1,649 matches
-
de propria performanță - să îl mimeze față de persoane a căror viață, gânduri sau soartă, îi lăsau cu totul indiferenți. Odată, râsese cu o prietenă de-a ei pe seama insistenței cu care acest gen de oameni se băgau în sufletul tuturor, scotocind, tatonând, întrebând și apoi răscolind, chiar dacă deseori, nu știau de fapt, ce caută să afle: “Aștia manifestă o adevărată conduită preventivă; chiar dacă nu știu ce ar putea afla, sau ce ar putea găsi tot răscolind, este totuși bine, din punctul lor de
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
cine știe la ce le-ar putea folosi altora și implicit lor, vreodată. Își fac așadar “provizii”, adică vara-car, iarna-sanie... poate că or fi rămas destui șomeri de la revoluție încoace, însă dacă și-au păstrat “bunele obiceiuri” acelea de a scotoci și a aduna cuvinte, gesturi, bârfe, au toate șansele să fie ”reciclați”, dacă încă n-au fost. Căci nu se putea ști la ce, sau cui ar putea folosi ceea ce-ar avea ei de vânzare. Și-apoi te bagă
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
Era răspunsul care nu spunea nimic mai mult decât că interlocutoarea își dorește doar să nu pară lipsită de politețe. Însă Georgeta se prefăcu a nu înțelege această indirectă invitație de neîncepere a oricărei discuții. - Și...altceva?” continuă să o scotocească vocea ei ascuțită ca un cioc de găină. Mai scrii? -- Mda...” Irina îi răspundea laconic, urmărind fără interes cu privirea, trecătorii rari la acea oră a zilei. Se pregătea să se scuze că se grăbește și să plece. Și tocmai
TĂBLIȚELE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2029 din 21 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383905_a_385234]
-
hotărâri importante: nu fii agitată, vorbeste calm, vorbeste cursiv, nu-l lasă să-ți vadă tremuratul mâinilor, arată-i că-ți pare rău de ce ai făcut, nu-i vorbi de copilă și nu-l lasă să-ți vadă disperarea. Apoi scotoci prin buzunar și scoase altă lista: flori, lapte, tequila și prezervative. Decise că nu era lista bună, așa că o bagă în gură și o mânca. Tom intra în salon, îmbrăcat într-un pardesiu negru care-l făcea să arate ca
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
hotărâri importante: nu fii agitată, vorbeste calm, vorbeste cursiv, nu-l lasă să-ți vadă tremuratul mâinilor, arată-i că-ți pare rău de ce ai făcut, nu-i vorbi de copilă și nu-l lasă să-ți vadă disperarea. Apoi scotoci prin buzunar și scoase altă lista: flori, lapte, tequila și prezervative. Decise că nu era lista bună, așa că o bagă în gură și o mâncă.Tom intra în salon, îmbrăcat într-un pardesiu negru care-l făcea să arate ca
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383533_a_384862]
-
poate să nu le remarce acea notă aparte, pe care le-o dă lumina ce izvorăște din ele. Asemeni unui școlar neastâmpărat, pare că nu poate sta o clipă locului în banca sa, irumpând acolo unde nu te aștepți și scotocind prin toate ungherele. O mișcare uneori subtilă, alteori febrilă, pare să cuprindă universul pe care îl surprinde penelul pictoriței. Și această mișcare, văzută ca o competiție, cuprinde și opune în același timp cele doua creații: cea divină și cea umană
PENELUL LUMINII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382890_a_384219]
-
ascundă ,deoarece acasă nu se mai putea întoarce. Își ridică capul greoi, plin de gânduri negre și privirea îi fu captata de lumină de diamante a lunii care se oglindea pe deasupra lacului, creând impresia de un alt cer înstelat. Parcă scotocind prin amintiri, Karon închise ochii, dar numai o clipă, pentru a-și aminti de locul acela.Era lacul unde...și se opri. Nu mai avea rost să-și amintească.Dar dacă avea dreptate , lângă lac trebuia să fie ruinele vechii
KARON de VIOLETA CATINCU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382983_a_384312]
-
pe umărul meu, plângi dacă te ajută, iar mâinile o strânseră cu putere la piept. Olga era puțin derutată, nu înțelegea bine gesturile Emiliei. Era hotărâtă, să o lase, să facă, ce vrea, doar serviciul să-l aibă. Femeia a scotocit în geantă după telefon, apoi a vorbit cu cineva. După încheierea discuției a spus: Olga, de mâine mergi la asociația de locatarii de lângă a noastră și vei lucra ca femeie de serviciu, știu, nu este un serviciu conform pregătirii tale
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU IV de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2076 din 06 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385342_a_386671]
-
