433 matches
-
existența unor hoarde umane primordiale, dominate de un mascul atotputernic; b) generalitatea totemismului și a sistemului de tabuuri; c) generalitatea sacrificiilor de tip totemic (și a corelației dintre acestea și canibalism); d) generalitatea complexelor oedipiene sau a sentimentelor de vinovăție „sacrificială”; e) existența unor mecanisme (culturale și psihologice) care să conducă la Încastrarea În memoria genetică (complexul lui Oedip) a unui eveniment istoric real (omorârea tatălui din hoarda primitivă). În 1972, două lucrări, independente și complementare, au redeschis problema corelației dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la origine, partenerii umani - adică agresiunea În interiorul speciei - În locul relației biologice dintre animal și vânat a apărut ceva curios: vânatul devine un adversar aproape uman și este tratat ca atare. ș...ț În consecință, vânatul este transformat Într-o victimă sacrificială (W. Burkert, 1983, p. 20). Cu alte cuvinte, sacrificiul este un substitut simbolic pentru omorârea din actul vânătorii, un substitut care redirecționează agresivitatea originară către o victimă non-umană și care Înlocuiește actul sălbatic al vânării cu un act controlat simbolic
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
El reprezintă un model al ordinii sociale și tocmai de aceea este performat ori de câte ori această ordine este amenințată. Prin aceasta, sacrificiul (cu model vânătoresc) se opune omorârilor rituale de tipul „țapului ispășitor” - În acestea este afirmată distrugerea ordinii sociale, victima sacrificială nu este consumată În comun, iar sacrificiul vizează alungarea forțelor răului care sunt Întrupate de animalul ucis, și nu atragerea forțelor divine (1983, pp. 172-173). Pornind tot de la caracterul sângeros al sacrificiului, René Girard a construit un model teoretic, la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
generează acte de violență colectivă. Astfel prima omorâre cere una compensatorie, care, la rândul ei, declanșează alte crime, totul Într-un lanț care poate duce la extincția colectivității. Această pierdere a diferențelor și a limitelor este numită de Girard „criza sacrificială”. Sacrificiul este sistemul care oprește, prin reorientare, mimetismul violenței originare. El face acest lucru izolând În interiorul comunității o victimă predilectă, care preia asupra ei păcatul violenței și care, reprezentând crima finală, Închide lanțul violenței: În felul acesta, la baza sistemului
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Sacrificiul este sistemul care oprește, prin reorientare, mimetismul violenței originare. El face acest lucru izolând În interiorul comunității o victimă predilectă, care preia asupra ei păcatul violenței și care, reprezentând crima finală, Închide lanțul violenței: În felul acesta, la baza sistemului sacrificial stă principiul „țapului ispășitor”. Deoarece acesta este Încărcat de „relele” unei societăți, violența Împotriva lui nu mai este una malefică, ci una benefică: Dacă violența Îi uniformizează cu adevărat pe oameni ș...ț, o singură victimă poate să se substituie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
o mie de cupluri de frați dușmani izolați unii de alții, există din nou o comunitate, În Întregime unită doar de ura pe care o inspiră unul dintre membrii săi (R. Girard, 1995, pp. 89-90). Spre deosebire de Burkert, Girard plasează victima sacrificială În interiorul spațiului social: ea nu este un animal sălbatic, ci fie un om, fie un animal domestic. Individul ales să devină obiectul unui sacrificiu trebuie să fie vulnerabil, nesprijint de grup și, prin urmare, incapabil să genereze reciprocitatea violenței. În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
să Îl considere vinovat de ceva și să Îl ipostazieze În criminal, paria, persoană non-gratta. Aceasta Înseamnă că violența se poate opri atunci când victima este clasificată simbolic drept „marginală”: prin această operație, violența devine legitimă, uciderea se transformă În act sacrificial (comunicarea cu orizontul divin), iar reciprocitatea violenței nu poate fi reclamată de niciun reprezentant al corpului social - idee confirmată și de o observație a lui Mary Douglas (1965, p. 55): „Sunt considerate poluate acele specii care constituie membrii imperfecți ai
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care Îndeplinește ritul trebuie judecat și condamnat simbolic pentru crima sa (ca În Bufonia din Atena antică) sau trebuie să se supună unor rituri de purificare. Toate aceste sisteme ceremoniale (și reprezentările mitico-simbolice asociate) au rolul de a plasa violența sacrificială În afara lanțului mimetic al reciprocității, de a oferi substitute rituale pentru victima nevinovată a violenței malefice și de a elimina sentimentul de vinovăție pentru vărsarea de sânge. Sigmund Freud este un psiholog și Întemeietorul psihanalizei, Walter Burkert este un istoric
