2,989 matches
-
cumva, negociarea cu arhaicul, cu universul primar, așa cum făcea și Brâncuși, pe un alt palier al arhaicului, acela idolatru, prin Sărutul și prin Cumințenia pământului. Ca moment intermediar, în ceea ce privește problematica limbajului și relația mentală cu forma, și nu neapărat ca situare în timp, ar mai putea fi amintită și acea preocupare a Doinei Lie, din deceniul nouă al sec. XX, pentru o imagine oarecum exotică sau, mai exact, de substrat, în care se poate întrezări și o componentă magico-idolatră, dar de
Doina Lie, schiță de portret (II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6440_a_7765]
-
căreia îi pune întrebări. Nu îi poate vedea astfel grimasele, chiar dacă le intuiește, dar nici ea nu-i aude decât vocea și nu-i poate vedea privirea. Scaunele se mută în raport cu Freud unde frontalitatea este privilegiată, deși există și o situare pe lateral care sugerează rolul de discipol pe care savantul i-l acordă lui Jung. Din acest punct de vedere ne aflăm aproape într-o piesă de teatru, accentul cade pe replică și pe controlul permanent al poziționării atât în
Sex și caracter by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5025_a_6350]
-
suprarealiștilor comunizanți: „Judecata severă pe care o poartă el asupra raționalizării crescînd a poeziei și a lumii nu îl conduce (...) la fragmentarism, la relativism sau la nihilism și nici la ideea că omul ar fi un concept depășit”. Merită evidențiată situarea lui Fondane ca gînditor „existențial” - nu „existențialist” - adept al „gînditorilor privați” Kierkegaard, Dostoievski, Nietzsche, Șestov și care, spre deosebire de Sartre și Heidegger, ce adoptă „primatul cunoașterii asupra existentului”, întărind „puterea rațiunii universale asupra individului”, îmbrățișează „primatul existentului asupra cunoașterii” și „în numele
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
deschisă o problemă enunțată într-o notă a prefeței lui Mircea Martin: „Un motiv de mirare și chiar de perplexitate este pentru mine faptul că istoriile literare apărute după 1990, într-un climat nou, favorizant pentru deschiderea perspectivelor și a situărilor valorice, rămîn încremenite în judecăți vechi asupra poeziei lui Fundoianu”. Receptarea critică interbelică a fost marcată negativ de radicalismul în răspăr al pozițiilor scriitorului, în frunte cu prefața „blasfemiatoare” la Imagini și cărți din Franța, ca și de expatrierea din
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
în frunte cu prefața „blasfemiatoare” la Imagini și cărți din Franța, ca și de expatrierea din 1923 (deși aparentul său „tradiționalism” reprezenta un atu într-o cultură tînără care privilegia continuitățile și respingea discontinuitățile). Pe de altă parte, dificultatea de situare a heterodoxului, paradoxalului poet a constituit, cred, un impediment al recuperării după 1990. Scos, pe drept, de sub semnul „tradiționalismului”, el n-a fost perceput drept „exponențial” nici ca avangardist (fiind doar un tovarăș de drum al avangardelor), nici ca modernist
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
Mircea Cărtărescu în Postmodernismul românesc - N.B., printre puținele referințe bibliografice importante omise de Roxana Sorescu!) sau sub cel al „minimalismului” (cum sugerează Mircea Martin, după ce l-a situat cu succes, cîndva, în parametrii „modernismului moderat”) ar fi fezabilă. Poate că situarea sub semnul „modernismului antimodern” teoretizat, între alții, de A. Compagnon, ar fi mai productivă și mai adecvată pentru întreaga atitudine a scriptorului Fundoianu/Fondane. Relectura Priveliștilor și a altor poeme din periodice - mai ales de după 1917, cele simboliste fiind doar
