433 matches
-
zvâcnire și apoi încremenește pe zăpada inundată de sânge. Marius se întoarce către oamenii lui. Unul după altul aceștia răsar din întuneric. Fără o vorbă, locotenentul își reia locul în fruntea coloanei. Deodată, patru tunete aproape simultane sfâșie tăcerea și sfredelesc pădurea cu ecoul lor. Curând, prin desișul pădurii se zăresc țevile lungi ale redutabilelor tunuri de 88 mm. Cele patru piese sunt amplasate "la linie". În jurul lor, câțiva soldați sapă cu spor în pământul dur locașuri individuale. În jur, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
la starea danturii mele pe care o neglijasem ani în șir și mă pomenisem că nu mai puteam mânca într-o parte. Pierdusem o măsea și trebuise să-mi îmbrace două ca să mi-o înlocuiască, operație extrem de dezagreabilă, polizorul acela sfredelindu-mi creierii. Merge bine, îi răspunsei, acum pot să sparg și sâmburi de măsline." El râse cu poftă și dispăru pe ușa pe care scria decan. Nu mă mirai că se ducea acolo, deși mi se păru nefiresc felul natural
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
grade la umbră. După o oră, te întorceai acasă plângând, cu pete roșii, maro și cafenii pe brațe. În iulie, curgeau apele pe tine și-n plus te luau pe sus migrenele. Parcă razele fuseseră lansate să-ți crape capul, sfredelind ce mai rămăsese intact din creier. Așa strălucea noul soare, îmbunătățit. Laptele parf, băncile de lemn, soarele. Schimbaseră tot decorul. Nimeni nu ceruse nimic, dar lucrurile nu mai arătau la fel, vârtejul trecuse și luase cu el case, oameni și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai apăsătoare de când rămăseseră numai ei doi. Deodată, Ganea se apropie de prinț; în clipa aceea, prințul se aplecase iar spre portretul Nastasiei Filippovna și îl privea cu atenție. — Așa de mult vă place această femeie, prințe? întrebă Ganea brusc, sfredelindu-l cu privirea. Și părea să aibă o intenție cu totul specială. — Are un chip extraordinar! răspunse prințul. Și sunt sigur că destinul ei nu este dintre cele obișnuite. Chipul îi e vesel, dar a suferit îngrozitor, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
puneți-mă în sicriu, îngropați-mă în pământ și pe urmă n-aveți decât să măritați fata!“ -, asta i-am spus-o azi, răspicat, lui Ivan Feodorovici. Vezi că am încredere în tine, vezi? — Văd și înțeleg. Lizaveta Prokofievna îl sfredelea din ochi pe prinț; poate că ținea foarte mult să afle ce impresie îi lasă vestea cu privire la Evgheni Pavlovici. — De Gavrila Ivolghin nu știi nimic? — Adică... știu multe. Știai sau nu că e în legătură cu Aglaia? — N-am știut deloc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
său, atunci să știi că piciorul meu nu va mai călca în casa dumitale. Alege, domnule, alege imediat: sau eu, sau... această elice! Da, elice! Am spus-o fără să vreau, dar e o elice! Căci ca o elice îmi sfredelește sufletul și n-are pic de respect... ce mai, e o elice! Nu mai degrabă un tirbușon? insinuă Ippolit. — Nu, nu tirbușon, pentru că, în fața ta, sunt general, nu sticlă. Am medalii, medalii de merit... iar tu n-ai nici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ar trebui să-ți fie rușine... nu-i omenește să chinuiești un bătrân... mai ales în locul dumitale. În primul rând, care-i locul meu aici, doamnă? Vă respect foarte mult, pe dumneavoastră personal, dar... — E o elice! strigă generalul. Îmi sfredelește sufletul și inima. Vrea să cred în ateism! Află, țâncule, că tu încă nu te născuseși când eu eram deja copleșit de onoruri; nu ești decât un vierme invidios, rupt în două, care tușește... și moare din cauza răutății și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cel puțin În ultimele șapte sute de ani, al unui oraș preponderent românesc la ora actuală. Din asemenea motive, În ultimii ani, orașul se acoperă, din zi În zi, cu noi monumente grandioase, de obicei distonante, sau cu tăblițe stridente care sfredelesc liniștea vechilor ziduri medievale. Tot acest efort, demn de o cauză mai bună, vizează fasonarea și evidențierea unui trecut cât mai românesc al orașului, tocmai datorită greutății de a accepta elementele atât de puternice, autentice, ale trecutului unguresc al acestuia
Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități by Sorin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
