417 matches
-
să vezi chipul tatălui meu în timp ce aceste povești ieșeau la iveală. Părea din nou un băiețel - fără griji, puternic, încăpățânat. Suspiciunea lui s-a topit cu totul când Esau i-a amintit de ziua în care căzuseră amândoi în albia secată a unui râu și apoi intraseră plini de noroi din cap până în picioare în cortul mamei lor. A râs din toată inima când și-a amintit cum furaseră toată pâinea care se făcuse o zi întreagă, o mâncaseră, li se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
altceva de făcut decât să ne întoarcem. În momentul în care o luasem spre palat, am văzut cea mai bătrână față pe care o văzusem vreodată - o vânzătoare de ierburi a cărei piele neagră era brăzdadă de linii ca valea secată a unui pârâu. M-am așezat pe pătura ei și am ascultat-o bolborosind despre o alifie bună pentru durerile de spate. Dar când am întins mâna să iau o rădăcină necunoscută, m-a apucat de încheietură și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Dar numele pe care Rahela îl alesese pentru fiul ei suna prea mult a acuzație, așa că Iacob a sfidat ultima dorință a nevestei lui și a transformat numele Beni-Oni în Beniamin. Frica îl mânase de la spate pe Iacob de lângă trupul secat al Rahelei și o înmormântase repede și fără pompă la marginea drumului, cu doar câteva pietricele deasupra, care să amintească de marea dragoste a vieții lui. Poate că aș fi stat la mormântului Rahelei cu Inna, care încremenise acolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cap: - Și până la urmă ce au făcut? - Nu știu, n-am apucat să văd cine a avut dreptate. Unii învățați au descoperit mijlocul de a umple cerul lor cu aer făcut de ei, și să facă apă ca să umple albiile secate. Alții ziceau că atâta n-ar fi de ajuns. Nu știu ce-au mai făcut după ce am plecat. Și nici n-am să mai pot afla... Cei doi se împrieteniseră. Călătoriră împreună pe mare, apoi merseră iar pe uscat, până când
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Review o povestire În foileton, pe o sută de lire. Shaw era sincer impresionat. — Felicitări! Am să o caut. Cum se numește? — Mașina timpului. — Un titlu incitant, spuse Shaw. Așadar, se sfârșise. Ajunsese la capătul unui drum Închis, la fundul secat al fântânii, la zidul de piatră din capătul tunelului. Eșecul. Avusese o Înțelegere cu Soarta - “Încă un an“ - și Soarta Îl ținuse În așteptare până la ultima clipă, Îl ținuse agățat, plin de speranță, de scara de frânghie care ducea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
-și vadă de treburile lui. Virgil Jones îl duse undeva departe de colibă, către marginea pădurii. Se așezară lângă o fântână adâncă. Sau mai degrabă lângă o groapă adâncă, ce ar fi trebuit să fie o fântână, dar acum era secată. Virgil Jones încerca eroic să-și ascundă emoția puternică în spatele unei măști profesorale. — Foarte bine, spuse el. Aș putea începe prin a-ți reaminti propriile tale aventuri... și chiar nenorociri. După spusele tale, ai avut cel puțin una sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zis o vreme, altele deszic, Ai desfrunzit a visurilor vară Și totuși eu în ceruri te ridic: M-ai învățat să nu mă-nchin la soarte Căci orice-ar fi ce ne așteaptă - moarte! Tu ai stins ochiul Greciei antice, Secat-ai brațul sculptorului grec, Oricât oceanu-ar vrea să se ridice Cu mii talazuri ce-nspumate trec, Nimic el nouă nu ne poate zice. Genunchiul, gândul, eu la el nu-mi plec Căci glasul tău urechia noastr-o schimbă: Pierdută-i a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să se-ntoarcă soții Hollinger. Domnule inspector, ce știți despre psihologia șoferilor...? Dar Cabrera arăta cu degetul către treptele care duceau la apartamentul menajerei, aflat deasupra garajului. O poartă de fier forjat de lîngă intrare se deschise către panta dealului secat, unde cîndva prospera livada de lămîi. Cabrera urcă În fugă treptele și se opri În dreptul porții. — Doamnă Hamilton, domnule Prentice... observați poarta livezii. Vă puteți imagina acum situația din seara de 15 iunie. Pe la ora șapte, petrecerea e-n toi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
