597 matches
-
mai mult prin capul viei tatălui meu, cu un nuc masiv, monumental, ce dădea umbră drumeților și ne dăruia anual și nouă câțiva saci cu nuci, atât de bune pentru traiul nostru zilnic. Urcam și mai mult în pantă drumul sfârtecat de torenți, treceam pe lângă via cea mare a cunoscuților mei până la o fântână cu apă rece, tocmai pe creasta dealului de unde vedeam ca „în palmă”, spre dreapta, așezările gospodărești ale satului Liești, component al comunei noastre. Am vrut să continui
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
se afla, de creanga rezistentă a unui copac. La urmă, n-a uitat să-i pună mortului la mână ceasul său. A doua zi, căutătorii au găsit cadavrul cu ochii mâncați, cu nasul ciupit și pielea capului și a feței sfârtecată de ciocuri puternice și flămânde. Ca statură, și-au zis milițienii, ar semăna cu Toma Dumescu. Sigur, iată-i ceasul, paltonul, ce mai!, e el. L-au îngropat părinții a doua zi după ce avusese loc înmormântarea nevestei sale. Cineva din
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
când îl atinse primul glonț. Fu lovit în umăr și impactul îl rostogoli pe traiectoria unei raze de energie incendiară. Carnea și veșmintele îi fură cuprinse de flăcări. Trupul ce-și continua rostogolirea fu lovit de alte gloanțe, care-l sfârtecară în mii de bucăți care continuau să ardă cu furie. Dar cel mai îngrozitor era că nu-și pierdu cunoștința. Simțea mușcătura continuă a focului și gloanțele care îi sfâșiau trupul torturat, plumbii și flăcările îi străpungeau organele vitale, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
aproape în întregime carbonizat și vâlvătaia de flăcări explodă în spatele lui în lungul coridorului. De peste tot răsunau urletele oamenilor în agonie. Un glob de foc coborî din tavan, plutind alene, și înghiți vibratorul. Apoi explodă într-un nor de flăcări, sfârtecându-i pe soldații care-l manevrau. Instantaneu, greutatea vibrațiilor încetă să mai apese pe nervii lui Gosseyn. "Grăbește-te, Gosseyn! Nu-i lăsa să-și revină. Nu le da timp să cheme avioanele de bombardament. Eu nu mai pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
când îl atinse primul glonț. Fu lovit în umăr și impactul îl rostogoli pe traiectoria unei raze de energie incendiară. Carnea și veșmintele îi fură cuprinse de flăcări. Trupul ce-și continua rostogolirea fu lovit de alte gloanțe, care-l sfârtecară în mii de bucăți care continuau să ardă cu furie. Dar cel mai îngrozitor era că nu-și pierdu cunoștința. Simțea mușcătura continuă a focului și gloanțele care îi sfâșiau trupul torturat, plumbii și flăcările îi străpungeau organele vitale, picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
aproape în întregime carbonizat și vâlvătaia de flăcări explodă în spatele lui în lungul coridorului. De peste tot răsunau urletele oamenilor în agonie. Un glob de foc coborî din tavan, plutind alene, și înghiți vibratorul. Apoi explodă într-un nor de flăcări, sfârtecându-i pe soldații care-l manevrau. Instantaneu, greutatea vibrațiilor încetă să mai apese pe nervii lui Gosseyn. "Grăbește-te, Gosseyn! Nu-i lăsa să-și revină. Nu le da timp să cheme avioanele de bombardament. Eu nu mai pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
patru zile mai mic. Ei doi, judecați laolaltă, făceau cât jumătățile aceluiași fruct. Când venise, Omar îi plantase caiși și o salcie lângă iaz. Acum toți erau pomi cu coroană și doar labirintul de iederă se vedea ca o inimă sfârtecată de ulii în câmp: îți spunea despre cum îi mințiseră zilele, nopțile, anii și cum dincolo de speranță nu fusese nimic. Intraseră pe sub o boltă gătită cu buchete mari de verdeață și ieșiseră într-un ținut desfrunzit. Isabelle și Mémé crescuseră
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
