872 matches
-
corpului său. În sensul acesta, ea are două accepțiuni: aă este o senzație penibilă, neplăcută, localizată precis sau difuz, de forme, intensități și frecvență diferite, indicând o suferință fizică sau funcțională a corpului; bă reprezintă un sentiment moral de apăsare, sfâșiere sufletească, resimțită ca durere psihică, la care se adaugă o importantă componentă ideativă de factură depresivă sau anxioasă. Din punct de vedere corporal, durerea este indicatorul și semnalul răului, iar efectul acesteia este suferința pe care o resimte individul În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
plânsul, disperarea, izolarea și fuga, tortura fizică, remușcarea. Toate sunt, În final, chinuri omenești. Să le analizăm În continuare. 1. Plânsul Este manifestarea fizică, exterioară a durerii, a suferinței, a deznădejdei. El este Întotdeauna sincer și exprimă o stare de sfâșiere interioară, o durere sufletească sau morală, dar și o durere fizică insuportabilă. Dar plânsul nu este numai suferință, el este și descărcare. Este forma de exteriorizare a durerii. Poate fi și expresia regretului legat de o pierdere ireparabilă, dar și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
durerii colective sau individuale și ele se manifestă prin ceremonialuri de conducere a celui care pleacă sau a celui care a murit, de către cei rămași În viață. Este expresia durerii despărțirii fizice de prezența celui cu care am fost Împreună, sfâșiere și regret. În planul formal-cultural, acest ritualuri ale suferinței, provocate date de despărțire, se manifestă prin două modalități. Prima dintre acestea este actul de a-l conduce pe cel plecat prin ceremonia Înmormântării. A doua formă de exprimare culturală a
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
persoanei umane, așa cum este ea Întâlnită În crizele de angoasă, În atacurile de panică, În experiența depresiei sau a melancoliei, dar și În cazurile de Închidere În sine patologică a autismului schizofrenic; o vedem ca act de maximă afirmare a sfâșierii și disperării În crizele de suicid. În aceste situații singurătatea are un caracter morbid, patologic. Orice experiență sufletească a singurătății este dublată de trăirea disperării morale. Singurătatea este trăită În câmpul conștiinței mele, atât ca stare, cât și ca sentiment
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Această schimbare se observă atât În planul sufletesc, cât și În cel moral. Fie că este o constrângere externă, fie că este vorba de o abținere interioară, În ambele situații, persoana suferă. Suferințele morale au caracter de frământare și de sfâșiere interioară. Ele izolează sfârșind prin a Însingura Persoana. În plan colectiv, Însingurarea se manifestă prin starea de Înstrăinare a indivizilor. În această situație, compensarea este dată de deschiderea și refugiul interior al persoanei. Ceea ce-mi este interzis În afara mea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
mult mai mare asupra mea decât cea a binelui făcut. Răul Încarcă conștiința mea morală, care va sancționa Eul. Orice vinovăție este trăită cu mult mai mare intensitate decât oricare altă virtute. Aceasta se datorează faptului că vinovăția este sursa sfâșierilor interioare ale persoanei, a durerilor sufletești, dar și a unei apăsări morale care vine dintr-o Încercare tardivă de reparație a răspunderii mele pentru faptele din trecut. Atât binele, cât și răul, reprezintă esența morală a acțiunilor mele psihologice. Acțiunile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
interioară care afectează Eul. Durerea morală este resimțită ca o stare de apăsare interioară, cu caracter difuz ca localizare, ceva simțit, dar, cu toate acestea, incert. Suferința morală este secundară durerii morale. Este o trăire a neliniștii și incertitudinii, a sfâșierii interioare a ființei. Persoana care suferă din punct de vedere moral știe și simte că suferă, dar nu poate nici explica, nici justifica cauzal această suferință. Atât durerea, cât și suferința morală apasă și copleșesc persoana, o imobilizează Într-o
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
de a fi ale acesteia. Eroul se glorifică, pe când persoana tragică devine damnată. Primul ne stârnește admirația, cel de-al doilea mila. Ne aflăm În fața a două atitudini exemplare din punct de vedere psihologic și moral: admirația care glorifică și sfâșierea care condamnă prin suferință. Dar nici eroul și nici tragicul nu mai sunt persoane. Ele devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