Pro-Fundoianu by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4803_a_6128]
-
literară. Aceasta din urmă e rareori dispusă să-și revizuiască drastic listele. Fântâneru, ca și alți autori „uitați”, e prezentat adesea ca un marginalizat. E de discutat aici imediat despre marginalitate și marginalizare. Firea, structura, boala te pot hărăzi unei situări marginale, de care nu e nimeni din afara ta vinovat. Nu societatea, oricum. Nu e o ipostază impusă, ci una structurală. Marginalizare e greu să descoperi în schița biografică ori în jurnalele lui. Există, în zona receptării, o doză de indiferență
Un nume uitat by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4689_a_6014]
-
regulă, atitudini vehemente din partea multor comentatori. Speculînd cu inteligență „nevoia revizuirilor drept argument”, atît cartea despre mișcarea „Iconar”, cît și cea despre Mircea Streinul se așază, firesc, în prelungirea demersului din Poezia de la Gîndirea, pledînd convingător pentru o mai dreaptă situare și o mai bună cunoaștere a neotradiționalismului (anti)modern dintre cele două războaie: „De ce să fie un Zaharia Stancu ori un Eugen Jebeleanu mai cunoscuți pentru perioada interbelică decît Nichifor Crainic sau Radu Gyr? Sunt ei mai valoroși artistic? Și
Trăiriștii bucovineni by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4693_a_6018]
-
negată prin „medicalizare”, din contemporaneitate, o moarte din nou sălbăticită. Interesată de stări și cuvinte legate de moarte, pun între paranteze temporare stricta cronologie, nu fac neapărat diferența dintre genuri și specii și propun, sintetic, doar câteva exemple. Așadar: 1. Situarea meditativ-filosofică - sau moartea cugetată. Textul își alătură perspectiva detașată a gândului activ și tentația sistemului, moartea înscriindu-se în circuitul cosmic. Eminescu distinge două feluri de moarte: una omoară spre a naște iară, e umbră vieții, „o umbră de ocară
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
că moare” - Les Vivants et la Mort, 1978) este acutizată. Spre-moartea e aleasă în ambele sensuri ale termenului: alegere conștientă, autorăspundere și distincție, noblețe, însemn al diferenței. Aparținând deopotrivă vieții și morții, ființa poate extrage din amândouă seve durabile. 2. Situarea în „privilegiul de a fi disperat” - moartea degustată. Bacovia și Cioran secretă moartea ca pe un dublu al vieții. Moartea e extravitală, construită anume pentru a fi contemplată insistent, monoton, monocord. Textele nu se perimează, lamentoul atroce e mereu actual
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
haotic, de viitor, de un viitor pe care nimeni nu îl mai promite, nu îl mai descrie și nu-l mai anunță decât, când și când, în scenarii apocaliptice reluate periodic, poetul recuperează cel mai definitoriu dintre „viitorurile” sale: muritudinea. Situarea e piezișă și suspendată într-un prezent al așteptărilor înșelate. Înțelepți, ironici, exasperați, hăituiți de vedenii și visând viziuni salvatoare, tinerii dețin „știința morții”. Robert Șerban spune într-un interviu: „În cartea mea, moartea nu e un personaj negativ. Dimpotrivă
Despre moarte, numai de bine by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4402_a_5727]
-
altfel, se știe că într-un spectacol tensiunea se acumulează progresiv către final, dar din păcate în montarea aceasta, care are și momente bune, ultimul act se prăbușește ca ritm, relații între personaje, tensiune și chiar se dezechilibrează muzical prin situarea într-o lojă a baritonului și implicit absența vocii sale în mixtura sonoră a finalului. Dar, ca întotdeauna în scenele de ansamblu, corul, excelent condus de Stelian Olariu pe tot parcursul partiturii, a salvat situația.
