648 matches
-
capelă și văd o călugăriță bătrână stând pe scaun și brodând. Îmi zâmbește și îi răspund și eu, cu un surâs nervos, după care intru. Mă așez într‑o strană de lemn închis la culoare, încercând să nu scot nici un scârțâit și, o vreme, sunt prea siderată ca să mai pot zice ceva. E pur și simplu uluitor. Atmosfera e fantastică, atâta liniște și pace, și mă simt incredibil de curată și de sfântă, doar aflându‑mă în acest spațiu. Îi zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
sau a murit, un schelet urât mirositor, cu mâinile și picioarele degerate, cangrenate Într-o mină siberiană. Pașii lui istoviți, Împleticindu-se În zăpadă, excremente, sânge, sârmă ghimpată... Tată... Căldura trupului mare și ocrotitor care te duce adormită În brațe, scârțâitul zăpezii sub pașii apăsați ai tatei. * Suntem alți oameni și trăim altă viață, spunea Înțeleptul Hermann, când Încerca să Îi povestească, se ferea de amintirile lui din Ucraina, de execuțiile preventive ale unor localnici evrei și partizani, făcute de Einsatzgruppe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
ce ai nevoie din cameră. O să mai vorbim în mașină. De data asta, Jake a făcut cum i s-a spus și-a ieșit din cameră. Nici David și nici Fiona n-au scos nici un cuvânt până când n-au auzit scârțâitul familiar al podelei de deasupra capetelor. —Așa! Vocea lui David redevenise glacială. N-o să fac mare tam-tam cu plecarea acum, că Jessica e acasă. Spune-i doar c-a trebuit să plec la serviciu. — Nici o problemă, i-a răspuns Fiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
viteza cu care înaintau, lăsau în urma lor o urmă murdară de fum și pământ în aerul limpede al deșertului. După care urmă zumzetul ușor al motoarelor, ce vuiră apoi, speriind porumbeii sălbatici, fenecii și viperele, pentru a sfârși într-un scârțâit de frâne, glasuri învălmășite și ordine scuipate, când se opriră târând după sine praful și murdăria, la nu mai mult de cincisprezece metri de tabără. Orice semn de viață și orice mișcare încetase la vederea lor. Ochii targuí-ului, ai nevestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acum de pășuni verzi și copaci groși, iar el se îndrepta, orb și ignorant, spre ținuturi îndepărtate și ostile, unde voia să-i înfrunte pe stăpânii lumii doar cu ajutorul unei spade vechi și a unei biete puști. îl trezi un scârțâit de frâne, o smucitură bruscă și glasuri de pe lumea cealaltă, glasuri somnoroase, răsfrânte de ecoul a ceea ce părea o imensă peșteră goală. Scoase capul pe fereastră și se minună de înălțimea cupolei de fier și sticlă, ce părea și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
povestise nouă la început. Pe măsură ce trecea timpul, în subsol se făcea tot mai cald. În aer pluteau doar sunete ieșite din aparatul de radio și aburi. Uneori vocea de la radio părea să se depărteze, alteori se auzeau numai șuierături și scârțâituri. Era ca acasă, noaptea la ora unsprezece, când se transmitea la radio emisiunea politică și urechea tatei stătea lipită de difuzor. „Tăcerea asta încremenită din oraș... Vezi oameni pe străzi, e adevărat, dar toți sunt înspăimântați și rătăcesc parcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
acolo, pe fotoliul acela vor fi anulate toate jurămintele ca și când nici nu ar fi existat vreodată, iar eu îmi voi încolăci coapsele în jurul mijlocului său, voi frământa zulufii de pe ceafa lui între degetele mele, ca pe niște bănuți. Cu un scârțâit ușor, deschid ușa, patul nostru dublu este aproape gol, el stă culcat pe margine, de parcă l-ar fi surghiunit cineva, unul dintre picioare îi atârnă în aer, chipul îi este contorsionat, pare atât de singur și părăsit așa cum stă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi distrusă în cinci minute, poate fi dărâmată de un cutremur, casa ta adevărată se află în conștiința ta, numai acolo poți afla siguranța, doar acolo poți fi oricând fericită. Dar în momentul acela pacea dintre noi e alungată de scârțâitul atât de familiar al ușii, Noga dă buzna afară din camera sa, de parcă a luat foc casa, privește în jurul ei cu fața umflată de somn, ce s-a întâmplat, întreabă ea, iar eu mă ridic și o îmbrățișez, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bate la ușă, se aude atât de aproape, parcă ar fi la ușa băii. Ies repede și îmbrac halatul, am impresia că un