1,007 matches
-
Ad Mediam (Herculane) patronate de Hercule Salutifer, cu ape termale. Sunt apoi, în plină câmpie olteană, identificate pe teritoriul satului Cioroiu (Ciuroi - izvor puternic), cele numite în antichitate Aquae Daciae Inferioris. Aveau o fortificație, un templu, terme și o villa rustica - o fermă agricolă. Iar în harta lui Ptolemeu, deasupra izvoarelor Jiului (Rabon), este marcat Hydata id est Aquae. Este vorba despre băile de la Călan, cu apă termală ivindu-se dintr-o stâncă scobită ca un bazin natural; de la Aquae Callidae
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
de om nou a prins mai cu seamă în spațiile monoindustriale, așa cum era Valea Jiului. Comuniștilor le era la îndemână să controleze ideologic masele muncitorești concentrate în astfel de zone monoindustriale. De altfel, masele înseși, provenite, în majoritatea cazurilor, din spațiul rustic pauper și din straturi dezavantajate social, au crezut în ideologia comunistă și în demagogia respectivă. Lumea li se părea a fi mai bună, pentru că, naivi, credeau în mitul societății fără clase. Discursul comunist părea veridic. Condițiile care au dus însă
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
descoperă, cu ochi de militar, ordine și disciplină sau folosind cu voluptate expresii cu puternic iz de cazarmă, într-o rostire uneori cam țeapănă, chiar dacă mereu cu intenție ceremonioasă. Drama, scrisă într-o limbă uniformă, corectă, dar nefirească în ambianța rustică, balansează între exclamațiile de melodramă și pedanteria cazonă. Cu această piesă colonelul V. nu-și trădează, de fapt, adevărata vocație. SCRIERI: Recrutul răscumpărat, București, 1942. Traduceri: [Autori neidentificați], Buchetul coprinzător a cinci anecdote istorice..., București, 1842, Marcel, București, 1845; M-me
VOINESCU I. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290627_a_291956]
-
sub control. Chiar într-unul din primele texte ale lui P., Biblioteca antiqua, critica remarcă un „ciudat amestec de «consignație» epică, unde coexistă «pacific» cronica istorică mistificată, decalcul după documentul istoric, jurnalul intim, memorialul de călătorie, crochiul marin, poezia idilei rustice etc.” (Radu Enescu). Expresia este frustă, proaspătă, adeseori neașteptată, mizând frecvent pe imaginația parodică, pe estetizarea limbajului științific, ca și pe recuperarea în plan ironic a vorbirii cotidiene. Asupra prozelor ficționale ori semificționale ale lui P. stăruie, alternativ, umbra tutelară
PORA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
planetei). Poetul se impune ca un imaginativ romantic la vremuri noi, un creator de tablouri în care satul natal, fără a-și pierde identitatea, capătă dimensiuni fantastic-suprarealiste. La fel ca în picturile lui Chagall, îngerii se strecoară epifanic printre case rustice nămețite („și trece îngerul în fiecare seară călare/pe-o rază de aur și nani, nani/ îmi așez pe frunte coroana// adorm cu capul pe butucul călăului/ și butucul înverzește/ zăpezile înalte au stins lămpile din pereți” - p.s.), animalele planează
PREDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289003_a_290332]
-
literatura franceză. Capitolul următor narează mai cu seamă o experiență de pacient, trăită, din cauza unei depresii nervoase, de narator. În fine, personajul parcurge convalescența în locuința Marei, stă, câtva timp, și la un prieten, în afara orașului, într-un patriarhal cadru rustic. Finalul e ambiguu, întreținându-se deliberat echivocul asupra raportului dintre real și halucinație: nu e clar ce trăiește aievea și ce delirează personajul. Prin medicul curant din spitalul psihiatric în care ajunsese, scriitorul încearcă să exemplifice teze ale psihanalizei. „Endoestezia
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
