705 matches
-
făcuse așa. De când auzise asta, de multe ori, noaptea, se cutremura de groază închipuindu-și că e prins de lift, că i se frânge coloana vertebrală, i se sparge burta și-i ies mațele. Se apăra atunci cu mâinile și scâncea încetișor, dar dacă-i era prea frică îi striga pe părinți. Tot așa, uneori, își închipuia că-i intră-n gură un păianjen mare și gras, sau că o siringă-i înțeapă ochiul... Când liftul se oprea-ntre etaje trebuia
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
tocmai apucase fălcile celui mai puternic leu și-ncerca să le descleșteze. Deodată, Kotofei se pomeni înhățat de ceafă și adus înapoi în culise. Începu să se zbată, căci mirosul celui care-l ținea acum suspendat nu-i plăcea deloc. Scâncind, îi privi fața și se sperie, pentru că era o față goală, cu trăsăturile perfect imobile, pierdute-ntr-un fel de cafeniu unanim. Omul nu râdea, nu se-ncrunta, nu-și rotea ochii, nu-și arăta dinții și limba, nu stârnea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dinăuntru, și partea de jos se deschidea pe fundul eleșteului înghețat. Își scoase patinele și se cațără pe butucul sălciei până ce ajunse să stea cu fundul pe marginea scorburii și cu picioarele atîrnîndu-i în interior, încetișor, pe când Frits începuse să scâncească alarmat în zăpadă, își dădu drumul, sprijinindu-și tălpile ghetelor pe lemnul fibros și, după o coborâre de câteva brațe, ca într-o fântână, se trezi atârnând deasupra unei săli fermecate. Își dădu drumul și căzu-n patru labe pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
băieții cu care ne jucam în coliba noastră a uitat, a țâșnit, deodată, de pe scăunelul său și toată „casa” ne a căzut pe căciuli și pe cojoace, pe mâini și pe picioare... Nimeni nu s-a supărat, nimeni n-a scâncit, căci pe plângăcioși n-am vrut să-i luăm cu noi. Toată lumea a râs cu poftă de pățania noastră... Foarte interesante întâmplările povestite de voi, dragii mei! Ce ziceți, mai ascultăm și pe altcineva? Da! răspund în cor copiii. Toți
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
În farfurii, râsese Andreea. Ce spirit critic poți avea, În acest fel, niciodată nu vei fi mulțumită, spusese mama. Am să te servesc eu, știu cât iubești ciorba. Nuuu! mi-e rău numai când o văd...groaznic...este de pește... scâncise Andreea. Am să-ți pun foarte puțin și te rog, fără mofturi. Cu noi la masă vor mai veni Încă două persoane așa că te rog să te controlezi. Într adevăr nu după mult timp cele două scaune libere au fost
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
îi umblau prin cap. Când și-a dat seama ce se întâmplase, a tresărit: „Doamne! Unde-i Costăchel? L-au omorât, tâlharii!... ” A ascultat cu atenție, dar nu se auzea nimic... Costăchelee! Costăchelee! Unde ești? Unde ești? a început să scâncească Petrache... Într-un târziu, s-a auzit un geamăt ușor. Aproape târându-se, Petrache a pornit în direcția de unde venise geamătul... Un pas, doi, și în clipa următoare s-a împiedecat de ceva... „Aista-i Costăchel” - a gândit Petrache. S-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
firească, pentru el, Întoarce spatele șansei de renaștere.” Profesorul grăbise, stânjenit, lectura ultimelor fraze. Cunoștea deja textul, era Îngrozit că ar putea rămâne iarăși pe gânduri, ca la prima lectură. „Nu mă pot obișnui cu viața”... De prea multe ori scâncise În același fel, acasă, departe, și aici, În Lumea Nouă și În viața nouă pentru care nu se simțea pregătit. Păstrarea integrității? Din spaimă, din spaimă, oare? Grăbise lectura ultimelor fraze, de parcă ar fi sperat să reteze dilema. Gândul rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cel care Încă mai puțin se putea obișnui cu moartea. Ascultând, la București, În parcul Cișmigiu, la 3 octombrie 1941, transmisia unui discurs al Marelui Rinocer de la Berlin, Ionescu devenise palid, alb, și se depărtase, Îngrozit. „Nu pot! Nu pot!”, scâncea, „cu nu știu ce disperare fizică”, terorizat de asediul barbariei din jur, cum avea să fie și Bérenger. Am renunțat să mai discut cu clasa, cum intenționasem, semnificația rinocerului În imagistica Antichității, scrisoarea apocrifă a lui Alexandru către Aristotel, citată de Flusser
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
