715 matches
-
cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și cu izvorul de la Canaletas Înțesat de stalactite. „Ninsoarea secolului“, promiteau titlurile. M-am prăbușit pe o bancă de pe peron și am tras În piept de tuneluri și de funingine adus de rumoarea trenurilor nevăzute. De cealaltă parte a liniilor, pe un afiș publicitar, proclamînd farmecul parcului de distracții din Tibidabo, apărea tramvaiul albastru, iluminat ca la moși, iar În spatele lui se zărea silueta vilei familiei Aldaya. M-am Întrebat dacă Bea, pierdută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
străbate perdelele dese de ceață. De undeva din față, ca dintr-o mare depărtare, Începu să se deslușească un zgomot continuu, crescând. Era un zgomot ciudat, alcătuit din mii de sunete fără identitate. Treptat, acel zgomot se transformă Într-o rumoare de voci, cai nechezând, clinchete de săbii. Ca un animal uriaș, târându-se prin negura dimineții, urdia otomană Își Începuse Înaintarea spre podul peste Bârlad. Era o Înaintare vastă, care cuprindea parcă Întinderi nesfârșite. - Ambuscadă la pod! ordonă voievodul, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pedestrime, atac concentrat asupra lui Soliman! Spătarul al doilea, Filip Pop, cu cinci mii de călăreți, să iasă din dispozitiv și să declanșeze luptele de hărțuială mai jos de lunca Bârladului! Din spatele voievodului Începea să se audă, tot mai intens, rumoarea pedestrimilor moldovene care Își recucereau pământurile. După-amiaza scădea, Încet, spre seară. Vremea continua să se Încălzească. Ceața dispăruse cu totul, dar cerul era plumburiu. Se apropiară și tropotele miilor de cai moldovenești, porniți la galop pe urmele urdiei. Se auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aparențele lui. Așa cum știi foarte bine. - În lumea din care vii nu există bine și nu există rău? exclamă călugărul, uluit. - Nu. O lungă tăcere se așternu după acest răspuns sec. La capătul dinspre miazănoapte al imensului bazar se iscă rumoare. Negustorii Începeau să-și strângă marfa, dar nu știau Încotro ar putea să fugă. Existau, firește, gărzile orașului, dar acestea nu aveau obligația de a apăra periferia, nici bazarul și nici Drumul Mătăsii. Atâta vreme cât pericolul nu plana asupra palatelor administrative
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
alt program. Ești liber să intri și să ieși oricând. Prezența unui luptător de nivelul tău este o onoare pentru noi. Niciodată un Ninja nu a călcat pragul acestui lăcaș. La auzul cuvântului Ninja, În sală se iscă o ușoară rumoare, stinsă instantaneu la simpla privire a maestrului. Japonia era o amenințare gravă pentru Imperiul Chinez, iar călugării Shaolin erau adeseori chemați În orașele de la țărmul Mării Chinei de Est, pentru a respinge atacurile piraților wako. Auziseră legende despre luptătorii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Topkapî pentru a vedea ce se Întâmplă. Patrula fu oprită Însă de mongoli, iar semnul șarpelui și al săgeții, pe care aceștia Îl purtau În colțul din dreapta al platoșelor de piele, impunea suficient respect pentru ca patrula să se retragă. Dar rumoarea cu privire la un atac asupra palatului se răspândi cu repeziciune. Fără nici un ordin special, Cuceritorii aflați În garnizoană În capitala imperiului se adunară În fața palatului. În semn de solidaritate cu grupul războinicilor mongoli, ei Întăriră paza palatului, menținând mulțimea la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
am mai văzut... Nu știu nimic nici despre căpitanul Oană și nici despre Alexandru... Acum știi tot. Ai pumnalul meu. Ai voia lui Tengri. Sfârșește totul. Ochii mei vor păstra, acolo sus, chipul tău. Pe străzile Istanbulului se auzi o rumoare care creștea. Era miezul nopții. Începea un nou an. 1476. Nici unul din cei trei nu se putea desprinde, Însă, de vraja acestei povești adevărate. Vizita lui Mahomed se transformase În cu totul altceva. Voise să fie un act de autoritate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În pace și nu dorim o ciocnire cu Apărătorii. Iată Întrebările. Prima: se află cumva sub protecția marelui comandant Angelo un căpitan al Apărătorilor de pe flancul de est al Europei, pe numele său Cosmin Oană? Tătarul se opri, sesizând o rumoare ușoară În rândurile Apărătorilor. Observă, la mai puțin de douăzeci de pași, un tânăr care scosese pe jumătate spada din teacă și o femeie care dusese mâna la gură. - Stăpânul meu așteaptă un semnal afirmativ sau negativ. - Și de ce, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să continue. - A doua Întrebare... spuse mesagerul, privindu-l cu atenție pe tânărul care Încercase să se apropie de el. Se află cumva În rândurile Apărătorilor fiul cel mare al căpitanului Oană, pe numele său Alessandro Frassetti? De data aceasta, rumoarea crescu. Cercul Apărătorilor se strânse În jurul mesagerului. Brațul lui Angelo se ridică din nou, potolind zgomotul. - Îmi pare rău... spuse tătarul. Fără răspunsurile la aceste Întrebări nu o pot pune pe a treia. Misiunea mea s-a Încheiat. Stăpânul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
