700 matches
-
lumina zgârcită mângâia scândurile, geluite și ferecate cu nisip, cu care era podită biserica. Sihastrul își puse odăjdiile și ținu utrenia după pravilă, asistat de Bătrân singurul enoriaș de ocazie. Obrazul împrumută culoarea zidului, vocea liniștea umbrei, privirea se stinse scăpărând în interior, ruga urcă tremurătoare și umedă pe zidul rece al bisericii, ca o iederă în căutarea luminii. Făcu apoi cu vreascuri focul în vatră, puse la fiert într-un ceaun câțiva pumni de linte, aruncă în foc o mână
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Omul tău dragă Mingoti, Îl poftesc să-mi efectueze câte percheziții dorește. Nu am nimic de ascuns, deci nu are de ce să-mi fie teamă...!” Evident, surprins de refuzul categoric,Mingoti afișă o mutră Înfricoșetoare În timp ce din ochii săi congestionați scăpărau scântei de ură, de dezamăgire.Făcu un efort să pară cât mai relaxat, bolborosind. „În ce mă privește, am conștiința Împăcată. Pentru binele care mi la-i făcut, am Încercat să-ți dovedesc prietenia... Te avertizez Însă la modul cel
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
revanșeze, a încercat să-l aducă înapoi acasă, dar Allah dictase un alt sfârșit: acesta. Totul conspirase pentru a se ajunge la această calipă, când Ahmad a băgat mâna în buzunar și-a scos chibriturile. Jos, în vale, John a scăpărat chibritul și-a aprins lampa cu propan din dormitor. A închis ochii și și-a închipuit că era venit în cabana aia numai cu Alice și copiii, că tot râul era numai al lor. Ar fi mers pe apă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut ieri piatra colțuroasă-n văi. Și să tresari, și să alergi precum un cal, Ce-și scapără copitele deal după deal, Să îți alerge mintea mai iute ca lumina, Trupul de carne din mine să-ți fie făina, Cea care-ți naște pita din fiecare viață Și care-ți șterge-oglinda sau fața de pe față. Cu sufletul în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
ai spus că Înțelegi. Am făcut pe nebuna. — A, deci așa... Eu m-am tot Învîrtit Încercînd să lămuresc ceea ce de fapt nu eram În stare să explic. Asta vrei să zici? Se ridică brusc bătînd din palme. Ochii Îi scăpărară scîntei. — Asta era! Ai părăsit domiciliul! Ai fugit de-acasă! Am fugit ? Normal, nu? De fapt asta și avusesem de gînd, așa că nici n-ar fi fost nevoie să mi se spună. Doar nu se cădea să mai fac pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
care curgeau de sus până la luciul bălții. În față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încet-încet uita pe boier. Începeam să-i fiu un tovarăș, după ce-i fusesem un învățăcel, și parcă se mai domoli față de mine, când, la sfârșitul săptămânii, îi strecurai în palmele care mă înfricoșaseră două piese de câte cinci lei. Îi scăpărară ochii, într-un fulger verzui. Apoi mă privi mulțămit, cu un zâmbet: —Să trăiești, boierule, să-ți dea Dumnezeu sănătate... Asta nu-i pentru mine... —Dar pentru cine?... Deodată ridică ochii și mă privi. Apoi își coborî încet pleoapele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
după aceea își cercetă oțelele puștii. Da’ ceilalți? zise cuconu Grigoriță. —Ceilalți s-au dus la mama dracului. Ce erau să mai aștepte?... Boierul zâmbea mulțămit. Scoase, mergând, tutunul; dădu de o țigară pădurarului, își răsuci și el una; Vasile scăpără; aprinseră; și acuma mergeau tăcuți prin răcoarea pădurii, pe subt arcurile ramurilor, prin scăpătări de raze pe ici pe colo. O veveriță se cățără pe trunchiul unui copac în calea lor. Îi privi o clipă cu ochișori negri, se dosi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stai, ai să asculți de mine, ai să te logodești cu feciorul lui Malamet, ori te omor! Nu mă logodesc cu feciorul lui Malamet! strigă deodată Haia, ridicându-și ca-ntr-un fulger ochii spre tatu-său. Privirile lui Sanis scăpărară. Bocăni de două ori, cu cizmele-i pline de sânge, până la sobă, și apucă de lângă piuliță, din ocniță, pilugul greu de alamă. —Eu nu vreau să te alung, nu te blastăm! izbucni el, și crescu