străin se plimbă prin casă, ne privește dezbrăcați, și iată ușa de la intrare deschizându-se cu un scârțâit, o siluetă negricioasă se leagănă în prag, uitasem complet că o invitasem, și pe mine începe să mă lase memoria. Ajunsese atât de repede, sunt surprinsă, nu are ce face cu timpul ei, mă apropii de ușă, hai, intră, Zohara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pustie, este atât de neinteresant pentru mine, peste puțin timp aici vor răsuna doar pașii mei și ai ei, simt nevoia să îl fac părtaș la uimirea mea, îmi ridic bărbia și șoptesc, Udi, însă el îmi răspunde printr-un scârțâit al ușii, sar din pat ținându-mi respirația, nu poate pleca în felul acesta, fără un sărut, fără o îmbrățișare, chiar și când pleca pentru o săptămână, ne despărțeam cu un sărut, darămite acum, când pleacă pentru totdeauna, alerg spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea, aplecate, scoțând un scârțâit gol, îmi strangulez un țipăt, acolo va muri, în îndepărtatul Tibet, nu va odihni alături de părinții săi, nu îl vom mai vedea niciodată, o profeție mincinoasă și rea îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb viața, spusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frumoasă, misterioasă, fete triste urcă și coboară treptele asemenea unor îngeri, o nouă inimă bate înăuntrul lor, cât de dor îmi era de ele, cu gâtul uscat, șoptesc, mă voi întoarce, Hava, sigur că mă voi întoarce. Dimineața aud un scârțâit ciudat, ca și când niște oase uscate s-ar zdrobi în patul meu, iar pe saltea, lângă mine, văd frunze galbene, delicate, conducându-mă spre fereastră, le număr emoționată, nu îmi vine să cred, exact zece frunze, este ziua de naștere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în ziua aceea, de dimineața până seara. Mi s-a părut o zi tare lungă. Luna nu pălise încă, așa că strălucirea ei îmi ținea de urât. Din dormitorul în care dormeau Reiko și Naoko nu se auzea decât un ușor scârțâit al patului, din când în când. Am închis ochii și prin fața lor au început să joace, în întuneric, tot felul de umbre, iar în urechi îmi mai stăruiau acordurile chitarei. Încet-încet m-a cuprins somnul. Am visat sălcii. Ambele versante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
aproape strigă: Vino mai În spate, ai grijă să nu te vadă. VĂzuse o birjă. Ascunși În spatele cedrilor, stăteau Întinși În mușchiul de primăvară, ținîndu-și capetele aplecate și ascultînd sunetul blînd pe care Îl făceau potcoavele cailor În nisip și scîrțîitul slab al roților. Nici unul dintre bărbații din birjă nu scoase o vorbă, Însă Nick Adams Îi mirosi cînd trecură pe lîngă ei și simți sudoarea cailor. Transpiră și el din plin, pînĂ ce trecură urmîndu-și drumul spre doc - se temea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
arestare el fusese În ordin timp de numai nouă luni. (Depoziția din 27.11.1309) Găsisem În Abulafia și relatarea altor fugi. Și mă gândeam la ele alaltăieri seară În periscop, pe când În Întuneric percepeam o succesiune de foșnete, scrâșnete, scârțâituri - și-mi ziceam să stau liniștit, pentru că acela era modul În care muzeele, bibliotecile, vechile palate Își vorbesc la adăpostul nopții, și că nu-s decât niște dulapuri vechi care se așază mai bine, niște tocuri care reacționează la umezeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fostul coleg de facultate al celui pe care-l căuta Cosmin. Părea un exercițiu de visare în stare de veghe și era plin de speculații simbolice și trimiteri inițiatice: Desenatorul deschide ușa - nu-i spune nimeni să n-o facă - scârțâitul se întinde de-a lungul coridoarelor, izbindu-se de ușile albe, tari. Dintr-o privire cuprinde totul: alunecă, frecându-se de vopseaua uleioasă și pantofii săi clipocesc ca îmbibați cu apă. Mă uit la el fără să-l aud. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
toate! Dar să știți, oameni buni, că boierii nu poftesc să vândă la oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o tăcere greoaie. Se auzeau de afară tropotele jucătorilor, scârțâitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. După un răstimp apoi răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminical, băiat mare și prostănac: ― Băă, n-auzi?... O jumătate pentru Serafim Mogoș, înțelegi?... Na, du-i-o, fire-ai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