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rituri În mișcare (parade, procesiuni și defilări), concursuri și performanțe teatrale, acțiuni de tip magic (mascarea propițiatorie, rituri verbale de denigrare), rituri de inversare, anumite secvențe de tip șamanic (atingerea unor stări de extaz), rituri de trecere și consacrare, rituri sacrificiale de tipul „țapului ispășitor”, elemente ale sărbătorilor (anularea obligațiilor uzuale, consumul de alimente și băuturi, dansul și râsul etc.), toate Însoțite de jocuri de Îndemânare sau noroc. Formele de manifestare specifice carnavalului modern sunt determinate de calendarul catolic: sărbătorile carnavalești
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
uni din nou, el a simțit nevoia de odihnă, iar În cele din urmă, aidoma tuturor oamenilor, s-a prăbușit și s-a stins din viață (K. Yuan, 1987, p. 49). Recunoaștem aici, chiar dacă nu apare explicit În text, mecanismul sacrificial: prin moartea divinității se realizează transferul de forțe, care Însă circulă numai pe un palier al sistemului. Divinitatea transmite ceva lumii profane, fără a mai primi (cel puțin În termenii acestor mituri) altceva În schimb. Sacrificiul unilateral al divinității declanșează
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
divinității se realizează transferul de forțe, care Însă circulă numai pe un palier al sistemului. Divinitatea transmite ceva lumii profane, fără a mai primi (cel puțin În termenii acestor mituri) altceva În schimb. Sacrificiul unilateral al divinității declanșează Însă reciprocitatea sacrificială - aceasta trebuie să fie refăcută prin devoțiunea oamenilor, adică prin instituirea sistemului de rituri de comuniune de tip rugăciune, ofrandă sau sacrificiu: În ajunul morții sale, Pangu s-a metamorfozat de tot: respirația i s-a prefăcut În vânt și
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
al soarelui, cât și de focul uman. Evenimentele mitului, explică, În final, poziționarea oamenilor Între regnul animal (care nu stăpânește focul, care ucide, dar nu sacrifică) și universul zeilor (care dețin focul celest și care se „hrănesc” cu produsele focului sacrificial, substanțe scoase din circuitul putreziciunii, volatile și eterne): Atât oamenii, cât și animalele au nevoie să mănânce pentru a trăi, indiferent dacă hrana lor e vegetală sau carne. Astfel, și unii și alții sunt pieritori În aceeași măsură. Dar oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cerealele, hrană specific umană, implicând muncile agricole, reprezintă pentru greci modelul plantelor cultivate ce simbolizează, În contrast cu existența sălbatică, viața civilizată. De trei ori coapte (prin coacere internă, prin acțiunea soarelui, prin mâna omului care prepară pâinea), ele sunt asemănătoare victimelor sacrificiale, animalelor domestice, ale căror cărnuri trebuie fripte sau fierte ritual Înainte de a fi mâncate (J.-P. Vernant, 1995, p. 70) Miturile escatologicetc "Miturile escatologice" Numeroase mituri se referă la sfârșitul lumii. Acesta apare fie ca un proces ciclic (ca În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Librairie Dalloz, Geneva Buffière, Felix, 1956, Les mythes d’Homère et la pensée grecque, Les Belles Lettres, Paris Buhociu, Octavian, 1979, Folclorul de iarnă, ziorile și poezia păstorească, Minerva, București Burkert, Walter, 1983, Homo Necans: The Anthropology of Ancient Greek Sacrificial Ritual and Myth, California University Press, Berkley Burkert, Walter, 1996, Creation of the Sacred: Tracks of Biology in Early Religions, Harvard University Press, Cambridge Burridge, Kenelm, 1972, „Cargo”, În Pierre Maranda (coord.), Mythology, Penguin Books, New York Buxton, Richard, 1999, „Introduction
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pentru că trimite la tipul de relație conflictual-kafkiană avută de autor cu tatăl său, cel care i-a impus un traseu existențial nedorit și frustrant. Acest raport familiar tensionat apare transpus în ficțiunile lui Urmuz, dar soluționat, dimpotrivă, prin modele paterne sacrificiale: Stamate renunță la răzbunarea împotriva fiului și înainte de afundarea în "infinitul mic"134, are grijă să-i asigure o situație, iar bătrânul din Plecarea în străinătate își abandonează proiectul de călătorie pentru că "sentimentul puternic și neînvins de tată îl trase
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
al celor aparținând casei regale. Arheologia ne oferă În acest sens indicii clare care privesc Îndeosebi epoca paleosiriană, dar nu Încape Îndoială că astfel de tradiții vor fi fost străvechi: există Într-adevăr date textuale care atestă ceremonii și ofrande sacrificiale În cinstea regilor defuncți tocmai În perioada atestată de arhive. Pentru epoca paleosiriană (cca 2000/1900-1650/1600), săpăturile au adus la lumină o serie de edificii sacre plasate În felurite moduri În mediul urban. Caracterul lor religios este recognoscibil cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt multiple: două liturghii rituale (EZEN) pentru instalarea și consacrarea unor preotese (NIN.DINGIR și maș’artu), sărbătorile zukru și kissu (lit. „tron”, În cinstea diferiților zei) și un complex ritual pentru defuncți; de altfel, există cicluri diverse de oferte sacrificiale În cinstea zeilor, printre care și ritualul pentru „deschiderea porților”, ritualul pentru zeii din ¾atti și un ritual În cinstea unei manifestări