558 matches
-
am cerut! Hârtie ne-acidă, ne-acidă, asta am cerut! Ați deschis ochii mari mari. Nu vă venea să credeți că nu mi-e frică de hârtia durabilă, adică de acțiunile mele. Ați înțeles atunci calitatea corespondentului, știu asta. Nu scâncete și reclamații și retractări, ca atâția alții... Cer scuze, am cam bătut câmpii. E proasta dispoziție după întâlnirea cu unul din ăștia care fac pe grozavii. Misterele lor nu fac două parale, credeți-mă. Știu asta: sunt și ei proprietatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Sotia si iscoada si supraveghetoarea lui Ianuli? Dar el, primejdiosul Ianuli, dar el, eșuatul? Dar tovarășul Ianuli?“ Nu-l auzise, surdina de gemete nu o atingea, zeii o protejau de un astfel de bruiaj mizer. Sublimă, perfectă, surdă la asemenea scâncete. Surdă, surdă ca o ridiche! Adormitul zâmbise, vinovat de meschina comparație. Bucuros, totuși, că nu fusese auzit. Emilia surâdea, în continuare. Chipul părea să se schimbe. Subțiri variații de linii, imperceptibile migrări de culoare. O văzuse de-atâtea ori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de șir, viră, se îndreptă brusc spre coada șirului. Nimeni nu-i dădu atenție, apucase deja căruciorul, pardon, vă rog, dați voie. Lumea se dăduse, intimidată, în lături, Domnul rotea cu mare grijă căruciorul paraliticului, eaia, iae, aie... ceva, cumva... scâncetul infirmului abia se deslușea. Vehiculul pătrunsese deja în hală, elegantul domn în alb îl dirija cu mare demnitate. Fular roșu, lucios, în jurul gâtului, chelie, siguranță cosmopolită. Spectatorii se dădeau, sfioși, în lături, să facă loc distinsului samaritean și rudei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
marelui anotimp păgân, batjocura seducătoare... da, da, asta voise, de fapt, să-l întrebe pe amuțitul combatant, exilat în lună... ce mai face Curvoiul, cum te mai descurci cu sublima, spurcata? Dar nu mai are timp, mâinile și lacrimile și scâncetul pornesc simultan și bărbatul e acolo, la un pas. O glumă idioată, pe care nu mai are timp s-o livreze, s-o elibereze. O glumă din care nu mai rămâne decât un zâmbet rânjet plânset, un surâs angelic, tembel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
star de cinema. Mă așez pe scaunul de pluș, Încercând să nu mă gândesc cât de diferită e mașina asta de toate mașinile În care am intrat vreodată. — Stai bine ? zice Jack. Da ! Foarte bine ! Vocea mea e doar un scâncet nervos. — Emma, spune Jack. O să ne distrăm de milioane. Îți promit. Ți-ai băut lichiorul pre-Întâlnire ? De unde știe... A, da. I-am spus-o În avion. — Da, adevărul e că da, recunosc. — Mai vrei puțin ? Deschide barul și văd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
el bucurându-se, vrea s-o urmeze, firește, dar mama îl oprește, Rèmâi aici, bine!? arătând spre mine fèrè sè mè numeascè, adicè tocmai cu cel ce nu este tata! straniu lucru, dar copilul nu protesteazè, contrariindu-mè, mè așteptăm la scâncete și mofturi copilèrești, dar el acceptè confruntarea, un adevèrat bèrbat, fiul lui Vlad! Corina ne lasè singuri, câteva clipe mai târziu se aude trebèluind la bucètèrie, eu scoțându-mi sacoul, incerc sè mè fac cât mai comod și mè așez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de puteri, mami, chiar nu poate să se ridice. Cum adică, întreb eu speriată, te doare ceva? El murmură, nu mă doare absolut nimic, însă nu îmi simt picioarele, nu le pot mișca, iar vocea lui se topește într-un scâncet, nu pot. Trag pătura de pe el, picioarele lui lungi se odihnesc nemișcate pe saltea, acoperite de un puf cenușiu, iar sub puf, mușchii săi înghețați ca două corzi ale unui instrument întinse una lângă cealaltă. Întotdeauna invidiasem picioarele acelea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
chiar în mijlocul ei, și, în fond, de ce nu, suntem soț și soție, iar aceasta este o felie din viața noastră în doi. Capitolul doitc "Capitolul doi" Înghițită de un torent de apă aproape fiartă, mi se pare că aud un scâncet de copil, care însă nu-mi penetrează urechea, ci mi se înfige în inimă, printre coaste. Micuța Noga s-a trezit, fruntea ei albă este rece ca gheața, ochii îi scânteiază de febră, închid cu părere de rău apa, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
