460 matches
-
criticii literare, metodele și obiectivele acesteia. În general, dar mai ales în contextul momentului, titlurile eseurilor din volum sunt elocvente prin ele însele: Critica și sociologismul mecanic, O discuție despre realism, Critica stilistică, Permanența criteriului estetic, Critică și creație, Critica sincronică, Critică și diferențiere. Subiectele astfel delimitate sunt abordate sintetic și pregnant, sub semnul ponderației dialectice, fără exces de cazuistică și cu știința formulării concluziilor pe cât de nuanțate, pe atât de limpezi și convingătoare. Spirit disociativ și echilibrat, C. dovedește aplicație
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
aparține tot lui Laurian, apărând în circuitul cărților școlare chiar în 1859. Evenimentele istorice sunt prezentate intercalate în cadrul aceleași matrici unice definită pe coordonatele teritoriului dacic. Astfel, istoria românilor este divizată într-o succesiune de "stări ale Daciei". Laurian urmărește, sincronic, desfășurarea evenimentelor într-un triplu registru teritorial-politic (Țara Românească, Moldova și Transilvania), țesând astfel o împletitură narativă a istoriei românilor. Principiul unității este cu atât mai vizibil în manualul lui I. Heliade Rădulescu (1861), Prescurtare de historia românilor sau Dacia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
definind înlănțuirea internă a virtualităților de expresie. Manifestarea discursivă are rolul de a pune în act matricea semantică a textului, descătușând instanțele poetice de statismul semnificațiilor. Dinamica instanțelor poetice construiește interdependența textualitate/metatextualitate, generând spațiul discursiv ca manifestare continuă și sincronică a țesăturii semantice. În ceea ce ne privește, considerăm "epistema" ca structură de semnificații textuale și metatextuale, punerea în act, procesualitatea, fiind posibilă printr-un discurs integral, polifonic, în care circumstanțele textuale acționează ca instanțe discursive. Relaționarea dintre instanțele textuale și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
237 etc. 66 Se subliniază, de altfel, în literatura de specialitate, ideea că "nici o operă de artă nu este cu adevărat "închisă", ci fiecare cuprinde, în desăvârșirea ei exterioară, o infinitate de "lecturi" posibile" (Eco, 1969, p. 49), "pe plan sincronic și diacronic" (Corti, 1981, pp. 22-23). 67 Relevantă este, în acest sens, și "existența modelului de receptare" (Pascadi, 1971, p. 200) subsumat gustului estetic al publicului, în general. 68 Pentru particularizări în cazul limbajului scenic păpușăresc, vezi tabelul elementelor acestuia
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
socială sînt corelate cu gradul în care cunoaște și întrebuințează limba literară, care funcționează de obicei și ca etalon al erudiției. Pe de altă parte, vorbitorul cunoaște și folosește numai ceea ce reprezintă limba la un moment dat, deci o fază sincronică a ei, cum subliniază Ferdinand de Saussure 17, adică ceea ce este starea limbii din vremea sa. Limba nu este însă produsul unui moment, deoarece ea există și se schimbă în timp, este deci un produs diacronic și, ca atare, limba
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
produs diacronic și, ca atare, limba este un fenomen istoric, dar ea nu poate funcționa decît ca un ansamblu structurat, ca un sistem, și, în aceste condiții, istoria nu poate participa decît fortuit la îndeplinirea funcțiilor ei. Chiar în plan sincronic însă, varietatea ipostazelor sub care se prezintă limba nu permite vorbitorilor decît cunoașterea și folosirea ei parțială, fiecare dintre aceștia avînd propriul nivel la care o posedă. Existența limbii, transmise și transformate prin indivizii vorbitori, presupune pentru aceștia o sumă
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
preluat acest concept din uzul comun și i-a convertit valoarea esențial descriptivă într-o valoare operati-vă în teoria limbii, înțelegînd prin sistem ansamblul relațiilor care definesc, prin opoziție, realitățile lingvistice dintr-un stadiu al limbii, considerat în mod sincronic. În Curs de lingvistică generală se întîlnesc afirmații precum: "limba este un sistem de semne", "limba este un sistem care nu cunoaște decît propria ordine", adică limba este un ansamblu de relații care-i sînt specifice, particulare, proprii, asemenea relații
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
atașează acestui concept de "sistem" un alt principiu saussurean, acela că limba este formă, iar nu substanță, se evidențiază cele două componente fundamen-tale ale doctrinei care avea să pună în evidență structura sistemelor lingvistice. Deși sistemul este un concept structural sincronic, el nu exclude studierea diacronică a sisteme-lor sincronice, trecînd de la un sistem sincronic la altul din-tr-o altă stare de limbă. În știința actuală, care valorifică noțiunea saussureană de "sistem", se consideră că, de fapt, limba este alcătuită din mai multe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
