1,605 matches
-
răutăcios, mai ales când Dudu trebuia să se înalțe ca un copil, pe vârful picioarelor, ca să ajungă la clanța ușilor. Aceste gânduri îl frământau chiar în prezent, acum când se găsea în fața unei porți, încercând zadarnic să ajungă până la butonul soneriei familiei Fischer. Dudu dorea s-o vadă pe Nina. Încercase de mai multe ori fără succes, dar se încăpățânase, așteptând mereu un miracol. Și iată, se pot întâmpla chiar minuni în această lume cenușie a nordului! Prin geamul aburit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
se auzea un pian, dar, cum se întâmplă adesea, până la noi în stradă răzbăteau numai sunetele cele mai puternice, care se loveau de pietre atât de strident, încât părea că acolo, în camera unde se cânta, un ciocan lovea o sonerie. Doar când am ajuns sub ferestre, am putut auzi și sunetele care lipseau: se cânta un tango. - Vă place acest gen de cântec spaniol? mă întrebă Sonia. Am răspuns la întâmplare că nu, că prefer cântecul rusesc. De ce? Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să smulgă de pe ea și pielea, și somnul. E sigur că acestei pofte de somn a lui Matei i se datorează faptul că locatarii imobilului au renunțat la serviciile lui. Drept care, în imobilul nostru, de ani buni au fost instalate sonerii pentru fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung și misterios care în ultimele luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că acestei pofte de somn a lui Matei i se datorează faptul că locatarii imobilului au renunțat la serviciile lui. Drept care, în imobilul nostru, de ani buni au fost instalate sonerii pentru fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung și misterios care în ultimele luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție. Dar soneria mea suna din ce în ce mai rar. Iag era îndrăgostit. Locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fiecare apartament. Când sună telefonul, Matei apasă pe soneria corespunzătoare pentru a face legătura dorită. Eu eram chemat printr-un apel lung și misterios care în ultimele luni dobândise pentru mine o semnificație deosebită de bucurie și de emoție. Dar soneria mea suna din ce în ce mai rar. Iag era îndrăgostit. Locuia cu o femeie mai în vârstă decât el, o tipă cu fizionomie iberică și, pentru că aceasta m-a urât din prima clipă, am început să ne vedem foarte rar. De câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oricât de straniu și de ilogic ar părea) tocmai acest sentiment de plăcere pe care mi-l trezeau imaginile respective îmi era extrem de antipatic. În orice caz, am sărit voios de pe divan în seara când a răsunat, lung și strident, soneria care mă chema la telefon. În seara aceea memorabilă, în seara aceea nefastă pentru mine mă pregăteam, ca întotdeauna, să mă duc la Stein. Dar nu era Stein. Și, când, după ce am coborât în fugă scările și am intrat tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
încetișor, ca să nu deranjez, și sun scurt. Din stradă vine zgomot mare: un camion trece zăngănind și cutremurând geamurile. Jos sună telefonul strident, ca în fiecare dimineață. Ușa nu se deschide. Atunci mă hotărăsc să apăs încă o dată pe butonul soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
butonul soneriei și rămân în așteptare. În apartament e tăcere, nu mișcă nimic, de parcă nu locuiește nimeni acolo. „Doamne, dumnezeule, gândesc eu, s-o fi întâmplat ceva! Ceva nu-i în regulă aici. Ce mă fac?“ Mai apăs o dată butonul soneriei, apăs cu disperare și din toate puterile, apăs și tot apăs până când aud niște pași târșâiți la capătul coridorului. Pașii vin spre ușă și se opresc; apoi se aude cum cineva umblă la broască și, în sfârșit, ușa se deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o parte în alta, umblând cu gurița după mâncare. Scâncea nemulțumit și își strâmba fețișoara, pregătindu-se să izbucnească în plâns. Ileana trebuia să sosească din clipă-n clipă, cu masa de seară pentru copil. Din camera alăturată se auzi soneria telefonului. Cristian nici nu se sinchisise să-l bage în seamă. Știa cine e la capătul firului, putea să jure că soacră-sa sună din nou ca să vadă ce mai fac. Probabil că Ileana ridicase