1,455 matches
-
costelivi țintuind cu privirea un zid ce Își arată impudic tapetul roz cu crini sidefii - aici am fost pe vremuri cu o femeie, dar nu mai știu cine era - o țigară, un coniac, the Wall, muzica lui Pink Floyd, scrîșnetul sfîșietor al pereților care se dărîmă scot la lumină secretele cărnii, o vulvă deschisă, sîngerîndă ca după un viol. Fața lui la lumina lumînării e parcă Îmbrăcată În celofan. Cuptorul aragazului arde. Din amintire sau din reflex vine un miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
m-au izbit din nou cuvintele preotului „am văzut oase albe lîngă oase albe și nu știu care erau ale Împăratului și care ale soldatului“, citez din memorie. Ascult uvertura la Tannhäuser de Wagner. Acordurile solemne, triumfale, ale suflătorilor, urmate de vaietele sfîșietoare ale viorilor - pași de Învingători ce calcă totul În picioare smulgînd parcă din Însăși carnea strivită fîșii de sunete, repetate mereu mai ascuțit, mai sacadat. Ochii mei caută Înnebuniți pe ecranul televizorului, În masa aceea mișcătoare de capete și mîini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
înșfacă sufletele celor mulți, printre care și al meu, târându-le în zonele întunecate ale acestor câmpii astrale în care plutesc, mortificându-le, ucigându-le, dând astfel un sens senzației cumplite de frică pe care o aduce presimțirea morții. Vaiere sfâșietoare spintecă aceste tărâmuri colosale, al căror judecător este atât de mare, încât îi poate fi simțită prezența pretutindeni, în orice clipă, peste tot și nicăieri. Teroarea abătută asupra celor de aici, înainte de a mă speria, mă intrigă. Ceva îmi scapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ideea, descoperind, de fiecare dată, că aceste raporturi sunt marcate de duplicitate. O duplicitate tragică în care nu atât cinismul și cruzimea sunt cele ce stabilesc distanța, ucigând elanul iubirii filiale, al prieteniei sau al iubirii pentru femeie, cât intensitatea sfâșietoare a percepției celuilalt. Această percepție, căreia i se subliniază excepțional, are un efect final sterilizant în planul existenței individuale, însingurându-l pe erou. Din singurătatea lui, Vadim Maslennikov privește cum se depărtează de la sine siluetele celor dragi, acestea pierzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
s-a făcut brusc milă de aceste Nelly și Kitty, milă pentru că cineva, poate chiar eu, le-am jignit amarnic și nemeritat. 3 A doua zi dimineața m-am trezit, mai exact am fost trezit de un sentiment de neliniște sfâșietor, de o bucurie intensă, neobișnuită pentru durerea cruntă de cap, pentru uscăciunea ca de tablă a gurii și pentru înțepăturile în inimă pe care votca mi le producea de obicei. Era încă devreme. Pe coridor, dădaca își târșâia papucii, șoptind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
trebuie să rămână mut omul a cărui inimă e plină de adorație. 5 Au trecut două săptămâni în care senzația de fericire îmi aducea, cu fiecare zi, un spor de înfrigurare și de neliniște. Eram într-o stare de alarmă sfâșietoare, stare specifică oricărei fericiri care se concentrează pe un spațiu de timp limitat, în loc să curgă liniștit și să se drămuiască în șuvițe subțiri, ani la rând. În mine, totul a început să capete chip dublu. Se dedubla, în primul rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la gură să își aprindă țigara. Fuma în tăcere privind la flăcările ce jucau peste lemnele cu care alimentase el focul. Cu dosul palmei își șterse o lacrimă din colțul ochiului. I se rupea inima și îi era un dor sfâșietor de Rândunel, fecioru-său care se pierduse. Nu se putea împăca cu gândul că tocmai lui i se întâmplase o nenorocire atât de mare. Băiatul era primul și singurul lui copil și ținea la el ca la lumina ochilor. Îl căutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și-a luat zborul“, zise Sofia, „a dovedit că e făcător de minuni“. „Doi...