728 matches
-
tampoane de vată care îl înăbușeau. La sfârșitul acestor crize, cădea pe spate, având toate semnele unei istoviri. În cele din urmă, se mai ridica iarăși pe jumătate, timp de câteva clipe, si privea înaintea lui cu o fixitate mai sălbatecă decât toată zbaterea dinainte. Dar bătrâna doamnă tot mai șovăia să cheme un medic și să-și supere astfel bolnavul. Putea fi vorba de un simplu acces de febră, oricât părea el de spectaculos. Totuși, în timpul după-amiezii, ea a încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și s-a dus să ia un somnifer ca să poată readormi. Până la urmă am ajuns să-mi fac din cuștile animalelor de la circ un simbol. Tata vroia să mă vâre în cușcă, să mă îmblânzească. Eu țineam să rămân liber, sălbatec, nedomesticit. Și am jurat să fug de-acasă. Într-o seară, am ieșit pe poartă și nu m-am oprit decât în pădure. Ceva mai târziu am auzit voci și am zărit două felinare; mă căutau, mă strigau, tata îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
clipa aceea am simțit că iau foc. Ce sculptor eram dacă nici modelele nu mă ascultau? M-am îndreptat furios spre ea și am întins mâna să-i smulg cerceii. Atunci m-a mușcat de braț, aruncându-mi o căutătură sălbatecă. Mânia o făcea frumoasă și, pe loc, am simțit o mare simpatie pentru ea. Fără să stau prea mult pe gânduri și fără s-o cunosc, mai mult din dorința de a mă culca mai repede cu ea, scutindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se laudă cu virilitatea lor, dar la o adică fug de le sfârâie călcâiele. De aceea i-am spus pe un ton degajat: „Să nu te duci singur la mlaștină”. Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
barba lungă, încâlcită și pe jumătate albă, de la care îi venea poate porecla, dar nu-și pierduse nimic din vigoare. Îi domina pe toți cu statura lui de uriaș. Buza spintecată de o cicatrice urâtă îi dădea un aer aspru, sălbatec, în schimb o lumină interioară, cum există pe figurile misticilor naivi, îi îmblânzea trăsăturile. Pescarii îi recunoșteau în mod evident autoritatea cu toate că, fiind mut, nu putea porunci decât cu ochii. Dar avea, ce-i drept, niște ochi neobișnuiți. Striga cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
țigărilor mele și m-am dus să rătăcesc printre stâncile de marmură, cu gândul la cimitirul cel nou. Era o zi frumoasă, cu soare mult, cu marea ca o flacără și, totdeauna la amiază, dunele mă impresionau prin grandoarea lor sălbatecă. Adevărul e că m-au atras ca un destin cimitirele. De câte ori am avut timp și exista un cimitir prin apropiere, încă înainte de a deveni cioplitor de cruci, am umblat ceasuri întregi printre morminte. E plăcut să întâlnești atâtea nume de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și în patul ei, până ce s-a răspândit zvonul că o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. „Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu ne înțelegeam cum să-i împărțim lucrurile. Din această istorie am ieșit rău: fără nici un ban și dat jos de pe epava plutitoare. Noroc că am întâlnit o echipă care venise să facă un film despre o vânătoare de bivoli sălbateci în care trebuia să se folosească doar arcul. Eram șase în avion. Pilotul, un bărbat tăcut, cu barba scurtă, roșcată; nu deschidea gura decât pentru a înjura. Un atlet fotogenic care învățase să tragă cu arcul, un tip nesuferit, foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau mereu de fulgere și trăsnete. M-am lipit de Marta, am sărutat-o pe păr și pe ceafă și am uitat de infernul de-afară. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o pușcă de vânătoare, iar Nelson râdea de el, frecându-și palmele de bucurie. „Hei, fiți atenți”, a strigat Mopsul și a ridicat pușca. Țintea o pasăre neagră, cu pete albe, aproape de mărimea unei găini, cocoțată în vârful unui gutui sălbatec, ca acela de la poarta Martei. A răsunat împușcătura, dar pasărea n-a căzut. A tresărit doar, înspăimântată de moarte. „N-ai nimerit, n-ai nimerit”, râdea Nelson, iar ochiul lui, singurul, i se învârtea ca un titirez în orbită. Glontele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să fii până la capăt? De ce trebuie să-ți fie greață aici? Mlaștina e cea mai bună școală de corecție. Dacă nu strâmbi din nas, noroiul te învață să-ți stăpânești slăbiciunile. Încearcă să aspiri putoarea lui ca pe un parfum sălbatec, întăritor, fără să ți se mai întoarcă stomacul pe dos. Dacă ai energia necesară pentru asta, n-o să te mai surprindă nimic. Vei înțelege de ce ai greșit când ai uitat că marile vanități îți cer să sacrifici vanitățile mărunte, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Joyce. Orficul, „barbianul”, puristul Dan Botta este prezent în ultimul număr al Contimporanului cu un eseu platonizant despre pictura lui Vermeer - „Vermeer din Delft și aridele idei“. Articolele lui Ion Vinea (prezent, în 1927, doar cu proză: fragmente din Victoria sălbatecă) abordează într-o manieră ambiguă, amuzat-ironică, teme aflate în atmosfera tinerei generații: sexualitate „sportivă”, fără complicații, onirism suprarealist și magie. Discret-confesiva, introspectiva „Cheia viselor“ (nr. 82), superior-ironicul „Despre Amor“ (nr. 83), „Idealul extern (fantezie diplomatică)“ (nr. 83), dar și reminiscențele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și onduloase ca tînguitoarele cantilene de prin porturile africane (...) Sub mine se precisează congresul nocturn al acelor o mie și mai bine de turnuri. Discută și elogiază drapajul carmin și dinamic al frumoasei togi romane făcută la Paris, care îmbracă-desbracă sălbateca literară Românie” (în românește de Alexandru Marcu). Pentru Marinetti, imaginea României este fantasma - puternic erotizată - a unei femei sălbatice, focoase și barbare, posedată în decor futurist nocturn de către eroul civilizator latin. Într-o telegramă citată de către Elena Zaharia-Filipaș într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spaimă („am venit să-mi dai partea mea”, amintind finalul nuvelei caragialiene În vreme de război) „dansează” suprarealist - inclusiv tipografic (v. punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat de exegeza anterioară anului 1990 este „Victoria sălbatecă“, proză publicată în foileton în numerele din 1927. Ov.S. Crohmălniceanu (care așază proza scurtă a lui Vinea sub semnul grotescului expresionist) o ignoră, iar Simion Mioc - deși o citează la bibliografie - o confundă cu fragmentul intitulat „Escroc sentimental“ (nr. 99
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea“. Textul e alcătuit din două părți: de o parte - portretul „clasic” al lui Ion (zis Dorimedont) Pîrvu, artist îmburghezit și fost afemeiat (avînd datele autorului său); de cealaltă - imaginea muzicianului siberian Ygor, autor al unei compoziții muzicale „barbare” („Victoria sălbatecă“) prin care îl răvășise și îl transformase interior pe „Dori” în timpul unui stagiu parizian. „Plîngerea către Ygor” deplasează aparentul clasicism (infuzat obsesional, psihologizant) al primei părți către un monolog poetic de un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub străluciri cosmopolite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub străluciri cosmopolite nostalgii ale naturii sălbatice de pe fluviul Enisei, din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă astfel într-o înfrîngere personală. „Nobila frondă” a lui Jacques G. Costin. „Moralismul” avangardist. Fiziologia provincialului în București Lipsa de interes a exegeților pentru literatura lui Jacques G. Costin este regretabilă, iar excepțiile (Mihai Zamfir, mai recent Ov.S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
influența negativ Întâmplările vieții. Într-o zi, acesta va fi patul nostru, și nu-mi va mai părea atât de pustiu. Suntem cuprinși În aceeași lacrimă/ ca soarele cu o stea. Sasha Își căută colocatarul, pe Godot, dar pisoiul cel sălbatec se ascunsese. Coșulețul era rece. Îi umplu farfurioara cu lapte. Îl căuta, mieunând și miorlăind - sub sofa, prin debaraua din bucătărie, În dulap. Uneori pisoiul se comporta ca un soț ofuscat. Iar asta nu era frumos. Ce greu era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
