809 matches
-
imprudent...“ „Poate un călător rătăcit, cerând ajutor...“ „Poate pădurea care arde singură...“ Nu și l-ar imagina niciodată așezat în coliba lui, citindu-l pe Huxley, încercând să evadeze din Minunata lume nouă pe care o descrisese. El ar fi „Sălbaticul“, iar coliba lui din selvă, farul părăsit dintre Putterham și Elstead. Aici ar veni jurnaliștii să-i ia interviuri, să-i facă fotografii și să-i înregistreze imaginea pentru televiziune, astfel încât oamenii de la Londra, New York sau Chicago să se poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
flori asemănătoare, fără să vezi un singur program de televiziune, fără să profiți de ultima reclamă pentru praf de curățat sau fără să râzi de bancul, reluat de mii de ori, al lui Bob Hope? Absurd! La fel de absurd ca și sălbaticul care se flagela, citea Othello, fugea de soma și se îndrăgostea platonic de o bucată de carne pentru pat numită Lenina. Lenina! Exista oare într-adevăr o diferență între Lenina din Minunata lume nouă și Clarence din ultimii ani? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
știa el despre yubani? În anii aceia fusese preocupat de fiecare amănunt al selvei care îl înconjura, adaptându-se la fiarele, șerpii, insectele și foarte complexa ei floră, dar, în tot acest timp, nu învățase absolut nimic despre oamenii ei: „sălbaticii“ care se mișcau printre umbrele ei. Se putea lupta cu jaguari și anaconde. Putea vâna cei mai mari caimani și se putea feri de șerpii cei mai veninoși, dar nu va reuși niciodată să învingă un yubani, dacă yubani-i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lor, suportau frecvent consecințele unei avalanșe de garimpeiros, atunci când se răspândea zvonul că se descoperise o nouă „bombă“. „Orașe-fantomă“ se iveau peste noapte, precum San Salvador de Paul, Diamantina, Porvenir, Cristálida... Și acolo unde înainte nu erau decât selvă și sălbatici, apăreau deodată cafenele de mâna a doua, bordeluri, cabarete, săli de jocuri de noroc, chiar și cinematografe. Într-o lună, o tabără putea ajunge de la neantul absolut la cincisprezece mii de locuitori, ca să dispară în același fel luna următoare, devenind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
apăsătoare. Au nevoie de teritoriul acesta și de toate celelate care se pot pune în exploatare și produce mai multe alimente și mai multe materii prime cu care să se despovăreze de atâtea nevoi. Este nedrept ca un pumn de sălbatici să dispună de atâta spațiu. Între râul San Pedro și râul Yubani s-ar putea stabili douăzeci de mii de coloni... — Între San Pedro și Yubani nu ar supraviețui nici o sută de coloni, și dumneavoastră știți asta, le răspunse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
absolută ca să tratați problema cum credeți de cuviință. Aș lăsa totul pe mâinile dumneavoastră. Erau speriați. Inginerul și căpitanul și toți cei din tabără tremurau la menționarea yubani-lor, pentru că imaginația lor îi transformase în ființe terifiante, foarte diferiți de autenticii sălbatici ce se ascundeau adânc printre igarapés. — ...la urma urmelor, dacă nu vor să fie reinstalați, nu au de ce să plece. Pot rămâne pe teritoriul lor. Nu va veni nimeni să-i deranjeze. Șoseaua va trece pe aici, dar va continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răbdător, pipăind întruna sarbacana lui aflată mereu la îndemână. Unde este Piá? Încă n-a plecat... Îi trecu un fier prin inimă. Pentru un indian, „Încă n-a plecat“ înseamnă că n-a murit încă. Ce i s-a întâmplat? Sălbaticul ridică din umeri cu un gest fatalist: — A atacat-o Taré al mațelor. Nu există Intié împotriva Taré al mațelor. Alergă, așa cum nu alergase niciodată. Piá transpira și gemea în cea mai îndepărtată colibă din sat. Căpetenia tribului și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ești aliat al yubani-lor, ori ești prieten al albilor, și, în acest caz, vor fi trei „tzanza“. — Mă ameninți? — Eu, nu... Dar îmi cunosc neamul. Războinicii vor voi să știe unde te afli, de partea cui. Cum spui tu, sunt sălbatici, dar nu admit altceva decât da și nu... — Nu pot înțelege că prefer să fiu neutru? — Nu. Nu înțeleg. Dacă trăiești pe pământ yubani, prieten cu yubani-i și însurat cu o yubani, nu poți sta deoparte... Piá a murit. — Știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