“ „Chiar dacă o să cadă, rămîne Învingător“, zise Sofia. În vreme ce număra, Petru ținea ochii Închiși, vrînd parcă să se desprindă de timp. Ca deodată să se pornească țipetele sfîșietoare ale mulțimii, și-atunci deschise ochii. Chiar din locul În care Simon se făcuse nevăzut, cu puțin timp În urmă, dintre nori, Începu să se arate un punct negru care se făcea tot mai mare. Trupul lui Simon Magul venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sau negru ciorchini de lindini; mîinile puhave ale mamei de atîta spălat părînd niște barbuni fierți... Discursul său În fața mormîntului deschis era pe alocuri Întrerupt de icnetele isterice ale bătrînelor curve (căci cine altele dacă nu ele presimt mai viu sfîșietoarea descărnare și primejdia fatală a decrepitudinii), ca și de tusea Înfundată și smiorcăielile docherilor, că Bandura nu mai știa ce să creadă, dacă era chiar tuse sau bocetul amarnic al marinarului, un surogat de plîns bărbătesc, precum erzațul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fusese prea tîrziu, căci din familia țarului mai rămăsese o grămăjoară de oase. Iată cum un contemporan, un oarecare BÎkov, va descrie evenimentul: „În jurul orei două dimineața se vor stîrni Împușcături În subsolul vilei familiei Ipatiev. Se vor auzi strigăte sfîșietoare are cereau Îndurare, apoi cîteva Împușcături răzlețe, erau lichidați copiii. După care se va lăsa o liniște grea, ca și noaptea siberiană. Cadavrele, calde Încă, vor fi duse În taină Într-o pădure apropiată, unde vor fi Îmbibate cu acid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a urcat în grabă scările până în atelier. De pe buze nu i-a ieșit nici o vorbă. Când mi-a relatat toate acestea și-a dus mâna la obraz ca și cum ar mai fi simțit lovitura, și în ochii lui era o durere sfâșietoare, îngemănată cu o uimire ridicolă. Părea un copilaș crescut prea mare și cu toate că-l compătimeam abia dacă-mi puteam stăpâni râsul. Apoi s-a apucat să bată străzile pe care avea fără doar și poate să treacă ea pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sus, spre curte. Aerul greu, Îmbâcsit de miasmele de excremente, Îi tăie răsuflarea. Învingându-și amețeala, urcă până la celulele unde erau ținuți deținuții cei mai periculoși, până când ajunse Într-o Încăpere mai largă. De-a lungul Întregului traseu, un țipăt sfâșietor, repetat, Îi slujise drept călăuză. Dinaintea ochilor săi, pe jumătate despuiat, Fabio dal Pozzo se clătina Îndoit de durere, cu Încheieturile de la mâini legate la spate, cu o funie care urca până la un inel Înfipt În tavan și cobora apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu colții leviatanului, trupul unui om, scuturându-și capul cu violență și Împrăștiind În jur sânge și fâșii de carne. Cu scârbă, Își dădu seama că cele două trupuri erau Încă vii și se zbăteau În agonie, scoțând niște țipete sfâșietoare. Doi bărbați Încoronați cu aur, doi regi. Un tată și un fiu. 7 Zorii zilei de 12 august, la han Bernardo lăsă jos hârtiile pe care le consultase. Se ridică, iar privirea Îi era goală, ca și cum mintea i-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
toate obiectele mor, ele nu mai sunt ele. Din cotețul așezat în spate, dincolo de solar, foarte departe de lume, se aud cotcodăcelile prelungi ale unor găini închise cu grijă, pe sus trec pescărușii care țipă urât și, tocmai de aceea, sfâșietor, agitația lor deasupra spațiului închis pentru păsările familiei e ciudată, insistentă, prelungă. Parcă vorbesc și parcă știu. O pasăre din cerul înroșit sfâșie aerul cald, se rotește deasupra, apoi vine săgeată spre casă, țintește geamul de la ușa de la intrare - sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
păsările se opresc, copacii ascultă, ierburile se ridică spre soare: Ană, zorile se varsă/ Lasă-mă să merg acasă/ La copii și la nevastă... / Ană, zorile se varsă... E un cântec ardelenesc pe care-l cântă Ioan Bocșa, melodia e sfâșietoare, tristețea unui bărbat împărțit între nevastă și iubită, fredonează și regizorul, Ană, mândra mea frumoasă, prietenul lui cântă atât de frumos, că Laszlo ar vrea să plângă, amintiri vechi, tristeți de tinerețe, frânt între nevastă și Căpșuna. Se văd tristețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și legală care eram s-a dus într-o după-masă la el. Întâi, m-am aplecat la urechea lui: Ce spui, Străine, dai o cafea? Dau, și dacă nu-ți place, te-mbraci și pleci! (Muzica a fost ironic-languroasă, jazz sfâșietor, de bar) Uitasem de Cristi și de fată, știam doar de inima mea bolnavă, l-am luat în mașină și... direct în garsoniera lui. L-am trimis să cumpere o sticlă de vin, simțeam că pe viu nu sunt bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că are, mami a ta are ceva cu ăla, și bineînțeles că nu ți-a spus. E de mult cu el. Un ăla de-și face nota pe genunchi în fiecare zi. Nu înțeleeeg, tatiiiiiiiii, nu înțeleg, te rooog (strigă sfâșietor, disperată) Nici nu trebuie să înțelegi tu, că ești mică. Un escroc, un don Juan, un neisprăvit, că m-am interesat eu anul trecut. A întins tot Bucureștiul. Și dacă a tras-o la tot Bucureștiul, i-a tras-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mai și mor... Seara