rog din suflet să te străduiești. Niciodată nu ți-ar fi trecut prin minte că un bărbat poate cântări atît..." Căruntul își sprijini mâna de genunchi. Tremura prea tare și-i era teamă că ar putea scăpa pistolul. Durerea îi sfârteca măruntaiele." Numai de-aș rezista! Proștii ăștia sânt prea fricoși. În câteva secunde, m-ar putea dezarma fără eforturi... În general, orice e posibil... Oare cât am să mai rezist? Abia văd... Mă doare! Parcă tot obrazul mi-a luat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. "Ucide-l!", icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de răcoarea de sub bolta de viță din fața casei, întâlnirea s-a contramandat. Atmosfera s-a răcorit chiar bine, încât recurgem la îmbrăcăminte adecvată. Luni, 30 august 2010. Nu pot uita fatidicul 30 august 1940, când marile puteri totalitare ne-au sfârtecat granițele țării! Dar astăzi e și Sfântul Alexandru - ziua mea onomastică și a Marianei (Alexandra), deci cum s-ar spune, ne-am felicitat reciproc, dorindu-ne un spor de sănătate. între timp primesc telefoane de felicitare de la bunii mei prieteni
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
se îndeletnicea acolo cu o treabă foarte ciudată. Făcuse, din paie întărite cu crengi, un manechin de înălțimea unui om, căruia îi înfășurase în jurul gâtului un fular și dresa un câine uriaș să sară la gâtul manechinului și să-l sfârtece. „Ucide-l!”, icnea el, scurt, poruncitor, și, în clipa următoare, câinele se năpustea de lângă picioarele lui, în salturi mari și negre, își înfigea colții în gâtul manechinului, tăvălindu-l la pământ. Apoi, cu ochii injectați de sânge și cu fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul bătea înspre mine. Hingherul nu arăta ca dresorii de la circ. Avea un aer fanatic și sumbru. Aranjase la capătul luminișului un manechin de paie, legat cu crenguțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci că l-am căutat într-un deșert. Tocmai de aceea mă pomenesc uneori vorbind cu guzganii: „Când va veni furtuna, vă voi lăsa trecutul meu, hămesiților. Sfârtecați-l. Devorați-l. Faceți ce vreți cu el. Vă aparține. E numai bun pentru voi”. Vorbind altfel aș rata și ultima șansă, de a desăvârși ceea ce am distrus incomplet. Uneori trebuie plătit ca să ne apărăm de propriul nostru dispreț, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
optică, o fluorescență a vreunuia dintre ecranele lui puse vraiște, dar era de-ajuns să mă mișc puțin din loc, că ecranele Își schimbau formatul, luna nu mai era, se dusese să se ghemuiască printre niscaiva coaste metalice, dihania o sfârtecase, o digerase, o făcuse să dispară În altă dimensiune. Tesseract. Cub tetradimensional. Acum vedeam printr-o arcadă o lumină mișcătoare, chiar două, roșu și alb, care pâlpâiau - desigur, vreun avion căutând aeroportul Roissy, sau Orly, cine știe. Dar imediat - fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l îmbrățișez. Numai că, spre uluirea mea, el s-a grăbit să traverseze strada. Am tras o înjurătură și m-am întors acasă scârbit. Mi se îmbulzeau prin cap numai gânduri care-mi sfârtecau creierul. Făcusem penitență, recitând, conștiincios, cei șapte psalmi obligatorii, sub ochii reci ai unei supraveghetoare, dar să fac penitență și după aceea, pentru că oamenii erau lași, mi se părea prea mult. În acele momente de furie, eram în stare de
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
despre maică-mea? - Nu, niciodată. - Stiliano, știi ce-mi chinuie cel mai mult nopțile? Faptul de a nu știi unde se odihnește ea. Am un vis rău din care mă trezesc cu inima-n gât: văd o haită de câini sfârtecând leșul mamei mele, după care pleacă, făcându-și nevoile. Dar nu fecale, ci bucăți din corpul ei, care pe urmă se-adună la loc; și din nou îl înhață, înfruptându-se și dându-l afară neîncetat în locurile cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