-i pe terapeuți, Karin învăță cum să manipuleze fiecare stare. Îi testă reacția la televizor. Cu câteva săptămâni în urmă, s-ar fi bălăcit în el. Dar ceva din montajul rapid, luminile intermitente și coloanele sonore zgomotoase îl făcea să scâncească până oprea aparatul. Într-o seară, îl întrebă dacă vrea să-i citească. El mormăi un sunet care nu era nu. Începu cu un număr vechi din People; nu păru să-l deranjeze. A doua zi dimineață, se învârti prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
dus una din ele să fete când era într-a doișpea? Știam eu că e ceva legat de sex, zice Mark. N-ai cum să faci gemeni fără sex, nu-i așa? Am vrut să zic careva dintre noi trei, scâncește Duane-o. Rupp clatină din cap. Aș vrea ca Barbara Gillespie să aibă o soră geamănă. Vă dați seama? Apropo de două la preț de una! Duane-o urlă ca un coiot. Gagica aia e babă, frate. Și? Asta înseamnă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
trebuie ceva mult mai tare decât chestia asta ca să mă păcăliți. Barbara face pachet animalul urlător și-l bagă la loc în mașină, iar Karin pornește motorul ridicol de patru cilindri. Nefericita potaie se învârte în cerc pe locul din dreapta, scâncind și holbându-se la Copia Karin. Mark înjură tot ce mișcă. Nu mă mai stresați. Să nu mai veniți niciodată în fața mea cu chestia asta. Mai târziu, când e din nou singur, toată treaba îl face să se simtă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
N-ai nici o putere aici! Se repezi la ea, cu brațele înainte. Ea se întoarse, instinctiv, nimerind în brațele lui Rupp, care le deschisese ca s-o protejeze. Mark se opri brusc, își puse mâinile după ceafă și începu să scâncească. N-am vrut să fac asta. Nu-i ce crezi tu. Weber urmărea încăierarea, povestindu-i deja lui Sylvie scena. N-avea să-l compătimească deloc. Tu ai vrut să ieși din laborator. Să vezi chestia asta de-aproape înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de joacă. Sărim pe nenorociții care au dărâmat Turnurile. Sunt morți, spuse Mark, mai degrabă pentru câine decât pentru Rupp. Au murit în momentul impactului, într-o minge de foc. Apropo de moarte. Rupp bătea cu picioarele în pământ și scâncea de frig. Se îmbracă și omu’ pentru 43 de grade și aici e Antarctica lui Scott, Gus. Mă lași să intru în casă sau vrei să mă omori? Întrebare-capcană. Mark nu răspunse. —Bine, frate. O las baltă. Ai câștigat. Vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
putere și-l poartă În spatele colibei și-l aruncă În lanul de urzici bătrâne și-l rostogolesc pe toate părțile. Bitancu urlă Întâi de durere, dar el este slab și prăpădit și Într-un timp nu mai poate țipa, doar scâncește În colțul colibei, unde l-au așezat gol, acoperit cu țolul greu și aspru. Lungile nopți În care se trezește... Îl vede pe păcurarul bătrân care stă lângă el, Îi aude pe feciorii lui râzând pe-nfundate și-i tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu aveam nici o poză cu mine. Dacă nu vrei să vorbești cu mine, Walter, am spus, mă duc să vorbesc cu Catherine Hammond. Sunt sigură că o să fie interesată de ce am de spus. Nu, nu, nu poți face asta, a scâncit Walter în difuzorul interfonului. Atunci vorbește cu mine. A urmat o pauză lungă. Credeam că încă se mai gândește. Dar apoi am auzit alt bâzâit. Venea de la ușa din față care fusese descuiată. Am tras de ea repede, ca nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
să mă duc imediat la Catherine Hammond și am să-i zic că mi-ai povestit tot. Fața lui Walter nu putea fi mai albă. în schimb a căpătat o nouă strălucire, o peliculă lucioasă de transpirație. — Nu, nu... a scâncit. Am ridicat din umeri și m-am făcut că mă ridic. Walter s-a uitat terifiat la mine și a spus brusc: Nu! Te rog! Degetele din jurul genunchilor erau albe. Capul plecat. Am așteptat pe jumătate ridicată. Stăteam incomod, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui Vlad Vodă Țepeșul. — Taci, Marico, de unde știe Zamfira poveștile astea? — Așa i-am spus și eu, să mai tacă și să nu mai spună prostii, da’ ea s-a închinat în fața mea, a căzut în genunchi și s-a scâncit „Iertare, măria ta” de s-a crucit până și maică-ta. — Ei vezi, și domnia ta nu vrei deloc s-o ierți că-i nebună, mai mormăi Brâncoveanu, aproape adormit. — Nebună, nebună, dar i-a băgat în cap Mariei că doar