Dorința de a avea deschideri spre orizonturi mai largi îmi supraveghează scrisul și-l dirijează instinctiv și spre însemne ale modernității contemporane. Am fost mereu atentă să am ferestrele deschise, încât, scrisul meu să respire aerul vital. Îmi place să scotocesc și prin interiorul meu, fiindcă dau peste complementarul din mine, un alter ego care-și duce existența pe alte paliere decât cele știute de mine, trăind astfel mai multe identități diferite. Când în scrierile mele vorbesc despre mine și întâmplările
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92502_a_93794]
-
îmi amintise observația malițioasă a doctorului Werner, că nici dracu’ nu poate stârpi hoția din România - acum mă întreb de ce dracu’ ar fi avut vreun interes să o facă - a început de la o nimica toată, curând după ce Beliov s-a scotocit în haină pentru a plăti consumația. Chelnerița i-a adus pe o farfurioară nota de plată și un rest de câțiva pfenigi. Beliov i-a cules până la unul și i-a strecurat în buzunar. Puteai să lași fetei restul, observase
VLASIA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2232 din 09 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383119_a_384448]
-
prin glumele care vin de acolo. Ne-au cazat la un hotel pe un vârf de deal. Împărțeam camera cu o colegă și pe când ne odihneam puțin după-masă, am fost invadate de mai multe femei de servici care începuseră să scotocească prin valizele noastre, cerându-ne să le vindem desou-uri. Și n-am scăpat de ele până nu le-am vândut câteva. Îmi aduc aminte că eu am transformat banii aceia într-o o brățară cu pietre de Ural, galbene și
O ROMÂNCĂ ADEVĂRATĂ (I) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2345 din 02 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383055_a_384384]
-
arhitectonice: detalii de arce și de șarpante din grinzi, scheme de decorațiuni mozaicate și proiecte pentru pardoseli aruncate laolaltă fără nici o socoteală. Nici un meșter din Artă nu și-ar fi ținut vreodată atât de rău instrumentele meseriei. Cineva trebuie că scotocise pe acolo, fără să se mai Îngrijească să le repună În ordine. Ce anume putea fi atât de interesant prin lucrurile mortului? Poate că ceea ce căutase el Însuși În biserică: planurile complete ale mozaicului. Se așeză pe pătuț, punându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zonei mozaicului. Probabil că Ambrogio aranjase totul astfel Încât să poată lucra și pe timp de noapte, ca și când ar fi trebuit să se grăbească să Își ducă lucrarea până la capăt, parcă urmărit de câinii iadului. Dezlegă mantia și se apucă să scotocească printre planșe, În căutarea unui punct de plecare pentru reconstituirea desenului. Găsi repede cartonul cu capul bătrânului și Îl suprapuse peste mozaic. Pe schelă erau un ciocan de lemn și o găletușă plină ochi de cuie ruginite. Fixă iute cartonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
păcatele noastre?! - începu să se tânguie Metodiu. Nu ne faceți să ne sculăm și să venim noi la voi - îl întrerupse primul voinic uitându-se pe sub gene - că e de rău. — Alelei - întări celălalt. Păi ce s-avem - repetă Metodiu, scotocindu-se prin traistă. Uite ce-avem! - și le arătă pe rând o psaltire, o scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
rău. — Alelei - întări celălalt. Păi ce s-avem - repetă Metodiu, scotocindu-se prin traistă. Uite ce-avem! - și le arătă pe rând o psaltire, o scrumbie uscată, doi nasturi, o pană, o călimară. — Și tu? - zise voinicul către Iovănuț. Iovănuț scotoci și el prin traistă și, oarecum încurcat, mai scoase două scrumbii. Episodul 44 FRAȚII STĂNCIULESCU Văzând puținele lucruri scoase de cei doi călugări din traistă, frații Stănciulescu ridicară a mirare din sprâncene. — Nestor! - strigă unul din ei. Calul înălță deștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
patru are acel răgaz de concentrare în care-și săpunește îndelung netremurătoarele mâini, povestitorul își drege glasul oleacă răgușit, face o gargară cu substantive calme, la locul lor, însoțite de serviabile, credincioase, adjective. Un moment de respiro, un armistițiu: povestitorul scotocește în traistă, scoate merindea. De partea cealaltă cititorul deja înghite primul dumicat. între ei flutură steagul alb al înțelegerii: măcar mâncarea asta să ne tihnească. Penele, cuțitașele, cerneala, nisipul, creioanele povestitorului stau risipite prin iarbă precum dincolo radierele, ochelarii, lupele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