casa aceea, fie și numai pentru a putea face duș fără ceas, iar în clipa aceasta sunt pregătită să o iau de la capăt, să mă spăl din nou și din nou, să îmbrățișez cu pasiune jetul fierbinte de apă, dar scâncetul acela șoptit și constant îmi dă un nou semnal de alarmă, așa că alerg la el fără să mă șterg, îl găsesc plângând cu ochii închiși și îi curge nasul. Udi, liniștește-te, totul va fi bine, îl mângâi pe umăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
parte pe alta și nu se târăște, așa vom avea grijă de el doar noi două, astfel încât nici să nu se însănătoșească, nici să nu moară, copilul mult dorit, copilul care ne va face să devenim o familie. Dar un scâncet zdrobește liniștea întunecată, smulgându-mă din leagănul acela cu mișcări regulate, plăcute, mi-e frică, ajută-mă, iar eu mă trezesc, ce se întâmplă cu mine, de ce mai pierd vremea aici, trebuie dus la Urgență, spun eu pe un ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
despre el, după ce multă vreme fusesem obișnuită să știu absolut totul, iar schimbarea aceasta este atât de radicală, atât de neașteptată, parcă tot sângele mi s-ar fi scurs din trup, mă reazem de balustradă, suspine seci îmi sfâșie gâtul, scâncetele unui câine părăsit, Udi, nu pleca, latru eu către strada pustie, întoarce-te la mine, nu pot trăi fără tine, Udi al meu, Udighi, întoarce-te. Exact aici stătusem și așteptasem răsăritul, de aici o văzusem pe Zohara grăbindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
făcută din bolovani; printre copacii din jurul casei aflate dincolo de rîu străluceau flash-urile aruncate de armele soldaților noștri. Trăgeau direct spre noi și Întîi vedeai flash-urile gemene, apoi auzeai bum-bum-ul sec, răgușit, ieșit din gurile de 76, și apoi scîncetul În crescendo al obuzelor care veneau spre noi și, trecînd pe deasupra capetelor noastre, se duceau mai departe. Ca de obicei, artileria era cam slabă. Nu erau decît patru baterii acolo, cînd de fapt ar fi trebuit să fie patruzeci, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
bearcă, încrucișare ludică de fox-terrier cu maidanez, erupe din întunecime zigzagat, în tumbe și năvălește ca un glonț, direct în pieptul lui Dănuț. De unde se azvârle iarăși la pământ, chitită pe șotii, amușinându-i curioasă pe ciudații companioni ai Lunganului, cu scâncete și cu zvâcnituri frenetice, dintr-un mertic de coadă! Cățelușul mic, mic, mic, ce-avea el pe sub buric? o alintă Dan. Potăița se rostogolește pe jos, printre foi veștejite de brusture, beată de fericire că i se acordă atâta nemeritată
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Trabant. Al cărei motor extraordinar, amesteca în neștire benzina, cu uleiul și cu apa, producând, printre nenumăratele rateuri întrerupte de imprecațiile nefericitului proaspăt șofer, și o sumă de distonanțe și de zgomote bizare, care semănau frapant cu languroasele văietături și scâncete ale cadânelor de profesie!) Achtung, bă, mocofanilor, achtung! Nu v-ar fi o brumă rușine, cu ăsta, mortu', cu parditu', de pe dric? se bagă peste ei Apostatul. Și-acilea vă găsirăți ca să vă beșteliți și să vă circăriți? Hai! Nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
întruna: ― Mi-e foame, mamă! Și femeia îl ostoia, tîrîndu-l de mână, necăjită: ― Taci, maică, taci-taci! Mașina dispăruse cu mâna albă ca o turturică. Grigore Iuga se cutremură, parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Nu mai auzea decât scâncetul copilului, și mulcomirile femeii, și mormăitul babei: ― Fire-ar al dracului! Capitolul IV LUMINILE 1 Două zile Titu Herdelea avu să povestească ce-a pățit și cum a petrecut la țară. L-a descusut întîi doamna Alexandrescu, proprietăreasa lui, care
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te mă... Uite-așa! Nadina avu o cutremurare dureroasă. Se mai zbătu câteva clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce brațele ei încolăceau inconștient gâtul bărbatului care-i răscolea toată ființa într-o înfiorare amețitoare. Se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
