1,460 matches
-
Pe fereastra trenului lucea sub luminile argintii ale soarelui torid de sfârșit de primăvară verdele câmpiilor și al pădurilor, argintul lucitor al apelor și-al lacurilor, întregind acel tablou feeric pe care numai natura putea să-l creeze... Privirile poetului scrutau depărtările, urmăreau zborul păsărilor pe întinse zone albastre. Țăranii spânzurați pe coline cu plugurile lor, cosașii în șiruri pe dealuri, ciobanii pe poienele munților întregeau acest tablou măreț și-l umanizau. Era freamătul naturii la ceas de nuntire și toate
EMINESCU ŞI VERONICA- PLECAREA DIN VIENA(CAP13-14) de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1215 din 29 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/348044_a_349373]
-
când și când, răzbătea printre nori, făcând ca toate plăpumile de ninsoare să strălucească în lumina albă, făcând verdele cetinii brazilor să răzbească cu greu printre cojoacele de zăpadă pufoasă. Era bun cercetaș al urmelor jivinelor din sălbăticie. Ochii lui scrutau toate cotloanele pădurii, urmărind neobosite urmele de vietăți de prin zăpadă. Și nu erau puține. Mai mici, mai mari. Uite, astea trebuie să fie de vulpe, astea de căprioară. Iată și niște urme de jder, imprimate o vreme prin zăpadă
CADOUL DE CRĂCIUN de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1089 din 24 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347676_a_349005]
-
Vremea fiind însorită și știindu-mă oricum plecat într-o zi luată din concediul de odihnă, mi-am permis un scurt popas la Dunăre, de care chiar mi se făcuse dor. După câteva zeci de minute iată-ne pe faleză, scrutând bătrânul fluviu ce părea la orizont, în bătaia razelor de soare ale dupăamiezii, un șarpe zămislit din argint topit. Nu am apucat să mă bucur însă prea mult de acea imagine aproape ireală, că m-a întrerupt din contemplare un
LOCALIZARE DE ÎNALTĂ PRECIZIE de MIHAI MANOLESCU în ediţia nr. 2284 din 02 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/350168_a_351497]
-
o necunoscută ce-mi era logodnică, îi puneam pe deget un inel și chiar atunci se dematerializa, transformându-se apoi într-o pasăre de pradă, ca un uliu sau un vultur, și își lua zborul către înălțimi, pe care le scruta cu atenție, în noua ei formă de existență, lăsându-mă să o privesc de jos, de pe o bancă rătăcită, legat indisolubil de lumea terestră căreia îi aparțineam, să contemplu azimutul pierdut, asemeni unui infirm ce privește o cursă a maratonului
INELUL BLESTEMAT de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1823 din 28 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/350197_a_351526]
-
destul cu intrigile și cu tensiunea în acest palat. Ghicitorul meu a confirmat spusele tale cu privire la Rashia, dar voi vedea cum voi rezolva situația singur. Pe tine voi da ordin să te execute înainte de zorii zilei”. Atunci Soraya l-a scrutat drept în ochi, cu o privire de gheață, și i-a spus, cu un curaj nebunesc, următoarele: „Mărite Rashid, nici măcar tu nu ai avut curajul să o cunoști intim pe Rashia. De aceea ai ales-o pe Soraya, care îi
O NOUĂ ŞEHEREZADA de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 2164 din 03 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/350222_a_351551]
-
la acest tip de “viață”. Câteodată, când auzea păsărelele bătând în geam sau ciripind, se gândea ce bine ar fi dacă omul ar putea zbura. Dacă ar avea aripi și s-ar putea ridica la înălțimi nebănuite, dacă ar putea scruta azimutul fără teamă. Nu, omul nu poate zbura. Dar el nu putea nici să meargă. “O, Doamne, dacă exiști cu adevărat, te implor, eliberează-mă! Fie-ți milă de mine!”. “Nu te pot elibera, dacă nu te eliberezi mai întâi
ELIBEREAZĂ-MĂ! de MIHAI IUNIAN GÎNDU în ediţia nr. 1968 din 21 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/350217_a_351546]
-
