979 matches
-
mine, lîngă calorifer. "Ce faci acolo?", îl întreb. Am făcut oleacă de pipi și usuc pijamaua". Sper că nu l-ai bătut. Cum să-1 bat?! Tace o clipă, aranjează mai bine cărțile de pe birou, scutură îndelung scrumul țigării într-o scrumieră de sticlă, adună cu vîrful degetului arătător firicelele de scrum de pe birou, le pune pe marginea scrumierei și, fără să mă privească, întreabă: Ce faci, te însori cu Livia? Cred că da. De unde știi de ea? V-am văzut împreună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că nu l-ai bătut. Cum să-1 bat?! Tace o clipă, aranjează mai bine cărțile de pe birou, scutură îndelung scrumul țigării într-o scrumieră de sticlă, adună cu vîrful degetului arătător firicelele de scrum de pe birou, le pune pe marginea scrumierei și, fără să mă privească, întreabă: Ce faci, te însori cu Livia? Cred că da. De unde știi de ea? V-am văzut împreună. Ai vreo obiecție? O, nu ! Chiar mă bucur. E timpul să te strîngi și tu la casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-nvață cum se face norocul?! Ai cunoscut-o pe Livia. Are o meserie frumoasă, căutată. Căsătorește-te cu ea, Mihai. Începe și tu o viață de familie, tihnită, fără grijă. Îl privesc cum frămîntă țigara între degete, o aruncă în scrumieră, apoi își aprinde alta. Ioane, îi spun eu pe un ton calm, parcă nu ești fiul lui tat-tu. Tata! exclamă el, începînd să se plimbe furios prin încăpere. Ce-a făcut tata toată viața?! A muncit cu ziua pe la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în fața doamnei blonde, agenda. Care două tone?! se miră Liliana. În depozit mai am doar cîteva kilograme, de-aceea te căutam. Mă uit spre doamna blondă: mă privește deschis, cu același surîs ironic în colțul gurii. Stinge încet țigara în scrumieră, apoi se ridică. Eu am să..., începe ea, vrînd să spună, probabil, că va merge s-o aștepte pe Brîndușa, să insiste. Vă rog, vă rog! îi spun, făcîndu-i semn să rămînă pe scaun. Degeaba vă duceți la tovarășa Roman
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din privire, îmi șoptește: Mulțumesc, Mihai! Sting bricheta, trag sertarul, o pun la loc, închid sertarul și mă retrag pînă lîngă fotoliu. Îmi permiteți să mă așez? o întreb. Te rog, face ea semn spre fotoliu. Lasă țigara pe marginea scrumierei, răsfoiește toate contractele, apoi închide dosarul. Da, e-n ordine. Spune-mi, îmi arată spre casca din mîna mea, știi că există un cod al culorilor pentru căștile de protecție? Nu. Culoarea albă pentru directori, culoarea galbenă pentru ingineri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
față de cel cu care mi s-a adresat acum vreo jumătate de oră inginerul-șef al Zonei Întîi! Dacă e așa, îi spun, casca asta se asortează la fel de bine și cu ochii dumneavoastră, doamnă. Doamna Teona așază țigara pe marginea scrumierei, se ridică de pe scaun, face un gest scurt, devenit reflex, de trecere a palmelor peste coapse, să-și aranjeze fusta, apoi întinde mîna spre mine: Îmi dai puțin casca? Ia casca din mîna mea, merge la fereastră și se uită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
scutură puțin pînă ies cîteva țigări, apoi întinde mîna cu pachetul spre mine: Te rog!... Mulțumesc! Nu fumez... Niciodată? Niciodată. Nici cînd scrii? Nici. Nici...? Nici. Doamna Teona bagă pachetul în sertar, închide sertarul, apoi își ia țigara de pe marginea scrumierei și, la întrebarea mea din privire dacă mă pot așeza în fotoliu, îmi face semn că da. Iată-mă deci din nou în fotoliu, plimbîndu-mi privirea între ea și ramul cu flori de magnolie. Trebuie să recunosc, nu fără mîndrie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vîrful ghetelor mele, lustruite de cît au fost frecate de cuvertura de pe pat. Îmi amintesc din nou ce s-a întîmplat și mă cuprinde un fior de greață, scuturîndu-mă, pe care încerc să-l maschez strivind țigara, abia aprinsă, în scrumiera de sticlă. Ți-e rău? mă întreabă doamna Cristina. Ridic privirea. Ochii ei stau ațintiți asupra mea, urmărindu-mă: doi ochi mari, necruțători. Dacă-ți vine să verși, poți intra în baie, face ea un gest cu țigara spre ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