arată influențe din James Joyce, prozatorul descrie ambianța cazonă, dar mai cu seamă detaliază acte, impresii, stări sufletești proprii în exclusivitate personajului. Sensibilitatea soldatului cu dar de scriitor mai înregistrează priveliști bucureștene din diverse momente ale zilei, îndeosebi matinale, peisaje rustice, imagini nocturne metropolitane ș.a.m.d. Suportul epic, sumar, al inepuizabilului flux descriptiv este - în exprimarea eufemistică a mamei lui Emil Cela - „petrecerea timpului liber” de către „domnul soldat”, „în afara cazărmii”, cu „acea ființă detestabilă și mult mai în vârstă” decât
PREDA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
Societății Scriitorilor Români. Poporanist, dar și sămănătorist avant la lettre, R.-N. și-a fixat, pare-se, un program de ameliorare a realităților rurale (în urma unui stagiu de câțiva ani la țară și prin țară). În cele patru volume intitulate Rustice (1893-1894, ultimul premiat de Academia Română), el descrie, în versuri și în proză, peisaje sau munci campestre, aspecte „din viața zilnică a țăranului” (cum sună titlul unui ciclu), versifică în manieră folclorică diverse motive. Mici întâmplări constituie nuclee epice pentru prozele
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
ai vremii, nu a rezistat în timp. SCRIERI: Fiii ucigașului, Bârlad, 1879; Memoriile unei cățelușe, Bârlad, 1880; Jertfă. Gelozie, București, 1890; Doamna Kiajna (în colaborare cu N. Țincu), București, 1891; Scriitori, cetitori și critici, București, 1892; Căpitanul Ropotă, București, 1893; Rustice, I-IV, București, 1893-1894; Romanul căsniciei, București, 1898; Străin în țara lui..., București, 1900; Din valurile vieței, București, 1901; Tribunul poporului, București, 1903; Astra, București, 1905; Talpa iadului, Brașov, 1906; De pe urma beției, Brașov, 1906; Păcală argat, Brașov, 1907; Păcatele lui
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
1930. Traduceri: Edmond Rostand, Wilhelm al Doilea Otrăvitorul, București, 1915; Henryk Sienkiewicz, Amantă, București, [1920], Micul lăutar, București, 1920, Eterna victimă, București, 1922; Maxim Gorki, Lepădăturile societății, București, 1921; Guy de Maupassant, Femeea plăcerilor, București, [1921]. Repere bibliografice: D.C. Ollănescu, „Rustice”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, 1893-1894; Iosif Vulcan, „Romanul căsniciei”. „Străin în țara lui...”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, 1900-1901; V. Cristeanu, „Din valurile vieței”, „Revista literară”, 1901, 18; G.I. Ionnescu-Gion, [„Amor criminal”], U, 1902, 33; A.D. Xenopol, „Din valurile
RADULESCU-NIGER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
Scrisori, Praf și vreme, Ruină, Vin-cu mine. Tablouri de natură senină ori agitată (Spre Vârful cu Dor, Pe Marea Neagră, Amiază de vară), scene de șăgălnicie juvenilă (Stăpâni, Prin livadă, Dor, La coasă-n zori) ori desfășurări epice în cadru rustic (Drică, Muan) lasă loc uneori accentelor de amărăciune și revoltă în fața nedreptății sociale (La prașilă, Pomenire). Pretutindeni apare în cele din urmă schelăria greoaie a unei cugetări ce glosează pe tema divinității, a idealului, a sensului vieții etc. Pătrunderea nu
NAUM-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288371_a_289700]
-
clasici și moderni (La Fontaine, Florian, Béranger, Victor Hugo, Alfred de Musset, Paul Verlaine, Giosuè Carducci, Alexander Pope, Heine, Lenau ș.a.). Își desăvârșea pregătirea, tot sub conducerea fostului său dascăl, acum profesor universitar la Cluj, pregătind teza de doctorat Idilele rustice ale lui Theocrit (1925), încât după decesul prematur al lui Vasile Bogrea putea fi numit în postul rămas vacant, mai întâi ca suplinitor, iar din 1929 ca titular. Va preda până în 1951, când catedra este desființată. În interval, paralel cu
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
pentru Antichitate, la comemorarea a zece ani de la moartea lui Ioan Paul, în aprecierea acestuia punând cele mai calde cuvinte. SCRIERI: Despre utilitatea studiilor clasice, Iași, 1911; Clasicismul și cultura națională, Iași, 1913; Antisemitismul lui Vasile Conta, București, f.a.; Idilele rustice ale lui Theocrit, București, 1925; Geniul latin, Cluj, 1926; Răspuns unei acuzațiuni de plagiat, Cluj, 1927; Sentimentul naturii în scrisorile lui Pliniu cel Tânăr, București, 1927; Viața și opera lui Publius Vergilius Maro (volum colectiv), București, 1930; Horațiu, Cluj, 1936