coastă. Mai sus de port se ridica impunătoare clădirea unui club, dar terasa Îi era pustie și umbrarele fîlfîiau pe deasupra meselor goale. Clubul de sport cu care se Învecina era la fel de nepopulat, cu terenuri de tenis prăfoase și cu piscină secată și părăsită. Intrarea În mall găzduia un supermarket, iar alături un salon de frumusețe, cu ușile și ferestrele Închise. Crawford parcă În apropierea unui magazin de echipament sportiv plin cu biciclete, crosstrainere și dispozitive pentru ridicat greutăți, computere pentru monitorizare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
care urmăreau, de pe stîlpii de iluminat, mașinile ce părăseau parcarea mallului. Figura lui deschisă și Înflăcărată oglindea o determinare care și pe Frank trebuie că-l intrigase la fel de tare. Modestul club sportiv, cu ponositele lui de terenuri și cu piscina secată, nici nu suferea comparație cu Clubul Nautico, dar făcînd pe managerul lui mă puteam plasa mai aproape de Crawford și Betty Shand și poate reușeam măcar să găsesc un fir călăuzitor către adevărul despre incendierea conacului Hollinger și despre absurda mărturisire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
unde se născuse. Pentru el, nu era în lume un preț pentru străzile aurii de chirpici, care miroseau a rășină când bătea soarele. Nu erau rășini și nici lemn în amestecul de lut crud, închegat în căldură. Dar era străfundul secat al lui Daht-e Kavir și-al lui Daht-e Lut, două erguri de sare și stâncă arsă. — Bucură-te că pleci din deșert, îi spusese Esfandiar, cofetarul, care ajunsese prea gras ca să mai îndure tortura verilor. — Dar Esfandiar nu era zartosht
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Gatcina. Am asistat cu un fel de disperare la fiecare nouă desfășurare a stilului lui de om de lume. „De unde pot să dau câteva telefoane intime?“ m-a Întrebat. L-am condus prin fața celor cinci plopi și a vechii fântâni secate (din care fusesem scoși cu frânghia de trei grădinari speriați, doar cu doi ani În urmă) spre un coridor din aripa servitorilor, unde se auzea gunguritul porumbeilor de pe un pervaz de fereastră Îmbietor și unde era agățat, pe peretele scăldat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
din despicări de aer, din troian de clipe pogorâte. Rămân tot mai în urma vieții care se trece. Clipe ca acestea, moi, toropite de zăpușeala miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nici măcar privirea pe care, adeseori, o mai arunc sus, spre o fereastră de pe Bulevard, deasupra unui cinematograf, „București“ sau oricare altul. Locuia acolo cineva, cândva. Și tot cândva, de la acea fereastră, în târziu de noapte, priveam Bulevardul pustiu, un râu secat, cu bezna ducându-se și ea în jos. Scursoarea de timp a multilateral dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
durerii. Ochii împărătesei Ilenei, orbiți de plâns nu mai vedeau nimica, decât i se părea numai că-n luciul băei, plină de lacrimele ei, vedea ca-n vis chipul mirelui ei iubit. Ci 327 {EminescuOpVI 328} ochii ei, două isvoare secate, încetase de a mai vărsa lacrimi. Cine-o vedea cu părul ei galben și lung, despletit, - și împrăștiat ca creții unei mantii de aur pe sânul ei rece - cine-ar fi văzut fața ei de-o durere mută, săpată parcă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ochilor de plâns topiți, Închide-vă-ți și muriți Căci lumina vi s-au stins Și-ntuneric v-au cuprins. Iată ceasul amărât, Ceasul cel de despărțit, Ah! cu cîtu-i mai amar De cât al morții păhar. Ochilor de plâns secați, Trup și suflet vă iertați, Căci de-acum aveți să fiți În veci de veci despărțiți. 9 Ochișori frumoși, Dulci și mângâioși, Ochișorii tăi Samănă cu - ai miei. Sprincenele tale Vor să mă omoare, Când le sui în sus Fac
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
filosofia și nefericitul ăla de prinț nu și-a pus Încă Întrebarea „a fi sau a nu fi“. Ce bine mă simt În această lume simplă, sentimentală și zaharisită ca un muzeu de Kitschuri, departe de deșerturile argintii cu circumvoluții secate prin care se tîrăște tot mai lent, tot mai stins, bătrîna cobră. Și deodată mă ridic atît de curată În lumina acestei amieze de parcă ploaia a spălat de pe plajă toate obiectele și malul Începe să curgă Într-un labirint translucid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