retezat un paloș, dar numai spre a reizbucni mai tumultuoase: ― N-au voie să tragă!... Nu-ți fie frică, moșule!... Hai, băieți, că nu vă împușcă!... Aoleu, că v-a întrecut Anghelina! Apoi răsunară alte comenzi aspre, ascuțite ca niște scârțâituri de ferăstrău ruginit. Zidul de soldați executa mașinal, sacadat, aceeași mișcare de arme. Țevile cu câte o dungă albă de soare se ridicară deodată la ochi, degetele apăsară deodată pe trăgaci și salva de gloanțe umplu cerul cu o răpăială
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
salon forfota îndepărtată a casei, gânguritul Sophiei (la telefonul din hall), o exclamație uimită - dar Titi Ialomițeanu a încetat să mai fie atent ; nu dintr-un exces de bună creștere, ci pentru că zgomotele apropiate îl bucură mult mai mult. Ușorul scârțâit familiar al măsuței de servit ceaiul, zăngănitul lingurițelor și al cleștișorului de zahăr, un țârâit fin, ca de nisip - glaselele, fursecurile, five o’clock-urile care, la o mișcare mai nedibace a madamei Ana, alunecă pe platouri. Tânărului îi este foame
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încercări, trebuie să rămâi cel, cea care ai fost, păstrându-ți înfățișarea îngrijită și măruntele obiceiuri !... Tușești, enervat de încăpățânarea ei bătrânească, ai vrea să-ți iei încă o dată rămas-bun și totuși nu te înduri s-o lași necăjită, tăcerea, scârțâitul ușii, ce moment prost și-a găsit mezina să te înțepe, împinsă de firea ei certăreață ! Ce proastă inspirație să ți se adreseze astfel, ca și când n-ai mai fi ceea ce ești : fratele-mai-mare, elevul și studentul strălucit, funcționarul model, feblețea, mândria
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
într-o sută de ani n-au s-o eclipseze luminile unei adevărate metropole... O halucinație a auzului sau, într-adevăr, un țârâit de sonerie ? Trezit deodată din visare, ascult încordat, și liniștea casei se umple de inofensive foșnete - un scârțâit de ușă, un trosnet de podele undeva la etaj, un pas atât de ușor încât s-ar părea că pe scară coboară o pisică. Nu mai urmează însă niciun alt țârâit... Poate a fost un ștrengar atras de misterul soneriei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că merge să se prepare pentru sindrofie. Din păcate însă, deschide și închide ușa, fără ca nimeni să o întrebe nimic. Poate chiar fără ca nimeni să o observe ? S-a lăsat o liniște atât de mare, încât tic tacul pendulei, apoi scârțâitul pantofilor domnului Ialomițeanu se aud deslușit. Acesta a părăsit colțul șemineului și, apropiindu-se de gheridon, se adresează numai Profesorului : — Totuși, există și pentru lucrurile mai ieșite din comun o explicație... Astfel încât și această impardonabilă vizită a mea, la o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
târziu, cu picioarele istovite și albul ochilor înroșit, va începe acel interminabil rechizitoriu-interogatoriu din care Sophie se va strecura, va fugi, păstrând doar o ciudă, o nemulțumire enigmatică în ochii ei tot foarte albaștri, sub genele lungi, neîntoarse. Pași ușori, scârțâitul scării de lemn, uși care se închid și se deschid la etaj, câteva note încercate pe un clavir, o rochie fluturând dincolo de grilele sculptate ale balustradei, musafirul, și el ar trebui să se grăbească, să nu fie surprins de ceilalți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Dar, iartă-mă, dragă Vica ! M-ai întrebat ceva și am uitat ce... — Că mare brânză te-am întrebat ! Ce mai faci, ți-am zis. Ce mai face domnu... — Mersi, bine... Nu-l știi dumneata pe Puiu cât e de scârțâit și de bolnăvicios ? Acum își schimbă lucrarea din față și n-a vrut în ruptul capului să-l vadă lumea așa știrb cum e... Totuși, mi-am spus, eu nu pot să-i fac o asemenea figură Clemenței ! Și m
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și apoi ar rămâne să se roage? — Numai dacă ați începe să-i vorbiți. — George mă depășește, spuse preotul. E mai bine să nu mă amestec. Pocni ușor din degete. În momentul acela se auzi un hârșâit, pe urmă un scârțâit puternic, urmat de o bufnitură metalică. Ușa din stânga se deschise și se închise. Părintele Bernard se îndepărtă de penitenta lui, ochii lui obișnuiți cu semiobscuritatea, fură orbiți o clipă de roșul și albastrul strălucitor al lui Hristos, înalt, neînduplecat, rezemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]