3,443 matches
-
mișcă. Un colț se ridică, apoi se ridică și colțul opus. Începe să se închidă de unul singur, apoi se deschide, se-nchide și iar se deschide, din ce în ce mai repede, până ce se ridică deasupra biroului. Cu ochii închiși, buzele lui Helen rostogolesc cuvinte tăcute. Răsucindu-se și fâlfâind, cartea e un sturz negru și lucios, care plutește sub tavan. Și stația de interceptare zice: „Către echipajul 17“, zice. „Vă rugăm să vă deplasați pe Weeden Avenue la numărul 5680, nord-est, la agenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
subsuori. Helen se face mai înaltă. A ajuns la nivelul meu. Apoi mă uit la ea în sus. Picioarele îi atârnă, cu degetele în jos; atârnă deasupra podelei. Unul după celălalt, pantofii galbeni îi alunecă din picioare și i se rostogolesc pe scânduri. Cu aceeași voce monotonă și egală, Helen se uită în jos la mine și zâmbește. Și, apoi, simt că nu mai ating pământul cu un picior. Mi se înmoaie și celălalt, și încep că calc așa cum faci atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încins mă arde prin mânecă. La înălțimea asta mă cuprinde panica și mă agăț de o ghirlandă de sticlă; încâlceala aceea sclipitoare se scutură și se clatină, răsunând ca niște șiraguri de clopoței în bătaia vântului. Niște piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sclipitoare tremură cu fiecare bătaie a inimii mele. — Închipuie-ți că ești sub apă, zice, și-mi dezleagă șireturile. Îmi scoate pantoful și-i dă drumul. Cu mâinile ei pline de pete, îmi desface și pantoful celălalt, în timp ce primul se rostogolește pe podea. — Haide, zice, și-și strecoară brațul sub al meu. Scoate-ți haina. Îmi aruncă geaca afară din încâlceala candelabrului. Apoi cravata. Își scoate și ea taiorul și-i dă drumul. În jurul nostru, candelabrul scânteiază în milioane de curcubee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încătușează mâinile la spate și mă duc cu mașina la secție. Acum suntem după ce primul polițist a ajuns la fața locului, s-a uitat la cadavre și a zis „Iisuse Hristoase și Măiculița Domnului“. După ce medicii de pe ambulanță l-au rostogolit de pe grătar pe bucătarul mort, s-au uitat o clipă la fața lui friptă și au borât în mâinile făcute căuș. Acum suntem după ce poliția m-a lăsat să dau un telefon, și am sunat-o pe Helen și i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Toate reziduurile care supraviețuiesc talentului, inteligenței și frumuseții. Toate mizeriile decorative lăsate în urmă de împlinirea și succesul adevărat. Vrea să distrugă toți paraziții ăștia frumoși care le supraviețuiesc gazdelor lor umane. Poșeta îi cade dân mâini. Din poșetă se rostogolește pe jos piatra cenușie. Îmi vine în minte Stridie, nu știu de ce. Helen râgâie. Scoate un șervețel din poșetă, și-l ține la gură și scuipă în el sânge, fiere și smaralde sfărâmate. Safire rozalii și tăiose și berile portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
trece dosul palmelor pe sub sînii goi, parcă să și-i aranjeze mai bine pe bust, apoi trage în sus furoul cu sutien, îmbrăcîndu-l; face un pas, cît să se desprindă de marginea patului, tremură scurt picioarele iar poalele ridicate se rostogolesc pe coapse, acoperindu-le, lăsîndu-le să se reliefeze ispititor prin cafeniul pronunțat din care e făcută fusta. Ca și cum nu i s-ar fi întîmplat nimic, ci doar s-ar fi trezit acum din odihna de după prînz, Maria aruncă ochii ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zi se termina întotdeauna cu dulcele chin al iubirii ("să nu îndrăznești să folosești alt cuvînt pentru ceea ce se întîmplă în pat, că riști să maculezi totul"), Mihai nu mai simte că vrea să lase trupul de sub el să respire, rostogolindu-se alături, cum i-o cer toate femeile cunoscute aiurea, de care, odată terminată iubirea, vrea să scape, sau care vor să-l vadă plecat imediat după. Rămîne așa, deasupra Mariei, ajutînd-o să-și dea jos picioarele de pe umerii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iar obrazul ei se îndeasă tot mai des în pieptul bărbatului, inspirînd cu putere mirosul corpului încins, ud de transpirație. Doar într-un tîrziu, corpul Mariei face un gest de retragere spre perete, dînd