la Roma. Dar atunci nu fusese singur, ci doar Însingurat. Era alături de Vlad și, uneori, alături de Matei. Erau, Într-un fel, o familie. Iancu de Hunedoara era tatăl lui Matei și protectorul lui Ștefan. Era și protectorul lui Vlad, chiar dacă rumorile spuneau că participase la uciderea lui Vlad Dracul, tatăl lui Vlad. Nu. Nu fusese o singurătate adevărată nici aceea. Singurătatea adevărată fusese doar În sufletul lui. Singurătatea fusese, atunci, o formă a așteptării. Aștepta ocazia de a lupta pentru tronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
comentă Alexandru. - Alexandru! Simoane! Fraților! E adevărat că eu pribegeam prin adâncurile codrilor, iar Moldova se bătea mai departe, așteptând semnul mântuirii? - Adevărat, măria ta... spuseră plăieșii. Doară nu credeai că ne-om da bătuți... Vocile se amestecară Într-o rumoare acoperită de alte tropote de cai. Dinspre Apus sosi un alt grup de călăreți purtând semnul scutului și spadei. - Căpitane Gâlcă! exclamă voievodul. De unde vii? - De peste munți, măria ta! Doamna Maria se află În siguranță În cetatea Clujului! Iar românii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu glas tunător, Întrebându-se dacă nu cumva făcuse o greșeală fatală așteptând un miracol. Nu fusese nici un miracol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
O DÂRÅ DE CENUȘÅ Refrenul timpului e mișcarea bâzâitul vâjâitul rumoarea sunt efecte ale mișcării O roatå dințatå cu secunde ascuțite segmentând Nașterea Viața Moartea Prima și ultima aprindere stingere arderea între ele låsând o dârå de cenușå Un melc pierdut în propria-i caså așteptând ploaia så se reverse în
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1593]
-
păr lunecate peste urechi, doi belferi păreau niște popice de lemn. Potrivindu-și ochelarii, se așezară, tușiră și-și ridicară nasurile către tribună. Era goală. Cu pleata căzută din ceafă, un poet anima un cerc de personaje placide. S-auzea rumoarea sălii. Enorm și sclipitor, nasul altui profesor urmărea, pe sub ochelari, elevele timide care înaintau printre scaune ținîndu-se de mînă. Cu capul nemișcat în piept, în rîndul din față ședea un actor; se afla pe raza nasurilor fixate ale belferilor care
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
în curând, toată sala se umplu de oftaturi și de glasuri scăzute. Avea să fie dificil să se ajungă la o hotărâre. Putea fi un punct de răscruce pentru clanul Oda. În aparență, nu era nimic mai mult decât o rumoare de voci individuale, dar, pe dedesubtul tumultului, se simțea o mare neliniște cu privire la deznodământul confruntării între Katsuie și Hideyoshi. În toiul acelei atmosfere apăsătoare, un maestru al ceaiului intră și-l informă, încet, pe Katsuie că era trecut de amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
uluiți, au spus la unison: —Obraznicul! Melinda s-a uitat la Tamara, Tamara a ridicat din sprâncene către Melinda, iar Melinda a zis: —Să nu uităm să cumpărăm niște lapte în drum spre casă! — Gaz, băiete, a zis Luke atunci când rumoarea și țipetele s-au mai potolit. Ți-am tot explicat, băiete, că nu poți să spui chestii din astea despre doamne. Un gentleman nu se comportă așa. Gaz părea nedumerit și enervat. —Ce-am făcut? a întrebat el. —Ai insultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
