1,780 matches
-
atâta, încât se ocolește miezul problemei, subiectul acestei anxietăți, arta înseși. Ca un fluture prins într-o mansardă cu ferestre închise, artistul încearcă să scape din propriile frici vătămându-se pe sine și propria creație. Făcând-o din ce în ce mai mică, mai sfioasă și mai rar. Cristian Răduță, care nu face deloc obiectul descrierii de mai sus, simte în proximitatea sa acest pericol și îl materializează într-un proiect despre curse întrerupte, despre blocaje, întârzieri, rute ocolitoare și fluturi fragili prinși în ziduri
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93000_a_94292]
-
pelerinaj. Venea multă lume să-l vadă și să-l „pipăie” pe părintele. Unii o făceau doar din snobism, pentru a se putea lăuda în cercurile lor că l-au văzut și au vorbit „cu popa Calciu”, dar cei mai mulți veneau sfioși, mânați de reale nevoi sufletești. Și părintele avea pentru fiecare un sfat, o vorbă bună, un îndemn duhovnicesc. Unii, mai ales cei în vârstă, dar și mulți tineri, veneau pentru spovedanie. Și părintele nu refuza pe nimeni. Se închidea cu
In memoriam: zece ani de la săvârşirea din această viaţă, pământească, a Părintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa [Corola-blog/BlogPost/93415_a_94707]
-
când “domnul” Dode ne turnase în căpușoare lichidul fierbinte al patriotismului, sufletele noastre au dat în clocot, gata-gata să opărească orice liftă păgână aflată-n preajmă. Speriate, fetițele, nimerite și ele în cazanul patriotic al “domnului” Dode, l-au întrebat sfioase: - Noi ce facem, domnu’ Dode? - Cum ce faceți? Le-a întrebat contrariat. Luptați și voi! Când “cetatea” e în pericol, toată suflarea luptă! Ce, sunteți trădătoare? Vă dați cu “dușmanul” care învinge? Știți voi ce fac învingătorii femeilor din cetățile
DOMNUL DODE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1888 din 02 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383077_a_384406]
-
RĂTĂCIND CĂRĂRI Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1797 din 02 decembrie 2015 Toate Articolele Autorului O să te aștept prinsă-ntr-o pânză de ger nemiloasă, pe un trunchi schilodit de copac fără ram, o să mușc din zăpada topită,sfioasă, și-o să-ți înfloresc în colinde,la geam. O să mă prefac într-un pumnal cu tăișul de gheață, și-o să-l împlânt într-o înfrunzire de veri, o să-mi curgă din ochi amintiri cu verdeață, și n-am să mai
RĂTĂCIND CĂRĂRI de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383201_a_384530]
-
erau împodobiți cu beteală și flori din hârtie pe la paltoane sau căciuli. Sorcovele din mâna lor sau steaua, buhaiul, clopoțeii, bicele îmi impuneau un respect ciudat. Credeam că sunt vrăjiți, că au puteri misterioase. Mai ales cei cu sorcova. Intrau sfioși în casă, ziceau „Bună seara” încet și se așezau cu fața la răsărit, cu sorcovele îndreptate spre icoană. Era o liniște de mormânt când vocile lor cristaline începeau : „O, ce veste minunată!...” Din mijlocul patului, îmi scoteam capul de sub țol, căscam gura
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
Acasa > Poezie > Amprente > SOMNUL ORAȘULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) Autor: Mugurel Pușcaș Publicat în: Ediția nr. 1892 din 06 martie 2016 Toate Articolele Autorului Privesc cum doarme " Orașul de pe deal " Iar primăvara-n geam sfios îmi bate, Viorile-n acorduri de cristal Se arcuiesc pe cer, plângând în noapte. Pe trotuare trecătorii-s rari, Doar jos la " Silva " parcă e lumină, Doi moși întârziați, la un pahar, Răstălmăcesc isprăvi de-o săptămână. Balconul meu e
SOMNUL ORAŞULUI ( PRIMĂVARĂ REGHINEANĂ) de MUGUREL PUŞCAŞ în ediţia nr. 1892 din 06 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383285_a_384614]
-
așteptat, avu loc o mare jale. Se îmbrățișară, își strânseră îndelung mâinile și iar se îmbrățișară în văzul întregii tabere aliniate smirnă de-a dreapta și de-a stânga. Mai abitir decât toți suspina Huruzuma, sora hanului, nedezlipindu-se cu capul de sfioasa claviculă a tânărului călugăr Iovănuț, care, cu tătăroaica lipită de el, lua uimit cunoștință pentru prima oară de faptul eminamente lumesc că unele părți ale netrebnicului trup bărbătesc pot căpăta uneori o independență cu totul ieșită din comun. în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o măsuță și se strecură în celălalt fotoliu, așezându-se - e totuși cazul s-o spunem - turcește. Timpul trecea. Clipele zburau