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
București, 1967; Catul, Poezii, introd. trad., București, 1969. Repere bibliografice: N. Iorga, Virgil, „Bucolice”, „Neamul românesc”, 1923, 5 aprilie; George Baiculescu, Virgil, „Bucolice”, ALA, 1923, 8 aprilie; Sextil Pușcariu, Virgil, „Bucolice”, AAR, partea administrativă, 1922-1923, 37, 165; Cezar Papacostea, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Orpheus”, 1925, 282-284; D. Marmeliuc, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Codrul Cosminului”, 1925-1926, 658-662; George Baiculescu, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, PRL, 1926, 18; N. I. Herescu, Theocrit, „Idile”, „Favonius”, 1927, fasc. 7-10; Constantin Balmuș, Theocrit, „Idile”, VR
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
N. Iorga, Virgil, „Bucolice”, „Neamul românesc”, 1923, 5 aprilie; George Baiculescu, Virgil, „Bucolice”, ALA, 1923, 8 aprilie; Sextil Pușcariu, Virgil, „Bucolice”, AAR, partea administrativă, 1922-1923, 37, 165; Cezar Papacostea, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Orpheus”, 1925, 282-284; D. Marmeliuc, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Codrul Cosminului”, 1925-1926, 658-662; George Baiculescu, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, PRL, 1926, 18; N. I. Herescu, Theocrit, „Idile”, „Favonius”, 1927, fasc. 7-10; Constantin Balmuș, Theocrit, „Idile”, VR, 1927, 2-3; Constantin Balmuș, D-l T. A. Naum și
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
Virgil, „Bucolice”, ALA, 1923, 8 aprilie; Sextil Pușcariu, Virgil, „Bucolice”, AAR, partea administrativă, 1922-1923, 37, 165; Cezar Papacostea, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Orpheus”, 1925, 282-284; D. Marmeliuc, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, „Codrul Cosminului”, 1925-1926, 658-662; George Baiculescu, „Idilele rustice ale lui Theocrit”, PRL, 1926, 18; N. I. Herescu, Theocrit, „Idile”, „Favonius”, 1927, fasc. 7-10; Constantin Balmuș, Theocrit, „Idile”, VR, 1927, 2-3; Constantin Balmuș, D-l T. A. Naum și „Geniul latin”, Iași, 1927; N. Iorga, Theocrit, „Idile”, „Cuget clar”, 1928
NAUM-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288375_a_289704]
-
presa locală, dar și la „Orizont”, „Familia”, „Tribuna”, „Vatra”, „România literară”, „Steaua” ș.a., precum și la periodice ale românilor din Ungaria și Serbia. Poezia lui N. e articulată de câteva teme recurente, între care locul privilegiat îl ocupă iubirea și decorul rustic, colorat nostalgic de revenirea frecventă la „însemnele natale”, totul într-o rostire discretă, calmă și muzicală. Ca limbaj și uneori ca tematică, poetul nu se revendică atât de la neomodernismul generației ’60, cât de la modele interbelice (Ion Pillat, Lucian Blaga) sau
NEGRILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
nostru va fi simplu și curat: vroim ca picăturile de rouă să cadă rodnic pe floarea sufletului tău, cititorule!...”. Bine ilustrată în paginile revistei, poezia îi numără între semnatari pe Constantin Nisipeanu și pe Const. Jaleș. De consemnat articolele Arta rustică românească și Propaganda pentru folclorul românesc. Numărul 5-6/1931 inserează o dare de seamă (ilustrată cu un portret-caricatură) despre o conferință a lui N. Iorga, Îndrumări culturale în viitor, ținută la Craiova, numărul 8 fiind închinat marelui istoric român, venerat
PICATURI DE ROUA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288809_a_290138]
-
un peisaj urban sumbru și ostil; se poate recunoaște o melancolie bacoviană (fără tragismul lui Bacovia), contemplativă. Trăiește însă și stări de jubilație în peisaj marin și însorit, stăruind în descripția, de un erotism rafinat, estetizant, a nudului feminin. Peisajul rustic, silvestru sau montan e valorizat liric fără idilizări convenționale, fiind corelat uneori cu evocări paseiste, menținute la nivelul sugestiei; destule poeme amintesc de Blaga, cel din În marea trecere (un poem e intitulat chiar Despre Trecerea-cea-mare). Notabile sunt câteva crochiuri