saussurean, acela că limba este formă, iar nu substanță, se evidențiază cele două componente fundamen-tale ale doctrinei care avea să pună în evidență structura sistemelor lingvistice. Deși sistemul este un concept structural sincronic, el nu exclude studierea diacronică a sisteme-lor sincronice, trecînd de la un sistem sincronic la altul din-tr-o altă stare de limbă. În știința actuală, care valorifică noțiunea saussureană de "sistem", se consideră că, de fapt, limba este alcătuită din mai multe sisteme, participante −firește− la alcătuirea acele-iași entități: fonologic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
formă, iar nu substanță, se evidențiază cele două componente fundamen-tale ale doctrinei care avea să pună în evidență structura sistemelor lingvistice. Deși sistemul este un concept structural sincronic, el nu exclude studierea diacronică a sisteme-lor sincronice, trecînd de la un sistem sincronic la altul din-tr-o altă stare de limbă. În știința actuală, care valorifică noțiunea saussureană de "sistem", se consideră că, de fapt, limba este alcătuită din mai multe sisteme, participante −firește− la alcătuirea acele-iași entități: fonologic, morfologic, sintactic, lexical și, după
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbirea ocazională vorbitorii realizează variații permanente. Hermann Paul și Alexandru Philippide au introdus în teoria lor despre limba comună, uz și vorbire ocazională și perspectiva schimbării, care la Coșeriu nu este avută în vedere, fiindcă analiza vizează la el planul sincronic și fiindcă acest lingvist stabilește în mod distinct ce aparține planului diacroniei și ce aparține planului sincroniei. Baza comună a teoriilor dezvoltate de Philippide și de Coșeriu se află însă în gîndirea lui Hermann Paul, ceea ce determină la acești doi
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
și expresive. Ea nu are o motivație logică, ci doar una istorică și este motivată în structura ei materială și funcțională exclusiv prin faptul că ele sînt date istoric 46. Un stadiu al limbii istorice nu este în mod strict sincronic, fiindcă funcționarea limbii, adică manifestarea ei în vorbire depășește actualitatea abstractă, punctuală 47. Limba are o existență concretă ca mod formal și semantic de a vorbi, ca formă, schemă sau tipar al unei activități determinate, vorbirea și, de aceea, în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vorbi la fel ca ceilalți, adică o sumă de modalități istoricește determinate și determinabile. Aceste modalități sînt în mare parte analoage în vorbirea unei comunități la un moment dat și în acest sens constituie o stare de limbă sau "limba sincronică". Aceleași modalități sînt însă comparabile sau provin unele din altele în cazul mai multor stări de limbă succesive și, în acest sens, ele constituie o tradiție lingvistică sau "limba diacronică"48. În aceste condiții, studiul sincronic al limbii (și, cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de limbă sau "limba sincronică". Aceleași modalități sînt însă comparabile sau provin unele din altele în cazul mai multor stări de limbă succesive și, în acest sens, ele constituie o tradiție lingvistică sau "limba diacronică"48. În aceste condiții, studiul sincronic al limbii (și, cu atît mai mult, cel diacronic) nu poate face abstracție de faptul că ea are o tradiție, un trecut, un șir de realizări terminate, are un prezent, determinat de actele de vorbire realizate la un moment dat
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
trecut, un șir de realizări terminate, are un prezent, determinat de actele de vorbire realizate la un moment dat, și are un viitor, o sumă de virtualități ce vor crea posibilitatea unor realizări după momentul actual. Ca atare, prezentul (limba sincronică) este marcat și demarcat de trecut (limba diacronică), iar viitorul de prezent. Fiecare fază a trecutului este marcată la rîndul ei de fazele anterioare și, pe de altă parte, tendințe, uneori puțin evidente, din manifestările prezentului pot deveni baza pentru
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
S a u s s u r e avea în vedere o formă abstractă, existentă în conștiința vorbitorilor, care nu se realizează ca atare în actele lingvistice, în vorbire. Apoi, prin postulatul potrivit căruia limba se constituie diacronic și funcționează sincronic, acest savant sublinia faptul că, pentru vorbitorul limbii dintr-un anumit moment, nu au relevanță fenomenele lingvistice produse în timp, dar ieșite din uz în vremea sa, fiindcă, pentru el, limba se reduce la aspectul existent în momentul în care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un anumit moment, nu au relevanță fenomenele lingvistice produse în timp, dar ieșite din uz în vremea sa, fiindcă, pentru el, limba se reduce la aspectul existent în momentul în care vorbește. Pe de altă