invadatorii. Îl cuprinse o bucurie răutăcioasă la gândul că Elio Fioravanti - Ascensorul, cum era numit În facultate de colegii invidioși - fusese blestemat cu un astfel de fiu cu părul mov și cu inel În nas ce aparținea unui trib de sălbateci contestatari. Fiul lui Ferrante lucra Însă la Milano, director de marketing al unei firme internaționale. Studentul Aris privea fără prea mult interes cartela lui electronică. Profesorul Îi mai puse trei Întrebări - ușor răutăcioase, din moment ce făceau referință la articolele 270 (asocieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vrut să-l ia la palme. — Salută-ți prietena și cară-te, Îi spuse. Kevin dădu Înapoi până când se lipi de perete. — N-n-nu vin, acum În-Începe baby-dansul. Camilla, Îmbrăcată În roșu, clipea mărunt, Îngrozită de brutala Întrerupere a celor doi sălbateci. Îl imploră să revină lângă monitor, căci acum dădeau cântecelul de la Digimon, și ea ceruse acea melodie anume pentru el. — E tatăl tău? șopti verișorul Camillei la urechea lui Kevin. Îl privea pe Antonio cu teamă, dezamăgit totodată. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
frații mai mari îl întâlniră pe căruia, roși de invidie i-au furat comorile. Multă vreme plânsese bietul flăcău, mezinul nostru Andrei . Plânsete, plânsete, lacrimile, de această dată transformându-se într-un câmp plin cu flori albe, albe de crin sălbatec a cărui miros înmiresmă întreaga zare. De durere că frații îi luaseră comorile făcu ca Andrei să leșine... Acestea s-au mai liniștit abia când în fața ochilor săi, de niciunde în fața-i străluciră doi ochi dar ochii. Am uitat să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pădurea de la Obancea. O parte din ea, cea mai mare, cu stupinele. Restul, dinspre Ghimpătura, au luat-o ai lui Brandabulea, când a fost cu retrocedările. Goncea are și Balta aia unde-a inundat când au făcut barajul. O rață sălbatecă zbură săgetat prin fața lor. Mai s-o loveasă pe Magda în burtă. Se trase speriată la pieptul lui. Șopti speriată: - Zice lumea că a mai rămas unu’ acolo. Unul Chiru. Din neamul lui Ioanidis, care aveau palatul unde era casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se numea locul ăla? Ce mai contează toate astea, acum Magda? Când singura deviză a istoriei, în jocul ei parșiv cu noi, a fost și rămâne doar Replace all! Izbucni apoi în râs. O îndepărtă, privind-o nedumerit: - O rață sălbatecă. Speriată, săraca, n-ai văzut? Chicoti și ea. Își trecu mâinile prin plete, aranjându-le. - Ce chestie! M-am speriat. Credeam că chiar a venit peste noi sorbul ăla. Cât despre ăla din Baltă... S-au făcut și cântece cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ei, iată ce-am făcut! O, nu te speria, nu, că doar nu noi am făcut ce ți se pare că am fi făcut. Dar? De fapt, nu am făcut nimic. Decât, doar, că, În acest mijloc de natură aproape sălbatec, Într-un moment seminupțial, am fost obligați de seism să ne Încurajăm, tacit, unul pe celălalt. Nu unul pe celălalt, Tăicuță. Nu? Nu. Dar cum? Unul În brațele și la pieptul celuilalt. Și o cuprinse din nou, În brațe, sărutând
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
atât de urât și tu ești atât de frumoasă?! Ea Îi puse mânuța pe gură, după care, retrăgându-și-o, lin, Își puse buzele micuței guri pe buzele lui mari și răsfrânte; Întâi, blând, apoi, mai apăsat, iar, către sfârșit, sălbatec de apăsat, Îl sărută cum nu fusese el niciodată, sărutat, În viața lui, de aproape jumătate de secol! Și-și Încheie astfel discursul erotic: acum, vino cu mine! Unde? La marginea codrului. Ce să facem acolo? Tu, ești pădurar, de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
sub banchetă, taximetristul scutură și el amorțit un picior. Parcă regretând, străinul își introduse degetul mare și degetul arătător sub viermele însiropat al limbii și fluieră prelung, șerpește, de trei ori. Deodată, din hățișul de măselariță, boz, dud și mur sălbatec de pe marginea dreaptă a autostrăzii năvăliră, îndoind rămurele în fuga lor, cele patru bagaje. Precum orice bagaj, pentru cunoscători, își vădeau și ele un sex. Iar acestea erau de genul masculin. Cei patru tropăiau transpirați și se apropiară cu danturile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]