarea automată a discurilor. Printr-un sistem circulator de pe marginile tonomatului se ridicau dâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În care am auzit un claxon În afara casei, ne-am uitat pe geam și am văzut că pe aleea din față aterizase o navetă spațială. Se așezase fără zgomot alături de furgoneta mamei mele. Farurile Îi clipeau. Partea din spate lumina roșiatic. Timp de treizeci de secunde nu s-a Întâmplat nimic altceva. Până când, În sfârșit, geamul de la naveta spațială a coborât Încet, dezvăluind Înăuntru, În loc de un marțian, pe Milton. Își răsese barba. ― Chemați-o pe mama strigă el, zâmbind. Mergem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
eu. Se uita la mine ciudat, cu intensitate, dar În același timp rânjind. ― Ce-i? ― Nimic. ― De ce te uiți așa la mine? ― Cum mă uit la tine? Pe Întuneric, asemănarea dintre Jerome și Obiectul Obscur era și mai pronunțată. Sprâncenele roșiatice, tenul alb-gălbui se arătau din nou, Într-o formă permisă. ― Ești mult mai deșteaptă decât majoritatea prietenelor soră-mii. ― Ești mult mai deștept decât majoritatea fraților prietenelor mele. Se aplecă spre mine. Era mai Înalt. Asta era principala deosebire dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se putea compara? Un fel de pilitură de aur plutea În jurul magnetului care era buricul. Coastele Îi erau subțiri ca niște bastoane glazurate. Șoldurile ei, atât de diferite de ale mele, formau parcă un platou pe care erau oferite fructe roșiatice. Și apoi, mai era și locul meu preferat, locul În care sternul se Înmuia, devenind piept, duna aceea albă, lină. Stingeam lumina. Mă Împingeam În Obiect. Îi apucam cu mâinile dosul coapselor, potrivindu-i picioarele În jurul mijlocului meu. Băgam mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să văd unde era Jerome. Când, În cele din urmă, m-am Întors Înapoi, era prea târziu. Drept În fața mea era roata camionului. M-am izbit de ea cu toată puterea. Am fost aruncată În aer și răsucită În praful roșiatic. În apexul boltei pe care am descris-o, am văzut lamele de plug ridicate În urma mea, spirala de metal acoperită de noroi, iar apoi cursa a luat sfârșit. M-am trezit mai târziu, pe bancheta din spate a unui automobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
hainele în dezordine. — E țicnită! strigă de îndată ce o vede pe Vipsania. Îndreaptă acuzator degetul spre Agrippina. — Da’ potoliți-vă odată! țipă și Vipsania. Ce v-a apucat? Bătăușele sunt în sfârșit despărțite. Lepida are pe obraz o mândrețe de urmă roșiatică, dar care începe să bată spre vinețiu; totuși, vân tură victorioasă în mână o șuviță din părul castaniu al in amicei. Începe apoi să se pipăie îngrijorată. — M-a mușcat, cățeaua! — Și pe mine! se plânge Domitia. — Agrippina! o dojenește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
simțea că trebuie să-și primească și noul destin. Ici-colo vedeau ruinele altarelor părăsite de indieni. După spusele lui Velasco, întocmai ca și japonezii, indienii din aceste părți veneraseră până nu demult soarele. Semne ciudate erau scrijelite pe stânci vulcanice roșiatice așezate una peste alta sub formă de piedestale și pe rămășițele stâlpilor de piatră prăvăliți la pământ. Printre ele, alergau șopârle cu spinarea sclipind în soare. După-amiază convoiul poposi o vreme într-unul din aceste locuri părăsite. Băură apă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
episcopie și după ce japonezii s-au întors cu trăsura la mănăstire, rămas singur, Velasco a îngenuncheat în fața altarului. În afară de cele câteva raze de soare ce pătrundeau prin vitraliile pătrate ale ferestrelor, marea catedrală era întunecoasă și liniștită. În altar ardeau roșiatic lumânări de împărtășanie, iar alături de ele, cu o mână ridicată, un Iisus plin de glorie privea în jos la Velasco. Fără îndoială, așa arăta când le-a spus ucenicilor Săi: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura.” „Oh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
spusei eu, și nici Schmidt n-o să fie ales președinte. Șoseaua se terminase. Acum mergeam pe un drum cu pietriș și În curând lăsarăm câmpia În spate și Începurăm să urcăm printre două dealuri, pe serpentine. Pământul de pe dealuri era roșiatic, salvia creștea În grămăjoare gri și pe măsură ce drumul urca puteam să vedem munții, dincolo de câmpia care se deschidea. Acum erau și mai Îndepărtați și se mănau și mai mult cu cei din Spania. Serpentinele Începură din nou și urcarăm iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
morți“, Își imagină Heidi. Fantomele de pe câmp. Ce tare, zise Rupert. Câți au fost omorâți? Mii, se hazardă Lulu. Heidi văzu mii de soldați japonezi zăcând pe câmp, cu sângele scurgându-li-se În pământ și transformându-se În noroi roșiatic. Și din acest sol fertil creșteau fantome la fel cum creșteau și tulpinile de trestie-de-zahăr. Privind fix siluetele aplecate, Își imagină că scotoceau după oase și cranii să le ia ca suvenire. Când sosi mâncarea, nu putu decât să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