face ea un gest cu țigara spre ușa care desparte baia de cameră. Se poate întîmpla oricui să verse... Trage un fum din țigară, își trece mîna stîngă de cîteva ori prin păr, aranjîndu-și-l, își netezește fusta, scutură scrumul în scrumiera micuță de pe noptieră, își rotește privirea prin cameră, surîde cînd observă sacoșa cu casca de protecție în ea și devine gravă cînd privirea i se oprește asupra mea. Uneori, strînge ea din umeri, vărsatul are și motive psihice... Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ai doamnei Cristina. Dumnezeule!, au aflat de la recepție că ești aici... Mă apropii de ea și-o prind de braț: Fiți calmă! Trebuia să las buletinul la recepție. Le spunem că am uitat. Răspundeți la telefon... Cristina lasă țigara în scrumieră și ia receptorul, cu mîna tremurîndă. Da, vă rog... Alo, tovarășa ingineră Dumitriu? se aude în receptor o voce gravă de femeie. Da, răspunde doamna Cristina. Bună ziua! Sînt Roman Brîndușa, inginera-șefă a combinatului... Aaa... tu..., surîde Cristina, trăgîndu-și sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
crede că violența, schimbarea caracterului tău, e modul cel mai indicat de-a răspunde?! Ascultă-mă ce-ți spun: dovedește-ți altfel, cinstit, bărbătește, partea ta de adevăr... Lașitatea, orgoliul și furia nu dau niciodată roade comestibile... Se întoarce spre scrumiera de pe masă și stinge țigara, zdrobind-o îndelung, surîzînd amar. Știi, zice, continuînd să zdrobească țigara, mi-ar fi plăcut să stăm de vorbă la o cafea... Poate că de-aceea te-am și oprit... Te văzusem de departe și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te așteaptă pe masa de scris!... Doamna Cristina se oprește și mă privește îndelung, cu ochi limpezi, senini. Face un gest scurt, prin care-mi spune "asta e tot", se întoarce apoi spre masă și zdrobește mai bine țigara în scrumieră. Bănuiești pentru ce ești căutat la combinat? mă întreabă. Cînd e vreo avarie mai mare, spun eu, directorul general decretează starea de necesitate. Tot personalul tehnico-administrativ trebuie să rămînă peste program cîteva ore cel mult, pînă se găsește o soluție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Bine, ne întîlnim la clădirea instalației, spune directorul general încuviințînd plecarea mea. Îmi iau sacoșa cu casca de protecție în ea, salut, apoi ies. Scot casca, mi-o pun pe cap, iar punga de plastic și ziarul le arunc în scrumiera mare, cu picior, de pe sală. Intru în camera dispecerului, spun un "sărut mîinile" tehnicienei de la pupitru și-i cer permisiunea să dau un telefon. În biroul lui Vlad nu e nimeni telefonul sună în gol. Formez numărul tabloului de comandă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
suportul de lemn, lăsând fumul să se ridice încet către tavan. Fotoliul este plasat în mijlocul camerei, iar femeia se așază mai bine (mărgelele lungi zornăie, dar sunetul este aproape catifelat, plăcut la auz), apoi scutură din nou port țigaretul în scrumiera așezată în stânga sa, pe o măsuță cu un singur picior și îndreptă privirea către unul dintre tablourile care ocupă un perete al camerei. O cameră mare a unei case vechi, aflată în fundul unei curți imense, acoperită cu iarbă și plină
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
data asta, cafeaua făcută de domnul Ionescu se răcise de-a binelea în ibric. Clara aprinse un chibrit care sfârâi sec și se stinse de îndată, înainte ca ea să apuce să aprindă ochiul la aragaz. îl aruncă supărată în scrumieră și aprinse un alt chibrit, care se stinse și el numaidecât, parcă făcându-i în ciudă. „S-au prostit și chibriturile as tea!“ își spuse ea cu iritare, aprinzând cu năduf un al trei lea băț, care, în sfârșit, catadicsi
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Georgiana, toate eram nebune și cu toa ne, erai și tu la fel ca toate fetele... Dar Anda... Aia chiar că ne întrecea pe toți! Apropo de Anda... Știi ce-a pățit? Clara se încruntă și stinse țigara nervoasă în scrumieră. — Nu știu și nici nu vreau să știu, Georgi... Este ultima persoană despre care doresc să-mi amintesc! Georgiana o măsură din ochi, gânditoare. Petele de pe față i se înroșiseră deodată, dizgrațios. — Ai dreptate, dă-le-ncolo de amintiri, Clara
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fața În sus pentru a afișa un șapte și un opt alături de acel șase. Mormanul de jetoane crescu; Brunetti se Întoarse cu spatele. Se părea că lumea fumează. Un jucător de la masa de bacara avea două țigări care ardeau În scrumiera din fața sa, iar o a treia Îi atârna la buza inferioară. Fumul era pretutindeni: În ochii săi, În păr, În haine; plutea În nori ce puteau fi tăiați și amestecați cu mâna. Se duse la bar și Își cumpără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
