526 matches
-
manevrându-și cu dibăcie picioarele lungi. A ajuns primul pe punte și a privit în jos la cei doi, cu fața lui lungă. — Frumoasă! Voia să spună, probabil, că Tomoe e frumoasă și i-a oferit mâna cu familiaritate. Tomoe, scârbită, nu a putut să-l refuze categoric, așa că i-a întins, în schimb, geanta. El râse fericit, cu gura lui de crocodil. Când au ajuns sus, pe punte, soarele strălucea drept în ochii lor, care tocmai se obișnuiseră cu întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Ce să meargă? Acolo, numai dacă făceai doi fraieri, puneai și de-o mie de euro într-o zi. Aici? Ce să salți? Pensia babelor strânsă-n basma? Paralele pentru comândare? Moare draculu’ baba și-ți stă pe suflet, scuipă scârbit. Asta nu mai meserie... Sorin și băieții lui au trecut la polaci, mai cântă, ei îs și mai spălați, mai câștigă. Dar la doi le-a luat Poliția acordeoanele, acu’ n-au ce să mai facă, tre’ să se-ntoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nimeni n-avea scăpare acolo... omizile urmau să-i înghită pe elefanți, să-i acopere sub nămolul lor foșnitor, dar, intrând în mâzga lăsată de omizile moarte, mureau la rândul lor în mlaștina aceea aproape vie... Am vrut să plec, scârbit și înspăimîntat, dar am făcut un pas greșit și am alunecat în ea. Mă duceam la vale, apropiindu-mă de elefanți și în zadar încercam să mă opresc. Atunci m-am trezit. Dimineața scălda geamurile murdare ale gării. Și chiar
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
licărit spaima. Fără o vorbă, îmblînzitorul a smuls-o de-acolo, a împins-o câțiva pași mai departe într-un tufiș și acolo, fără să se sinchisească de mine, a posedat-o. După care a luat-o cu el, lăsîndu-mă scârbit și umilit. Dimineața, am simțit că nu mă mai strângea nimic. Nu-mi venea să cred. Și totuși așa era. Nu eram legat, nu se vedea nici urmă de legătură și parcă visasem totul. Am cutreierat din nou prin mlaștină
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
discriminator în nomenclatura galactică. Avântul celuilalt mai scăzu. Ochii i se umbriră bănuitori.. - Ce șmecherii îți trec prin cap? întrebă el, brutal. Gosseyn spuse, sec: - De parcă n-ai știi că planetele altor sori sunt locuite de ființe umane? Colosul păru scârbit. - Ești sărit de pe fix? zise. Ia ascultă. Mie îmi zice Jurig. Trăiesc la Crest și sunt cetățean al Yalartei. Am omorât un om că l-am pocnit cam tare și sunt aici și-mi risc pielea. Dar n-am chef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
dat pe careva dintre noi să-l călăuzească. Nu știm noi că pre pământ sunt multe răutăți și ispite... HABACUC (oftează discret): Sunt mai întâi felurite feluri de mâncări grase, care mai de care mai sărată și mai chipărată... PAFNUTIE (scârbit): Toate cu carne... FARNACHIE (melancolic): Este și rachiu... HABACUC (la fel): ...și titiun... FARNACHIE (cu spaimă): Sunt și muieri de cele vii și adevărate! (Toți trei se privesc crunt, zguduiți de această veste. Își fac cruce și scuipă în patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ce tot aveau imaculații cu ea, cu altele ce-i semănau? Cu el? Pămîntul se Învîrtea liniștit mai departe, lumea, bună, rea, Își ducea viața după cum o tăia capul, regulile fiind tot mai puține, chiar dacă legile erau din ce În ce mai multe. Antonia, scîrbită, bea din cînd În cînd o votcă mare Într-un bar numai pentru femei, de lesbiene, și-a dat seama după o vreme, nu mai era de trăit! De un lucru era tot mai sigură: ar fi fost prima ce
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cum să fie, zise Parker, dezorientat de acest ordin. Una din două... ori ne pregătim de descărcare, ori... Căuta un răspuns pe fața aproapelui. ― O să aflăm, nu riscă mai mult Brett. Îndreptându-se cu pași mari spre popotă, Parker privea scârbit pereții murdari ai coridorului C. ― Tare aș vrea să știu de ce ăilalți nu vin deloc pe-aici. Aici e de lucru. ― Tot de-aia câștigăm de două ori mai puțin. Timpul nostru e al lor. Așa văd ei treaba. ― Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
arătând cu mâna spre stânci. ― Dumneata ne ghidezi. Dallas trecu înapoi. Urmată de căpitan și Kane, făcu primii pași în furtună. Imediat după ce părăsiră imensa masă protectoare a lui Nostromo, vântul și praful îi atacară din toate părțile. Se opri, scârbită, și activă instrumentele scafandrului spațial. ― Acum, chiar că nu mai văd nimic! Vocea lui Ash răsună pe neașteptate în casca ei. ― Deschide "căutătorul". Este semnalul de naufragiu. Lasă-te ghidată de el, astfel nu riscați să vă rătăciți. Pe al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
