659 matches
-
cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spre uliță. Apostol deschise portița. Scârțâitul țâțânilor făcu pe Boteanu să întoarcă îndată capul. Soarele îi umplu fața de lumină. Mai aruncă două vorbe în grajd și veni repede spre poartă. Când recunoscu pe Bologa, începu să zâmbească atât de vesel, parcă nu l-ar mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu părul asudat și lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și vru să-i facă un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfârși citirea cu glas ascuțit și strident ca un scârțâit de ușă cu țâțâni ruginite, și Apostol își luă seama, întrebîndu-se speriat ce-o să fie acuma... Peste o clipă auzi, din spate, limpede, o voce șovăitoare: ― Trebuie... pe scaun... Bologa pricepu că trebuie să se suie pe scaunul care se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și de mentalitate. Viața la țara își avea farmecul ei, chiar dacă prietenii mei o considerau un mare handicap. Liniștea imensă și plăcută a vietii rurale, grădină plină de flori, dangătul clopotului de la biserică, mugetul vacilor care se întorc de la câmp, scârțâitul cumpenei de la fântână nu se compară nici pe departe cu blocurile îngrămădite ca niște cutii de chibrituri din orașul acela plin țigani gălăgioși și scandalagii.Orașul mă apasă parcă, încercând să mă antreneze în viața lui searbăda, uneori comică și
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
acolo, pe fotoliul acela vor fi anulate toate jurămintele ca și când nici nu ar fi existat vreodată, iar eu îmi voi încolăci coapsele în jurul mijlocului său, voi frământa zulufii de pe ceafa lui între degetele mele, ca pe niște bănuți. Cu un scârțâit ușor, deschid ușa, patul nostru dublu este aproape gol, el stă culcat pe margine, de parcă l-ar fi surghiunit cineva, unul dintre picioare îi atârnă în aer, chipul îi este contorsionat, pare atât de singur și părăsit așa cum stă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
fi distrusă în cinci minute, poate fi dărâmată de un cutremur, casa ta adevărată se află în conștiința ta, numai acolo poți afla siguranța, doar acolo poți fi oricând fericită. Dar în momentul acela pacea dintre noi e alungată de scârțâitul atât de familiar al ușii, Noga dă buzna afară din camera sa, de parcă a luat foc casa, privește în jurul ei cu fața umflată de somn, ce s-a întâmplat, întreabă ea, iar eu mă ridic și o îmbrățișez, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
bate la ușă, se aude atât de aproape, parcă ar fi la ușa băii. Ies repede și îmbrac halatul, am impresia că un străin se plimbă prin casă, ne privește dezbrăcați, și iată ușa de la intrare deschizându-se cu un scârțâit, o siluetă negricioasă se leagănă în prag, uitasem complet că o invitasem, și pe mine începe să mă lase memoria. Ajunsese atât de repede, sunt surprinsă, nu are ce face cu timpul ei, mă apropii de ușă, hai, intră, Zohara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pustie, este atât de neinteresant pentru mine, peste puțin timp aici vor răsuna doar pașii mei și ai ei, simt nevoia să îl fac părtaș la uimirea mea, îmi ridic bărbia și șoptesc, Udi, însă el îmi răspunde printr-un scârțâit al ușii, sar din pat ținându-mi respirația, nu poate pleca în felul acesta, fără un sărut, fără o îmbrățișare, chiar și când pleca pentru o săptămână, ne despărțeam cu un sărut, darămite acum, când pleacă pentru totdeauna, alerg spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea, aplecate, scoțând un scârțâit gol, îmi strangulez un țipăt, acolo va muri, în îndepărtatul Tibet, nu va odihni alături de părinții săi, nu îl vom mai vedea niciodată, o profeție mincinoasă și rea îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb viața, spusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