două zile a îndrăznit să revină reparatorul la locuința Mioarei. Señora... trusa de scule... Poftim în casă, spune oarecum veselă Mioara. Dar... (face semn la cap), nu-i aici? Zulueta Zulueta obosește repede. Ochii mari, cu un alb imaculat te sfredelesc parcă în adîncul sufletului. Povestește încet și se străduiește să pronunțe corect cuvintele în spaniolă. Uită uneori și atunci intervin ferm. Nu mai sînt "fóforo", domnule. Ce ai spus? Nu mai sînt "fóforo". Nu înțeleg și atunci îmi arată o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
bază de așchii” ori le-au luat locul. în sfîrșit, lamele înseși au trecut la rangul de materie primă : au fost sparte în mici bucăți care au primit monturi din lemn sau din os pentru a se fabrica unelte de sfredelit, vîrfuri de săgeți, ferăstraie, seceri. Acestea sînt așa-numitele industrii producătoare de microlite. Se cunosc în Orientul Apropiat situri care au fost ocupate fără întrerupere timp de zeci de mii de ani, în cursul cărora tehnicile de prelucrare a pietrei
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
și în clasă intrară doi milițieni, în uniforme albastre, înarmați, care însoțeau un civil. Civilul, înalt, slab, cu nas ca de uliu, cu fața colțuroasă, fruntea îngustă ca de berbec, cu privirea întunecată și rea... Avea o privire care te sfredelea, dureros, până în adâncul inimii. Își roti, de câteva ori, privirea peste noi, cu ochi răi, bănuitori, oprindu-se asupra fiecăruia.. până și-o fixă asupra lui Florin Constantinescu. „ - Tu, de acolo,.. cum te numești ?”, îl întrebă cu un autoritarism care
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
violacee ale Înserării Își Întind semețiți umbra peste golf, În rada portului puzderie de vapoare, șlepuri, yachturi, șalupe se leagănă domol pe ape În așteptarea ieșirii În larg. Mă plimb pe faleză până departe, În apropierea minusculelor insule din golf, sfredelite de grotele culcuș pentru miile de porumbei ai locului, și obosită mă așez pe o bancă singuratică și Închid pentru o clipă ochii. Era În jurul meu atâta liniște și atâta viață Încât ideea distrugerilor de mai târziu mi s-ar
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
suferință fizică, fiind o putere malefică ce distruge armonia organică și conștiența integrării eului în plină înflorire 1205. La Dante cruzimea și violența, delirul și viziunea din singurătatea dorului se îmbină cu culmile fericirii declanșate de întâlnirea cu Beatrice. Înalturi sfredelind, în slăvi ajuns, vede o doamnă-ntr-al măririi cor și farmecu-i atât de-ncântător că o contemplă de etern pătruns 1206. Poesia vine cu un ritual, muzică, dans, totalitatea artei regale. Este o transformare a limbajului primar în credință
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
în glii sau în mâl Scuturându-și țărâna din pletele-i îndărătnice străbătându-i rărunchii pe mii de căi Hrănindu-se din râu sau din mare Păcălind vântul ci mereu drept Stâlp strigându-și vigoarea Stâlp turbat și luminos Stâlp sfredelind pietrele...1309 E greu de înțeles cum poți nimeri tocmai acea fereastrp de spațiu și timp prin care să faci conexiunea cu divinitatea. Comuniunea cu Marele Arhitect al Universului am simțit-o cu toții în timpul unei liturghii, când, împreună cu preotul, am
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de cele mai multe ori ochii îi păreau negri. Avea un păr blond, foarte fin, drept, înnodat într-un smoc lung, pe spate. Buzele îi erau palide și întotdeauna reci; și când, închizând ochii, i le atingeam, copilărește, cu buzele mele, mă sfredelea un fior rece, ca o spadă; cred că e senzația pe care o încearcă pelerinul când îngenunchează ca să sărute o relicvă sfântă, dătătoare de viață nouă. Umerii ei frumoși, gambele lungi, aveau aceeași paloare și răceală. Nu am văzut-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
reușit niciodată să-l conving, deși îi repetam, mereu și mereu, același lucru. Uneori, încerca să-mi întindă o cursă spunându-mi că o să mă ierte, numai cu condiția să recunosc, dar știam bine că n-o să înceteze niciodată. Mă sfredelea cu întrebări și mă chinuia și mă întreba iar și iar și iar, pur și simplu refuza să mă creadă. — Iubita mea, dar noi am fost amanți, deși nu în sensul ăsta... Mă întreba și mă tot întreba, zi de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Căpraru CĂPRIOARA Razele neiertătoare ale lui august străpungeau cu săgețile insuportabile totul în jur, așa încât aveai senzația că te topești. Niciun zgomot nu se împotrivea căldurii toride. Pădurea cu copacii uriași stătea aplecată.În acest univers torid, urletul unei căprioare sfredeli depărtarea. Nu mi venea a crede că-n această arșiță o vietate mai poate totuși grăi. Cu pași repezi, mă apropiam de inima pădurii, iar zgomotul părea să se stingă treptat. O adiere de vânt ce dădu crengile tufișului laoparte