Un Bal mascat fără stil by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/4410_a_5735]
-
unei existențe. De aici insistențele suprapunerii vocii narative cu destinul autorului și parfumul puternic de autoficțiune. Reflexive și analitice prin excelență, cărțile lui Virgil Duda sondează complicate adeziuni individuale, totdeauna alimentate de o paletă variată de indecizii și ambiguități. În privința situării în canonul postdecembrist, Virgil Duda este un ghinionist. Plecat din țară cu un an înainte de Revoluție, el nu a apucat să-și valorifice o disidență serioasă. Bibliotecarul și mai apoi ziaristul din Tel Aviv a îmbrățișat un fel de atitudine
Ancheta unui destin învins by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4435_a_5760]
-
plan politic, etic și estetic, Nicanor Parra respinge înregimentarea, convenționalul și compromisul. Adept al democrației și libertății, repudiază, în plan politic, disciplina de partid, iar în poezie desfide canonul estetic al „poeților majori”. Altfel spus, este vorba de o specifică situare ce ar putea fi definită cu termenul antisistem, propus de criticul de la El País, Ignacio Echevarría, într-un comentariu referitor la asemănarea, din acest punct de vedere, între poetul chilian și conaționalul său Roberto Bolaño. Poetul s-a născut la
Premiul Cervantes pentru un antipoet by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4636_a_5961]
-
androgin, feminitate măcar în parte vinovată de felul nostru de a fi: rezistenți (nu doar durabili, ci și reticenți și recalcitranți), subtili, plini de intuiții, de idei, sentimentali și trădători, capricioși, alintați, inteligenți... Grație topicii uimitor de libere (locurile și situările nu sunt niciodată unice și definitive), vorbele românești își pot construi singure contextele, într-o dispoziție ludică în stare să explice bogata lor ambiguitate; nu de puține ori, aceasta, cu subînțelesuri senzuale/sexuale... Cele două romane sunt de citit, cred
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
nu de puține ori, aceasta, cu subînțelesuri senzuale/sexuale... Cele două romane sunt de citit, cred, separat: mai întâi, cel din mansardă, ținând la îndemână toate sensurile aticului - încăpere sub acoperiș și sub acoperire, adică exilată și ocrotită prin chiar situarea admirativ-derutată a celuilalt; coerență obținută din alăturare haotică de fragmente și reminiscențe; frumusețe ispititoare amenințată cu „păcatul” la orice gest de independență; ironie, improvizație -, apoi, cel din subsol, oarecum underground, căci dedesubturile și sforile de culise sunt presupuse, în mod
Despre ambivalență by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4541_a_5866]
-
Însăși miza fenomenului era în cauză, - oamenii foloseau, multiplicau un bun care nu le aparține, pentru că timpul, care este implicat inevitabil în progresia de cîștig a cametei, îi aparține numai lui Dumnezeu! Să nu uităm că sînt lucruri, și în situarea noastră față de această amenințare a crizei, care pun sub semnul îndoielii unele practici curente, voios iresponsabile. Degeaba ne consolăm că s-au întrunit miniștri și că unul a spus una și altul a spus alta! Miniștrii se contrazic de la un
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
se întîlnesc cîteva ceasuri într-o reuniune pretențioasă. Să nu confundăm planurile! Și dacă sîntem o Academie, trebuie să avem puterea de a gîndi lucrurile acestea mai de sus, de la altitudinea care este proprie nu numai cercetării aplicate, dar chiar situării noastre în cultură și istorie. Istoria, totdeauna actuală - sublinia un comentator sagace. Și, în sensul acesta, să nu uităm că Hegel scria despre Roma că prozaizează istoria. Eu cred că trebuie să-i menținem istoriei o flacără inatacabilă, dincolo de proza
O flacără, dincolo de proza reușitei pragmatice by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4545_a_5870]
-