frumoasă, misterioasă, fete triste urcă și coboară treptele asemenea unor îngeri, o nouă inimă bate înăuntrul lor, cât de dor îmi era de ele, cu gâtul uscat, șoptesc, mă voi întoarce, Hava, sigur că mă voi întoarce. Dimineața aud un scârțâit ciudat, ca și când niște oase uscate s-ar zdrobi în patul meu, iar pe saltea, lângă mine, văd frunze galbene, delicate, conducându-mă spre fereastră, le număr emoționată, nu îmi vine să cred, exact zece frunze, este ziua de naștere a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe gură ca peștele, tot urmărind ecranele. (Planul lui de luptă se prăbușise prea repede ca să mai aibă timp să se gândească la niște soluții de rezervă). Gura, ei drăcie! Monitorul lui Crowe se stinse și microfonul lui transmise un scârțâit metalic. Gorman bălmăjea, încercând să se controleze pe el însuși măcar, fiindcă situația nu o mai putea controla. ― Ăă, Apone, efectuați un tir de baraj cu aruncătoarele de flăcări și veniți la VTT în grupuri mici. Terminat. Răspunsul sergentului fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
credeți ?... Și chiar dacă nu mă credeți, nu puteți să mă ascultați măcar? L-am văzut cu ochii mei. Nu i-am acordat nici o atenție lui Tashiro. Văzînd un taxi liber, i-am făcut semn. A oprit lîngă mine cu un scîrțîit metalic. Șoferul deschise ușa brusc, gata să mă doboare. Nici nu l-am invitat, nici nu l-am respins pe Tashiro, dar el s-a agățat de ușă și s-a strecurat Înăuntru. Taximetristul era foarte nervos. CÎnd i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
el trebuia să facă ceva deosebit, spectaculos pentru a atrage atenția lumii... precum unul căruia Îi face plăcere să aibă pieptul plin de decorații. Oare peste un minut va chicoti sau va ofta la telefon?... Dar, vai! Un sunet ciudat... scîrțîitul unei balamale... și un țipăt Îngrozit mi-a izbit auzul... o voce răgușită, consternată, cuprinsă de panică... Am pus receptorul În furcă. Deci era adevărat! Liniștea din jurul meu o confirma. Iarași strada Întunecată... Întunecată. Femeile plecate la cumpărături pentru masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
omul cerere cu câteva luni înainte și-l vezi pe altul că pleacă peste noapte în concediu cu biletul solicitat de tine, păi, așa nu se poate, mai multă corectitudine, să se respecte cererile oamenilor. Vocea ei sonoră, spartă, sonoră, scârțâituri de scaune, șoapte. Să fi fost ea? Să fi fost alta? Genul de femeie care se coafează săptămânal, și doarme cu multă grijă pe partea dreaptă, pe stânga nu-i bine, știți cu inima, dimineața își mai îndreaptă o buclă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-mi face pocinogul, ai să vezi. Mai taci, cobe, răspundea mama, certurile astea nu-s bune la nimic. Își menținea supărarea trei, patru zile, nu-și vorbeau nici la masă. Carmina rămânea să lucreze până târziu în noapte, uneori auzea scârțâitul egal al somierei, zgomotele mereu aceleași ale actului sexual petrecut între părinți. După trei, patru zile tatăl intra din nou în camera fetei, spășit. Măi, fetița tatei, îi spunea mângâindu-i ceafa, tu chiar crezi că eu îți vreau ție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
face un cu totul alt zgomot decât inelul, un zgomot prelins, poate surâdea încântată înainte de a fixa capacul și scăpați de țoalele bune și de bijuterii, eliberați ca dintr-o armură, începeau să recepteze cu ușurință grohăitul porcului, cotcodăcelile găinilor, scârțâitul porții, vântul care trântea oblonul de lemn uitat deschis... Carmina se întrebă dacă acest mod de viață se potrivea cu visurile acelei Elene de odinioară, ce se maimuțărea în fața oglinzii, în cămașă de noapte și se privea dintr-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în ziua aceea, de dimineața până seara. Mi s-a părut o zi tare lungă. Luna nu pălise încă, așa că strălucirea ei îmi ținea de urât. Din dormitorul în care dormeau Reiko și Naoko nu se auzea decât un ușor scârțâit al patului, din când în când. Am închis ochii și prin fața lor au început să joace, în întuneric, tot felul de umbre, iar în urechi îmi mai stăruiau acordurile chitarei. Încet-încet m-a cuprins somnul. Am visat sălcii. Ambele versante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
financiare cu proprietăreasa mea. În final, după a cincea sau a șaptea Încercare, ciotul diform din mână se transformă Într-o cheie inteligentă, cu care am reușit să deschid ușa. Plăcuța cu numele meu se dădu În lături cu un scârțâit care-mi amintea de gramofonul Dorei (atârna Într-un singur șurub). Închizând ușa dintr-un șut, m-am debarasat de hainele care se lipeau de mine și m-am aruncat imediat pe pat, Întâmpinat de un somn care mă aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