de 7 octombrie 2005, la Snagov, înainte de spectacolul cu Regele Lear... Loredana e în baie, face duș, se pregătește de spectacol. Singur, la birou, așezat în fața monitorului rece. Maestrului îi e dor de Tina, simte ceva sfâșietor ca pântecul textului pe care-l aștepți de 20 de ani și despre care știi că n-ai să-l mai scrii niciodată. Căzut în el, ascultând orice zgomot, oricât de mic, sperând să fie mâna ei, încercând clanța ușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dinăuntrul fiecăruia dintre noi; când totul se termină, o mie și ceva de oameni pleacă în tăcere, privind cu o lacrimă în ochi globurile care strălucesc într-un fel aparte, ca o minune, ca o sfântă minune, cutremurător de veselă, sfâșietor de tristă. În timpul ăsta, la televizor, niște imbecili vorbesc lumii despre prostia politicienilor și a lumii întregi, cu excepția lor, evident. Mici, grași, slabi, chiori, glumeți, înăcriți, de tot felul, vorbesc despre disperarea lor că lumea este rea și proastă. Neisprăviții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
care-i urmăreau pe evrei și puneau mâna pe câte un copil care se căznise să se ascundă, Îl apucau de păr și-l ridicau la lumină, În hohote de râs. Atunci copilul țipa din rărunchi: „Nuuu! Nuuuu!“. Un țipăt sfâșietor, pe care dacă-l auzeai, nu-l mai puteai uita toată viața. La fel țipa și Mie: „Nuuuuu!“. Mie nu era evreică, așa că nimeni nu-i lua țipătul În serios. Țipătul ei Îmi persista În urechi, cu toate că nu simțeam nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Anumiți critici s-au străduit să dovedească prea numeroase contraziceri intenre în concepția lui Barbu despre poezie. Fără să fim cu totul de acord cu aceste păreri, socotim că atât poezia, cât și convingerile sale estetice au trecut mereu prin sfâșietoarea îndoială, prin metamorfozele impuse de exclusivismul unui sistem estetic viu, care astfel s-a întregit mereu pe sine. Ion Barbu rămâne toată viața consecvent unor înalte idei potențiale destpe artă, și mai ales acest lucru îl simt noile generații. Trebuie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Literatura > Naratiune > ULTIMA ÎMBRĂȚIȘARE... Autor: Valentina Becart Publicat în: Ediția nr. 939 din 27 iulie 2013 Toate Articolele Autorului Singura și ultima îmbrățișare adevărată! Era un moment sfâșietor, de nesuportat, acel moment... A nins două săptămâni fără întrerupere. Zăpada s-a așternut într-un strat gros, pe alocuri atingând peste un metru. Timp de 6-7 zile, temperaturile au fost foarte scăzute, în jur de - 20 - 25de grade. Uneori
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
Riana și l-am lăsat să-și facă bagajele. De ce nu s-a despicat pământul, să ne înghită pe amândoi, nelăsându-ne timp să conștientizăm ruptura definitivă... De ce? Nu știu dacă universul a rămas surd și orb la zbuciumul meu sfâșietor... Ningea bezmetic, ningea trist și înduioșător peste întregul „decor” al risipirii fără de rost. A doua zi, în jurul orei 11.00, m-a sunat să mă anunțe că pot veni pentru a-mi lua în primire cheile de la casă.Am alergat
ULTIMA ÎMBRĂŢIŞARE... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 939 din 27 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364288_a_365617]
-
de ocult. Așa s-a întâmplat și la Eminescu, dar exemple tipice ne oferă și Novalis, Kleist sau von Platen etc. „Tânărul geniu” este predestinat morții timpurii, condiționat și fascinat de moarte. Dorul de moarte al poetului Eminescu capătă valențe sfâșietoare în unele poezii. Vârsta lui Cristos de 33 de ani nu trece nici ea neobservată, devenind o componentă a mitului în măsura în care poate fi asimilată cu a „tânărului geniu”, ca sacrificiu solemn pe altarul artei. E o întâmplare sau o coincidență
MITUL EMINESCU SAU DE LA OM LA GENIU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 911 din 29 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363886_a_365215]
-
în spuma apelor Într-un ocean amețitor Precum un biet nevăzător Într-un oraș amăgitor Silit să fie cerșetor La mila trecătorilor, Precum un inocent odor Abandonat în cărucior La ușa unui ascensor Din bezna unui coridor, Precum un dor sfâșietor De graiul drag, nepieritor, De sat, de țară, de popor, De-al doinei plânset și fior... Iubita mea, un vers de dor Cu dulce gust al buzelor Și gust sărat al genelor Îți pun în piept ca mărțișor... E primăvară
GRUPAJ LIRIC DEDICAT ZILEI DE 1 MARTIE de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1155 din 28 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362820_a_364149]