auzi!... - făcu Vodă. înseamnă că n-o duceți rău. — Prost e ăla care zice c-o ducem rău - răspunse feciorul. — Bine, mă Vasâle - zise mulțumit Vodă. Ia colea de la mine un galbân să-ți aduci și tu aminte... și se scotoci prin buzunarele cămeșoaiei, dar se pare că nu găsi nimic, fiindcă scoase mâna goală și zise cu glas schimbat: cheamă-l pe vistiernicul Ximachi! Episodul 191 VISTIERIA — Vreau să văd vistieria! zise scurt Vodă de cum apăru Ximachi. — Cum dorește Măria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ia spune-mi - coborî el glasul și, pe neașteptate, îi trase complice cu ochiul - n-ai să-mi dai doi galbeni până-n iarnă? „Arză-te-ar focul veșnic pe tine și pe cine te-a adus în Europa”, gândi Sima-Vodă scotocindu-se în sân. „Mi-au mai rămas cinci”. Ii dădu doi galbeni turcului și-apoi coborî în curte. Sui cătrănit de mânie în caleașcă, unde-l așteptau Ruxăndrița și Ximachi. Surugiul dădu bici cailor. Rămas în mijlocul curții, cu plosca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Semnează aici și domnie ușoară - zise turcul. Barzovie de aplecă și semnă. Firmanul rămâne la noi - spuse Ramza-Pașa și dădu să iasă, dar în ușă se opri: Auzi, n-ai cumva să-mi dai doi galbeni până la anu’? Barzovie se scotoci în sân, scoase o pungă și i-o întinse. — Luați-o pe toată și s-o folosiți sănătos. — Ești cu adevărat un domn. O să țin minte - spuse Ramza-Pașa și ieși. Așa începu a doua domnie a lui Barzovie-Vodă. Episodul 200
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o numeroase lighioane ce mâncau stârvuri și mișunau peste tot. — Băga-i-aș în mă-sa! — Acum ce mai e? — Încep să bănuiesc că păduchioșii ăștia vor să ne facă să ne petrecem ziua urcând și coborând prin văgăunile astea, scotocind pas cu pas toate coclaurile, morți de frică, asudând din plin și consumându-ne energia, în timp ce ei dorm liniștiți, convinși că nici într-o lună n-o să descoperim pe unde dracu’ se ascund. Eu aș face la fel - recunoscu foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Sie bitte, izvenete, prego signora... LÎngă o banchetă circulară, capitonată cu vinilin roșu, un grup tăcut În mijlocul căruia perorează un bărbat robust cu fața congestionată, Între două vîrste, Îmbrăcat Într-un blaser gri; o femeie elegantă cu păr roșu se scotocește În geantă, vrea să-și ascundă fața; tînărul cu ochelari Își șterge Întruna mîinile cu batista țprecis și-a aranjat ceva nu mai vine Înapoi ce-i prost); domnul acela bătrîn Își scoate pipa și-o bate nervos În podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trebuia să-l găsesc pe ultimul scamator din șirul de șapte, ca să-l împuște casierița. Aveam trei posibilități. Prima era să pornesc prin oraș, să smulg de pe vreunul dintre stâlpii rămași în picioare un afiș cu poza lui Ulrich, să scotocesc prin pivnițe și poduri, precum și prin mormintele comune, să întreb peste tot, pe scurt: să fac pe detectivul, apoi, după ce îi voi fi găsit urma, să-l pândesc, să pun mâna pe el și să-i spun să aștepte, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
dacă i-am pune, în plus, și ursul în cârcă. Engelhard îi sfătuia întotdeauna să renunțe, aproape duios, dar mereu înțelegător și, numai ca ei să aibă întotdeauna cu o fotografie mai mult decât ceilalți, se ducea în magazie să scotocească după șoimul acela de vânătoare putrezit, care altfel nu-i mai trebuia nimănui. După ce le uscam, puneam pe spatele pozelor ștampila cu Amintire de la Domnul... sau pe cea cu Amintire de la Doamna..., apoi scriam cu tuș deasupra punctelor numele celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Crezi că, de atâta inteligență, poți să și minți? Pentru asta nu trebuie să citești, suflețelul meu, ci să te naști. Dar n-ai decât să mă împingi mai departe, nu mă supăr. Când am ajuns acasă, a început să scotocească prin sertar și a scos o pietricică. — Am auzit că-ți plac amintirile. Asta, pe de o parte, e de pe Luna plină, iar pe de alta i-am dat-o împrumut cândva pictorașului dumitale, ce-i drept, cam forțat. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
închipui că Lee și-a lăsat dulapurile în halul ăla. Toate cutiile care se vedeau afară pe blat erau pe jumătate goale. Am verificat și înăuntru, mai erau cutii sigilate, nedesfăcute. Mi-am imaginat cum cineva a deschis dulapul, a scotocit, scoțând pe blat doar cutiile desfăcute, băgând mâna în fiecare - făină, orez, musli - să vadă dacă mai e și altceva înăuntru. Părea ridicol. Nu puteam să iau gândul în serios. Și totuși nimic altceva nu părea să explice și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]