câteva fumuri precaute, de Încercare, căutând probabil să guste efectul aurului, am primit un apel telefonic foarte neliniștitor. — Sper că nu de la soția dumneavoastră, domnule, zise Brunetti pe ceea ce spera că era o voce umilă. Patta așeză țigara pe marginea scrumierei din malahit, apoi o prinse iute când greutatea portțigaretului o făcu să cadă Înapoi pe masă. O așeză la loc, de data asta poziționând-o În echilibru, cu capătul aprins și muștiucul balansate Înăuntrul și-n afara scrumierei rotunde. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pe marginea scrumierei din malahit, apoi o prinse iute când greutatea portțigaretului o făcu să cadă Înapoi pe masă. O așeză la loc, de data asta poziționând-o În echilibru, cu capătul aprins și muștiucul balansate Înăuntrul și-n afara scrumierei rotunde. De-ndată ce-și luă mâna de pe ea, greutatea capului portțigaretului o trase În jos. Capătul țigării alunecă afară și atât țigara, cât și port-țigaretul căzură, port-țigaretul cu un pocnet plin, În bolul scrumierei. Brunetti Își Împreună mâinile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
balansate Înăuntrul și-n afara scrumierei rotunde. De-ndată ce-și luă mâna de pe ea, greutatea capului portțigaretului o trase În jos. Capătul țigării alunecă afară și atât țigara, cât și port-țigaretul căzură, port-țigaretul cu un pocnet plin, În bolul scrumierei. Brunetti Își Împreună mâinile la spate și se uită pe geam, ridicându-se de câteva ori În vârful picioarelor. Când se uită Înapoi, țigara era stinsă, iar port-țigaretul dispăruse. — Stai jos, Brunetti. — Mulțumesc, domnule, zise el, mereu politicos, ocupând locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
o mână atârnând de pe brațul scaunului, cu țigara Între primele două degete. Nici unul dintre cei doi nu se sinchisi să se ridice când intră Brunetti, deși vizitatorul Își descrucișă totuși picioarele și se aplecă Înainte să-și stingă țigara În scrumiera de malahit. — A, Brunetti, zise Patta. Se așteptase oare la altcineva? Gesticulă spre bărbatul de lângă el. — Acesta este signor Viscardi. Se află-n Veneția pentru o zi și-a trecut pe aici să-mi aducă o invitație la cina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
să ascundă dă paparați. Sanchi! Cred că mai repede o urmărea ăia dă la hotel că fugise cu prosoapele și veioza. Umblă vorba prin târg că șade barmanii și bodigarjii cu ochii pă ea că pă nu știu ce, fi'ncă ciordește scrumierele și cănile dân localuri. Cică are colecție acasă, vai dă capu' ei dă cleptomancă!" "Mai termină-te, mă, odată! Tu chiar nu înțelegi în ce belea am intrat? Cin'zej' dă mii dă euroi erau a lu' un mahăr mare
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
care trebuia să se facă disponibil pentru îndatoririle sale oficiale de magistrat investigator), fie putea păși în haosul sălii de primire din stația de poliție la o confruntare cu colegul său Ilia Petrovici Salitov. Porfiri turti mucul țigării într-o scrumieră de cristal. § ă Dragul meu Ilia Petrovici... ă Totul este sub control, Porifir Petrovici. Nu-i nevoie să te mai bagi și dumneata, strigă Saliatov în timp ce dădea din mâini ca și cum Porfiri era o muscă pe care încerca să o alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
că era geamantanul lui Rataziaiev? Mai sunt și alți oameni care au geamantane maro. ă Avea aceeași mărime și aceeași formă și era zgâriată într-un anumit fel. Prințul Bikov privi nerăbdător cum Porfiri termină țigara și o stinse în scrumiera de cristal. ă Este inconclusiv, anunță el. Tânărul prinț păru descurajat. Totuși, dacă îmi îngăduiți un moment, aș dori să vă arăt ceva. § După câteva minute valiza fu adusă. Nu se știa prea sigur unde se afla, sau dacă, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
În sfârșit așeză ultima bucată de hârtie, rândul scris de Anna Alexandrovna, înapoi în dosar și se lăsă pe sapte în scaunul lui Porfiri. Avea ochii fixați asupra acestuia, care se ridică și stinse țigara pe care o fuma în scrumiera de cristal așezată pe brațul canapelei. ă Așadar, Porfiri Petrovici, începu Liputin. Dumneata crezi că Anna Alexandrovna este criminalul? Chiar se poate așa ceva? O femeie? Pe deasupra, o femeie de rangul ei? Doar nu crezi că modestia și simțul rușinii i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]