București, 1857; Surdul, București, 1857; Cântecul românilor la primirea în București a prințului lor Alexandru-Ioan I, București, 1859; Moș Trifoi sau Cum ți-i așterne așa-i dormi, București, 1859, reed. parțial în TTR, 1966, 1; Degerații de la Bobotează sau Sfâșierea plăpomii, București, 1861; Nu e pentru cine se gătește, ci pentru cine se nimerește, București, 1866; Martirii Candiei, București, 1867; Cântecul deputaților și al desperatului, București, 1871. Repere bibliografice: Massoff, Teatr. rom., I, 295, passim, II, 44, passim; Călinescu, Studii
CARAGIALI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286091_a_287420]
-
În mâini și din gâtul ei Începură să iasă văicăreli arhaice din Orientul Apropiat: ― ULIULIULIULIULIULIU! ULIULIULIULIULIULIU! Bunicul meu privi Înmărmurit cum soția lui cea pudică Își făcea zdrențe Îmbrăcămintea sub ochii lui poalele rochiei, talia, pieptul, gulerul. Cu o ultimă sfâșiere, rochia se despică În două și Desdemona se Întinse pe linoleum, arătându-și lenjeria ei jalnică: sutienul cu balene, supraâncărcat, chiloții mohorâți și corsetul imens, de ale cărui jartiere trăgea acum, apropiindu-se de culmea pandaliilor sale. Dar până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mine am trăit relația inițială cu satul, ultimii ani de totalitarism, relația cu filosofia și, mai ales, primele întâlniri cu „Westul”. Noi suntem „restul” față cu „Westul”. Relația cu Vestul este una de tânjire, șoc, admirație și resentiment. Sunt poveștile sfâșierii între autohtonism și globalizare, între pușcăria generalizată a ultimului deceniu de comunism și ușa deschisă vraiște spre o lume care nu ne înțelegea și ne era încă aproape neinteligibilă. Mircea și cu mine ne-am (re)cunoscut ca exemplare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
României, diplomația acesteia: în mod cert, una fără egal, chiar și în raport cu cea din vremea lui Nicolae Titulescu aceea care a început triumfal, pe valul Societății Națiunilor (cu Mica Înțelegere ș.a.), dar s-a încheiat, din păcate, tragic prin împărțirea (sfâșierea teritorială) și îngenuncherea țării în 1940. Putem conchide, totuși, cu un quod erat demonstrandum! * * * Dacă bilanțul activității pe jumătatea de secol descrisă, generând satisfacție și mândrie, ne descrețește fruntea și ne înseninează, quid pentru viitor? Ce ne va aduce ziua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
ce vreau? Să te duci, vreau, să nu te mai văd!... Crezi că nu știu de toate ale tale? Crezi că nu știu că ții calea lui Ștefan?... De asta te gătești, ca să-i ieși înainte!... Simți o amețeală, o sfâșiere. Fata lui Sanis se ridicase cu ochii plini de mânie; voia să spuie ceva și-i tremurau buzele. Apoi izbucni, șuierându-și cuvintele: — Crezi c-are să te ieie!... Ai să rămâi cu copilul tău în sărăcie... Da! poate mi-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ziua aceea îngerul morții vă va întreba: „Oare pământul lui Dumnezeu nu e destul de mare? Nu puteați să vă părăsiți țara spre a căuta refugiu altundeva?“ De acum, veți avea iadul drept locuință. În acel an de încercări și de sfâșieri se termina răgazul de trei ani acordat granadinilor pentru a alege fie supunerea, fie pribegia. Potrivit acordului de capitulare, mai aveam vreme până la începutul anului creștin 1495 ca să ne hotărâm, dar cum traversarea mării spre Maghreb se dovedea riscantă începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a vorbit, cu sumedenie de amănunte, de o vastă încercare la care urma să participe unul dintre oamenii cei mai bogați din Fès. Ascultându-l, am avut impresia că depășise faza de descurajare și de lehamite care urmase părăsirii Granadei, sfâșiere ce fusese agravată de pierderea uneia, apoi a celeilalte soții. De acum făcea proiecte, trecea la provocări, avea pumnii pregătiți de luptă, ochii priveau iarăși pofticioși. Pentru acest drum călăream pe cal la fel ca el, însă femeile erau urcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de sunet exterior, dar cu atât mai înfiorător prin tăcerea lui încremenită. Priviri tenebroase, încărcate de mânie și ură, se desprind din trupuri de blană, ce se agață cu ghearele de balustradele de piatră și urmăresc victimele condamnate deja la sfâșiere. O ființă meditativă cu trup de maimuță, cu coarne și aripi, își împrătie gândurile otrăvite spre străduțele înguste ale Parisului. În altă parte, un monstru devorează fără milă o figură ce aduce cu o ființă umană. O himeră cu trup
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
