730 matches
-
să înțeleagă că se afla într-un spațiu închis, destul de mare - o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a lui. Doar dacă... doar dacă... asta nu se întâmplase deja! în jurul său, între timp, se lăsase încet-încet tăcerea. Mulți dormeau deja, ca Maliban, rezemat de îngrăditura alcătuită din trunchiuri, ori ca țăranul din Belgica, ce-i stătea alături și sforăia regulat și ritmic. Ceva mai încolo, doi bărbați șușoteau în întuneric și îi păru că unul sughița înăbușit. Afară, două santinele hune râdeau, glumind unul pe seama celuilalt; o cucuvea, cine știe unde, scotea în întuneric strigătele sale sumbre. Noaptea înghițise ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirile în acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a zidului înconjurător, cerul se înflăcărase. Părăsindu-și locul, Hippolita ieși pe verandă. în câteva clipe i se alăturară toți oaspeții, în afară de Lucius Placidius, care, răpus de vin, sforăia pe canapeaua sa. Servitorii casei și muzicanții, cu instrumentele în mână, se apropiară și ei, cu pas șovăielnic. Nu se vedea nimic altceva decât acea strălucire ce palpita roșiatic, însă prin aerul serii venea în valuri ecoul unui vacarm confuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spun, are o vorbă dulce și prietenoasă. Totul a decrus fără probleme. Bineînțeles că asta ține și de caracterul omului. Dintr-un anumit motiv persoanele cu care a împărțit camera de spital și-l amintesc foarte clar. Adevărul e că sforăia tare. Și el a recunoscut lucrul ăsta: „Sforăi cam tare și cred că-i deranjam pe ceilalți.“ Râdea când mi-a spus asta. Oricum e o persoană impunătoare. Se apropie de șaizeci de ani, însă pare mai tânăr și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a decrus fără probleme. Bineînțeles că asta ține și de caracterul omului. Dintr-un anumit motiv persoanele cu care a împărțit camera de spital și-l amintesc foarte clar. Adevărul e că sforăia tare. Și el a recunoscut lucrul ăsta: „Sforăi cam tare și cred că-i deranjam pe ceilalți.“ Râdea când mi-a spus asta. Oricum e o persoană impunătoare. Se apropie de șaizeci de ani, însă pare mai tânăr și e energic. Pentru orice lucru pe care îl face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
4. Nu aș vrea să cred că e din cauza sarinului. Nu vreau să admit așa ceva. Dacă fac asta, înseamnă că am pierdut în fața lor. De aceea încerc, să nu gândesc în felul ăsta. În principiu dau vina pe bătrânețe. Eu sforăi foarte tare. Dacă adorm repede, devin o pacoste pentru ceilalți. Ies pe hol și îmi pierd timpul ascultând o casetă cu conversație în coreeană. Apreciez cam la ce oră adorm ceilalți și mă bag tiptil în pat. Dimineața, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pierd timpul ascultând o casetă cu conversație în coreeană. Apreciez cam la ce oră adorm ceilalți și mă bag tiptil în pat. Dimineața, cum se luminează, mi se spune de multe ori: «Ce repede adormiți, domnule Ishihara.» Toți știu că sforăi. Datorită acestui lucru am învățat bine coreeana. Ochii nu mai sunt la fel de buni, dar mintea încă îmi funcționază. Ascult casete. ăsta e unul dintre puținele lucruri bune. Mi-am amintit că în limba coreeană există următoarele cuvinte: «Persoana care este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
urcat cufărul în drișcă. Era acolo un amplasament special pentru sicrie; m-am întins pe locul acela, cu capul pe pervaz, ca să văd în jurul meu și am tras cufărul pe piept, ținându-l cu amândouă mâinile. Biciul șuieră; caii porniră sforăind. Aburii care ieșeau din nările lor lăsau o dâră ca de fum în aerul ploios; galopau cu salturi ușoare. Picioarele din spate, descărnate, cu copitele semănând cu ciotul mâinii unui hoț, care, conform Legii, după ce i se taie degetele, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