i se va cere pe ultimele două „tzanza“ autentice scoase din Amazonia, într-o vreme când arta micșorării capetelor părea definitiv pierdută. Un alb din Chicago va apărea acum cu cele două trofee sub braț, proclamând că un pumn de sălbatici ascunși în mlaștinile râului San Pedro voiau să rămână în continuare neurniți din loc, să reziste cu orice chip la loviturile progresului. Își aminti vorbele lui Agustín Carrión, candidatul guvernamental...: „Sunt un anacronism și trebuie sau să dispară, sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
triburile sălbatice însemna să vrei să mărești numărul marginalilor din suburbii: milioanele de înfometați din „favelas“ de la Rio, din „bidonville-urile“ din Santiago, din „cartierele de cocioabe“ din Caracas, sau din „mahalalele-mizerie“ din Perú“... Cum să vrea să-i „civilizeze“ pe sălbatici cineva care nu reușise să-și rezolve propriile probleme...? Îi văzuse pe copiii yubani jucându-se și alergând prin împrejurimile satului. Poate că nu erau copiii cei mai curați și mai instruiți din lume, dar se vedea că sunt fericiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
misiunea. Refăcu pachetul și îl depuse în bena camionului. Muncitorii se dădură la o parte sărind în colțul opus. Dați-i asta lui Planchart. Șeful de echipă scoase capul pe geam și îl privi uimit: — O să trăiți mai departe cu sălbaticii ăia după tot ce au făcut? — N-au nimic împotriva mea. — Sunteți nebun? Sunt niște animale și nu gândesc. Într-o zi, ca să se distreze, o să vă micșoreze capul precum acelor nefericiți. Le știți numele? Dacă întreabă Poliția. — Albul cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
urmă, se așeză pe vine lângă el și se juca, prefirând apa printre degete. Ce o să facem dacă nu se întoarce Kano...? — Nu știu. Tremur la gândul că viața celor care se află în tabăra aia depinde de îndemânarea unor sălbatici de a vâna un șarpe aproape pe întuneric. Și știi cum sunt șerpii surucurús. Mai iuți decât însăși viața. Un gest greșit și te trimit într-o clipă pe lumea cealaltă. Dumnezeule! — Posibilitatea masacrului exista deja. Dacă n-am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
același: „Merg cu tine.“ — Unde, imbecilule? Nu vezi că or să ne omoare? Tu de ce o faci? — Îmi apăr pământul, casa, prietenii... — Eu apăr lucruri pe care poate că nu le înțelegi. Nu vor putea spune că luptau împotriva unor sălbatici și a unui alb dezertor. Ei luptau și împotriva unei părți a lumii pe care eu vreau să o reprezint mâine. Cea care se răzvrătește împotriva abuzului de putere, a bestialității și a ambiției. Când cineva va citi că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aerian nu a fost doar o pedeapsă pentru incendierea buldozerelor; poate că l-a calculat pentru a-i sili pe yubani să iasă din selva și din mlaștinile lor. Planchart știa că cel mai bun mod de a sfârși cu „sălbaticii“ era acela de a da bătălia pe teren deschis și într-un loc în care, în cel mai rău caz, ar avea acoperită retragerea: pe malurile largului râu San Pedro. — Ce surpriză ai fi avut, pui de cățea, dacă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Allende ne-a luat prin surprindere în Chile, dar nu suntem dispuși să îngăduim să se întâmple din nou... — Atunci, ce înseamnă atâta interes pentru soluționarea problemei? Dacă nu vă temeți de Cáceres, ce vă pasă de un pumn de sălbatici în pielea goală? Stevens întârzie cu răspunsul. Privi cum, în depărtare, Cáceres vorbea cu părintele Carlos și cu Tomás Sierralta. Își plimbă privirea asupra grupului de jurnaliști care se serveau cu răcoritoare la cantina taberei și, pe urmă, asupra grupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Mari conștiințe românești”, am scris și va apărea În „Cuvântul Românesc” din Hamilton Canada (În numărul din aprilie 2001) cronica literară „Premieră editorială”, În care, printre altele, m-am referit, pe larg și la filmul monstruos, eminamente bolșevic, „Actorul și sălbaticii”. Marele caracter Ion Zeana (care a fost medic, poet, prozator, traducător, ziarist și veteran al gulagului bolșevic din România) mi-a Încredințat un secret ce poate fi dat În vileag acum, după decesul lui, anume, că, În timpul studenției și după
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
creștea Încă o astfel de ciupercă, era marea rapi ditate cu care Îți deschidea pârtia de schi, fărĂ ca măcar să ai schiu- rile În picioare. Am Început să reflectez la mijloace mai ortodoxe de a obține rezultate asemănĂtoare cu cele ale sălbaticilor din Amazon. În primul rând, mi-a venit ideea de a ingera o canti- tate industrială de ardei iuți. Ardeii iuți, m-am gândit eu, ar fi putut ajuta la creșterea temperaturii, creând hiperventilație și schimbând ritmul respirației. Zis și
