5,168 matches
-
juvaeruri Și a tulit-o ca un ogar cu limba scoasă prin ceruri. (Jaf) Este sugerată imagistic opoziția schilleriană finit-infinit, real-idee, generatoare de tensiune lirică. Credința că întreg firmamentul poate încăpea într-un telescop, că luna și soarele pot fi sorbite de privirile unui orb ("Priviri, la matcă vă-nturnați..."), că melcii se pot închide definitiv în "cocioabe", copacii în muguri și oamenii în pietre, fixează demersul poetic într-o atitudine duală: finitul devine o alegorie a infinitului, iar infinitatea se eschivează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
în cristale de vers. În trecerea anilor, am tot adăugat întâmplări! nu mai puteam... aduse la ureche, sa le ascult pulsul, să le eliberez iar de pomi, de vița de vie, de vinul bun pe care nu-l mai pot sorbi, de spicele grâului grele de sămânța mirabilă, să le ascult cântecul de pasăre întrerupt. Mărturisire Ar trebui un duhovnic cu vocea severă și înaltă, să-i spunem ce se mai întâmplă, cu ființa noastră, uitată aici pe pământ. Ne va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
colț mai găsești câte un câine visând la soare lângă trunchiul de brazi. Se strânge inima, și mâinile se desfac într-o lume de cerșetori, iubitori cu masca opacă, fără zâmbet și fără rid! Măcar un blid de aer să soarbă Inima înghețată și oarbă. Agenda Stă o agendă veche din 1966 pe scrin, mi-a răpit privirea într-un joc trist. Prin apele de venin a rămas inelul cu piatră de ametist. Agenda a trăit goală ca vremea în sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
perna suferindă, blândă în lumina de ceară. El este misterul, ultimul cuvânt înaintea morții. Îl vom întâlni pe Dumnezeu, acolo, în prag ne vom uni, înainte ca lumina oarbă să îmblânzească glasu-i de arhiereu. în grota ce stă să ne soarbă. Trebuie să mă trezesc din această stare, oricât m-ar durea și oricât ar fi de grea, să scap de această apăsare. Sub legea credinței mele mă voi așeza și voi aștepta rugându-mă fecioarei sub un copac cu trunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de ne coboară, Dar numai amândoi, amândoi... Nu doar umila carne... Nu doar umila carne se-adapă-n oaza ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar umila carne îți cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
în vis. Dar ce frumos știa să viseze Bărzăunul! Iar oglinda apei îl chema cu o forță irezistibilă, pentru că acolo înfloreau tot mai ispititori, ca niște nuferi de întuneric, ochii Ilincăi... își aplecă buzele spre chemarea apei, închise pleopele și sorbi cu nesaț, odată cu lichidul rece, imaginea ochilor mari și neguroși... Și tot cu ochii închiși se ridică și scoase un fel de oftat aparte, cum nu mai oftase niciodată, de parcă toată tristețea omenească s-ar fi întîlnit atunci în el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a dat seama pînă atunci că el nu-i un oarecare, un... popîndău, cum îi zicea uneori domnul Nicanor, ori... auzi tu, "rămășiță", cum i-a zis Matei! Nu, hotărît lucru, se întîmplase ceva deosebit cu el. Parc-ar fi sorbit apă vie dintr-un izvor vrăjit... Se apropie iar de locul unde stătuse aplecat și băuse apă și-și privi umbra oglindită în luciul izvorului... Da, categoric mai crescuse!... Dădu un chiot de bucurie și nu-l speriară deloc două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Hyperion către Demiurg, acel dincolo de dincolo, unicat în lirica lumii: Căci unde-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaște/ Și vremea 'ncearcă în zadar/ Din goluri a se naște.// Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe./ E un adânc asemene uitării celei oarbe". Neta deosebire dintre văzul ochiului comun și al celui transcendental se observă la prima coborâre a luceafărului. Eminescu descrie eonul de sus ca fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transorizontic, dincolo de dincolo confine cu zborul "intelectului eroic", de care vorbește Giordano Bruno, cu zborul necurmat al lebedelor către niciunde, din poemul halucinant al lui Rabindranath Tagore. În transposibil unde Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Poezia și absolutul "Was bleibt aber, stiften die Dichter". Hölderlin Intelectul umană concepe trei forme de absolut: cognitiv, ontologic și axiologic. a. Absolutul cognitiv nu ar putea fi atins de om decât dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fost de ajuns. L-a nemulțumit încremenirea ontică a lui Hyperion și vroia să-l înaripeze pentru un zbor fără oprire către cea mai înaltă treaptă existențială de neatins niciodată. Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe". Nu aflăm această viziune în consonanță cu ridicarea la ceruri a lui Zamolxis ? Care este aici logica, necesitatea internă ? Dorul, această simțire specific românească însemnând aspirația de neistovit către o idealitate care se depărtează mereu și mereu dinaintea noastră, astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ființei umane; oferă o deschidere aflată infinit la distanță de închiderea absolută a cercului, a pătratului și a complotului lor. Căci iată ce scrie Eminescu în cele mai perfecte versuri: Nu e nimic și totuși e O sete care-l soarbe, E un adânc asemene Uitării celei oarbe. Aceasta trebuie să facă un poet și aceasta cere cititorul luminat: crearea unei perfecte cvadraturi a cercului, care, în mod magic, prin însăși energia comprimată a celor două închideri ce par absolute, deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Eminescu și Giordano Bruno: tensiunea infinită a intelectului "eroic" dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice datum care alcătuiește o lume nelumea conceput de Eminescu în Archaeus. Viziunea din Luceafărul "Nu e nimic și totuși e/ O sete care-l soarbe, / E un adânc asemene/ Uitării celei oarbe" reflectă desprinderea abisală mergând până la uitarea totală de lume și de sine consonantă cu parcursul fulgurant spre transposibil. Iar, de mult mai departe, găsim în Platon (Fedru, 247c) următoarea viziune: "Există un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
niște relicve, tocul ușii, puțin scorojit, biroul care era modern acum cinci ani, buze scofâlcite, buze cu crețuri pe margini și colțuri lăsate, buze strânse ca niște sprâncene încruntate, buze deschise într-un zâmbet care dezgolește dinți galbeni, buze care sorb din cafeaua captivă într-un pahar de plastic, de jos, de la noi, de la automat... Zgomotul liftului, care se aude prin ușă. Cal cu latoarele care-și fac ritualul reumatic sonor de pocnete și icnete și scâncete înainte să mă lase
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
lumea asta descuamată ca o șopârlă și să intru, ÎN SFÂRȘIT, în fascinanta lume web. Connect Încă douăzeci și cinci de minute până la ședință. Încă douăzeci și cinci de minute de libertate. Navighez. Navighez în voie și nici o buză nu mai plescăie, nu mai soarbe, nu mai behăie până la mine. alx. ești prețioasă ema: poftim? alx: vorbești ciudat alx: căutat alx: prețios alx: ești prețioasă ema: geez... bună dimineața și ție! Bună dimineața! 5. Mai mult despre Ema. Schița 2 Mă cheamă Ema. E primul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
braț, pe Rue de Rivoli, vor lua la rând magazinele, Dominique își va cumpăra ciorapi fini, Alexandre va sugera o nouă oprire gurmandă, pe care o va achita, la fel de discret, din plicul proaspăt primit... Dar mai e până atunci. Alexandre soarbe din cana de ceai și baleiază cu privirea camera minusculă, cu patul (de fapt nu e pat, ci o saltea sprijinită pe vrafuri de cărți - invenție boemă și pe deplin incomodă, care se dezechilibrează fatal ori de câte ori pro prietarul extrage din
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
poți să zici ... mulțumesc. Îi place mult lui Ivan. Îi place băiatul ăsta cu ochi frumoși, cu aura lui de aer proaspăt, cu timiditatea lui politicoasă, fracturată de un entuziasm sincer, care-i gâlgâie în gât. Îi place cum îi soarbe cuvintele, poveștile despre Kiev și Londra, despre Stockholm și Reykjavík, despre cum a învățat el acolo să facă fenomenala plăcintă cu creveți (pe Sundlaugavegur, la numărul 15, e o cantină unde, acum douăzeci de ani, bucă tari din toate colțurile
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în șoapte pline și cărnoase peste fumul de țigară care inundă încăperea și se oprește, voluptuos, în cupa lui cu șampanie. Alexandre bea și surâde, la rândul lui, ușor în admirația propriei imaginații, care detectează metafora și-l face să soarbă din nou lichidul în continuă efervescență prețioasă, amestecat cu vocea ei, cu pașii elastici, cu zgomotul tocurilor care, după alte zeci și zeci de minute, în care cupa a fost reumplută de mai multe ori, ajung până la el. — Gata, Alexandre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