oaie. Atunci, cu laba sa unsuroasă, măcelarul își mângâie barba de culoarea arbustului de Lawsonia, apoi, examinând cadavrele cu o privire negustorească, cântărește cu mâna coada lor grasă, pe urmă le duce și le agață în cârligele măcelăriei. Mârțoagele pornesc sforăind, în timp ce măcelarul le pipăie corpurile sângerânde, cu gâtul tăiat, cu ochii sticloși, cu craniul violet din care le ies pleoapele însângerate. În sfârșit, ia un cuțit cu mâner de os, le tranșează cu grijă și, cu surâsul pe buze, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am scăpat cu atâta, iar el că nu a avut nici de data asta ocazia să ne pună față cu mitocanca sa, de care urma să ne temem mai departe ca de o marțafoaică înfiorătoare. Se uita lung la noi, sforăia oarecum nervos, ca un cal nădușit de efort, și îndată uita de tot, râdea și trecea maiestuos printre noi, flendurind chica unuia, mângâind obrazul alteia, sărutând o mână de artistă mare și făcând ghiduș cu mâna unei cabiniere la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fruntea i-a căzut pe scândura ciuruită... Ce faci acolo, omule? s-a auzit un glas. Costăchel și-a ridicat cu greu capul, a deschis ochii și, prin ceața lacrimilor, a privit năucit spre locul de unde venise întrebarea. În fața lui sforăia din când în când un cal vlăguit, înhămat la o căruță încărcată cu fân, în vârful căreia tronau un bărbat și o femeie. „De unde au răsărit aiștia? Nu i-am văzut și nu i-am auzit venind. Cine or fi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
le vezi În filme, când muribundul e atât de mișcat Încât Își descarcă sufletul În fața celui aplecat deasupra patului său de moarte. Când m-am trezit, era noapte și, peste zgomotele făcute de ceilalți deținuți din spital, care tușeau sau sforăiau, am auzit un sunet inconfundabil, venind din patul de sub mine, făcut de Mutschmann care se chinuia să vomite. M-am aplecat și l-am văzut În lumina lunii, sprijinit Într-un cot, ținându-se cu mâinile de stomac. Ți-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
în compania bolșevicior de pe aici? întreabă pe neașteptate Jiang Ching în întuneric. Sunt obosit. O să cercetez chestiunea după... după... ce termin cu congresul Partidului. Pot să iau parte și eu la congres? Nici-un răspuns. Ea întreabă iar. Mao începe să sforăie. * Dincolo de valea aspră din Yenan, lumea se îndreaptă brusc, clătinându-se, către cea mai mare conflagrație a secolului. Naziștii germani încep să se deplaseze prin Europa. Japonezii se răspândesc ca un evantai peste Pacific. Mai aproape de casă, Mao își începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de bere, adulții s-au dus înapoi la ale lor. Am trimis-o cu ei și pe Lea, iar noi doi, eu și Dorin, am rămas singuri. Ne-am așezat așadar pe marginea drumului acela de țară și, în vreme ce unchiul sforăia ușurel în spatele nostru, noi căscam gura la cârdurile de gâște și rațe care lipăiau gureșe în praful uliței. „Până și ele își râd de noi”, a mormăit cu năduf Dorin, azvârlind la întâmplare o pietricică. „Gâștele nu pot să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Învăpăiată, și nu se opresc decât atunci când nu mai pot sufla și se duc la fântână și beau apă și-n aer plutește miros de praf și busuioc, iar calul alb din fruntea cetei de lătureni oprită-n fața curții sforăie și bate din picior. Onica Întoarce capul și Întâlnește cerul adunat În ochii feciorului cu părul galben pe care nu l-a mai văzut niciodată, hora Începe și se Învârte mai tare ca Înainte și vioara lui Ciobi urlă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
și neajutorați cum îndepărta pata de pe covor cu un vădit talent. —Să vin altădată? am sugerat eu, dorindu-mi să fi rămas acasă cu mătușa Lynn și să mă amuz aruncându-i bucăți din pizza rămasă în gura deschisă, în timp ce sforăia. — Nu! De fapt, ne poți ajuta. Kieran și cu mine avem o mică neînțelegere. Poate că ai vrea să ne spui părerea ta. Nu, nu, nu. Orice, dar nu cearta altcuiva. După părerea mea, nu este o idee prea bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Cabernet Sauvignon bulgăresc. Cât de sofisticat. Am dat drumul la televizor și m-am uitat la câteva secvențe dintr-un show cu polițiști; prea săracă să-mi permit o telecomandă și prea leneșă să mă ridic să schimb programul. Nat sforăia. M-am uitat cu atenție la el. Avea mâinile pe jumătate sub pernă și genele i se curbau grațioase peste pomeți. Așa cum era, arăta de-a dreptul vulnerabil. Cu toate astea sforăitul lui mă scotea din sărite. L-am îmbrâncit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Stambul, azi la Brașov și Sibiu, mâine la Iași și poimâine la spătărie cu vodă, dar cu grijile casei, copiilor și banilor cine-i? Jupâneasa. O să-ți cer să mă faci vistiernic. Jupâneasa Marica mai bombăni înfundat, dar marele logofăt sforăia liniștit, așa că se întoarse cu spatele spre soțul ei și adormi și ea. Zgomotul loviturilor în poarta de lemn de stejar îl făcu pe Brâncoveanu să sară din pat drept în picioare. Dădu laoparte draperia grea de brocard de la fereastră