una după alta, focul duduia plăcut, buștenii se prăbușeau în sobă, cafeaua era naturală, pe geam se strecura lumina sfioasă a amurgului... Minunate clipe! — Povestește-mi despre tine - șopti Cosette, privindu-l cu ochii umezi. îndurerat, Broanteș îi explică prin semne situația obiectiva care-l împiedica să dea curs rugăminții ei. — înțeleg - răspunse cu blândețe Cosette. Ești mut din maștere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în barbă. După care grăi din nou: Și... după câte văz eu, câștigi și tu o pâine p’acilea... nu? Cadâna surâse și mai tare. — Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lor sărăcie salvatoare, se opriseră cu caii în spume într-o fundătură mirosind a levănțică, îl zăriră pe Broanteș mergând pe lângă ziduri și ținând-o de mână pe Cosette. — Hei, Iacopone!* - strigă vesel spătarul. Ia vino-ncoace! Broanteș se apropie sfios, fără să o lase de mână pe Cosette. Da’ văz că ne înmulțim! surâse spătarul. Cine e dumneaei? — Sunt Cosette, de la han - ciripi cu vioiciune țigăncușa. Noi doi ne iubim - adăugă ea, arătându-l cu degetul pe Broanteș - și vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scumpă doamnă, că totul în lumea asta merge spre ideea de cuplu? Barza cu cocostârcul, iepurele cu iepuroaica, cocoșul cu găina, binele cu răul, stejarul cu ghinda, bărbatul cu femeia, martirul cu crucea. De la firul de păpădie care-și întoarce sfios capul spre păpădia de alături, până la elefantul matur care în întunericul fertil al junglei își lasă cu hotărâre trompa pe spinarea docilă a femelei, viețuitoarele toate se hârjonesc cu plăcere la adăpostul cifrei 2. în fiecare zi, în fiecare clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îmbătrânită, a Sfântului Petru. „Cine ești?” întrebă blând Sfântul Petru. „Sunt Iovănuț, Sfinte Petre”, răspunse tânărul plin de speranță. „Și cine te-a trimis aici, Iovănuț?” zise Sfântul. „Nu m-a trimis nime, Sfinte Petre, m-a luat Domnul”, răspunse sfios tânărul. „Te-a luat cam devreme, făcu Sfântul, uitându-se compătimitor la el. Și de unde vii?”. „Din Moldova”, zise Iovănuț. Fața preacuratului se încreți un pic: „Din Moldova? Din care Moldovă?” „Din toată Moldova”, răspunse cu nedumerire feciorul. „Păi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă pe drept cuvânt nu se trăgea din India, iar eu am fugit cu domniile-lor de jugul amar al turcilor. Episodul 179 SUFERINȚELE TINEREI COSETTE Vorbele înțelepte ale gazdei o făcură pe zvelta țigăncușa să plece capul. Cum stătea așa sfioasă, părea mulțumită, fericită chiar că este martoră, ba uneori și părtașă la sfatul unor asemenea oameni, fețe simandicoase, boierești, rang mare. Și totuși, cine ar fi zăbovit mai mult cu privirea asupra făpturii sale dinspre care venea în răstimpuri un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
modelul asiatic. Turcul observă asta și zâmbi: — Șezi bre, cum vrei, nu-ți fie frică - zise el. Dacă nu te-am omorât când te-am văzut venind, de ce-aș face-o acum? Oameni suntem... Metodiu se mulțumi să înghită, sfios, în sec. — Cald, bre - zise turcul dându-și și fesul pe ceafa și privind câmpia nemărginită: Mai dihai ca la noi. De unde sunteți de loc? - îndrăzni bunul călugăr. — Din Anatolia, bre, dintr-un sat, Cașmurük îi zice, dac-ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
hienelor sau scorpionilor. Sofisticatele parapante rectangulare, de culoare închisă, ce puteau lăsa un parașutist expert deasupra unei simple monede ce strălucea într-o pârloagă, alunecau străbătând întunericul nopții chiar în momentul în care luna dispăru și lumina ei rece și sfioasă nu se mai împrăștia peste întinderea nemărginită. Timpul fusese calculat cu precizie cronometrică, astfel că burduhănosul Hercules ajunse deasupra masivului muntos exact în momentul când noaptea devenise și mai neagră, și doar un perfect GPS și un radar sofisticat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sertare puse unele peste altele, fișiere și maldăre de dosare și manuscrise. Pereții sînt jupuiți, fisurile tăind pieziș zidurile sînt astupate cu ciment, stropi mari de humă proaspătă, smîntînoasă, dau linoleumului un aer stenic de primenire. Siluete cunoscute se strecoară sfios, aproape imponderabile, prin conglomeratul acela de materie inertă, exact ca atunci, a doua zi după cutremur. Doar umbrele oamenilor s-au scurtat, hainele s-au mai ros, fețele au devenit pergamentoase, transparente, parcă și-au pierdut din substanță, rizomi lipsiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