deja receptorul pentru că zgomotul strident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rezultatul era un dezastru, bila se oprise tot pe doisprezece roșu. Cele trei milioane pe care le jucase bărbatul se transformaseră într-o pierdere de aproape două sute. Era ceva de neînchipuit, Mihailovici simțea că își pierde răsuflarea. Crupierul acționase deja soneria prin care își chema supraveghetorul ca să-i aducă jetoane pentru a putea plăti câștigul eroului serii. Privind discret la ceas, acesta nu mai prididea să strângă mâinile chibiților ce țineau neapărat să-l felicite. Într-adevăr, așa ceva nu puteai vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Pămîntul făgăduinței. (Și cînd Îmi amintesc că din pricina poeziilor sale a fost atît de dușmănit și atît de hulit!) La un moment dat am luat hotărîrea de a ne despărți. Și, precum un copil retardat, Îi presimțeam intențiile după țîrÎitul soneriei, după răsucirea cheii În broască. „Nu trebuie nimeni Îndurerat“, spunea el. „Eu nu am dreptul la dragoste.“ Astfel ne vom despărți de mai multe ori „definitiv“, rupînd legătura noastră precum se rupe firul mătăsii „cînd perlele se rostogolesc pe scîndura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
puțin mai înainte, agentul deschise portiera ca să coboare comisarul, inspectorul coborî pe cealaltă parte, comandoul era complet, în linie de tragere și cu pumnii strânși, înainte. Acum îi vedem opriți pe palier. Comisarul face semn agentului, acesta apasă pe butonul soneriei. Liniște totală de cealaltă parte. Agentul se gândește, Vreți să vedeți că chiar s-a dus să petreacă ziua la țară, vreți să vedeți că aveam dreptate. Alt semn, alt sunat. După câteva secunde se auzi cineva, un bărbat, întrebând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Cine e. Comisarul se uită la subalternul său imediat, iar acesta, cu o voce plină, slobozi cuvântul, Poliția, Un moment, vă rog, spuse bărbatul, trebuie să mă îmbrac. Trecură patru minute. Comisarul făcu același semn, agentul apăsă din nou pe sonerie, de data asta fără să ridice degetul. Un moment, un moment, vă rog, deschid chiar acum, tocmai mă sculasem, ultimele cuvinte au fost rostite deja cu ușa deschisă de un bărbat îmbrăcat cu pantaloni și cămașă, tot în papuci, Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
îți spun. Comisarul n-o luă în nume de rău. Cu tot acest du-te vino, acest gândit și răsgândit, întârzie în îndeplinirea propriului său ordin, era deja ora unsprezece fără cincisprezece minute când ridică mâna ca să apese pe butonul soneriei. Liftul îl dusese la etajul patru, ușa era aceasta. Comisarul se aștepta să fie întrebat dinăuntru Cine e, dar ușa se deschisese pur și simplu și apăru o femeie care spuse, Vă rog. Comisarul duse mâna la buzunar și arătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
asta, mai presus de orice, era ceea ce comisarul nu voia. Se pregătea să spună că nu mai avea nici o întrebare de pus în acest moment, dar că a doua zi avea să se întoarcă pentru a continua interogatoriul, când sună soneria de la ușă. Medicul se ridică și se duse să vadă cine suna. Se întoarse în living însoțit de inspector, Domnul spune că e inspector de poliție și că dumneavoastră i-ați dat ordin să vină aici, Într-adevăr, așa este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
gânduri n-au mai fost ale comisarului, mai preocupat acum să găsească un loc să parcheze mașina decât să anticipeze decizii asupra destinului unui suspect și asupra propriului său destin. Își consultă din nou carnetul de însemnări și sună la soneria apartamentului unde locuia fosta soție a bărbatului care a scris scrisoarea. Sună încă o dată și încă o dată, dar ușa nu se deschise. Întindea mâna pentru a face o nouă tentativă, când văzu deschizându-se o fereastră de la parter și apărând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de înțeles că neajutorarea orbirii îi apropiase, dar trecuseră patru ani și, dacă pentru o femeie tânără patru ani nu înseamnă nimic, pentru un bătrân e ca și cum s-ar număra îndoit. Și continuă să fie împreună, gândi comisarul. Sună la sonerie și așteptă. Nimeni nu veni să deschidă. Își lipi urechea de ușă și ascultă. De cealaltă parte, liniște. Sună încă o dată pentru a respecta rutina, nu pentru că spera să-i răspundă cineva. Coborî scara, se urcă în mașină și murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