comun. Eu cred că avea mai degrabă o aplecare spre fabulos și acces autentic la zone de sensibilitate interzise nouă, muritorilor de rând”. Colaborarea cu regimul, atât în cazul lui Camil Petrescu, cât și al lui Arghezi, capătă o justă situare în context și la adevărata măsură, și e judecată cu calm, fără nici o înverșunare (el însuși fiind pățit). Crohmălniceanu introduce în joc și informații suplimentare, cu privire la persecuțiile și umilințele pe care mari scriitori ca cei doi citați mai sus - dar
Pagini trăite de istorie literară by Adina Dinițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4391_a_5716]
-
așteptare, confundînd fiorii, / Spaima se-amestecă plăcut cu taina/ A cărei dezlegare mi-e destin:/ Am de trăit pînă găsesc răspunsul/ Un timp egal cu timpul vînătorii/ În care știu că-s prada, cel puțin” (Vînătoare în timp). O asemenea situare în intermundii constituie hrana predilectă a poeziei moderne. Dar Ana Blandiana nu se complace într-o atare postură, apelînd la cunoaștere ca la o modalitate de-a controla legitimitatea substanței cu care operează, modalitate ce ea însăși devine parte a
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
firește, două dimensiuni ale poemului lui Ion Mureșan: gravitatea solemnă-dramatică, în alternanță cu comedia. Poetic, Ion Mureșan e un dionysiac, trăind într-un alt orizont religios: cel creștin. Ebrietatea generalizată e climatul aproape tuturor poemelor. E vorba, firește de o situare într-o paradigmă rimbaldian-ducassiană. Credincios acestei paradigme, poemul lui Ion Mureșan violentează toate coerențele normalității, instaurînd, prin forța decretelor lirice, regimul totalitar al deconstrucțiilor. Cum scriam despre prima lui carte, orice poate fi semn pentru orice. Alcătuirile realului său poetic
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
prefața bine intitulată Epifanii. Ca pe un document existențial, prozastic, romanesc chiar, dar strălucind de poeticitate și încordându-se vizionar. Ar mai fi totuși o cale de lectură. Una în care accentul cade asupra unor semnale mai degrabă exterioare. Context, situare în istorie, în cele din urmă formă. Nu cu mult timp în urmă, Magda Cârneci publica, în România literară, câteva poeme noi, dintre care unul, remarcabil, Poetesa, pare, la rândul lui, o tatonare a confesiunii despre FEM: „Nu voi fi
Imagini puternice by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5633_a_6958]
-
o nouă explorare, menită a pune în discuție, în termenii extremi ai literarității, limitele creației și ale actului creator, ale limbajului și ale cuvântului-semn și sens, adică ale posibilităților de care dispune scriitorul pentru a da expresie gândirii, identității și situării sale în univers. Un experiment, desigur, întreprins de acei scriitori care, după opinia lui Vargas Llosa sunt dispuși să-și sacrifice sucesul de public, pentru a contribui reînnoirea literaturii. În fond, a scrie, înseamnă, ne-o spune și Enrique Vila-Matas
Scriitura narcisistă by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/3677_a_5002]
-
Grete Tartler Thomas Mann, Pătimirile și măreția lui Richard Wagner, traducere de Alexandru David, București, Humanitas, 2013. O nouă traducere în limba română a multcitatului eseu de Thomas Mann, la două sute de ani de la naș- terea lui Wagner (1813-1883), clarifică situarea acestei scrieri mai ales în linia relevanței pentru stilul autorului lui Doktor Faustus 1, decât în aceea a judecăților de valoare privind opera wagneriană. Nici un scriitor, inainte de Thomas Mann, nu îndrăznise să considere muzica „meserie faustică”. Pe scurt, e
Thomas Mann despre Wagner by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3720_a_5045]
-
alți ani duri și decisivi de veghe la căpătâiul viitoarei sale soții încercate de suferință. Era, însă, în final, un dramatism eroic. Doi oameni își înving destinul prin iubire și înțelepciune. Scrisoarea din 6 august 1933 are nevoie de o situare în context. Nu trecuse decât o lună de la ruptura legăturii Mariei Cantacuzino cu Nae Ionescu. Se știe că se cunoscuseră în iunie 1928 și s-au apropiat printr-o prietenie intelectuală, devenită pasiune, cu segmentul de vârf în anii 1930-1931
George Enescu în secvențe biografice by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Memoirs/8759_a_10084]