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
țuică. Urci scările, umbrite de cei doi peri pletoși așezați de o parte și de alta, și ajungi la o portiță vopsită În albastru, care, cu scârțâit răsunător, marchează intrarea În regnul oamenilor. Și miroase atât de frumos și de sălbatic când pășești pe aleea mărginită de gladiole, de regina-nopții și de margarete, Încât ai senzația că ai ajuns Într-un colț de rai. mai urci patru trepte și te găsești În pridvorul de lemn al casei sau târnaț, cum se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
noaptea și mă vor arunca la lupi În pădure. Nimeni nu va afla vreodată care a fost soarta mea“. În acea primă noapte canadiană, În timp ce mașina lui Jean-Claude gonea În necunoscut, aveam senzația că Înaintez În Însuși miezul ființei mele : sălbatic, misterios, Înspăimântător. Era aventura absolută, de care și eu, și Jean-Claude aveam nevoie disperată. Nimeni nu poate trăi În afara aventurii. Nimeni care are pretenția că e viu. Era ceva al naibii de frumos și de adevărat care se Întâmpla. Acest bărbat avea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu creștea încă o astfel de ciupercă, era marea rapi ditate cu care îți deschidea pârtia de schi, fără ca măcar să ai schiurile în picioare. Am început să reflectez la mijloace mai ortodoxe de a obține rezultate asemănătoare cu cele ale sălbaticilor din Amazon. În primul rând, mi-a venit ideea de a ingera o cantitate industrială de ardei iuți. Ardeii iuți, m-am gândit eu, ar fi putut ajuta la creșterea temperaturii, creând hiperventilație și schimbând ritmul respirației. Zis și făcut
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
țuică. Urci scările, umbrite de cei doi peri pletoși așezați de o parte și de alta, și ajungi la o portiță vopsită în albastru, care, cu scârțâit răsunător, marchează intrarea în regnul oamenilor. Și miroase atât de frumos și de sălbatic când pășești pe aleea mărginită de gladiole, de regina-nopții și de margarete, încât ai senzația că ai ajuns într-un colț de rai. Mai urci patru trepte și te găsești în pridvorul de lemn al casei sau târnaț, cum se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
noaptea și mă vor arunca la lupi în pădure. Nimeni nu va afla vreodată care a fost soarta mea“. În acea primă noapte canadiană, în timp ce mașina lui Jean-Claude gonea în necunoscut, aveam senzația că înaintez în însuși miezul ființei mele : sălbatic, misterios, înspăimântător. Era aventura absolută, de care și eu, și Jean-Claude aveam nevoie disperată. Nimeni nu poate trăi în afara aventurii. Nimeni care are pretenția că e viu. Era ceva al naibii de frumos și de adevărat care se întâmpla. Acest bărbat avea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
jignit, privind cu înțeles spre Pascalopol: - Vezi cum ești dumneata, iubite unchiule, fiindcă pot să-ți spun, îmi ești ca un adevărat unchi, am slăbiciunea asta. Adineauri picai, dar tocmai adineauri, să văd ce mai faci, doar oameni suntem, nu sălbatici. Însă vezi, eu nu mă supăr, dimpotrivă. Vioiciunea dumitale e semn de sănătate. Jos doctorii idioți! Dă-te jos din pat mai bine, să mergem la plimbare, să-ți pui oasele-n mișcare, să bei un pahar de vin bun
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
în care tânăra delicateță, moliciunea copilăriei era întrunită cu frumuseța nobilă, coaptă, pronunțată a femeiei. Prin transparența unei pieliți netede se vedeau parcă vinele viorii și când piciorul ei atinge marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul devine iar sălbatic, cu toată copilăria ei; în luptă cu oceanul {EminescuOpVII 166} ea se simte reîntinerind, ea surâde cu gura încleștată de energie, ca se lasă îmbrățoșărei zgomotoase a oceanului, tăind din când în când cu brațele albe undele albastre. Începuse a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care le semănăm în sufletele lor"120. Aflăm aici afirmații foarte dure, expuse într-un limbaj peremptoriu. Autorul nu e deloc politicos cînd e vorba de-a refuza maselor orice raționalitate, de a le plasa la nivelul copiilor sau al sălbaticilor. În rest, ideea că masele își dobîndesc conștiința din exterior și că ele n-o pot dobîndi în mod spontan e cît se poate de răspîndită. O regăsim pînă și în concepția bolșevică a partidului clasei muncitoare. "În lucrările lui
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]