nalt, lângă Haia, cu bucata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încolăcea harapnicul pe după gât și râdea, cu gura știrbă de doi dinți de sus. Am venit într-o fugă, zise el repede; tocmai de la Moara-de-Vânt... Știi cum umblă cuconu Nastratin după caii lui? lucru mare! Râdea cu poftă, și-i scăpărau ochii în cap... Se uită în juru-i; văzu ulciorul. —Aveți rachiu? întrebă el tare. Atunci treceți și la mine ulcica... După ce bău, se uită în juru-i și văzu pe Niță Lepădatu. — Da’ aista cine-i? întrebă el scurt, ridicând capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ușa colibei de cetină, zări pe bătrân culcat într-o rână, cu ochii bulbucați și arzători ațintiți asupră-i. În mâna dreaptă strângea cornul cu care buciumase. Ce este, uncheșule? strigă Dăvidel Boghean. —Măi băiete, răspunse rar și greu bătrânul. Scapără ș-aprinde o lumină. Mi-e frig, nu mi-i bine... Ce ai, uncheșule? N-am nimica. Mi-a venit vremea. Obrazul moșneagului parcă era de ceară albă, sub căciulă, în umbra colibei. Boghean îngenunche și-i cuprinse fruntea, mânile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prelungi ale oștirii de la Amasia, pe când icioglanii săi, după rânduială, desfăceau de pe Mustafa șahzadè armele. Când feciorul cel semeț a pășit spre despărțământul sfânt al cortului, muții l-au și împresurat cu juvățurile. El s-a oprit numai o clipă, scăpărându-și privirile în jur. C-un muget înalt de leu mânios, s-a abătut spre cei mai de aproape lovindu-i cu strășnicie. Au căzut câțiva în juru-i încolăcindu-se ca viermii. Nu te îndura, stăpâne și tată! a strigat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lui erau mai pline de miez decât răspunsurile mele. Când am readus discuția la problema Egiptului, îmi destăinui cu voce senină: — Noroc că monarhii merg uneori cam prea departe, altfel n-ar mai cădea niciodată. După care adăugă, cu ochii scăpărând: — Nebunia principilor este înțelepciunea Soartei. Credeam că pricepusem: Va fi în curând răzmeriță, nu-i așa? — Cuvântul ăsta nu e de pe meleagurile noastre. E adevărat că pe timp de epidemie, oamenii de pe străzi se arată curajoși, puterea sultanului părând extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ridicară cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și se întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Civilis însărcinarea să respingă atacurile populațiilor sălbatice din interior, gata oricând să facă incursiuni de jaf în provinciile romane. De asemenea, îi cerea regelui batavilor să-i fie credincios și loial. — Credincios și loial? - ochiul drept al lui Julius Civilis scăpăra de mânie. La noi se obișnuiește ca aceste virtuți să fie puse în practică numai dacă și celălalt face la fel... Ești credincios celui care ți-e credincios. Ești loial celui care ți-e loial. Dar nu aflase oare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
l-a lovit cu toată puterea în stomac. Falsul Vultur-în-Zbor s-a clătinat și s-a tras în spate și în lături. Și a dispărut în groapă, descompunându-se în haos, în ne-ființă. Axona era în picioare, cu ochii scăpărând de furie. Dar Vultur-în-Zbor știa că în spatele furiei se ascundea spaima. Osul, acel element întâmplător, îi știrbise planul ei perfect, iar acum Axona era la cheremul lui Vultur-în-Zbor. Acesta înaintă către ea, chibzuind totul încet. — Rămîi acolo unde ești, Necuratule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Gribb, la dispoziția dumneavoastră, domnule. Câteodată profesor de filozofie laă ah, dar n-are importanță unde. Spre deosebire de ceea ce menționam înainte, obiceiurile locale. Cele care există. Sper că ți-ai revenit cât de cât. Gura îi rămăsese deschisă și ochii îi scăpărau în timp ce țopăia de pe un picior pe altul, așteptând răspunsul lui Vultur-în-Zbor. — Mulțumesc, domnule Gribb, spuse Vultur-în-Zbor. Dumneavoastră și soția dumneavoastră ați fost foarte generoși. — Prostii, prostii, prostii, prostii! Acum fă o baie și o să-ți găsim niște haine care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cerîndu-i ajutorul și rugîndu-mă În sinea mea să dea peste vreo arguție cu care să-l cîștige pe preot de partea noastră. — Știi dumneata că semeni puțin cu Julián, cînd era tînăr? Întrebă pe neașteptate părintele Fernando. Lui Fermín Îi scăpără privirea. Acum e-acum, mi-am zis În sinea mea. O să jucăm totul pe cartea asta. — Aveți un ochi de vultur, sfinția voastră, proclamă Fermín, prefăcîndu-se mirat. Perspicacitatea domniei voastre ne-a demascat fără milă. Veți ajunge cel puțin cardinal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