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
om și vodă ăsta, să moară domn în patul lui. — Lucrezi la cuhnie? Omul dădu negativ din cap și râse prostește. — Aș, la grajduri, la cai. Aseară când să țesale ajutorul de comișel calul lui vodă, armăsarul a prins să sforăie și să dea din copitele dindărăt mai, mai... — Asta e un semn? — Aș, ce semn, doar că dobitoacele sunt mai simțitoare ca oamenii. Calul plânge acum și nu rabdă nici lumina, că oamenii... Dacă nu eram noi, n-avea nici
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Șterge bine calul. Așa... Breazu se liniștise. Respira aproape normal. Smuci doar de două ori din cap când simți șaua. Prințul, trăgându-l de căpăstru, ieși în largul grajdului îndreptându-se spre ușă. Aerul proaspăt îl făcu pe armăsar să sforăie nerăbdător. Turculeț aduse și el de căpăstru un roib înșeuat. Se apropie de Breazu și inspectă atent chingile care fixau șaua. Ștefan se aruncă vioi în șa și se lasă în seama instinctului calului. Ține spre mânăstirea Cotroceni, măria ta
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
sub pernă pistolul, pune capul pe el, pistolul îl incomodează, schimbă poziția lui, a pernei, etc. Cînd totul e gata, se pare că vor adormi Efimița coboară brusc, micșorează lumina lămpii și apoi revine în poziția inițială. Cei doi adorm, sforăie. Grupul de agitație trece de cîteva ori prin scenă însoțit de zgomot infernal: alămuri, cîntece revoluționare, focuri de pistoale și puști, salve de tun, chiotele lor înșiși. La fiecare trecere prin scenă ei sînt personaje, marcate prin modificări minimale de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
mai ales Ana Ipătescu și altă femeie care pozează în "România rupîndu-și cătușele pe Cîmpia Libertății", apoi "11 februarie", Răscoala de la 1907, Rebeliunea legionară, "Revoluția" bolșevică, Revoluția de la 1989, Mineriada. În tot acest vacarm cei doi soți dorm duși, nemișcați, sforăind uneori mai tare decît sunetul mișcărilor sociale. Cînd se trage cu tunul sau e alt sunet chiar cumplit, se foiesc ușor, se mai întorc de pe o parte pe alta. Grupul iese, cei doi dorm. 14. De paturile lor se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
mare și puturos. Oana dormea în sufragerie. Mereu adoarme în sufragerie și mă lasă pe mine la calculator spunându-mi că mă așteaptă. Ce să aștepte? Adică faptul că stă cu mine în loc să meargă în dormitor e o așteptare. Nu sforăie și nici nu pufnește, și asta e foarte bine, pentru că știu o groază de fete care fac așa. Acum era despărțită de mine prin două uși și un hol, așa că nu m-am grăbit și nici n-am procedat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
obosite, ochii roșii, iar Filip arăta cam bolnav. Maică-sa îl ținea în brațe și el tușea ușurel. În timp ce se descălță și puse pe un scaun sacul de voiaj, tatăl Elenei luă notă de dezordinea din casă, de fetele care sforăiau și de cele două sticle de șampanie desfăcute. Nici un mușchi nu tresări pe fața lui. Se uită la nevastă-sa și-i spuse în șoaptă: - Le acopăr eu. Tu culcă-l pe ăsta mic. Elena și Ioana dispărură sub pături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
că am consumat un pahar, două de apă înainte de a demara procesul de decorporalizare; ne asigurăm că avem lângă pat o sticlă cu apă; evităm să respirăm pe gură pe parcursul călătoriei astrale (respirația pe gură ne usucă cavitatea bucală); dacă sforăim, căutăm să identificăm o poziție a capului în care acest fenomen nu se produce (sforăitul poate produce o uscare excesivă a cavității bucale); SALIVARE ABUNDENTĂ urmărim să nu ne focalizăm pe zona cavității bucale atunci când identificăm o salivare abundentă; evităm
Călătoria în afara corpului fizic by Mihai Moisoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/508_a_774]