particulare a lui Astartexe "Astarte". Asupra câtorva dintre aceste rituri merită să ne oprim mai În detaliu. Sărbătoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la previziunile referitoare la nașteri, de la prognosticurile astronomice la consultări și răspunsuri necromantice. Există o listă divină care propune succesiunea zeilor Într-o ordine care ar putea reflecta o anumită ierarhie, creată Însă tot din perspectivă publică și cu funcție sacrificială. Despre cultul privat știm puține lucruri; de obicei, onomastica personală, bogată În teonime Încorporate În antroponime este cea care a reflectă aspecte ascunse ale devoțiunii populare, fidelă mai ales entităților divine și formelor foarte arhaice. Documentele mitologice, scrise Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pozitiv de sprijinitor În miturile lui Keretxe "Keret" și Aqhatxe "Aqhat", care Îi scot În evidență caracterul de tutore al ordinii etico-sociale. Spre deosebire de un deus otiosus sau de un zeu În declin, zeul El ocupă un rol central În sistemul sacrificial ugaritic, apărând drept una dintre divinitățile venerate cu precădere de către credincioși; nu trebuie uitată influența profundă pe care figura și mitologi au avut-o asupra formarii personalității lui YHWHxe "YHWH". Soția lui El este zeița Athiratxe "Athirat", a cărei participare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Astarte" și Asheraxe "Ashera" (vechea zeiță mamă Athiratxe "Athirat" atestată Încă de la Ugarit) În cadrul religiozității domestice, În timp ce le respinge la nivel oficial concomitent cu afirmarea cultului unicului YHWHxe "YHWH". Cultul feniciano-punic cuprindea acte precum rugăciunea, divinația și practicile magice, ofertele sacrificiale nesângeroase (alimente, obiecte, băuturi etc.) și sacrificii de animale (cel mai adesea ovine, animale mici și păsări). Ne este cunoscută o terminologie sacrificială specifică, precum și existența unor asociații cu scop cultual și religios. Un aspect caracteristic al religiei feniciano-punice este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu afirmarea cultului unicului YHWHxe "YHWH". Cultul feniciano-punic cuprindea acte precum rugăciunea, divinația și practicile magice, ofertele sacrificiale nesângeroase (alimente, obiecte, băuturi etc.) și sacrificii de animale (cel mai adesea ovine, animale mici și păsări). Ne este cunoscută o terminologie sacrificială specifică, precum și existența unor asociații cu scop cultual și religios. Un aspect caracteristic al religiei feniciano-punice este fenomenul prostituției sacre, profesate sub diferite denumiri În apropierea templului sau În anumite ocazii festive (Adoniile din Biblos), având, de asemenea, valențe sacre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
laterale ale unui sarcofag provenind de la Hagia Triada sunt reproduse fazele sacrificării unui taur (vezi subcapitolul 2.3b). Din documentația iconografică reiese fără discuție importanța simbolică și rituală a acestui animal, cu toate că rolul și funcția lui apar limitate la spațiul sacrificial. Rămân Încă problematice „coarnele rituale” sau „coarnele de consacrare” care Împodobesc construcțiile și care ocupă obsesiv iconografia, ornamentațiile vaselor de lut, pietrele prețioase și sigiliile, fără să găsim un răspuns exhaustiv care să nu fie o, pe cât de insistentă, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sunt secolele Întunecate din care a răsărit apoi civilizația greacă În veacul al VIII-lea Î.Hr. Civilizația miceniană a continuat să supraviețuiască pentru un timp doar În Cipru. Probabil că În această insulă s-a produs Întâlnirea dintre formele sacrificiale minoice și miceniene, reprezentate de altarul rectangular având coarnele de consacrare, și formele sacrificiale din Orientul Apropiat, realizate pe un altar circular unde victima era arsă. De aici a izvorât o sinteză care a fost Încredințată tradiției grecești succesive. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
-lea Î.Hr. Civilizația miceniană a continuat să supraviețuiască pentru un timp doar În Cipru. Probabil că În această insulă s-a produs Întâlnirea dintre formele sacrificiale minoice și miceniene, reprezentate de altarul rectangular având coarnele de consacrare, și formele sacrificiale din Orientul Apropiat, realizate pe un altar circular unde victima era arsă. De aici a izvorât o sinteză care a fost Încredințată tradiției grecești succesive. În acest timp, pe continent s-au instalat alte populații, În grupuri mici, poate misterioșii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Johannesburg. Doumas, Chr. G. (1983), Thera, Londra. Faure, P. (1964), Fonctions des cavernes Cretoises, Paris. Levi, D. (1976), Festós e la civiltà minoica, vol. I-IV, Roma. Marinatos, N. (1984), Art and Religion in Thera, Atena. Marinatos, N. (1986), Minoan Sacrificial Ritual. Cult Practice and Symbolism, Stockholm. Olivier, J.-P. (1974), Le disque de Phaistos. Edition photographique, Paris. Packard, D.W. (1974), Minoan Linear A, Berkeley, Los Angeles, New York. Platon, N. (1966), Crète (trad. franc. după originalul grec), Geneva. Platon, N.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]