schimbe tactica. Trebuia să le forțeze să-l asculte. Habar n-avea cum putea să facă asta el singur contra mulțimii, dar trebuia găsită o soluție. Și într-una din zile, norocul i-a surîs. Poposise în apropierea unui izvor. Sorbise și el, de cu seară, cîteva înghițituri zdravene din apa rece și incredibil de dulce. Hotărîse să rămînă în apropiere. Orice animal trebuie să ajungă, în cele din urmă, la adăpat. Renunța la căutarea fără de izbîndă prin toată pădurea aceea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
se adăpostiseră de bătaia ploii, deși, de atîtea ori în nesfîrșita caniculă, își imaginaseră, la fel ca toate animalele, că n-or să se mai sature vreodată să simtă apa trezindu-le trupurile la viață. Stătuseră la vorbe toată noaptea, sorbindu-și unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să povestească. Recompuneau, bucată cu bucată, trecutul. Lupino fu, pe rînd, curios, uimit, înduioșat, mîndru, emoționat, fericit. Tatăl său îi răspundea la întrebările pe care și le pusese în dureroase clipe
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu greșește cînd alege să apere copilul. Asta e, după cum se vede, datoria ei, și n-ar fi mama mea dacă nu și-ar respecta-o pînă la capăt. Lupoaica îl privi pe Lupino așa cum numai o mamă își poate sorbi din ochi copilul adorat. Pentru moment, nu avea a se teme pentru siguranța puiului de Om. Se îndreptă către lupul înțelept, care aștepta înfrigurat. Se ridică înspre chipul lui desfigurat, atingîndu-i cu dragoste necuprinsă cicatricile adînci, șoptindu-i apoi tandre
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
liber, nu te grăbești să anunți la ziar „un concurs pentru ocuparea... conform H. C. M. (Hotărârea Consiliului de Miniștri) nr. ... din ...” etc. Se află și fără să anunți... Și încep să vină candidații. Îi primești binevoitor, cu același zâmbet afabil, sorbind din cafea cât mai rar, indiferent, răsfoind alene niște hârtii. De partea cealaltă emoția crește! Tu cântărești, cântărești, până când una dintre candidate îți face oarecare impresie. Îi spui că, deocamdată, postul este „blocat”, dar să mai treacă, eventual să încerce
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
și trimis apoi la... oi! Ți-amintești: itinerariul obișnuit în epocă...” Când mi-a spus toate astea l-am liniștit: „Nu-i nevoie să te justifici, Pandelică! Dacă nu erai tu, era altul, și tot aia...” Acum se așezase alături, sorbea rar din sticlă și tăcea. Cred că știa mai bine decât mine prețul tăcerii. Nu știu de ce, a ținut mereu să concurăm, încă din școală. Numai că mie mi-a plăcut totdeauna să mă întrec numai cu mine însumi. „Ai
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
să și facă o cafea tare și fără zahăr ca să nu-l ia somnul înainte de a reuși să-i găsească o rezolvare. Își bău cafeaua sprijinit în coate pe masa din bucătărie, poziție în care îl fură și somnul imediat ce sorbi ultima înghițitură țceva mai înecăcioasă, din cauza zațului de pe fundul ceștii). — Magneziu. — Magneziu? — Da. Magneziu. — Ăla al lui Mendeleev? — Ăla. — Ce-i cu el? — Cu Mendeleev? Nu, cu magneziul. — A, cu magneziul! Trebuie să iei magneziu. — Domn’ doctor, da’ de ce trebuie
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
e ciorbă de perișoare, și nu o suprafață uleioasă care conține Dumnezeu știe ce. Oricum, nu e momentul să cazi pe gânduri. Farfuria e fisurată și e cazul să lopătezi frenetic conținutul în cavitatea bucală, dacă nu vrei să-l sorbi direct din fața de masă ori să-l storci la loc în farfurie. Slavă Domnului, odată ce mâncarea a început să se rostogolească în stomac, toate par a intra pe un făgaș ceva mai prietenos. La naiba cu tradiționala ospitalitate a românului
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de multe ori ghicea cine era personajul negativ ascuns printre chipurile care doar erau bănuite de o anumită infracțiune. Era momentul să se transforme într-un detectiv bazându-se pe intuiția care o ajutase de multe ori să dezlege secrete. Sorbea din când în când câte o gură din ceaiul care aproape se răcise, imaginându-se căutând indicii care să o ducă aproape de bărbatul a cărui voce îi rămăsese imprimată în memorie. Dar, pentru a dezlega această taină, trebuia să-și
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]