meticulos; din celelalte, nimic. Camera 6 era tocmai În capăt, vis-a-vis de baia din care se auzea un gâlgâit. Am bătut, apoi am apăsat clanța. Ușa era Încuiată. Am bătut de câteva ori, apoi am sâsâit - drept răspuns, se auzi scârțâitul unui pat ruginit. Tălpi goale pe podea; speriată, cheia Învie În yală. Anton Îmi deschise În lenjerie de corp - din care, partea de jos era cu două mărimi mai mare și necesita o spălare rapidă. — La naiba, Sascha, mă Întâmpină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Într-un cartier musulman. Așa mai merge. Asta e Într-adevăr o provocare. Să vedem atunci cum Înfloresc strategiile de marketing. Înainte ca cineva să apuce să facă vreun comentariu vizavi de asta, ușa dormitorului s-a deschis cu un scârțâit și iat-o pășind afară pe Armanoush Tchakhmakhchian un pic timidă, un pic amețită. Purta niște blugi spălăciți și un pulover marinăresc destul de lung și de lălâi ca să-i ascundă formele trupului. În timp ce-și făcea bagajele pentru zborul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
doc. Armanoush a privit uimită acest spectacol de acrobație, admirând nenumăratele talente pe care istanbuliții le dobândiseră pentru a face față ritmului orașului. Un sfert de oră mai târziu, ușa șubredă de lemn de la Café Kundera se deschidea cu un scârțâit strident și Înăuntru pășeau Asya Kazanci, purtând o rochie hippie de culoare mov, Împreună cu musafira ei, Îmbrăcată Într-o pereche de blugi și pulover. Asya a găsit grupul obișnuit stând la locul obișnuit cu atitudinea sa obișnuită. — Bună tuturor! a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
adoarmă. Mustafa a rămas acolo, În lumina slabă, distras de la erecția sa, părând dezamăgit și Încordat. Deși era obosit nu putea adormi. A rămas acolo nemișcat până când a auzit o bătaie În ușă. — Da? Ușa s-a deschis cu un scârțâit și o clipă mai târziu capul mătușii Banu s-a strecurat Înăuntru. — Pot să intru? a Întrebat cu o voce șoptită, șovăitoare. După ce a auzit un posibil răspuns afirmativ, s-a strecurat până În cealaltă parte a camerei cu picioarele Îngropate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
sînt dresorii, stăpînii arenei, pentru că numai ei știu ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet. În acele cîteva zecimi de secundă se auzeau clar scîrțîiturile parchetului sub pașii celor ce serveau, Leonard Bîlbîie constată cu uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său și cu motivele sale, asculta discursul aviatorului italian. Abia atunci își dădu seama că invitații nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
este pe punctul de a deveni paralizia lor. Era îngrozit, gura îi era plină de salivă, scuipă, mai mult apă, care se prelinse pe la colțul buzelor și îl îngrețoșă. Soldatul s-a oprit nehotărît, peste șopronul apei se auzea clar scîrțîitul furcheților, barcagiul n-avea nici o grijă, era prea bucuros că găsise locul, nu era prea ușor să traversezi orbește fluviul și să nimerești într-un anumit loc. Nu era departe de soldat, cu tot întunericul reușea să-i distingă silueta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o mișcare bruscă îndărăt și s-a prăbușit moale pe lada pe care stătea. Mort. Mort cum sînt toți morții. Locotenentul Georgescu mi-a smuls revolverul și cred că l-am auzit înjurînd, dar cine ar putea înțelege ceva din scîrțîitul sinistru al gîtlejului său și Radul Popianu a îndrăznit să-l atingă pe Leonard Bîlbîie. Nu mai era nimic de făcut, avea obrazul înțepenit, ochii sticloși, i-a tras pleoapele și n-a mai zis decît "s-a dus". Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în doi peri, echivoc, impenetrabil. Bârzoi era complexat, râdeam că era scos mereu la vioară de un profesor care când deschidea catalogul dădea peste numele lui: Bârzoi, șoptea și Bârzoi ieșea din bancă disperat și ne chinuia îndelung urechile cu scârțâiturile viorii lui... habar n-avea, dar nu știam ce avea cu el ștersul și bizarul profesor, îl scotea numai pe el și voia cu tot dinadinsul să-l învețe, îl sfătuia, îl corecta, îl punea s-o ia de la cap
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]