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
început să penduleze, omul a răcnit: — Am ajuns cu bine, sfinte Ieronim. Acum puteți închide poarta Raiului. După care a făcut șnurul ghem, l-a băgat în buzunar, s-a așezat pe celălalt pat din încăpere și, pe neașteptate și sfredelindu-mă cu privirea, s-a răstit la mine: — Ai sufletul negru. Ai o boală terminală și tu tot ai sufletul negru. Abia dacă te suport. — Domnule... Nici un domnule. Părinte Ulise, așa să-mi spui. Da’ n-ai voie să vorbești
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
neștiutului înaintează printr-un labirint al posibilităților încercând să descopere, dincolo de aparențe, dincolo de urâtul/ de mizeria cotidiană, frumusețea, adevărul, valorile imuabile ale universului: "Și umblu de-atunci mereu cu ochii-n pământ,/ ca nu cumva să calc floarea ascunsă,/ și sfredelesc cu privirea toate pietrele/și calc floarea ascunsă,/ și sfredelesc cu privirea toate pietrele/ și le-azvârl din drum,/ dar sub ele/ sunt râme și viermi lucioși/ și gângănii păroase, cu mii de picioare -/ și astfel, nu mai umblu, decât
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
dincolo de aparențe, dincolo de urâtul/ de mizeria cotidiană, frumusețea, adevărul, valorile imuabile ale universului: "Și umblu de-atunci mereu cu ochii-n pământ,/ ca nu cumva să calc floarea ascunsă,/ și sfredelesc cu privirea toate pietrele/și calc floarea ascunsă,/ și sfredelesc cu privirea toate pietrele/ și le-azvârl din drum,/ dar sub ele/ sunt râme și viermi lucioși/ și gângănii păroase, cu mii de picioare -/ și astfel, nu mai umblu, decât cu ochii în jos,/ puțin adus de spate, cu băgare
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
rent firav, născut în Luduș și crescut într-o familie simplă din județul Mureș, afișa o mină mereu serioasă. Nu trecuse atunci de patruzeci de ani. Emana o forță stranie, avea un fel mai abrupt de a rosti cuvintele. Te sfredelea cu privirea, vorbea scurt și la obiect, fără un cuvânt în plus. Ambasadorul Statelor Unite la București, Mark Gitenstein, avea să-și exprime în mod public și repetat admirația față de Morar, ajuns șeful DNA. Jurist de formație, ambasadorul a povestit, în timpul
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
încontinuu, și mai tare, și mai sus, febril, după fiecare salt în tăcere, și era imposibil, chiar și după atâția ani, să stai calm, să nu le bagi în seamă, să nu simți cum te presează, cum pieptul îți e sfredelit de gheara panicii“. Personajele lui Sarah Waters, Kay, Helen, Viv și Duncan, sunt într-o neîntreruptă stare de veghe, chiar și după terminarea războiului. Istoria este, în cazul lui Sarah Waters, doar un punct de plecare pentru imaginație. Dacă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
adică prin intermediul oricărui bărbat: "Sunt femeia aceea care fuge fără să întâlnească pe nimeni. Tiranul pe care-l port în mine, pe care-l tot plimb de-a lungul zidurilor cenușii și-al ferestrelor închise e propriul meu sex. Îmi sfredelește pântecul, îmi arde pașii și mi-o ia înainte [...]. Nu mai îndrăznesc să mă uit la bărbați, de teamă să nu m-atragă...". Op. cit., cap. I. Textul pornografic are nevoie să înfățișeze o populație feminină care să fie, în sfârșit
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
măsurile după ea; dar eu sunt înaltă și orice aș fi făcut părea... în plus. Poate exagerez. Mi-am adus aminte vorbele Leilei: „Privește în ochii oamenilor! Nu te lăsa condusă de nimeni!” M-am temut, pentru că ochii ei mă sfredeleau. Al doilea loc de muncă oferit a fost pentru o... „stafidă”. Avea 94 de ani, fata ei - 75 de ani - nu mai putea s-o îngri jească și obosise. M-am trezit în casa lor: — Uite-o pe mama! — Unde
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
Nick, al meu ești! La care am fost nespus de uluit căci nu putea nicicum să-mi știe numele. În nebunia lui îmi strigă iar: Ascultă, băiete! Am să-ți spun ce nu știi, unul pe nume Hawksmoor are să te sfredelească! Cei doi eroi curg unul în altul. Care e unul și care celălalt? La ce ne-ar folosi chiar dacă am ști? Tot ce vrem, în timp ce citim, este de fapt să nu știm. Suspansul romanului este această neștiință prevestitoare de rău
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]