parte, faptul că limba funcționează sincronic presupune că, în sincronie, trăsătura ei esențială este funcționalitatea, prin exercitarea unui rol social. De aceea, prin limbă funcțională se poate înțelege o formă abstractă a limbii pe baza căreia se realizează vorbirea la un moment dat, fără a avea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbajul cu toate funcțiile lui,"este identic cu poezia", precizează Coșeriu 106. Se pune însă problema dacă nu tocmai această uzare de "toate funcțiile limbajului" reprezintă o deviere față de întrebuințarea de zi cu zi a limbii, adică de funcționarea ei sincronică, lipsită de intuițiile ce sondează dincolo de limitele desemnării și semnificării spre o motivare a semnului lingvistic în vederea constrîngerii lui să vorbească despre sine, iar nu despre realitatea desemnată. Norma limbii, avînd caracter istoric, regional și social, se diversifică în funcție de timp
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
relativ stabilă în raport cu cea populară, deoarece nu cunoaște același ritm și același sens al transformărilor ca aceasta 154. Mai mult, arată Eugen Coșeriu 155, într-o limbă literară, deci într-o limbă de cultură, chiar și diacronia reală poate deveni sincronică, adică poate fi prezentă în orice moment, fiindcă textele mai vechi se cunosc și pot fi oricînd reluate elemente din ele, pot fi deci cunoscute și revalorificate, realizînd o coprezență a diacroniei în sincronie. Conținutul formelor limbii, în speță sensurile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ă n e s c u trage concluzia că trebuie făcută distincția între două ramuri ale lingvisticii care să aibă ca obiect pe fiecare dintre aceste două aspecte ale limbii, așa cum se face distincția între o lingvistică diacronică și una sincronică, fără ca aceasta să însemne un impediment în asigurarea unității științei limbii. Istoria lingvisticii certifică valabilitatea opiniei acestui lingvist, chiar dacă fenomenul nu este decît foarte rar observat și adus în discuție. De obicei, se crede că despre o știință a limbii
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ei, adică dacă "ea nu se impune și se extinde la toate cazurile, bineînțeles între anumite limite de timp și de loc"210. Din perspectiva celor două aspecte sub care se poate cerceta limba, legile pot fi, după acest lingvist, sincronice și diacronice. Legea sincronică este expresia unei ordini existente și rezultă din constatarea unei stări de lucruri, dar ea nu este imperativă -deși este generală la un moment dat−, fiindcă este precedată și succedată de alte stări de lucruri. Aici
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu se impune și se extinde la toate cazurile, bineînțeles între anumite limite de timp și de loc"210. Din perspectiva celor două aspecte sub care se poate cerceta limba, legile pot fi, după acest lingvist, sincronice și diacronice. Legea sincronică este expresia unei ordini existente și rezultă din constatarea unei stări de lucruri, dar ea nu este imperativă -deși este generală la un moment dat−, fiindcă este precedată și succedată de alte stări de lucruri. Aici se pot cuprinde și
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
rămîne la cazurile particulare, ci privește modul general în care o limbă sau alta reflectă lumea. Eugen Coșeriu constată că, într-un moment din dezvoltarea istorică, nu se întîlnește limba așa cum a fost concepută de Ferdinand de Saussure ca ceva sincronic și omogen, ci limba istorică, adică un sistem de tradiții ale vorbirii într-o comunitate, sistem care este recunoscut atît de proprii vorbitori, cît și de vorbitorii altor sisteme. De fapt, această limbă istorică nu este un sistem omogen, ci
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ei, cît și din acela al coordonatelor sociale și culturale care determină folosirea acestor elemente. Normele limbii −fie că sînt cutumiare, fie că sînt legiferate− au însă caracter istoric, se pot deci schimba, ele avînd un rol funcțional din perspectivă sincronică și un rol disfuncțional din perspectivă diacronică (fiindcă ele tind să frîneze evoluția lingvistică). Schimbarea limbii se realizează, ca atare, prin schimbarea normelor, în primul rînd a acelora care țin de reglementarea funcționării sistemului limbii. Fiindcă ține cont de normativitate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
genetice dintre literatură și cultură: aceasta din urmă impunându-se drept valoare primordială care investește câmpul literei. În acest fel se reduc la justele proporții o serie de rupturi dramatice ce au survenit periodic în câmpul literaturii - nou și vechi, sincronic și diacronic -, M. dând câștig de cauză în modelul său normei lui și/și în locul exclusivismelor. Acest decupaj problematic are o serie de avantaje. Reușește să fixeze într-o ecuație clară raporturile efective dintre practica literaturii și numele cu care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]