936 matches
-
de mulți gânditori și puțini au fost cei care au văzut această întâlnire ca o completare. Unii au descris-o în termeni de ciocnire a civilizațiilor. Orientul lui Pearl Buck, China, este o oază unde modernitatea, deși există, nu destituie sacralitatea. Locul lui Dumnezeu nu este umplut de alte dimensiuni lumești. Nici măcar revoluția bolșevică cu ateismul ei atoatedevastator nu distruge nevoia de împlinire a omului prin sacru. Andrew împreună cu familia lui și cu alți americani trăiesc o cumplită prigoană, însă chinezii
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
doar câteva dintre contribuțiile teoretice mai semnificative: sublinierea importanței modelelor mentale proprii, dar și a modelelor mentale comune împărtășite de ambele părți; acceptarea ideii că modelele mentale pot fi dezvoltate prin interacțiune mutuală; activarea discuțiilor cu privire la rolul eticii și al sacralității în jocurile negocierii, în succesul sau eșecul ei (legarea problemelor negocierii de valorile sacre împiedică și face uneori imposibile compromisurile; strategiile de negociere nesincere conduc la rezultate suboptimale ale negocierii); redimensionarea locului și rolul mediului și mijlocului de comunicare în
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
metafizic al economiei ca știință? Autorul răspunde afirmativ, reclamînd nevoia de a redescoperi "sensul" Ființei, adică esența pro-fundă a lumii în care trăim. Departe de banalitatea cotidiană, actele de a oferi sau de a primi sunt gesturi economice investite cu sacralitate; omul este o ființă menită a "gestiona" în mod generos "economia" Ființei. Scris cu majuscule, conceptul "ființei" capătă virtuți quasi-religioase, desemnînd axa morală a omului de azi, derutat de multiplicarea ispitelor imediate. Sensul vieții nu ține de magia consumu-lui cu
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Omul a fost restaurat prin jertfa lui Hristos-Dumnezeu. Cum spunea Heidegger, glasul uitat al ființei se mai aude doar în rostirea poeților, dar și printr-o "gîndire meditativă, de tip mito-poetic, singura în stare să vorbească din nou despre o sacralitate nouă în tetrada zeilor și muritorilor, a cerului și a pământului" (Henri Michel). Relativ recent, a apărut în Franța o car-te care s-a răspîndit foarte rapid, scrisă de Luc Ferry, cu titlul Omul-Dumnezeu sau sensul vieții (1996). Lucrarea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
lucrurilor și o comunică, o Împărtășește celorlalți, celebrând astfel misterul ei. Poezia este astfel sărbătoarea realității, realitatea În ipostaza ei sărbătorească. Convingerea poetului oriental este deci că realitatea ca mister, poezia realității, există. Omul trăiește Într-o lume În care sacralitatea este difuză, iar poetul nu face decît să oficieze misterul acesteia. Formula lui Mircea Eliade este aici cea mai potrivită: sacrul este camuflat În profan. Poetul deține doar organul, lira acordată de așa natură Încât resimte cu precădere vibrația sacrului
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
-l drept misterul (cuvînt ușor neologic și un pic artificial) profund al lucrurilor și al firii, cît ca taina sau tîlcul lucrurilor. Cuvinte cu vechime și patină În limbă, ele au șanse mai mari de a rosti pe Înțelesul nostru sacralitatea difuză a firii. Și de a denota astfel mai potrivit genul de comunicare simbolică și tăcută pe care ne-o impune intimitatea cu lucrurile. Aceea prin care ele se mărturisesc doar prin prezența lor mută dar elocventă. Căci tainele le
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
radicali, prevăzând și aici o victorie (ce ar ratifica în sfârșit o realitate existentă), sunt în schimb de acord cu ei în privința avortului. Aici este vorba despre viața omenească. Și n-o spun pentru că viața este sacră. A fost, iar sacralitatea sa a fost simțită în mod sincer în lumea antropologică a sărăciei, pentru că fiecare naștere era o garanție pentru continuitatea omului. Acum ea nu mai e sacră decât în sensul blestemat (sacer în ambele sensuri), pentru că fiecare nouă naștere reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
urmare, era drept să fim laici, iluminiști și progresiști cu orice preț. Acum, Calvino - deși indirect și cu tot respectul unei polemici civilizate - îmi reproșează un anumit sentimentalism „iraționalist” și o anumită tendință, la fel de „iraționalistă”, de a simți o nejustificată sacralitate a vieții. Cât privește o discuție directă, limitată la avort, aș vrea să-i răspund lui Calvino că eu nu am vorbit niciodată despre o viață în general, ci am vorbit întotdeauna despre această viață, despre această mamă, despre acest
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și de falsă iraționalitate. S-a slujit de profanările noastre pentru a se elibera de un trecut care, din cauza consacrărilor sale atroce și idioate, nu-i mai folosea. În schimb, această nouă putere și-a dus la limita extremă singura sacralitate posibilă: sacralitatea consumului ca rit și, desigur, a mărfii ca fetiș. Nimic nu se mai opune la toate acestea. Noua putere nu mai are nici un interes, sau nici o nevoie, să mascheze prin Religii, Idealuri și altele asemenea ceea ce a demascat