dădu nici un rezultat. Kane zăcea pe platformă. Pieptul se ridica și cobora în mod regulat. Părea să respire normal și fără efort în ciuda dispariției vietății. Fața-i era acoperită de puncte negre. ― Străinul a depus ceva pe el? zise Dallas scârbit. ― Nu. Ash înclina spre o ipoteză pozitivă, iar Dallas își dorea să-l creadă. Neapărat. Oricum, dosarul de bord al ofițerului științific zicea că ofițerul științific era cel mai chibzuit. ― Sunt amprente, nu bube. Cred că sunt amprentele ventuze, adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
de această dată ofițerul nu putu sau nu vru să răspundă la provocare. ― Mda! Acum se plimbă prin navă! Dallas se apropie cu silă de corpul sfâșiat. Unul câte unul, ceilalți veniră lângă el. Această inspecție era necesară, oricât de scârbiți ar fi. Parker, Lambert și Ash schimbară grimase elocvente. Universul, vast și amenințător, învăluia pe Nostromo, în interiorul căruia se răspândea de la popotă până la coridoare, o miasmă glacială și insistentă, de moarte... Parker și Brett coborâră scara dinspre puntea superioară și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Degetele-i accentuară involuntar apăsarea pe trăgaciul armei. Înaintă. Lumina lanternei traversă învelișul coconului. Un corp înăuntru... Dallas! Terorizată, Ripley îi văzu ochii deschizându-se și privind-o țintă. Buzele se dezlipiră, conturând cuvinte. Ea se apropie mai mult și scârbită și fascinată. ― Ucide-mă, se rugă vocea. ― Ce... ce ți-a făcut? Dallas încercă încă o dată să articuleze sunete, dar în van. Își întoarse atunci încet capul spre dreapta. Ripley orientă raza luminii în direcția aceea. Un al doilea cocon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
mari, ar trebui, primii, să le respecte. Un exemplu doar: pachetul primit de curând de la un fost coleg. Ei bine, am verificat conținutul menționat de avizul poștal argentinian. Dispăruseră unele din articolele enumerate în avizul de expediere.“ Da, își recunoscuse, scârbit, cuvintele. Rupse foaia, o aruncă la coș. Altă pagină plină, ciorna altei scrisori. „Nu practic anonimele, cum observați. Îmi asum răspunderea pentru micile mele reclamații și sugestii. Mici, poate, dar importante. Ceea ce depinde de noi trebuie corectat, îmbunătățit. Măcar ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Australia. Irina tăcea. Baba veterinar tăcea. Câinii nu se auzeau, amorțiți de medicamente, iar clădirea avea ziduri groase. — Câinele Dingo, reluă savanta. Altă pauză lungă, până se decise apostol veterinar apostolescu să ofere scurta prelegere de știință popularizată. Parcă recita, scârbită, un text, vedeta Veta. Auzi, Veta!... „Un câine mut, dar care aude foarte bine. Inițial, un câine obișnuit, domestic. Pe marile întinderi australiene s-a sălbăticit și s-a înmulțit rapid. O fiară feroce. Făptură a pustiului. Nu latră, pândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-s eu, habar n-am de nimic. Nu se lipește de mine nimic, asta e. Ăsta-i secretul, Bazil, sunt nesimțit. Ne-sim-țit! Sunt nesimțit, s-o știi. Nesimțit și flușturatic, ăsta-i secretul, s-o știi. Și dom’ Tolea părea scârbit de ce spune, asta însemna că e treaz. Avea așa, un sictir, când vorbea. Scuipa cuvintele, niște resturi, parcă, care nici nu se comparau cu ce rămăsese ascuns înăuntru. — Baftă, așa să-mi zici. Băftosul, poți să mă alinți așa, Vasile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lucru, apoi filozofa despre mediocritate, frustrare, fanatism și, hodoronc tronc, ajungea iarăși și iarăși la... Argentina. Horoscopul familiei, bineînțeles... Despre fratele fugit la Buenos Aires, îmbogățit și senilizat, dar și despre similarități politice cu țara de departe relata imprudentul. Moaca mereu scârbită, scuipând cuvintele de undeva, de sus de tot, unde bieții muritori n-au acces. Mult după campionatul mondial de fotbal din Argentina, nea Gică se agățase de-a binelea de momeală. „Zici că ăștia sunt făcuți din bărbați spanioli și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