de înțeles lui Mihai să se rostogolească alături. Maria rămîne nemișcată. Numai tîmpla ei se ridică de pe perna micuță, de spital și se culcă pe pieptul lui Mihai, lipind colțul gurii de trupul lui încă înfierbîntat, continuînd să inspire mirosul transpirației proaspete, care o fascinează. În neclintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Maria!... să te fi putut vedea ce superbă ai fost!... Dacă nu mi-ar fi milă că Doinița ar avea de suferit, m-aș repezi și te-aș lua în brațe, să te sărut lung, cu sete, apoi să ne rostogolim împreună prin zăpadă... Parcă te-am rugat ceva, Mihai îl măsoară Maria cu privirea. Tot ce s-a întîmplat între noi a plecat odată cu viscolul... Dar a rămas în urmă o Maria, care... deschide el brațele într-un gest larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Carol, amândoi aveau parte de o călătorie scurtă, cu eforturi minime de ambele părți. Colțurile gurii lui Dan se afundau puțin mai mult, iar respirația i se transforma într-un șuierat, după care se liniștea. La momentul potrivit, Carol se rostogolea la o parte, pentru a evita să aibă de-a face cu pata umedă de pe cearșaf. Incapacitatea lui Carol de a se revolta împotriva acestei vieți sexuale spârcâite și prozaice se datora pacifismului ei natural. După ce Dan pleca la muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în minte hârșâitul asurzitor și rău-prevestitor pe care îl scotea foarfeca mânuită de femeie. Bull fremăta sub Alan. Iar Alan simți cum penisul alunecă afară din scobitura genunchiului lui Bull cu ușurința dată de lubrifiere. Bull se luptă să se rostogolească pe dușumeaua îngustă și acoperită cu ghemotoace de praf a vestibulului pentru a privi cu ochi sinceri și palizi, ce trădau o înțelegere deplină, în ochii seducătorului său, în care se citea siguranța. Încercau din greu să se privească afectuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Bull îi povestise despre niște părinți care se mutaseră în Portugalia ca să-și petreacă timpul jucând golf la Algarve. Îi povestise și cum tatăl său își găsise sfârșitul când încerca să coboare dintr-o mașinuță de golf. Se împiedicase, se rostogolise pe panta unui dâmb verde și murise, coleric și zbătându-se, în groapa cu nisip. Bull nu prea ținuse legătura cu mama sa, care se recăsătorise cu președintele clubului. Nu avea frați. „E cuvântul lui împotriva cuvântului meu.“ Numai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
nou dragoste. Poate chiar foarte curând. Poate chiar după ce își terminau șampania. Din grădină, Bull vedea totul. Își schimbase poziția pentru că simțise un cârcel în piciorul drept și o senzație neplăcută de inflamare în cel stâng. Lacrimi grele i se rostogoleau pe obrajii umflați. O transpirație fierbinte îi apăruse la rădăcina părului de culoarea ghimbirului. Îi văzuse zâmbind împreună, îi văzuse îmbrățișându-se, îi văzuse sărutându-se și îi văzuse sorbind șampanie. De unde naiba să știe el, când îi privea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
acțiuni. Și uite cum era tandru cu soția, având în ochi privirea aceea pe care o mai văzuse. Chiar privirea pe care o avea înainte de a-i spune lui Bull, cu un accent fals țărănesc: — Ce-ar fi să ne rostogolim un pic, dragă? Bull se ghemui și ieși cu spatele din grădină. Se simțea rușinat și înjosit. Îndreptându-și umerii pe strada întunecoasă, privi în sus, către Archway. Era acolo, arcuit în noapte. Saltul unic ce ar fi putut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
posterității. "Ah, ce greu e să apuci pe drumul ce duce spre Sichuan! E chiar mai greu decât să urci la cer" (Greu e drumul spre Sichuan). Nu vezi oare, stimate domn, că apa Fluviului Galben coboară din cer, se rostogolește spre mare și nu se mai întoarce?" (Să ne dedăm unei dulci beții). Sau "Perdea peste trei mii de chi/Ce spânzură de sus/ Te-ntrebi: e fluviu de argint/ Ce curge-n zbor apus?" (Privind perdeaua de apă de pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