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
beizadea Radu isprăvnicia zugrăvirii mânăstirii de la Brâncoveni. — Da, da, pentru asta s-a dus la mânăstire la Aninoasa, să vază cum fu zugrăvită biserica de Pârvu Mutu, că vrea să-l ducă și la Brâncoveni, spuse Stanca. Noroc că Bălașa scânci în leagănul ei și Manda se repezi să ia fetița, giugiulind-o cu glas tare, așa că nu se auziră chicotelile din grămada de lână scărmănată și nici cum își dregea glasul maica mare, care după o pauză reluă firul vorbei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
are răgaz pentru asta. Vodă își aplecă înainte capul. Stanca îl cântări întrebătoare din ochi: — Să mergem. În seara asta mâncăm la cuhnii. Sărutați mâna măriei sale, spuse ea. — Nu pot, domnia mea nu poate să mai meargă. Mă dor picioarele, scânci Smărăndița. Să mă ia neica Radu în spinare. Între timp, Radu, Ancuța și Bălașa sărutaseră mâna voievodului. — Domnia ta nu mai poate să meargă? zâmbi vodă. Iată noi putem. Se apropie de fetiță, o luă în brațe și o sărută pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în creier și refuză să se clintească de-acolo - ceea ce mă face, în cele din urmă, să cred că lucrurile chiar s-au întâmplat. O văd pe soră-mea ascunsă în spatele mamei; Hannah s-a încleștat de mijlocul ei și scâncește, iar maică-mea plânge cu lacrimi formidabile, ce i se preling de pe obraji hăt până pe linoleum. Lacrimile sunt, în același timp, însoțite de țipete atât de tari încât i s-au umflat până și venele - și țipă și la mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
locomotivă? Porc! Cine, eu? Și, dintr-o dată, totul se repetă, mă trezesc din nou înfipt în trecutul îndepărtat, în ce-a fost și nu va mai fi niciodată! Ușa se trântește - a plecat - mântuirea mea! sora mea! - iar eu rămân scâncind pe podea, cu AMINTIRILE MELE! Nesfârșită-i copilăria mea! Și n-o mai slăbesc deloc - sau nu mă slăbește ea pe mine! Care din două? Îmi amintesc de ridichi - cele îngrijite de mine cu atâta dragoste în grădinița mea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe vremea când scriam și publicam primele nuvele și, asemenea multor eroi de Bildungsroman de până la mine, mă gândeam la propriul meu Bildungsroman-fluviu - am ajuns la ascunzătoarea marelui bărbat. — Ce cauți în autobuz cu mălaiul la tine? Tot omul bolnav scâncește după mama; dacă ea nu se află prin preajmă, trebuie să se mulțumească cu alte femei. — Romanul tău, zice el, este categoric una dintre cele cinci-șase cărți ale vieții mele. Din momentul în care, în timpul unui control de rutină, medicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
are nici ea timp, e la fel de ocupată ca bărbatu-său, dacă nu cumva i-o fi frică să nu-i zgândăre boala, gelozia aia urâtă... Rafael o vedea prin ușa întredeschisă, în fața aragazului, amestecând într-o cratiță mare, și câinele scâncind și frecându-se de coapsa ei ca un copil răsfățat peste măsură. Se împingea în ea nerăbdător și parcă se grăbea spunându-i să sufle-n foc, să facă ce-o face și să-i termine mai repede mâncarea. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ar putea face cu ea... Păi, în caz de nevoie, s-o spargă în țeasta lui Ghiocel. E înghesuiala dracului aici și Milică strigând la câine să nu mai latre, să lase gălăgia, și Ghiocel conformându-se, lungit pe prag, scâncind și rânjind colții, mârâind înfundat. Parcă s-ar fi dezvinovățit. Adevărul e că n-are nici o vină... — Lasă-l, mami, nu-l mai întărâta. O să te muște. Atâta-i trebuie! replică Sabina, întărâtată și ea. — Fir-aș al dracului, mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
respirația gâfâită a lui Marius. Depune femeia încă sfârșită pe un colț de bancă. Eliberat din încleștarea spasmodică a brațelor femeii, încearcă cu gesturi stângace să liniștească plânsul copilului. Cu toate încercările, bebelușul, un băiețel după funda albastră a bonetei, scâncește și suspină mai departe. Poate îi este foame! spune un bărbat înalt, cu o căciulă de oaie îndesată bine pe cap încât nu i se poate vedea fața. O țărancă tânără cu capul înfășurat într-o bogată basma albă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]