era mai sfînt pentru el, batjocorit În propriul său joc, umilit și Înjunghiat de cel pe care se deprinsese să-l adore ca pe el Însuși, l-au asaltat cu o asemenea furie, Încît nimeni n-a putut Înțelege dimensiunile sfîșierii sale interioare. CÎnd medicul care venise să o consulte pe Penélope a confirmat că fata fusese deflorată și că probabil era Însărcinată, sufletul lui don Ricardo s-a cufundat În lichidul dens și vîscos al urii oarbe. Își vedea propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Calea Laptelui, puzderia de stele care nu purtau atunci pentru el nici un nume. Plăcerea lui de a sta ascuns În timp ce era căutat și cineva plângea pentru că nu-l poate găsi diminuase brusc. Să fi fost de vină noua nuanță de sfâșiere și tristețe pe care o căpăta acum plânsul acela ce părea să izbucnească din mai multe piepturi odată? S-au auzit pași grei traversând curtea aceea ca un maidan. S-a mai schimbat Încă ceva și În tonul bocetului fetiței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Ștefan Curcă... Ba încă, fața i-a rămas nealterată. Iată, acum, de pe dâmb, coboară două femei bătrâne. Vârsta și durerea le-au miscșorat pașii și redus mișcările...Abia mai pot merge, abia mai pot glăsui, plânsul lor este ca o sfâșiere... E sfârșit... Cum de au mai avut putere să vină până aici? Ce forță le-a împins pașii până la groapa din curtea Jilavei? Durerea e generală... Pretutindeni, se aude un plâns, din fiecare colț au lăcrimat ochii. Se instalează gărzi
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
rugăciune. Al șaptelea e scos Căpitanul. A fost recunoscut în primul rând după bocanci. E scos și așezat pe lespede. La gât se află trei cruciulițe și un medalion. Pe deget, inelul. Sdrobită de durere, d-na Codreanu, plânge în sfâșierea generală. Peste Căpitan se așează un giulgiu. Iată acum, tatăl Căpitanului. Vine la căpătâiul fiului său. Îngenunche și rostește o rugăciune... E un moment îndurerat... Nu se aud decât silabele încete ale rugii tatălui pentru odihna fiului. Nu-i durere
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
m-am ascuns În pod și am sughițat În lacrimi Înăbușite ca o fetiță căreia un copil rău i-a tăiat capul păpușii. Îmi Închipuiam cum trosnise fiecare os când se frângea, aveam În urechi pocnetul scurt și-n inimă sfâșierea pe care trebuie c-o Încercase maldărul de carne chinuită. Nici măcar tata, cu tot avântul lui către valorificare, nu s-a gândit să mâncăm purceaua aceea. A făcut o groapă adâncă, a stropit cu gaz ca să nu scurme câinii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
demult să fie date la topit. Atât. „Stați așa, tovarășe profesor: după șirul de cel ce urmează puncte de suspensie, ceea ce sugerează că enumerarea continuă la nesfârșit.” „Nici vorbă, stimate tovarășe. Cele trei puncte marchează starea mea de spirit: amărăciune, sfâșiere, nesiguranță, solitudine și chiar speranță.” „Bun”, continuase anchetatorul, „dar pe urmă scrieți: Dar mă opresc aici» - care iarăși sugerează că Înșiruirea nu s-ar fi oprit, de fapt, decât așa, de ochii lumii.” „Oh”, făcuse artistul cu Îngăduință, „nicidecum” (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
poetul Îi Închinase pe ascuns nenumărate poeme de iubire delicate și Înflăcărate, pe care mucosul de fiu al Directorului o asemăna cu cea de-a treia fiică de Împărat din basme și o iubea, la rându-i, cu mai molcome sfâșieri lăuntrice. La vremea aceea, Însă, ei nu știau unul de iubirea celuilalt, așa că nu se dușmăniseră. Educatoarea cea frumoasă plecase din sat și În locul ei se Întorsese vestea că născuse un copil din flori despre care se bănuia, cu temei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
luase razna, i se suise În gât și bătea așa de tare, Încât Îl asurzea și-l Înspăimânta. Apoi, tot ca din Întâmplare, degetele li se Împreunaseră și băiatul știuse dintr-odată că urma s-o iubească nebunește și cu sfâșieri până la moarte. Habar n-avea ce cuvinte Îi ieșeau din gură și singurul lucru pe care Îl simțea era o fericire copleșitoare și luminoasă. Noaptea mirosea a frig, din hainele fetei ieșea un iz ciudat, care pe Ectoraș aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
două lucruri ciudate petrecute la acea vânătoare cu șoimi. 1. Un spin tăie pantalonul prințului puțin deasupra genunchiului stâng și, prin acea despicătură, albeața pielii luă deodată conturul unei guri ademenitoare. În acel moment, Marioritza trăi o surpriză copleșitoare. O sfâșiere învăluitoare. O dorință absurdă, dar irezistibilă de a îngenunchea, de a săruta acea gură albă. Ca să nu alerge spre ea, își strânsese și chiar își petrecuse de mai multe ori frâul calului în jurul mâinii. Numai că imaginea rămăsese și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]