5,099 matches
-
În lingvistică, un modalizator este un „mijloc care permite vorbitorului să-și manifeste felul în care privește propriul său enunț”. În sens larg, poate fi orice mijloc morfologic, lexical, sintactic sau intonativ prin care apare atitudinea vorbitorului față de ceea ce spune. În sens restrâns, modalizatorul este un cuvânt sau un grup de cuvinte adverb/locuțiune adverbială la origine, adică putând îndeplini o funcție sintactică specifică adverbului, dar care în anumite cazuri
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
larg, poate fi orice mijloc morfologic, lexical, sintactic sau intonativ prin care apare atitudinea vorbitorului față de ceea ce spune. În sens restrâns, modalizatorul este un cuvânt sau un grup de cuvinte adverb/locuțiune adverbială la origine, adică putând îndeplini o funcție sintactică specifică adverbului, dar care în anumite cazuri nu îndeplinește o asemenea funcție, ci una de exprimare a subiectivității vorbitorului, a atitudinii sale, a raportării sale cognitive, afective, volitive la ceea ce spune. Astfel, modalizatorul poate exprima certitudine ("desigur", "fără îndoială"), incertitudine
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
certitudine ("desigur", "fără îndoială"), incertitudine, atenuare ("eventual", "poate"), probabilitate ("probabil"), întărirea enunțului ("bineînțeles"), satisfacție, ușurare ("din fericire") etc. Deja în gramaticile tradiționale s-a constatat că adverbele reprezintă o clasă lexico-gramaticală eterogenă. Deși se definea ca având în general funcția sintactică de complement circumstanțial al unui verb, al unui adjectiv sau al unui alt adverb, Avram 1997, de exemplu, constata că sunt și adverbe, de exemplu "chiar", "poate", "tocmai", care „se referă la o întreagă propoziție sau numai la o parte
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
de exemplu, constata că sunt și adverbe, de exemplu "chiar", "poate", "tocmai", care „se referă la o întreagă propoziție sau numai la o parte a ei, împreună cu care se analizează”. Altfel spus, după cum afirma Constantinescu-Dobridor 1980, există adverbe „fără funcție sintactică”, care ar îndeplini totuși funcția de complement circumstanțial de mod de diverse feluri: de continuitate ("încă"), de îndoială ("oare"), de precizare ("tocmai"), de restricție ("măcar"), de exclusivitate ("doar"), de proximitate ("aproape"), explicativ ("adică"). Începând cu anii 1960, când lingvistica s-
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
Géza a nimerit cu siguranță în cercul interior”, "biztosan" este adverb cu funcția de complement circumstanțial de mod, dar în "Géza biztosan betalált a belső körbe" „Cu siguranță, Géza a nimerit în cercul interior” este un modalizator, cuvânt fără funcție sintactică în propoziție, însă cu funcție modală, aceea de a exprima certitudinea vorbitorului despre ceea ce afirmă. În unele gramatici ale altor limbi, de exemplu ale limbilor standard din diasistemul slav de centru-sud (sârbă, croată, muntenegreană), se consideră parte de vorbire aparte
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
un posibil candidat pentru aplicațiile de platforme mobile. Multe caracteristici ale HTML5 au fost create din considerarea că va trebui să devină capabil să ruleze pe dispozitive cum ar fi smart-phonurile sau tabletele. În special, HTML5 aduce multe noi caracteristici sintactice. Acestea cuprind elemente ca codice 1, codice 2, codice 3 și codice 4 elemente HTML, precum și integrarea conținutului SVG care a înlocuiește utilizarea tag-ului generic codice 5. Aceste noutăți sunt proiectate pentru a facilita includerea și manipularea în web a conținuturilor multimedia și grafice fără
HTML5 () [Corola-website/Science/324021_a_325350]
-
adverbele au "supraviețuit" până astăzi în aceste limbi indo-europene variază de la caz la caz, trebuind a fi studiate independent. Gradele de comparație sunt forme care precizează nuanța graduală a adverbului. Adverbul poate determina: Adverbul poate îndeplini în cadrul propoziției următoarele funcții sintactice:
Adverb () [Corola-website/Science/305756_a_307085]
-
Acest articol prezintă succint părțile de vorbire neflexibile din limba franceză care au funcție gramaticala: adverbul (cu funcție sintactica), prepoziția și conjuncția (cuvinte gramaticale). Interjecția, care nu are funcție gramaticala în propoziție, este prezentată în articolul Lexicul limbii franceze, secțiunea Crearea spontană de cuvinte. Spre deosebire de limbă română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și că adverbe
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