zâmbi, fără să-mi răspundă, nefiind altceva decât un miliard de punctișoare tipografice. Am închis cartea cu un pocnet. Ce înseamnă asta? Îți spun eu ce înseamnă, Eric. Înseamnă ce înseamnă întotdeauna. Înseamnă o altă poveste uitată, un alt flux secat, o altă pistă întreruptă sau pierdută. Dar apoi am observat ceva. Ceva de pe ultima copertă a cărții îmi reținu atenția, ceva atât de șters, că aproape nici nu exista. Am înclinat cartea puțin în față, apoi puțin în spate, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Obosit și cu nervii întinși la maximum, treceam încet-încet de punctul în care mă mai surprindea ceva. — O să vezi. Nu mai e mult. După câteva minute, coridorul se sfârși cu o scară care cobora spre o ușă. — Ăsta-i portul secat, zise Fidorous. Am intrat într-o pivniță mare cât un supermagazin, cu o podea netedă, din ciment, tavan înalt și șiruri de becuri atârnând de cabluri lungi și încâlcite ca pânza de păianjen. Scout era acolo. Lucra la ceva în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
venit și cele trei verișoare gemene. Vai, dar sunt frumoase de pică! Le-am servit cu cornulețe. Când am intrat În birou, Încuind ușa În spate, surpriză! Fetele asezonaseră cornulețele cu două sticle de vodcă, dintre care una, de mult secată, se Învârtea jucăușă pe parchet, ca acul unei busole la Polul Nord. Cea de-a doua sticlă era și ea aproape goală, la fel și musafirele mele. Între ele și starea de nuditate stăteau doar câteva firișoare de dantelă, subțiri ca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo În Cer, totuși, pentru că am dat peste o albie secată, largă și adâncă, plină cu prundiș cenușiu. Runa se uită Într-o parte și În alta. Adulmecă. Ba, chiar se ghemui și Își trecu limba pe o piatră. Merse Într-o parte și În alta. Apoi se uită spre munte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era Marea cea mare, la care Tuni nu avusese niciodată nevoie să meargă, dar unii oameni veneau dintr-acolo la el, să facă troc cu sarea pe care Dogonii o scoteau de undeva dinspre Răsărit, de pe țărmurile unui lac aproape secat. - Iar acolo, Îmi arătă el câmpia nesfârșită care se Întindea spre Miazăzi, acolo sunt ierburile lui Dogon. Din unele știm să facem un terci pe care Îl coacem, după cum Însuși Dogon ne-a Învățat. - Dogon, da. Mi-a spus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
În spate. — Îl iau doar pe Kongoni, zise Wilson. Celălalt o să rămână aici să păzească stârvurile de păsări. Pe când mașina străbătea luminișul, Îndreptându-se către pâlcul de copaci și tufișuri care se-ntindea ca o fâșie de-a lungul albiei secate a râului ce tăia curmeziș poiana, Macomber simți din nou cum inima-i bate puternic și gura Îi este uscată, dar acum era așa pentru că nu mai avea răbdare, nu pentru că i-ar fi fost frică. Pe aici a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se zărea o turmă de zebre, contururi albe pe fondul verde al tufișurilor. Își făcuseră tabăra Într-un loc plăcut, la poalele unui deal, În umbra unor copaci Înalți, un loc cu apă potabilă și În apropierea unei bălți aproape secate, de unde Își luau zborul dimineața cocoșii de nisip. Nu vrei să-ți citesc ceva? Întrebă ea. Stătea Într-un șezlong așezat lângă patul lui. — Uite că a Început să bată puțin vântul. — Nu, mersi. — Poate vine camionul. — Mă doare-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se Înălță, și el Îi privi pe toți cei rămași jos, fluturându-și mâinile, și tabăra de la poalele dealului care se aplatiza și câmpia tot mai lată, pâlcurile de copaci și tufele turtite și potecile de vânătoare alergând spre apele secate, Într-un loc văzu un ochi de apă de care nu știuse până atunci. Zebrele, niște spinări mici și rotunjite, și antilopele, puncte care păreau să se cațere pe ceva În goana lor peste câmpie, Împrăștiindu-se acum, când umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]