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
iar printre beneficiarii unor mențiuni se află Dragoș N. Vrânceanu. Un Sonet tomnatec... pare să reprezinte debutul nemărturisit al altui elev, Eugen Jebeleanu (47/1927). Textul va intra doi ani mai târziu în volumul Schituri cu soare, cu titlul Sonet rustic. Alte titluri ale aceluiași poet: Schiță în lumina toamnei, Troița, Crinii, Suferință, Agonie (cu mențiunea „Din volumul Gânduri ruinate, care va apare în curând”), Cântec de primăvară, Sonet provincial. Autorul participă, ca „elev clasa VI, Brașov”, și la o anchetă
ORIZONTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288583_a_289912]
-
de versuri și - ipostază cu totul necunoscută a autorului - de proză. Autorul Deniilor s-a încercat și în teatru, actualizând în câteva „mistere” nașterea, patimile și învierea lui Iisus, transpuse într-un decor românesc, de mahala bucureșteană sau de așezare rustică (Trei mistere, 1922). Interesul pieselor (Ieslele, Cântecul cocoșului, Nebunul) stă în patosul aproape expresionist al trăirilor și al viziunilor extatice, halucinate ale personajelor, care poartă nume generice. Originală, porțiunea materializată într-o primă parte, Teoria criticei, a proiectului de sistem
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
și „asprimea” tonului, pentru patosul cenzurat ludic și ironic, emisia lirică fără dulcegării și, cu locuri comune inerente începutului, fără dependențe stilistice. E de adăugat mobilitatea și anvergura figurativă - imaginație mitică, fast al peisagisticii simbolice, caligrafie sigură a ambientului domestic, rustic sau citadin, funambulie carnavalescă. Poetica sa e obsedată de metafora existențială, de praguri, esențe, transsubstanțieri. Cântărețul de sticlă, poemul titular al primei plachete, rezumă metoda prin care descrierea unor sinestezii - sunetele „de sticlă” ale bluesului unui jazman virtuoz - primește reverberări
NERSESIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288424_a_289753]
-
pentru nuvela Nu-i nimic!, publicată în 1881, obține și o distincție în 1883 -, P. este menționabil doar ca autor al câtorva narațiuni, între care se disting cele din volumul Florică Ceterașul (1916). Toată proza sa este interesată de lumea rustică a Transilvaniei, care constituie un fundal constant și detaliat uneori abundent, în tablouri etnografice și sociale. Evenimentele sunt reduse la câteva linii (de exemplu, Florică, țigan lăutar, „ceteraș”, protagonist al unei nuvele apărute inițial în „Viața românească” din 1913, moare
PAUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288719_a_290048]
-
Octavian O. Ghibu, evocări de Zoe Dumitrescu-Bușulenga și Vasile Drăguț, introd. Octavian O. Ghibu și Crișan Mircioiu, București, 1985. Repere bibliografice: Onisifor Ghibu, Scriitorul-ascet Picu Procopie Pătruț din Săliște, „Telegraful român”, 1905, 80, 82, 83, 86; Onisifor Ghibu, Un reprezentant rustic al spiritualității românești de la mijlocul secolului al XIX-lea: Picu Pătruț din Săliște, București, 1940; D. Șt. Petruțiu, „Mironosițele”. O dramă religioasă din ținutul Săliștii, AAF, 1937; N. Cartojan, Colindele cu steaua, „Artă și tehnică grafică”, 1938-1939; Ion Vlasiu, Drum
PATRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]
-
Pătruț din Săliște, SXX, 1965, 9; Paul Anghel, Arhivă sentimentală, București, 1968, 140-165; Octavian O. Ghibu, Bibliografia operei lui Picu Pătruț din Săliștea Sibiului, BOR, 1976, 3-4; Răzvan Theodorescu, Un enciclopedist al spiritului săsesc, MS, 1985, 4; Al. Zub, Univers rustic, VR, 1986, 8; Mihai Rădulescu, Picu Pătruț, ilustrator al lui E. Sue și S. Gessner, MS, 1986, 4; Octavian O. Ghibu, Copia lui Picu Pătruț după „Divanul” lui D. Cantemir, BOR, 1987, 5-6; Micu, Ist. lit., 84; Dicț. scriit. rom
PATRUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288717_a_290046]