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
falsă iraționalitate. S-a slujit de profanările noastre pentru a se elibera de un trecut care, din cauza consacrărilor sale atroce și idioate, nu-i mai folosea. În schimb, această nouă putere și-a dus la limita extremă singura sacralitate posibilă: sacralitatea consumului ca rit și, desigur, a mărfii ca fetiș. Nimic nu se mai opune la toate acestea. Noua putere nu mai are nici un interes, sau nici o nevoie, să mascheze prin Religii, Idealuri și altele asemenea ceea ce a demascat Marx. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
convingere a noii calități a vieții pe care puterea o promite și atât este de mare forța instrumentelor de comunicare de care dispune puterea (în special a televiziunii). Ca niște pui de crescătorie, din acel moment italienii au acceptat noua sacralitate, nenumită, a mărfii și a consumului. În acest context, vechile noastre argumente de laici, iluminiști și raționaliști nu sunt doar tocite și inutile, ci, mai mult, fac jocul puterii. A spune că viața nu este sacră și că sentimentul este
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
fac jocul puterii. A spune că viața nu este sacră și că sentimentul este stupid înseamnă a face o imensă favoare producătorilor. Și, de altfel, este ceea ce se cheamă „a turna gaz pe foc”. Noii italieni nu știu ce să facă cu sacralitatea, fiind cu toții, măcar în chip pragmatic, dacă nu și conștient, foarte moderni; cât despre sentiment, tind rapid să se elibereze de el. De fapt, ce anume face ca masacrele politice să fie realizabile - concret, în gesturi, în executare - după ce au
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
se elibereze de el. De fapt, ce anume face ca masacrele politice să fie realizabile - concret, în gesturi, în executare - după ce au fost concepute? Este îngrozitor de evident: lipsa sentimentului că viața celorlalți este sacră și sfârșitul oricărui sentiment al propriei sacralități. Ce anume face să fie realizabile acțiunile atroce ale acelui fenomen - în acest sens impunător și decisiv - care este noua criminalitate? Este și mai îngrozitor de evident: să consideri viața celorlalți un nimic și să-ți consideri propria inimă un simplu
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
vrea să spun că, dacă din majoritatea tăcută ar renaște o formă de fascism arhaic, el ar putea să renască doar din alegerea scandaloasă pe care o asemenea majoritate tăcută ar face-o (și, în realitate, deja o face) între sacralitatea vieții și sentimente, pe de o parte, și între patrimoniu și proprietatea particulară, de cealaltă, preferându-le pe cele din urmă. Spre deosebire de Calvino, eu cred că, fără a renunța la tradiția noastră mentală umanistă și raționalistă, nu mai trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ajuns să cunoască subtilitățile propriei lor religii pe calea ocolită a spiritualității străine. Mai mult: mișcarea hippy, așa cum scrie Mircea Eliade, a redescoperit inconștient după secole de dominanță iudeo-creștină dimensiunile ocultate în timp ale religiozității de tip cosmic (hierogamiile precreștine, sacralitatea naturii, religiozitatea nudității și sexualității). Fascinant este faptul că ele au supraviețuit timpului și istoriei, izbucnind neașteptat în cele mai stranii și neașteptate ipostaze. În acest sens sunt de acord cu cei care cred că elita culturii pop (în special
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
Arheologia cunoașterii 25-95), ne poate dezvălui mai multe despre cum s-a configurat imaginarul colectiv, și nu doar cu ajutorul culturii orale și al credințelor, ci și al operelor scrise și al reprezentărilor vizuale, al ceremonialurilor publice și al discursurilor despre sacralitate sau al experiențelor singulare (eroice), cunoscute de comunitate direct sau prin intermediul povestirii (legendă, mit etc.). Timpul, spațiul, corpul, precum și raportul (de putere) dintre sine și alteritate − teme cu o bogată morfologie și semantică, fundamentale pentru imaginar, în toată istoria sa
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fost posibilă și datorită "vecinătăților" semantice pe care se clădește vocabularul politic, civil și comunitar al ritualului: trecut glorios, model, memorie identitară. Imago este un semn al prezenței in absentia a strămoșului ocrotitor, dar este și un obiect investit cu sacralitate; imaginarius îi asigură ceremonialului relația "vie" cu trecutul și amplifică emoția colectivă trăită în jurul corpului împăratului, ars pe rug (ceea ce denotă purificarea absolută, dispariția materială definitivă, rapidă, atestată). Acvila eliberată este atât un omagiu adus de armată și de imperiu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