liliacul înflorit și privighetorile Edenului în care mișunau santinele și țiuiau antenele iscoadelor și se lățea, victorioasă, puterea subteranei. Privea fermecat plicul lucios, scrisoarea. Trase plicul, trase spre sine, de la capătul băncii, plicul și scrisoarea trecutului. Le privi, o clipă, scârbit, apoi le strânsemototol, în pumn. Alergă spre movilița de nisip, se lăsă pe vine, căzu, se ridică, se așeză, gospodărește, în nisip. Începu să rupă plicul și scrisoarea bucăți bucățele, tot mai mici, micuțe, minime, pulbere, pulbere. Adună totul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
spionat din toate părțile. Știa asta. Intraseră pe fază și cei de sus, tov. colonel Ghiță, mai ales. Simțea că-i pusese pe urmă pe cineva, dar încă nu reușise să afle cine-i. „O fi din ăștia noi“, gemu scârbit. „Are Facultate și-i pune să stea să raporteze cu cine mă regulez!“ Ultima dată, în povestea cu inginera de la S.T.C.L., umbra avusese bunul simț și-l prevenise. „Tov. Goncea, am sarcina să vă filez. A ajuns la șefu problema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de slăbit, slăbesc de la o vreme. Și m-am operat înaintea lui Lazarovici... Dinspre odăița cizmarului răzbătea un miros înțepător, de cauciuc ars. Veni și meseriașul. Ținea nedumerit cureaua în mâini. O privea intrigat. - Nu-i piele, bre, surâse el scârbit. Nu-’ș ce e, dar e presată. Și pute, nu vezi? Când am băgat cuiul înroșit în ea, uite cum s-a topit. Parcă-i de cașcaval. O gaură mare, cu margini negre, se întindea aproape pe toată lățimea centurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fi să-l iei. Slăbănogul, veselindu-se, se aplecă iarăși și, ușor, de parcă ar fi mângâiat un prunc adormit, atinse de câteva ori broscuța pe capul bulbucat. Brotacul începu să orăcăie. Țongu tresări. Aruncă crenguța spre broscuța din băltoacă. Scuipă scârbit spre ochiul de apă stătută. Acela prinse crenguța. O strânse în pumnul înmănușat și se lăsă înghițit iar de smârcul din care se ițise. - Și poate că și eu am apărat poporul, așa cum am putut și m-am priceput, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
costum de baie, undeva pe un deal, printre niște gropi, Cetatea Nouă, o știe, mergea cu Stelian acolo, era o stupină mai spre pădure, cumpărau miere de la Afanasi, scapetele, a nenorocit-o și pe fata asta profesorul ăla își spune scârbită, apoi alte poze, Tomnea cu doamna Veturia la o masă plină cu farfurii și sticle, asta-i când a făcut cinzeci de ani doamna Veturia, se cutremură simțind cum alte și alte vițe cresc întruna din ea, se întind, cuprind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să-i citească ce mai scrisese. Îi spusese că pe la prânz l-au găsit mort pe Chiosea în parcul spitalului lui Wintris. Vestea nu-l impresionă pe general. Părea chiar că nici nu-l interesa. Mai mult, făcu o mină scârbită, ca și cum nici numele lui Chiosea nu mai merita să fie rostit. „M-am gândit și ce să fac și cu Tomnea ăsta“, oftă Goncea. „Am avut niște chestii cu el. Chiar un fel de afacere. Nu atât cu el, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
șoferul, și a dus-o la spital ca pe o pușcăriașă, cu pistolul în spate. După aceea nici n-a mai vrut să știe de ea. Au ținut-o aproape un an de zile la sanatoriul lui Wintris.. Se cutremură scârbită. „Dumnezeu mi-a luat mințile, atunci.“ Apoi a venit Iacob. A luat-o așa cum era, fără să întrebe ceva. Doar că n-a avut zile. S-a dus prea repede. Probabil, tot o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru ea. Plătise Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pentru că e o blondă superbă, care ar face gelos pe oricine. —Daisy nu e genul meu. —Hai, Finn, Daisy e pe gustul tuturor, îl corectează Davey. Și apoi ce urmează? Vă veți preface și la nuntă? Finn face o mutră scârbită. —O să vedem când o să ajungem la asta! Aveți de gând să vă sărutați? nu-l slăbesc eu, întrebându-mă de ce sunt totuși așa de afurisită. — Nu, vom sta îmbrățișați și ne vom privi în ochi, îmi explică Finn cu pragmatism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
aștepta. Începem deseară. Vreau să fiu și eu aici. Clar? Foarte clar, zise Soliteraj puțin temător. M-am dus să văd cum stăteau lucrurile prin școală. Pardon, colegiu. În prima sală, totul era normal. Ei erau un pic terifiați și scârbiți de ceea ce văzuseră. Cei care n-au asistat la "spectacol" se dădeau pe lângă cei livizi și albi la față și-i întrebau ca și cum ar fi fost niște copii mici: "Și cum a fost? Cum a fost?". Parcă-i întrebau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]