649 matches
-
puse vase cu orez și oale mari cu supă. În același timp, ploaia Începu să cadă cu stropi zgomotoși, lovind oalele, vasele de orez, rogojinile de paie și armurile. Observând, În sfârșit, aspectul amenințător al cerului, Începură să-și mute rogojinile. Cortul cel mare era ridicat În jurul unui arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros Încât ar fi fost nevoie de trei oameni pentru a-l cuprinde cu brațele deschise. Yoshimoto trecu sub copac, la adăpost de ploaie. Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
În jurul unui arbore de camfor uriaș, cu trunchiul atât de gros Încât ar fi fost nevoie de trei oameni pentru a-l cuprinde cu brațele deschise. Yoshimoto trecu sub copac, la adăpost de ploaie. Ceilalți Îl urmară grăbiți, aducându-și rogojinile și mâncarea. Legănarea enormului copac cutremura pământul, iar ramurile sale șuierau În vântul violent. Pe când frunzele verzi și cafenii zburau ca niște nori de praf, lovind armurile oamenilor, fumul focurilor de gătit era suflat peste pământ, orbindu-i și Înecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
pătrundeau zumzetul insectelor și briza toamnei, făcând să pâlpâie fitilele lămpilor cu ulei. Odaia, curată lună, era Întunecată și nu tocmai luxoasă. Camera rezervată pentru ceremonia propriu-zisă era mică, iar absența totală a oricăror decorațiuni dădea un aer proaspăt camerei. Rogojini de papură Împletite În eclise fuseseră Întinse pe jos. În fundul camerei fusese Înălțat un altar zeilor creațiunii, Izanagi și Izanami, În fața căruia fuseseră puse drept ofrande plăcinte de orez și sake, o lumânare și o ramură de copac sfânt. Așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
care lucra În magazie până În toate colțurile bucătăriei - că ginerele casei revenise -. În ziua aceea, Însă, Tokichiro nu așteptă ca oamenii să-i iasă În Întâmpinare. Când intră În cameră, fu uimit de ceea ce văzu. Pe podea fusese Întinsă o rogojină nouă, cu cufărul armurii lui pus deasupra. În mod destul de firesc, erau acolo mănușile, gambierele, platoșa și centura, dar și niște leacuri pentru răni, un bandaj și o pungă de muniție - tot ceea ce trebuia să ia la drum era pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Se târî prin cânepă, Încercând să nu foșnească. Din câte văzu Înăuntrul colibei, nu era mai mult decât o casă țărănească, foarte sărăcăcioasă. Zări niște oameni În lumina slabă a unei lămpi. O femeie În vârstă, dormea Întinsă pe o rogojină de paie. Celălalt părea să fie fiul ei, care-i masa spatele. Un moment, Hideyoshi uită unde se afla, privind, cu duioșie, scena. Părul bătrânei albise deja. Fiul ei era robust, deși nu părea să aibă mai mult de șaisprezece-șaptesprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nobunaga Îl Întrerupse: — Dar cum am putea Înainta, fără să doborâm Castelul Kanegasaki? Deodată, Hideyoshi se Întoarse Într-o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? Întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, Însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoștință. Mi se pare că vă aflați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
o parte. Ieyasu tocmai intrase și stătea alături. Văzându-l pe Ieyasu, Hideyoshi se retrase grăbit, cu o plecăciune. Apoi, aduse niște rogojini și-i oferi seniorului din Mikawa un loc lângă Nobunaga. — Deranjez? Întrebă Ieyasu, apoi se așeză pe rogojina adusă de Hideyoshi; acestuia, Însă, nu-i adresă nici cel mai mic semn de recunoștință. Mi se pare că vă aflați În toiul unei discuții. — Nu. Arătând cu bărbia spre Hideyoshi și Îmblânzindu-se puțin, Nobunaga Îi explică exact lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
plângeți! Se opriră În camera spațioasă, cu podele de lemn, de la baza scării, luminată de o lumină slabă. Încăperea fortificată semăna cu o enormă cușcă sau cu o celulă de Închisoare. Mulți dintre răniți fuseseră aduși acolo și zăceau pe rogojini de paie, gemând. Când Nagamasa trecu printre ei, chiar și samuraii Întinși pe jos făcură un efort să se ridice În genunchi. Nu-i voi lăsa să moară În zadar! Nu-i voi lăsa să moară În zadar! spuse Nagamasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Ichimatsu! Pajii ieșiră În fugă din tabără, Întrecându-se, care mai de care, să ajungă primul. Ichimatsu nu era printre ei. În timp ce restul pajilor se Înghesuiau la aliniere, fiecare Încercând să iasă În evidență, Hideyoshi le dădu instrucțiuni. — Pregătiți o