dădeai seama că partea din spate nu mai exista. Oul de Paște al lui Margaret era ca bărbatul pe care-l găsiseră în mlaștina lui O’Leary, cel cu craniul prăbușit înăuntru, am remarcat, mulțumită de analogie. Descoperirea aia stârnise rumoare pe strada noastră și pe cel puțin alte patru străzi din vecinătate. Dar strada noastră a fost în centrul agitației, fiindcă unul dintre cetățenii noștri, tatăl lui Dan Bourke, fusese cel care descoperise cadavrul. Inițial, a crezut că bărbatul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lui Barry, Davy își ieșise din pepeni într-un asemenea hal, încât trebuise chemat Finbar, grădinarul și omul bun la toate, un semi-idiot, care să-l lege pe Davy. La auzul acestei vești, în sala de mese s-a stârnit rumoare. în frunte cu Barry, mesagerul unor noutăți atât de distractive, toate lumea a luat-o la goană ca să prindă cele mai bune locuri pentru spectacol. Eu nu m-am dus. Eram mult prea nervoasă ca să mă deranjez. Dar, după ce pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
iar eu am decis că mă săturasem să fiu exclusă din cercul lor. Unde sunt băieții? am întrebat. Sunt plecați, mi-a răspuns Luke. Trebuie să se întoarcă din secundă-n secundă. Chiar atunci, la ușă s-a stârnit o rumoare de nedescris. Se auzeau bufnituri și urlete, instrucțiuni, încurajări și lamentări. Apoi Joey și Shake l-au târât și l-au împins în apartament pe Gaz, a cărui față căpătase culoarea cenușii. Nu mai e mult, băiete, i-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a biografiei sale, apoi a salutat-o pe trecătoarea superbă, planetară. Da, fusese o seară ospitalieră, în grădina cu minuni a Domnului. Așa că fostul profesor reluă incursiunile. Ori de câte ori se simțea obosit și deprimat, gata să-și abandoneze proiectul, cobora în rumoarea străzii. Instantaneul, disponibilitățile, fantezia realului? Fundătura realului! Energie dospită, sucită, otrăvită, care nu izbutea să explodeze, sufocată înainte de pragul cinetic. Așa crezuse, cândva, și Marcu Vancea? Că nu se va întâmpla nimic, oricât de mari ar fi primejdiile, oricât s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dor și leșin și panică: Moartea. Masca nepăsării și a bucuriei, strălucirea vorace, frenezia, intensitatea extremă. Nu era o abstracție. Avea nume, adresă, telefon, putea fi găsită. Dar Tolea n-avea curaj, încerca să uite vârtejul și să evadeze în rumoarea străzii. Primăvara isterizase captivii. Inima furnicilor devenise uriașă, duduind ca un compresor. O turmentare bezmetică. Parcurile puturoase, pline de gunoaie și polițiști, bezna bulevardelor moarte, aglomerația din fața magazinelor goale sau a stațiilor supraaglomerate de călători, arșița și ploile capricioase ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
știre ciudată, mai ales că la noi ziarele nu prea permit asemenea știri. O femeie atacată în propriul ei apartament. Maltratată, fără motiv aparent. Mă rog, avea câine, pisici... dar nu erau pretexte convingătoare. Relatarea avea o vibrație specială. O rumoare, aș zice, primejdioasă. Poate mi s-a părut, știu eu. Nu suntem obișnuiți cu știri de acest tip în presa noastră... Articolul avea ecou, m-am convins, multă lume comenta. Vorbește dintr-o suflare. Golește paharul repede, dintr-o sorbitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prințului? De ce? ― Începutuuu’ de-al doileaaa!... Începutuuu’ de-al doileaaa!... Servitorii în șalvari și cu turbane roșii își cântau anunțul de reluare a spectacolului, mergând spre fundul sălii. Instrumentiștii se furișară spre locurile lor și, un timp, se auzi doar rumoarea sălii punctată de sunetele stridente, oarecum haotice ale instrumentelor. Așa începu cea de a doua parte a acelei reprezentații despre care unii aveau să vorbească multe, dar să o uite destul de curând, după cum alții, fără să vorbească prea mult, aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cupa, scurse surplusul peste pojghița de gheață, trecu iar prin cămara cu dulapuri, culese o tăviță de argint și reveni în bibliotecă. Numai că acolo... nu mai era nimeni. Îl copleși un sentiment acut de gol, de absență dureroasă. Auzea rumoarea, râsetele și melodia valsului vienez, dar îi pierise tot cheful. Avea în el o enormă tânjire după vremurile în care Luminăția Sa, Poetul, dădea o strălucire și un duh aparte tuturor acestor petreceri. Ceva mai târziu, când intră mucagiul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe lângă tine ceea ce iubea. În orice caz, cum să aduni ceva dacă tot timpul își dorești, de fapt, să te adune el pe tine? Și totuși, se simți cuprins de nostalgie în timp ce privea în cutia sa. În momentul acela, auzi rumoarea protestatarilor care se apropiau, însoțindu-i pe oficiali și pe Vermaji. — Babaji, strigară inspectorul sanitar șef, brigadierul și Vermaji, dar era imposibil ca vreunul dintre ei să vorbească, dat fiind că erau atât de mulți oameni cu ei care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]