limbă română, în franceză sunt rare adjectivele folosite cu aceeași formă și că adverbe. În schimb sunt foarte frecvente adverbele, mai ales de mod, derivate din adjective. Un loc aparte merită cuvintele considerate tradițional adverbe, dar care nu au funcție sintactica, ci de modalizator, de conector logic, sau cele care constituie singure propoziții neanalizabile. În franceză, toate atributele substantivale și pronominale, precum și toate complementele exprimate prin substantiv sau pronume accentuat sunt formate cu prepoziții, înlocuind complet declinarea. Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
și superlativul relativ de inferioritate se folosesc mai frecvent decât în română. Patru adverbe au grade de comparație neregulate, în sensul că formele lor de comparativ de superioritate sunt cuvinte aparte, moștenite din latină: Observații: În principal, funcția adverbului este sintactica, si anume de complement circumstanțial: Alteori, asemenea cuvinte sunt în propoziție, dar nu cu funcție sintactica, ci că modalizatori, adică modifică sensul propoziției prin exprimarea atitudinii vorbitorului față de conținutul acesteia. Exemplu: "Îl est mort, naturellement „A murit, firește” (vs. "Îl
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
de comparație neregulate, în sensul că formele lor de comparativ de superioritate sunt cuvinte aparte, moștenite din latină: Observații: În principal, funcția adverbului este sintactica, si anume de complement circumstanțial: Alteori, asemenea cuvinte sunt în propoziție, dar nu cu funcție sintactica, ci că modalizatori, adică modifică sensul propoziției prin exprimarea atitudinii vorbitorului față de conținutul acesteia. Exemplu: "Îl est mort, naturellement „A murit, firește” (vs. "Îl est mort naturellement, unde același cuvânt este complement de mod). Tot în propoziție și fără funcție
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
devenit existența unei „formule” care consta în întrebuințarea unui grup de cuvinte în condiții metrice identice pentru a exprimaa un set de idei esențiale date. Această formulă conținea structuri stereotipe, pasate de la o generație la alta, tipare sonore, morfologice și sintactice, și o gamă limitată de teme și motive utilizate în așa fel încât farmecul acestor poezii nu consta în inovație stilistică sau tematică, ci în inovația formală adusă de fiecare poet în parte, care trebuia să poată reda aceleași teme
Poezia arabă preislamică () [Corola-website/Science/331830_a_333159]
-
pergamentelor. În Italia pergamentul se pregătea, pentru scris, numai pe o fată, iar pe cealaltă se păstra pielea animalului. Un alt centru era în Germania, unde era pregătit pe ambele parți; prețul era mai ridicat. Lucrarea înregistrează fenomene fonetice, morfologice, sintactice, stilistice: 1) Sincopa (dispariția unei vocale (de obicei neaccentuate) aflată între două consoane) vocalelor scurte neaccentuate "i", "u" : "cal(i)da" non "caldă" ; "vir(i)dis" non "virdis" ; oc(u)luș" non "oclus" 2) Închiderea vocalelor scurte în hiat și
Appendix Probi () [Corola-website/Science/323074_a_324403]
-
totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf. "Îmi era a scăpare de dânsul") se explică fie prin asimilarea de către infinitivul lung cu valoare substantivală, când apărea în contexte identice și îndeplinea funcții sintactice specifice numelui, fie prin înlocuirea cu infinitivul scurt, pe măsura dezvoltării ponderii verbale. Natura verbală a infinitivului constă în mai multe aspecte: În propozițiile principale monomembre, ("Deșteptarea!", "Răbdare!", "Oprire!"), infinitivul lung este interpretabil ca predicativ, în special pe baza echivalenței
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform unor cercetări, infinitivul lung nominal (alături de alte nume de acțiuni, cu structură de supin sau participiu) are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
are statut gramatical intermediar între substantiv și verb. Natura lui verbală se manifestă prin compatibilitatea la nivel sintactic și/sau semantic cu unii determinanți ai verbului, ca și prin natura referentului. Natura substantivală a infinitivului îi permite acestuia să îndeplinească sintactic funcția unor părți de propoziție pe care le poate îndeplini substantivul, fiind folosit cu prepoziții în cazul unor complemente: Construcțiile cu prepozițiile "în" sau "la" + infinitivul sunt mai greoaie decât cele cu infinitivul lung al verbului, precedat de aceste prepoziții
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
general cu infinitivul, uneori cu subjonctivul. Exemple: În limba sârbă, verbele modale sunt urmate de verb la infinitiv sau de conjuncția "da" + verb la indicativ prezent, această construcție fiind corespunzătoare conjunctivului românesc. De multe ori cele două construcții sunt echivalente sintactic. Exemple: În limba maghiară, verbele modale se construiesc cu infinitivul. Exemple:
Verb modal () [Corola-website/Science/317827_a_319156]
-
propoziție (respectiv frază) de sine stătătoare din punct de vedere gramatical sau fac parte din aceeași propoziție sau frază ca și grupul sintactical cărui înțeles îl explică. Cuprinsul parantezei e despărțit prin punct (semnul întrebării, semnul exclamării) atât de grupul sintactic anterior, cât și de cel care urmează. Punctul (semnul întrebării, al exclamării) al doilea se pune înaintea ultimei paranteze. Parantezele drepte se folosesc cu scopul de a închide un adaos făcut de noi într-un text citat. Ele ajută la
Paranteză () [Corola-website/Science/333288_a_334617]
-
nu sunt concurate de valori nominale. El poate primi toate complinirile verbului: Pe lângă valoarea verbală ca element regent, gerunziul are mai ales valoare adverbială ca parte de propoziție, exprimând diferite complemente circumstanțiale: Mai rar, gerunziul poate îndeplini și alte funcții sintactice:
Gerunziu () [Corola-website/Science/316324_a_317653]
-
două cărți ale lui al-Farăhīdī despre tonuri și timpi ritmici, "Kităb an-naġam" și "Kităb al-’īqă‘". Principala lucrare a lui al-Farăhīdī este "Kităb al-‘ayn" considerată drept primul dicționar de limba arabă, în care autorul a inclus mult material fonologic, sintactic, morfologic și dialectal. Lucrarea nu este structurată alfabetic ci după așa-zisa “ordine a lui al-Ḫalīl”, adică după anumite grupuri de sunete (principiul fonetic permutativ) - posibil sub influență indiană: ‘, ḥ, h, ḫ, ġ, q, k, ğ, š, ḍ, ș, s
Al-Farahidi () [Corola-website/Science/331938_a_333267]
-
mijloace care au ponderi diferite în funcție de limbă. În limbile slave și în limba maghiară cele mai importante sunt afixele gramaticale. În alte limbi, precum engleza sau cele romanice, mijloacele gramaticale sunt mai degrabă formele verbale temporale, verbele auxiliare și contextul sintactic, dar și sensul lexical este un mijloc important de marcare a aspectelor și a modurilor de acțiune. În aceste limbi, ca și în cele slave în general, aspectele și modurile de acțiune sunt exprimate mai ales prin afixe, adică prefixe
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
Verbe ca "a începe", "a continua", "a sfârși", "a termina" sunt considerate de Constantinescu-Dobridor verbe auxiliare de aspect care n-ar fi gramaticale, nici gramaticalizate, ci lexicale, deoarece au funcția de predicat și nu constituie o unitate semantică, morfologică și sintactică cu verbul pe care îl subordonează. Exemple: "începe să ningă", "termină de citit". În gramaticile limbii române nu se menționează afixe de marcare a aspectelor/modurilor de acțiune. Nici în engleză aspectele/modurile de acțiune nu se marchează cu afixe
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
perfectul simplu exprimă aspectul perfectiv, iar imperfectul - aspectul imperfectiv (vezi Verbul în limba franceză). Grevisse și Goosse 2007 consideră că în franceză există două verbe și o expresie verbală auxiliare de aspect propriu-zise, gramaticalizate, ale căror construcții nu se analizează sintactic: Grevisse și Goosse 2007 ia în seamă și adverbe pe care le numește aspectuale, care întăresc aspectul/modul de acțiune exprimat de verbul lor regent: "Le train a surgi soudain „Trenul a apărut brusc”, " Il a dormi longtemps „(El) a
Aspect și mod de acțiune () [Corola-website/Science/305683_a_307012]
-
II-a, un pronume personal. Singura excepție este cea a modului imperativ, la care pronumele se folosește numai pentru scoaterea în evidență a persoanei. Părțile de vorbire neflexibile din limba franceză sunt aceleași ca cele din română. Adverbul are funcție sintactică, iar prepoziția și conjuncția sunt cuvinte gramaticale. Interjecția nu are funcție gramaticală în propoziție, putând doar constitui singură o propoziție neanalizabilă. La fel pot fi folosite și unele cuvinte considerate în mod tradițional adverbe. Astfel de cuvinte mai pot avea
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
de asemenea o chestiune complexă cea a locului atributului adjectival față de substantiv și a atributelor subordonate unui același substantiv față de acesta, și al unui atribut față de celălalt/celelalte. În ceea ce privește propoziția, nu sunt diferențe esențiale între franceză și română în analiza sintactică, deși sunt diferențe de interpretare a părților de propoziție între gramaticile celor două limbi. În schimb sunt diferențe esențiale în procedeele (topică, prozodie, construcții) prin care se exprimă rolul de temă și de remă al diferitelor părți ale propoziției și
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]