grăbită În Încăperea aceea unde astăzi se rostesc niște sentințe. Îmi vine și mie rîndul. În biroul cu jaluzelele pe jumătate trase și cu fotolii Îmbrăcate În piele sintetică se află Charlie Chaplin, pirpiriu, negricios, cu mustăcioară mică, cu ochi sfioși și cu sacou ponosit alunecîndu-i de pe umerii ascuțiți, interpretează rolul dictatorului ridicol, jucîndu-se cu un glob pămîntesc pe care În loc de continente sînt niște biete portrete umane. Pe chipul lui Charlie Chaplin se așterne o tristețe iremediabilă. Îmi pare rău, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Pe tine te caută! spuse ea revenind în cameră. E Loți Szabo, zice că-i urgent și trebuie să vorbească cu tine, mintenaș. Bărbatul se ridică repede de la masă și ieși din sufragerie. Și acum vă simțiți mai bine? întrebă sfioasă Ileana, fără să ridice privirea din farfurie. Vocea ei, destul de puternică dar plăcută totodată, îl făcu pe Cristi să o privească cu interes. Avea aceiași ochi cenușii ca și taică-său dar asemănarea se oprea aici. Era zveltă și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
foarte tânăr când am scris prima mea carte. Din fericire pentru mine, a stârnit atenția și diferite persoane au dorit să mă cunoască. Nu fără melancolie rătăcesc acum printre amintirile din lumea literară a Londrei, căreia i-am fost prezentat sfios, dar plin de dorințe și entuziasm. A trecut multă vreme de când o frecventam și dacă romanele care-i descriu ciudățeniile actuale sunt exacte atunci înseamnă că s-au schimbat multe în această lume. Chiar și locurile ei de întâlnire s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
strâns mâna dnei Strickland i-am spus că m-aș bucura foarte mult dacă aș putea-o ajuta în vreun fel. Mi-a zâmbit firav. — Îți mulțumesc foarte mult. Nu văd cum ar putea să mă ajute cineva. Fiind prea sfios să-mi exprim compătimirea, m-am întors către colonel ca să-mi iau rămas-bun. El nu mi-a strâns mâna pe care i-am întins-o. — Vin și eu. Dacă o iei în sus pe Victoria Street te însoțesc. — Perfect, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
atât de dureros încât acesta pleca jurând că n-o să-i mai vorbească în viața lui. Dar era la Strickland o forță solidă care-l atrăgea pe olandezul gras, în ciuda voinței lui, așa că se întorcea, gudurându-se ca un câine sfios, deși știa că singurul salut care avea să-l întâmpine avea să fie tocmai lovitura cea mai temută de el. Nu știu de ce mă suporta Strickland. Relațiile noastre aveau ceva ciudat. Într-o bună zi mi-a cerut să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Încă și totuși el nu auzise bufnitura, nu auzise nici măcar un strigăt. Nimic. - Cum v-ați dat seama? Întrebă către mica mulțime din jur. Toți ridicară din umeri, uitându-se la cei de alături. Apoi, un băiat ieși În față, sfios. - Eu l-am găsit, bâigui el. Veneam să iau comanda pentru vin... - L-a văzut cineva căzând? O nouă privire perplexă rătăci printre fețele prostite ale celor de față. Dante se aplecă iarăși peste cadavru, examinându-i membrele răsucite. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat, ca acela pe care Dante Îl văzuse la statuile zeițelor antice. Îl fixă pentru câteva clipe, iar apoi Își Întinse brațele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
putut niciodată să se apropie de un bărbat, să-i pună mâna pe cap și să-l întrebe: „ce faci, mă, băiatule?”, n-ar fi putut. Era o fată... îîî, ca o fată, mai bine zis, de cele mai multe ori, extrem de sfioasă, curată, îndrăzneață, rafinată. Serafică, serafică, dar avea un voltaj deosebit, îi spuneam eu că nu e ceea ce pare, era așa de palidă, dar iubea ca o brunetă, ca o negresă, îmi făcea niște lucruri despre care pot să spun cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ceea ce te face să vezi lucrurile altfel. Poetul care mă atrage e Whitman. — Whitman? — Da. Există În el o forță etică evidentă. — Mi-e rușine să recunosc, dar la subiectul ăsta sunt tabula rasa. Tu nu, Tom? Tom a dat sfios din cap că da. — Da, a continuat Burne, e posibil să găsești și câteva poeme plictisitoare, dar mă refer la masa poeziilor sale. E colosal - ca Tolstoi. Ambii privesc lucrurile În față și, deși sunt foarte diferiți, pledează cumva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]