băgat nehotărât mâna în buzunarul de la spate. Știa că acolo este suma de bani pe care o pregătise să i-o dea. În toate buzunarele știa exact ce are. Bancnotele erau îndoite cu grijă. Acolo, în buzunar, cât avocatul a scrutat cu privirea în toate direcțiile, el le-a mai îndoit odată și, când a scos mâna, erau deja făcute sul. Nu se vedeau și așa le-a depus în palma avocatului când i s-a întins mâna ca de rămas
CAP. I / 2 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 376 din 11 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361917_a_363246]
-
o sfântă îmbăiere în Duh, o inițiere în taine. Dar până a ajunge aici, a trebuit să treacă printr-un adevărat purgatoriu: „înțelepții întârziau la apel / să-mi vindece gândul / treceau liniști pe lângă mine fără să le / recunosc umbra / mai scrutam prezența ciudatelor litere / din lumânări sculptate / deasupra patului meu de gânditor / frescă supusă în tavan de biserică” (fresca gândirii). Către finalul volumului autorul a introdus un grupaj de poeme în ritm clasic care atrag prin eufonii cu adevărat încântătoare. În
PETRE RĂU, EDEN ÎN CĂDERE, INFORAPART, 2012, (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 712 din 12 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/365767_a_367096]
-
vedea pe unde merge. - Ha, ha! Nu mergem la notar, mamă soacră, a răspuns unul din ei, râzând cu poftă. Mergem la judecătorie, că așa au vrut cumnații ceilalți... - Nu e vorba că așa au vrut ei, a intervenit Eugen, scrutându-i dojenitor cu privirea. La judecătorie se rezolvă problema succesiunii, mamă. A glumit el, nu-l băga în seamă! Acolo vei spune judecătorului cum vrei matale. Noi nu te influențăm cu nimica, așa să știi matale, că... - Aha, da! Îl
PARTAJUL de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1345 din 06 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/365295_a_366624]
-
pe care am cunoscut-o destul de îndeaproape și despre sute de femei, probabil, pe care nu le-am cunoscut. O femeie care... Se opri descumpănit, simțind că nu mai este ascultat. Vru să se ridice cu furie și să plece, scrutând-o mustrător cu privirea pe Arina. În ochii ei însă mijeau lacrimi, semn că înțelesese totul înainte ca el să fie explicit; ori, poate că era una din cele peste o sută de femei... Furia se transformă în tristețe, auzind
,, PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ,, de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2057 din 18 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365171_a_366500]
-
le protejeze, să le ferească de întinare? Dar nu cumva există o pornire lăuntrică de a accepta ca adevăruri numai ceea ce este convenabil..? * În orice grup sau colectivitate te-ai afla, dacă nu chiar din primul moment, atunci în următorul, scrutezi cu privirea fețele din jur, compari fizionomiile, găsești ceva care să te atragă, redevii discret dar pur și simplu nu te mai simți singur. Bineînțeles, asta numai dacă ai o fire sociabilă. Dacă acea prezență devine repetabilă ceva te îmboldește
V. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2027 din 19 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/365162_a_366491]
-
Atunci când profesorul cercetează cu atenție catalogul o liniște profundă se lasă asupra clasei. Emoțiile devin răscolitoare cu fiecare filă a catalogului dată înainte sau înapoi. Profesorii nehotărâți fac ravagii. Își aruncă privirea lapidar asupra primelor pagini, mai răsfoiesc una, două, scrutează cu privirea pagina pe care ești și tu înscris, aștepți cu sufletul la gură păstrând o rază de speranță ce se pierde atunci când privirea îi este ațintită asupra numelui tău apoi îți vine să înnebunești de bucurie nu alta; profesorul
IX. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2048 din 09 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365166_a_366495]
-