rogojină Într-un loc de pe Muntele Hirai care are vedere panoramică. Diseară, vom da o petrecere În cinstea lunii. Și-acum, să nu vă luați la bătaie. E o petrecere, nu o Încăierare. — Da, stăpâne! — Toranosuke. — Stăpâne? — Roagă-l pe Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acum, să nu vă luați la bătaie. E o petrecere, nu o Încăierare. — Da, stăpâne! — Toranosuke. — Stăpâne? — Roagă-l pe Hanbei să vină și el, dacă are chef să admirăm luna. Doi dintre paji se Întoarseră să anunțe că pregătiseră rogojina. Aleseseră un loc de lângă piscul Muntelui Hirai, puțin mai sus de tabără. — Superbă vedere, Într-adevăr, comentă Hideyoshi. Apoi, se răsuci din nou spre paji, și spuse: — Duceți-vă să-l chemați și pe Kanbei. Ar fi mare păcat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
era sake rece, iar, pe o tavă pătrată din lemn de chiparos, mâncare... Deși aranjamentul nu era deloc luxos, era Îndeajuns, pentru o scurtă odihnă În timpul unei campanii militare - mai ales luna luminoasă de deasupra. Cei trei oameni stăteau pe rogojină, așezați la rând, cu Hideyoshi În mijloc, Încadrat de Hanbei și Kanbei. Cei trei priveau aceeași lună, dar fiecăruia Îi trezea cu totul alte gânduri. Hideyoshi Își amintea de câmpiile din Nakamura; Hanbei revedea luna magică de deasupra Muntelui Bodai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și-și spălase gura și mâinile. Când cineva Îl bătu pe umăr, se Întoarse. — O, nu știam că sunteți aici, Îngenunche repede Hanbei pe pământ. Poftiți Încoace, stăpâne, spuse el, invitându-l pe Hideyoshi În cameră. Hideyoshi se așeză pe rogojină, bucuros. În cameră nu mai era decât un tablou În cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese pusă În umbră de culorile din Azuchi, dar acolo, În acea chilie, haina și armura lui arătau strălucitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Umerii lui Hanbei se Înmuiară și-și plecă ochii. Mâinile Îi aluncară de pe genunchi, atingând podeaua - odată cu lacrimile - În timp ce se Înclina, supus. Un moment, tăcu. „Of, ce mult a slăbit,“ remarcă Hideyoshi, cu un oftat. Încheieturile acelor mâini rezemate pe rogojină erau atât de vlăguite, carnea din jurul pomeților peste măsură de suptă. Oare boala care-l rodea era, Într-adevăr, incurabilă? La acest gând, Hideyoshi simți o durere În piept. Cine era, la urma urmei, cel care-l trăsese În lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
locuia Takenaka Hanbei și, chiar În acel moment, acoperișul Începu să strălucească palid, În lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, Împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia Înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, Într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză Încet lângă prietenul său, privind chipul de pe pernă. Poate din cauza Întunericului, fața lui Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
bolnav care abia mai putea să respire. Încremeniți de ceea ce vedeau, Hideyoshi, medicul și vasalii lui Hideyoshi nu puteau decât să privească, ținându-și respirația. În sfârșit, după ce se târî câțiva pași de la așternut, Hanbei Îngenunche cum se cuvine pe rogojina de trestie. Cu vârfurile ascuțite ale umerilor, genunchii slabi și mâinile străvezii, Hanbei părea o fetișcană. Închise strâns gura, părând că-și controla respirația. În cele din urmă, se aplecă atât de adânc, Încât dădu impresia că se frângea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Când termină de vorbit, pieptul lui Hanbei se nărui ca un lemn putred. În mâinile sale slabe nu mai rămăsese nici un dram de putere pentru a-l susține. Căzu cu fața pe podea; o băltoacă de sânge se Întinse pe rogojină, ca o petunie roșie desfăcându-și petalele. Hideyoshi se repezi Înainte și cuprinse capul lui Hanbei, astfel că sângele care șiroia acum Îi Înroși poala și pieptul. — Hanbei! Hanbei! Mă lași singur? Pleci numai tu? Ce-am să mă fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
tânguia printre ramurile unui brad singuratic. Sub acesta, se vedea o moviliță de pământ proaspăt, pe care fusese pusă o singură piatră, ca Însemn funerar. Pe vremuri, În ceasurile libere ale prelungitului asediu, la rădăcina acelui brad fusese Întinsă o rogojină de papură, iar Kanbei, Hanbei și Hideyoshi se așezaseră Împreună, discutând despre trecut și prezent, În timp ce priveau luna. Oyu dădu la o parte ramurile tufișurilor, căutând câteva flori pe care să le pună pe mormânt. Apoi, se Întoarse spre moviliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