am toată încrederea în dumneavoastră, știam eu bine ce fac când v-am desemnat pentru această misiune, Da, albatros. Se aprindeau felinarele pe străzi, crepusculul aluneca deja pe rampa cerului, în curând avea să se lase seara. Comisarul sună la sonerie, nu are de ce să ne surprindă, de cele mai multe ori polițiștii sună la ușă, nu întotdeauna sparg ușile. Apăru soția medicului, Vă așteptam abia mâine, domnule comisar, acum nu pot să vă primesc, spuse ea, avem musafiri, Știu cine sunt musafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mulțumi pentru grijă. Nimic altceva, întrebă comisarul, Din câte știm noi, nimic, răspunse unul dintre agenți, raportul va fi ușor de scris. O spuse la timp, tăie aripile imaginației comisarului, deja desfăcute, ducându-l în sus pe scări, sunând la sonerie, anunțându-se, Sunt eu, și apoi intrând, povestind ultimele evenimente, scrisorile pe care le scrisese, conversația cu șeful redacției ziarului, iar după aceea soția medicului i-ar spune Prânziți cu noi, și el ar prânzi, iar lumea ar fi liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
pe lângă Gara Victoria și-mi amintesc de lungile drumuri cu omnibuzul până la casele ospitaliere ale literaților. În timiditatea mea, de multe ori umblam în sus și-n jos pe stradă până când îmi luam inima în dinți să apăs pe butonul soneriei. Iar atunci, pur și simplu bolnav de spaimă, eram poftit într-o încăpere neaerisită, înțesată de oameni. Eram prezentat unei celebrități după alta și cuvintele amabile pe care le spuneau despre cartea mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
găsit un fel de cușcă cu geamuri în care se aflau un pupitru și două scaune. Afară era o bancă pe care se putea presupune că se chinuie să doarmă portarul noaptea. Nu era nimeni pe acolo, dar sub o sonerie scria „Garçon“. Am sunat și curând și-a făcut apariția un tânăr cu privirea piezișă și o înfățișare sumbră. Era în cămașă și papuci de pâslă. Nu știu de ce am încercat ca întrebările mele să sune cât mai degajat: — Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
căsătorise cu o englezoaică și acum se instalase într-un atelier din Montmartre. Nu-l mai văzusem de patru ani și nu-i cunoscusem nevasta. XIX Nu-l anunțasem pe Stroeve de sosirea mea, și când am apăsat pe butonul soneriei de la atelierul lui mi-a deschis chiar el, dar o clipă nu m-a recunoscut. Apoi a scos un strigăt de încântare și m-a tras înăuntru. Era fermecător să ți se ureze cu atâta entuziasm bun venit. Nevastă-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ceașca goală în care îmi adusese portăreasa un caffé au lait și o bucată de croissant pe care nu-l mâncasem căci nu-mi era prea foame. O auzeam alături pe portăreasă făcându-mi curat în baie. S-a auzit soneria de la apartamentul meu și am lăsat-o pe ea să deschidă ușa. Peste o clipă am auzit glasul lui Stroeve întrebând dacă sunt acasă. Fără să mă mișc i-am strigat să intre. A dat buzna în odaie și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o fi arătând acum trupul lui Humbird? El Însuși, dacă nu era instructor pentru luptele la baionetă, ar fi fost trimis În linia Întâi cu trei luni mai devreme și poate că ar fi fost ucis. Unde-i afurisita de sonerie...? Numerele străzilor de pe Riverside Drive erau ascunse de ceață și de apa scursă de pe frunziș, așa că nu le distingeai decât uitându-se de aproape, dar În cele din urmă Amory a zărit unul: One Hundred and Twenty-seventh Street. A coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
încredere în cântecul ei simplu decât în cel pe care-l cânta Hitler. M-am gândit că era genul de comparație simplistă după care s-ar fi dat în vânt partenerul meu cel fumător de pipă. 5 Marți, 6 septembrie Soneria de la intrare sună în întuneric. Amețit de somn, m-am întins să iau ceasul deșteptător de pe noptieră. Arăta ora 4:30 și mai era încă o oră până să trebuiască să mă trezesc. Soneria sună din nou, numai că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]