când un erete-nfometat Plană și o surprinse deodat'. De-atuncea nu se mai văzu Nici într-un zbor măcar stingher, Toată ființa era tristă, De la Pământ până la cer. Îmbujorata porumbiță, Plutind spre nori neîncetat, O gheară, ca o cange-a sfârtecat-o, Frângându-i zborul avântat. Povestea ei se-oprește aici, Că zborul ei de-acum se curmă. Acesta a fost bietei ființe, Jocul șăgalnic cel din urmă. Dezastrul Un dezastru neașteptat, În Japonia, s-a-ntâmplat. Valuri mari i-au
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
veche de doc. Cu pieptul strîns ca Într-un clește, alergă spre ei și, fără să mai aștepte ca unul sau celălalt să-i spună ceva, trase de prelată ca să descopere bazinul. Rămase uluit În fața cadavrului pe care crabii Îl sfîrtecaseră și Îi mulțumi lui Dumnezeu. Cel care zăcea În fața lor era Yves Pérec. Loïc Întoarse capul, se uită apoi la sora și la tatăl lui. Citi În ochii lor același sentiment pe care Îl Încerca el. Marie Începu să vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi vorba de o continuare logică. - Oarecum, răspunse el. În ajunul morții lui Gildas, Marie Kermeur a găsit un pescăruș Însîngerat În vălul ei de mireasă. A doua zi dimineață, ea descoperea corpul fratelui ei pe care pescărușii tocmai Îl sfîrtecau. Arătă spre menhirul Înconjurat de banderolele puse de poliție. - Și menhirul avînd simbolul păsării a Început să picure sînge. - O... Și ce-a mai găsit ieri seară? replică Lucas, sarcastic. Un crab cu maioneză În farfurie? Scriitorul zîmbi ușor. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară din apă ca pe un fulg și-o afundară apoi În adânc. Iar apărură cu ea, tot sfârtecând-o bucăți În timp ce o pasăre măruntă și neagră le dădea roată, de parcă le-ar fi Îndemnat să Încheie o dată. Am plecat de-acolo de-a-ndaratelea, cu inima cât un purice. La mai puțin de o aruncătură de băț de ospățul șopârlelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
fie atinsă de supuși. În loc să-i Înfurie, porunca mea Îi bucură, de parcă veacuri Întregi mă așteptaseră doar pentru că n-avea cine să-și bată joc de ei. - Barra! am strigat. Trimite oameni să caute leșul lui Enkim. Să nu-l sfârtece lupii. Logon și Dupna unde sunt? - Dupna e nevătămat, dar pe Logon l-a ucis Scept cu mâna lui, la Începutul luptei. Am rămas o vreme pe gânduri. Apoi: - Și să-i caute și leșul lui Scept! Are și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
faci așa ceva? - Îmi ceri să mă sinucid. Sinuciderea e interzisă. - De cine e interzisă? - E Împotriva religiei mele. Evreii nu se sinucid decât dacă sunt Înfrânți prin asediu, cum s‑a Întâmplat la Masada, sau sub amenințarea de a fi sfârtecați, ca În Cruciade. Atunci Își ucid Întâi copiii și pe urmă se omoară și ei. - Tu nu apelezi la religie decât atunci când vrei să triumfi Într‑o discuție, a observat Vela. - Și dacă de Îndată ce voi fi congelat tu ai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
costumul său alb sau din cămașa roz. Poate că hainele i se murdăriseră și i se amestecaseră cu cele ale morților, care erau acum de un roșu întunecat. De asemenea, o altă explicație pentru negăsirea trupului său era că fusese sfârtecat în bucăți, iar cum bucăți de materie umană se găseau din belșug peste tot prin curte, această explicație părea plauzibilă. Minutele trecură în letargie. Frank, zguduit de întâmplare, nu apucă să reorganizeze trupele și-și încheie ziua la toaletă, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
-i cadă încărcătura peste colibele pustii. — Bombe de mână, spuse el. Avionul trecu o dată și încă o dată până când se sătură să aibă drept țintă satul singuratic și lansă grenadele asupra selvei dimprejur, căutându-i pe fugari. Nu reușiră decât să sfârtece mai multe maimuțe, pentru că bombele explodau în aer, izbindu-se de ramurile copacilor. Apoi, aparatul se îndepărtă spre locul de unde venise și liniștea reveni în selvă odată cu căderea serii. Se înnopta când începură să sosească războinicii. Distanța de la care trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]