deși el unul le avea pe cele de anul trecut. Angajamentul de a fi cel mai bun nu era câtuși de puțin formal. Odată intrat în sala bibliotecii s-a trezit față în față cu d-na Iacobini. L-a scrutat cu privirea, făcându-l să se simtă ca un dezertor: - Albert, de ce nu te-ai prezentat la corijență!? Nu a reușit să îngaime mare lucru deși era vizibil că se străduia. Nu era în stare decât să se simtă un
VIII. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2042 din 03 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/365165_a_366494]
-
Dumnezeu și transformarea acestuia în măsură a tuturor lucrurilor. Eliminând raportarea la Dumnezeu, la transcendent, singura realitate devine lumea terestră, iar scopul omului este acela de a-și clădi fericirea în acest cadru limitat. De aceea, el făptuiește, construiește, cercetează, scrutează universul întreg pentru a-și crea confort și bunăstare sau, pur și simplu, pentru a-și satisface setea de cunoaștere. În toată această căutare, manifestă dinamism și consumă multă energie. Este o făptuire care îi sporește încrederea în sine, care
PARTEA A III A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364649_a_365978]
-
eliberat o adeverință din care reieșea că, în noaptea cu pricina, fusese de serviciu, deci nu el putea fi autorul incendierii ursului; și așa l-a făcut scăpat pe taică-meu și de data asta... Când Floricel era în fața casei, scrutând în sus și-n jos Calea Mare și de-a lungul ulița Capu’ Satului în căutarea unui adversar cu care să se bată, pe o rază de câteva case în jur, toți câinii dispăreau subit, nu scă¬pase unul care
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (VI) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366414_a_367743]
-
devine, la Niram, un dialog în trei. Așadar, al doilea personaj (contemporanul) nu este artistul «în efigie», ci un personaj de sine stătător. Astfel, exercițiile sale de admirație sunt facilitate de un altul, mai apropiat afectiv, și, cu care, împreună, scrutează cunoașterea și recunoașterea. O conștiință secundă. Un mentor, un martor, un mediator, dacă vreți. Pedagogic vorbind, noi oamenii nu învățăm decât de la cei pe care îi investim cu autoritatea de a ne învăța, dar care nu trebuie să se identifice
LECŢIA LUI NIRAM de DAN CARAGEA în ediţia nr. 849 din 28 aprilie 2013 [Corola-blog/BlogPost/366500_a_367829]
-
sunt Leu. Am trăit o odisee, Ca să-mi aflu împlinirea, Mă bucur că sunt femeie, Mi-am îndeplinit menirea. Am avut noroc în viață, Deși am muncit din greu, Am o fiică minunată, Dragă sufletului meu. Simt Pamântul sub picioare, Scrutez zarea, iubesc marea, Îmi plac munții și natura, Simt în inimă căldura. Anotimpurile-n goană Ne-mbie care de care, Să gustăm splendoarea vieții, Atât cât trăim sub Soare. Dă-ne, Doamne, sănătate, Să le împlinim pe toate, Să trăim
CRED de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 190 din 09 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366687_a_368016]
-
clăilor ce vor păstra neatins locul cu fânul gata de iarnă în fața animalelor sălbatice sau ale altor rumegătoare flămânde de la stânele și hareapele din vecinătățuri. O cheamă Filofteia, și-atât! Din când în când iese din colibă în poiană să scruteze cerul, să dea ocol cu privirea costișelor cu fâneață proaspătă, cautând un petec de umbră binefăcătoare în care să-și regăsească suflarea. Și să continue lucrul întrerupt prin acest nepermis răgaz de a se mai dezmetici și de a le
ŢĂRANCA DIN MUSCEL ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 199 din 18 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366733_a_368062]
-
in acest loc. Fiecare și-a căutat un loc, s-a așezat, s-a întins cu fața in sus, ori pur și simplu a rămas în picioare, contemplativi. Fiecare privea spre Soare, spre același Soare pe care, dincolo de Timp, îl scrutează și Sfinxul , fără contenire. Dar, mai ales, fiecare tăcea cu gândurile cu problemele si cu dorințele lui. Se tăcea, ca intr-un templu! Cineva spunea că „O rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă!”. La un asemenea moment eram martor acum