uman În ei și să fie conștienți că, acum, moartea lor n-ar mai avea nici un sens. Ar fi o mare izbândă și până și Hanbei s-ar bucura. O conduse până la brad, unde fusese pus un koto, pe o rogojină de papură. După ce rezistaseră timp de trei ani asediului, cu tot curajul și integritatea lor, războinicii din provinciile apusene, care Îi consideraseră pe ceilalți oameni frivoli și vanitoși, deveniseră doar niște umbre ale celor care fuseseră Înainte. — Nu-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
speranță. Apărătorii continuau să arate ca niște oameni, dar acum erau nevoiți să sugă oasele propriilor lor cai morți și să mănânce șoareci de câmp, scoarță de copaci și rădăcini și prevedeau că, În iarna care urma, aveau să fiarbă rogojinile tatami și să mănânce tencuiala de pe pereți. În timp ce se consolau unii pe alții, toți cu ochii Înfundați În cap, Încă le mai rămăsese destul curaj pentru a putea plănui trecerea prin iarnă pe cât puteau de bine. Ba chiar și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să treacă prin apartamentele rezidențiale, intrând În grădina cu nisip alb, unde să-și prezinte urările. Turiștii de Anul Nou mergeau prin castel, privind prin toate camerele. Admirau ușile glisante ilustrate de Kano Eitoku, se uitau cu ochii mari la rogojinile tatami cu chenarele lor de brocart coreean și priveau, minunându-se, pereții lustruiți și poleiți. Gărzile mânau mulțimea prin poarta grajdului unde, În mod neașteptat, drumul era barat de Nobunaga și de câțiva slujitori. Nu uitați contribuția! O sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
totul de poezie. — Nopțile de vară sunt scurte, anunță gazda lor, marele preot. Se face târziu și mă tem că va fi lumină afară Înainte de a ne fi terminat cele o sută de strofe Înlănțuite. În altă cameră, fuseseră aranjate rogojini pentru poezie. În fața fiecărei perne erau puse hârtii și cerneală, ca pentru a-i Încuraja pe participanți să scrie versuri elegante. Shoha și Shoshitsu erau amândoi poeți consacrați. Shoha era privit cu afecțiune de Nobunaga, se afla În termeni familiari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Auzind acei pași și glasul lui Hideyoshi, durerea lui Kyutaro și a lui Hikoemon se spulberă dintr-o dată. — Stăpâne? — Cine-i acolo? Întrebă Hideyoshi. — Ishida Sakichi, stăpâne. Sakichi cel scund Înaintă din umbra ușii glisante, spre camera alăturată. Venind În mijlocul rogojinii tatami, se Întoarse către lampa din sala de consfătuire și făcu o plecăciune, lipindu-și palmele de podea. — Sakichi, dă fuga la tabăra lui Kanbei. Spune-i că am de vorbit cu el imediat. Repede! Dacă situația i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
viziteze pe Shogen la Muntele Shinmei. În acele vremuri, exista obiceiul de a se ține frecvent ceremonii ale ceaiului În tabără. Totul, desigur, era pregătit cu simplitate - camera ceaiului nu era decât un adăpost temporar, cu ziduri grosolane de ipsos, rogojini de papură și o vază cu flori sălbatice. Scopul ceremoniei ceaiului era acela de a dobândi forța lăuntrică necesară pentru a putea Îndura oboseala unei campanii Îndelungate. În zorii acelei zile, Shogen măturase pământul umed de rouă și pusese cărbunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
să aștepte. Chemând, Încă o dată, un vasal, puse ca În fața lui Sanzo să fie aduși atât de mulți bani, Încât ar fi trebuit să-i ducă În spinarea unui cal. Un funcționar și ajutorul personal Împachetară monedele În baloți de rogojini, pe când Sanzo se uita cu gura căscată de uimire. — Vreau să mai Îndeplinești o misiune, Sanzo. — Ascult, stăpâne. — Le-am dat amănuntele, cu multă grijă, la trei dintre oamenii mei de cea mai mare Încredere. Vreau să te deghizezi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
optice; când ajunge lângă aceste movilițe, călătorul e foarte mirat că le-a luat drept munți. Ce mizerie îngrozitoare domnește în aceste colibe izolate! Febra decimează aici populația; bolnavii mor fără ajutor, cu o resemnare emoționantă, întinși pe o simplă rogojină sau pe pământul gol. Trusa noastră farmaceutică s-a golit pe parcursul acestui traseu, și suntem fericiți dacă proviziile noastre, distribuite, în lipsa științei medicale, cu o compasiune sinceră, au putut să salveze câteva victime! Iarna, țăranii nu au, pentru a face
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]