spuse Harry Încercând Încă o dată. Pe ghid Îl cheamă Walter. Uaal-tăr. Iar pe autocar scrie „Golden Land Tour“. Eu mergeam și am căzut, vedeți? Buf! Arătă din nou spre șanț, și apoi spre umărul său și spre pata de noroi roșiatic de pe cămașa lui albă și apretată. — Și autocarul a plecat: vrrrruuuum! Stătu apoi Într-un picior ca și cum ar fi Încercat să oprească un taxi. —Așteptați-mă, hei, așteptați-mă, stop, stop. Își puse mâna streașină la ochi urmărind autocarul imaginar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
să renunțe. Relaxându-se, își dădu seama că se găsea înfășurat într-o pătură sau poate chiar în mantaua sa. Un miros de fum de lemn ajungea până la el și auzea trosnind undeva un foc; foarte curând, observă o lumină roșiatică pâlpâind slab, ceea ce îl ajută să înțeleagă că se afla într-un spațiu închis, destul de mare - o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Deschizând din nou ochii în întuneric, i se păru că întrevede lucirile unor flăcări prin crăpăturile dintre trunchiurile îngrăditurii. Instinctiv, întoarse privirea către ușă și spre deschizătura strâmtă de deasupra ei, prin care se vedea cerul luminat de o strălucire roșiatică. în aer simți mirosul acru al fumului. Sări în picioare, în vreme ce o mulțime de glasuri strigau toate deodată: „Foc! Foc!“ într-o clipă, toți se ridicară; izbindu-se și îngrămădindu-se spasmodic, se năpustiră spre ușă, cu o ploaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fugari, o apucă în fugă pe o stradă printre ruinele satului și, ajuns într-un loc deschis, pe care își aminti că îl traversase după întâlnirea cu Balamber, văzu un grup de combatanți agitându-se, prinși în încleștare, pe fundalul roșiatic al nenumăratelor focuri. Un hun se târa pe jos la câțiva pași de el. Sebastianus îi căută sabia și o găsi în apropiere. Puse mâna pe ea cu o adevărată voluptate și imediat se aruncă în înghesuială. Un grup compact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ai clipi, cu armele pregătite, se găseau cu toții la liziera copacilor. Maliban, singurul arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai târziu, pătrunzând într-o regiune unduitoare, cu sol argilos, la fel de dezolantă și la fel de îmbibată de ape, dar în care începea să se facă simțită prezența omului. Mergeau pe sub cerul limpezit într-o zonă de stepă, pe cărări unde pământul roșiatic părea să se sfărâme sub copitele cailor, însoțind adeseori povârnișurile lungi, în fundul cărora curgeau pâraie leneșe sau bălteau ape putrede înconjurate de păpuriș. Cu toate acestea, începură să zărească mici turme ieșite la păscut pe pajiște, case de păstori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vreunui erudit, și decât orice perorație îndurerată a vreunui senator cu părul alb, situația dezastruoasă în care ajunsese o civilizație milenară, cândva puternică și temută în întreaga lume, un far al cunoașterii și al civilizației. Chiar și faunul, în lucirile roșiatice ale torțelor, părea să râdă de tot ce se întâmpla. Nu era însă nimic de făcut. Asta era realitatea cu care aveau de-a face, ăștia erau oamenii. Ajuns în fața acelei mase în tumult, Divicone își agita brațele, strigând ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz, îndepărtat. Dinspre poarta principală răsunară strigăte și imediat clopotul de alarmă porni să bată cu putere. — Satul! spuse Emerentianus întorcându-se spre Cilonus. Pare a fi un incendiu! — Sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Destul de aproape și ușor de recunoscut în mijlocul vuietului mulțimii, distinse ecoul sumbru al unor lovituri puternice de berbec pe care dușmanul le dezlănțuise împotriva bastionului. Dubritius, oprit la jumătatea scării îl privi cu o expresie alarmată și îi arătă reflexele roșiatice ce pâlpâiau peste acoperișurile caselor aflate în capătul străzii, în vecinătatea pieței centrale. — Un incendiu! anunță. Ne-au anunțat că e vorba de depozitele de provizii. Iar la ziduri atacă hunii. Nesigur pe ce avea de făcut, Sebastianus rămase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria - din preistoria? - vieții. Într-o trăsură mică, în mijlocul unui platou gol; de jur-împrejur, până-n zare, dealuri pleșuve, cenușii, sinilii, roșietice... Altă dată, într-o trăsură mică (aceeași?), într-o după amiază de vară; la marginea unei păduri negre, pe vârful unui copac înalt, o găină salbatică... Eram copil? Eram cu tata? Sunt imaginile unor realități? Sunt imagini de vis? Crâmpeie
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dereticatul. Nu sunt mofturos... Mașa nu spuse nimic, de rușine nici măcar nu privi În direcția Extraterestrului, ci doar stinse lumina mare, ca să mai estompeze din mizeria pe care o scotea În evidență, și aprinse o veioză intimă de sub iconostas. Lumina roșiatică a becului făcu să apară din Întuneric o cruce de alamă cu trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce fusese cândva alb, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]