ODĂ SFINXULUI de ION IANCU VALE în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361627_a_362956]
-
ești fiică de împărat, mândria tatălui tău”. Eu o iubesc mult, căci mă priveste cu multă candoare și vrea să devin o fată fără cusur. Însă sunt curioasă din fire, și aș vrea pe toate să le știu. Ochii mei scrutează avid toate sertarele, toate încăperile din palatul tatălui meu. Lumea din cetate mă îndrăgește, căci sunt frumoasă, copilăroasă, răsfățată - ca o fiică de împărat ce sunt. Înțelepții cetății îmi răsfoiesc cărți vechi, îmi spun povești și îmi explică cât de
BALADA TĂTARĂ de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/361626_a_362955]
-
nu auzea. Încerca din când în când să se concentreze, să se implice în povestirile prietenilor, dar nu reușea. Noroc că erau mulți și astfel putea trece neopservată, dar orice mașină trecea o făcea să întoarcă privirea către șosea, să scruteze cu privirea în direcția lui. Fiecare om de pe stradă o făcea să tresară și de fiecare dată revenea cu dezamăgire și cu temere. Dacă nu mai venea? În cele din urmă s-a hotărât să plece. Îi era greu să
NEPUTINŢA I de CEZAR C. VIZINIUCK în ediţia nr. 715 din 15 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351711_a_353040]
-
au plecat din San Francisco, după nenorocirea urgiei seismice și incendiilor din anul 1906. Briza rece a oceanului, cu toată vremea relativ văratică, ne-a făcut să ne adăpostim adeseori de vântoasele năvălind dinspre larg și să ne mulțumim să scrutăm orizonturile prin intermediul unui ochean pe care-l foloseai ca pe-o lunetă manevrându-l în toate cele patru zări contra sumei de 25 de cenți minutul... După ce cu ani în urmă am tras mașina într-o parcare supraterană și am
MONTEREY, MON AMOUR! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 176 din 25 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351790_a_353119]
-
Autor: Ion Untaru Publicat în: Ediția nr. 782 din 20 februarie 2013 Toate Articolele Autorului cheamă-mă și te alint sunt cronicarul de serviciu, laleaua care se oferă brumei pentru sacrificiu că ne frânge depărtarea și destinul e avar; ne scrutează viitorul un dispecer pe radar inflația o ia înaintea zorilor de pe Avrig la brutarii unde merg să-mi iau zilnic un covrig Referință Bibliografică: Cronicarul de serviciu / Ion Untaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 782, Anul III, 20 februarie
CRONICARUL DE SERVICIU de ION UNTARU în ediţia nr. 782 din 20 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351957_a_353286]
-
și de responsabilitățile mele față de noi, amazoanele. - Știu, Talestri! De asta te iubesc eu atât de mult. - Da, Aela! De asta mă iubesc și lupii mei atât de mult. Oare unde or fi cei doi ștrengari? Talestri se opri și scrută cu privirea valea. Duse două degete la gură șuierând scurt, de trei ori, ca o imitație a vântului. Două umbre apărură din senin, în vale, și începură să urce spre cele două fete. Erau cei doi lupi, prietenii devotați ai
CEI PATRU VOINICI de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1234 din 18 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350536_a_351865]
-
nimic. Talestri își contiună jocul cu sabia, scoțând strigătele știute. Cei doi lupi și dansatoarea, o însoțeau la un pas distanță. Rufus se mai oprea, din când în când, la picioarele Aelei, primindu-și binemeritatele scărpinări pe după ceafă, iar Strimon, scruta intens valea, cu o mare curiozitate. Din când în când, ieșea cu câțiva metri înaintea grupului, dar de fiecare dată se întorcea lângă prințesa, care îi mai arunca priviri piezișe, în semn de nemulțumire, așa, cât să înțeleagă și junele
CEI PATRU VOINICI de AGA LUCIA SELENITY în ediţia nr. 1234 din 18 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/350536_a_351865]