totul s-a scris, că totul s-a spus și că totul e în altă parte. Și, bineînțeles, nu e așa: totul e de scris, totul e de spus, dar tu nu mai știi încotro să te uiți. Pe măsură ce ne rostogolim prin timp cu globul pământesc, intervalul dătător de noimă scade. Astăzi, un om nu mai poate comunica eficient cu lumea mai mult de câțiva ani din viață, sub zece. Setul său de noime se epuizează rapid și, în cazurile grave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
lipsite de orice morală și sens. Ce să mai facă familia unui astfel de creștin cu story-ul biblic al lui Iisus? Religia Al-Qaida nu e Islamul. „A pătruns astfel în această țară, parcă scurs din cablurile televizoarelor pe care se rostogolesc imaginile Euronews și CNN, un rău care nu-i de aici, rece și nepăsător ca ochiul de reptilă, zămislit de religia ce începe să le copleșească pe toate celelalte în acest sfârșit de mileniu: Religia Morții.” Scriam aceste rânduri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
să-l doară mai tare, că în clipa aceea lui nu-i mai rămânea nimic de făcut decât să mă asculte și să mă respecte. Știa că era de-ajuns un singur brânci de-al meu ca el să se rostogolească la pământ de pe cazemata noastră și ca, odată cu bufnetul și plânsul lui, totul să se schimbe între noi pentru totdeauna. Abia când a căzut de pe cazemată, Coșuță mi-a răcnit printre sughițuri că o să văd eu ce-o să mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vroia să se joace de-a mama și de-a tata, el tata, eu mama, pentru asta, cică, trebuia să ne dezbrăcăm în puța goală, să ne băgăm în pat, el să se suie pe mine, iar apoi să ne rostogolim, cu rostogolitul mai era cum era, dar când se punea pe mine era mai nasol, era greu, ciolănos și mă sufoca, i-am spus asta, ce joc tâmpit, însă el ținea musai să continuăm, murea să fie taică-su, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ferocitatea, peste noi plutea un miros de pâine prăjită și ceai, duminica intrase cumva și în aparatul de radio, torcea ca o pisică uriașă printr-un concert de pian al lui Ceaikovski, se ghemuise prin colțuri și unghere și se rostogolea leneșă peste stradă, se aciuase până și în cadența molcomă a copitelor de cai, în asfaltul aleii Băiuț, în căruța țiganilor, în stigătul lor prelung și tremurat care-și pierdea treptat sensul ca să se transforme într-un liniștitor „tiche goaee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
nu era deloc exclus să dai peste băutură pe trotuar, iar Flo nu era cîtuși de puțin genul care să-și pună singură opreliști În calea tentației. Așa era ea ; așa era la noi În cartier. Așa că, atunci cînd se rostogolea greoi pe trepte, era În general destul de cherchelită, ceea ce explică probabil cum de putea ațipi În toiul acelei viermuieli agresive și al scîncetelor. Așa era mama, adormea ca și cum ai fi apăsat pe Întrerupător și imediat Începea să sforăie. Multă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
cărbuni. Însă mașina nu s-a oprit. A mers mai departe și a dat colțul și, preț de o clipă, strada goală și luminată de soare a rămas presărată cu o dîră de cărbuni. O bucățică dintr-un cărbune se rostogolise pînă la piciorul băiatului. Și apoi, brusc, ca la un semn, ușile au fost date de perete și pe stradă au năvălit din toate direcțiile femei și bărbați, mai cu seamă femei. Băiețelul s-a uitat uimit cum acestea Încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
surd, firește, și prin urmare extrem de tăcut. Așa că, imediat ce Shine a Încuiat magazinul peste noapte și a tușit o dată (un obicei de-al lui, un fel de salut adresat serii), și pașii lui s-au Îndepărtat pe trotuar, m-am rostogolit spre parter și m-am năpustit În prăvălie, spre colțul unde era cartea. Încă se mai afla acolo : o felie galbenă făcută sandviș ca brînza Între copertele negre ca smoala are unui dicționar sîrbo-croat și cea mai palidă, În nuanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
minții pe Jerry Întins grotesc, cît era de lung, și făcut zob, și l-am simțit cum moare, iar și iar și iar. În cele din urmă, copleșit de disperare, am alunecat În jos prin puțul Liftului și m-am rostogolit pînă jos În pivniță, m-am tîrÎt pe sub ușa ce dădea În stradă și am alergat spre cea deasupra căreia scria CAMERE DE ÎNCHIRIAT, fără să-mi pese absolut deloc că m-ar putea vedea cineva. Nici pe acolo n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]