autocrat (Dagron, Empereur 141-59). Reprezentând puterea universală (superioară așadar oricărei alte puteri terestre), el este așezat nu doar în relație cu împărăția Fiului, ci și cu regalitatea vetero-testamentară a regilor Melchisedec, Saul, David și Solomon; de la ei moștenește, pe lângă atributul sacralității acordate de teoria imperială, și sacerdoțiul - ceea ce dă consistență ideii înseși de "imperiu creștin" (Dagon, Empereur 21). Textele și ritualurile care susțin această interpretare a lui Gilbert Dagron lasă să se înțeleagă un raport de forță între instituția imperială și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cărei prototip a fost imaginea lui Dumnezeu întrupată și astfel vizibilă, este de fapt o imagine vie, proiectată și reprodusă pe vălul cu care Sfânta Veronica i-a șters fața lui Iisus. Pornindu-se de la venerarea figurii christice, concretizare a sacralității divine, se va ajunge, prin raționamentul similiudinii, la venerarea și a altor imagini, ale celorlalte personaje sau ale unor ipostazieri sacre (Théotokos, Fecioara Orantă, Sfântul Ioan Botezătorul, Răstignirea etc.). Venerarea, ca act religios, era pregătită dogmatic încă din secolele precedente
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care aparțin unor lumi diferite. Incipitul plasează imaginarul poetic în tiparul narativ al basmului, prin formula introductivă specifică. Secvența expozitivă schițează portretele celor doi protagoniști. Imaginea eroinei se singularizează prin superlativul frumuseții și prin dubla comparație care îi conferă atributul sacralității și pe cel al luminii (Cum e Fecioara între sfinți/ Și luna între stele). Portretul luceafărului apare oglindit în ochii preafrumoasei pământence. Văzut din lumea de jos, eroul imposibilei nuntiri pare unicul reper de lumină întro lume menită întunericului, stea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
inițiere superioară în „secretele partidului” - cunoașterea „liniei politice” și a arcanelor mișcării comuniste naționale și internaționale. Oricare ar fi gradul de adeziune, fiecare aderent aparține cercului sacru al „Partidului”, unei „contrasocietăți” comuniste (A. Kriegel) net distinctă de societatea profană. Această sacralitate este ancorată pe anumite suporturi specifice. Primul dintre acestea este clasa muncitoare*, considerată a fi o clasă revoluționară, obiect al adorației „muncitorului”; acest sentiment duce, pe de o parte, la ura față de ceea ce este „burghez” și, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a fi o clasă revoluționară, obiect al adorației „muncitorului”; acest sentiment duce, pe de o parte, la ura față de ceea ce este „burghez” și, pe de altă parte, la exaltarea „caracterului muncitoresc”. Cel de-al doilea este partidul revoluționar, a cărui sacralitate, proclamată de Lenin încă din anii 1902-1903, este confirmată în mod strălucit de luarea puterii în 1917. Cel de-al treilea este șeful partidului, obiect al unei adorații inaugurate în 1924 prin cultul liderului mort: la îndemnul lui Stalin, Lenin
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
valori și de identitate între fracțiuni ale lumii muncitoare - formată în prima jumătate a secolului XX din societăți muncitorești foarte diferite, în funcție de dimensiunea lor locală și profesională - și grupările comuniste care caută astfel să câștige în respectabilitate și chiar în sacralitate. Astfel PCF* și-a confecționat două chipuri: unul societal, împrumutând și conturul comunităților muncitorești care beneficiază de susținerea sa în apărarea intereselor lor, celălalt teologic, fundamentat pe dogma unui proletariat mondial angajat trup și suflet în armata având în frunte
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Cărții în limbile vernaculare conduc la democratizarea textului și, implicit, la scoaterea Bibliei din spațiul eclezial care o valoriza ca obiect-simbol și obligând exegeza la interpretări "liturgice". Sfânta Scriptură intră într-un nou ciclu al interpretării sale, iese din sfera sacralității scrisului, nu mai este atât Sacra Scriptura ci, introdusă în mecanismul rotativ al tiparului, devine parte din corpusul literaturii, asemenea oricărei alte cărți. * Perioada este una de luptă permanentă între vechi și nou, apar teme noi, problemele sociale anterioare primesc
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
ratifica Protocolul de la Kyoto privind protecția mediului, refuz justificat astfel de purtătorul de cuvînt al guvernului american: "Un consum puternic de energie face parte din modul nostru de viață, iar modul de viață american este sacru". Dixit. În respectul acestei sacralități, S.U.A. au încălcat tratatul de limitare a armelor antibalistice, au respins convenția asupra armelor biologice și refuză să ratifice tratatul de interzicere a experiențelor nucleare, amenințînd recent chiar cu utilizarea acestor arme. La toate acestea trebuie să adăugăm supremația sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]