capul și murmur o rugăciune, Icoana din perete face o minune, Eu mă închin; știu, am să plec din lume Mai devreme sau mai tîrziu. Nu știu cît voi mai fi viu. S-a uscat floarea de trandafir, Nu mai scapără scîntei ochii mei, Nu mai simt parfumul de tei, Peste tot miroase a cimitir, Voi odihni obosit pe ale sale alei. Îmi văd mormîntul cum se deschide, Doamne, dă-mi curaj să merg spre el pe picioare, Fă să mă
Spovedanie. In: CÂNTAREA MEA by NICOLAE ANGHELESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/517_a_856]
-
Enciu. Vasile Neciu, Costică alu’ Savu și Petre al Biții din Preasna. se duceau spre front tot cu toții Într-o divizie. a doua zi m-am dus În Bazar și am cumpărat o curea de Încins și zece pietre de scăpărat cu două mărci și jumătate. apoi, până seara am mai scris o carte poștală acasă și am dat-o pe un om care pleca la Batalionul 2 Administrativ și l-am rugat s-o pună În Gara de Nord. cu el m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
am spălat cămășile murdare și am primit 39 de țigări, unt, conserve, bomboane și pâine. În ziua următoare era joi și am dat iar o roată prin Bazar de m-am plimbat. am dat o marcă pe șase pietre de scăpărat și un fitil și am mai dat și o țigară pe două ace de prins pește. În piață se vindeau diferite lucruri de Îmbrăcăminte, alimente, o pâine de două kilograme costa 360 de lei sau 6 mărci bani germani. se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
joaca Iar tata, vine de la vie... Se-ndreaptă ostenit spre casă Pentru-a-mbrăca o altă haină, Apoi vine la noi, la masă Și stăm la “cina cea de taină”... Pe casa veche, cu hambarul Își dă concertul cucuveaua, În timp ce scăpărând amnarul, Bunicul și-a aprins luleaua... Văd pe pașune, lângă crâng Sub cerul vânăt, de cerneală, Parcă-n tablouri ce se frâng Ciobeni, cu oile-n porneală... Iar prin fereastra ce dansează, Pătrund aburii calzi de pâine Și-n suflet
AMURG DIVIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83736_a_85061]
-
Buzz: — Și chestia aia ce legătură are? Buzz zâmbi și făcu trei pași în spate, cu privirea ațintită spre copac. — Băiete, îi pui curu’ pe foc gândacului ăla și-ți arăt ce legătură are. Tricou Curat scoase o brichetă, o scăpără și așeză flacăra sub gândacul victorios. Gândacul urcă rapid pe copac. Buzz ochi și aruncă bastonul, care izbi copacul și ateriză la pământ. Tricou Murdar îl ridică și pipăi capătul acestuia, năclăit cu ceva moale. — E chiar el. Să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de nicăieri, și ajunse Între el și spahii. Văzu doar un fâlfâit alb, o rostogolire În aer, o formă care putea fi orice, poate o pasăre, poate un fum, poate doar o eșarfă pe aripile vântului. Nu. Pasărea aceea ciudată scăpără o lucire metalică. Culorile și strălucirile erau un domeniu familiar pentru pictorul Alessandro Frassetti. Era, cu siguranță, o armă cu tăiș. Ceea ce Însemna că Umbra era un om. Un om zburător, fără chip. Un om care Îl apăra așa cum nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
își vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca niște întinați și spurcați, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, cînd ospătează împreună cu voi. 14. Le scapără ochii de preacurvie, și nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt niște blestemați! 15. După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit, și au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85049_a_85836]