strigă maiorul obosit. Numără-i cincizeci!... ― Aoleu, oameni buni!... Aoleu! Soldații o înșfăcară. Niculina, întinsă cu fața în jos și ținută de patru soldați, se zvârcolea țipând ca din gură de șarpe. Antonel se arunca la maică-sa, cu același scâncet de spaimă: ― Mămica mea!... Mămica mea! Când un soldat începu să lovească, Titu Herdelea, care șoptise mereu "îngrozitor, îngrozitor", ca să-l audă prefectul Baloleanu, își pierdu deodată stăpânirea și, apropiindu-se de Tănăsescu, îi zise revoltat: ― Domnule maior, ajunge!... E
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că înnebunesc așteptând ceasul când am s-o pot vedea și strânge din nou în brațe. În timpul nopții am ieșit de mai multe ori în curte, să spionez, și vedeam mereu lumină în camera inginerului, auzeam acolo glasuri, câteodată un scâncet, pe care nu-l ghiceam al cui poate să fie (Maitreyi, Chabù, sora lui Khokha?). Toate acestea mă alarmau nespus. Mă întorceam iarăși în jețul meu și mă trudeam să înțeleg ce pot să însemne vorbele Maitreyiei: Chabù a spus
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fi dus la Diane, ar fi fost în stare să și plângă în camera ei, ținând-o de mână. Exista în George ceva care nu era el însuși, ceva plăpând, chiar patetic, un mic animal oropsit, care-l înnebunea cu scâncetele lui. Dacă ar fi putut, ar fi ucis animalul acela slab și speriat. Ca să se înarmeze împotriva lui, își concentra întregul resentiment pe care-l purta omenirii, întregul său simț de injustiție cosmică, întreaga ură împotriva vrăjmașilor lui, întregul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile și omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un fel de plecăciuni țepene și caraghioase, ca niște temenele de clovn, însoțindu-le cu niște țipete scurte și scâncete ce păreau și tânguire și râs pițigăiat. Zgomotele astea îmi întăreau și mai mult senzația că eram victima unei farse. De fapt, domnilor, mi-e foarte greu să vă fac să înțelegeți exact ce-am simțit atunci. Acum m-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am repezit la marginea peronului, am luat o piatră și am aruncat-o în geamul ceasului făcîndu-l țăndări. Mă așteptam să se oprească și minutarul, dar nu s-a întîmplat așa. Ploaia ajungea acum pe limbile ruginite, se distingea un scâncet metalic pe care înainte nu-l auzisem, iar aspectul ceasului m-a crispat și mai mult. M-am dus în sala de așteptare și, căutîndu-mi un loc cât mai ferit, deoarece ploaia pătrundea pe alocuri prin acoperișul de tablă ciuruit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
glumă de cabotin... Știți după ce se recunoaște un cabotin, domnilor? El nu e în stare să fie la înălțimea tragediei pe care o trăiește și de aceea simte nevoia s-o ia în derâdere în fața spectatorilor. Din spatele gării se auzeau scâncetele arțarului. Vântul amenința să smulgă tabla de pe acoperiș și biciuia tufele de oțetari. Pădurea nu se mai zărea acum deloc. Mi-am adus aminte de vorba unuia din profesorii mei: Femeia este fizică, iar bărbatul metafizic". Și mi-a venit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și rafalele ploii pătrundeau înlăuntru. Pe podeaua murdară începuseră să se formeze mici pârâiașe. Trebuia să închid ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
podeaua murdară începuseră să se formeze mici pârâiașe. Trebuia să închid ușa mereu și mi-am dat seama că, enervat, o trânteam de fiecare dată mai tare. În timpul acesta, arțarul îndoit de furtună scotea scâncete de animal bătut. Apoi aceste scâncete s-au schimbat în chicote ascuțite. Parcă râdea de mine paiața, făcând plecăciuni. Probabil că la mijloc au fost nu numai zgomotele arțarului. Doar le mai auzisem de atâtea ori până atunci. Aproape mă obișnuisem cu ele. Eram însă surescitat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
neașteptate în fața noastră când am ajuns în vârful pantei. Era o pădure de arțari bătrâni, planturoși și pe jumătate scheletici. Semănau toți cu arțarul pe care-l tăiasem. Când bătea vântul, făceau aceleași plecăciuni țepene și caraghioase și scoteau aceleași scâncete care, amestecate, formau un vuiet stins. Ceea ce auzisem noi, așadar... Ne-am apropiat. Chiar la marginea pădurii, am dat de o altă colibă. Intrarea era ferecată de o ușă de fier ruginită. Am bătut în ea, am strigat, dar nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]