12,878 matches
-
casele de bilete, a adunat anul acesta, în total, nouă filme (3x3, v-a ieșit la socoteală?!) purtând semnătura a trei regizori importanți și foarte controversați: Lars Von Trier, Wong Kar-wai și Kim Ki-duk, ultimul dintre aceștia mai puțin cunoscut spectatorilor de la noi. Și chiar dacă ați reușit, dragi cinefili, să puneți mâna în timp pe o parte dintre aceste filme (ex. The Element of Crime sau Address Unknown), cred că v-ați săturat de copiile jerpelite, pe VHS, și de sunetul
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
pe cale să devină, dacă nu a devenit deja, cel mai important eveniment cinematografic ce se petrece pe meleagurile noastre. Ediția cu numărul trei nu a avut nici un scârțâit, iar dacă astfel de lucruri s-au petrecut, nici presa și nici spectatorii nu i-au auzit scârțâitul. Pe 5 iunie, data la care s-a anunțat Gala de decernare a premiilor, o bătrânică m-a-ntrebat pe stradă: "Se termină azi? Gata cu nebunia cu filmele?" Ghinion, doamnă. A doua zi au mai fost
Cine-TIFF-ii de la Cluj by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12763_a_14088]
-
cu o groază de personaje, cu alaiuri întregi care-și duceau povestea sub cerul înstelat de deasupra noastră. Noaptea aceea a fost pentru mine emblematică pentru Festival. Și am plecat cu această imagine. Am stat, laolaltă, oameni din toată lumea asta, spectatori obișnuiți, țăranii din Ocna, uimiți și bucurați la propriu de magia teatrului, fastuos, care le întinde mîna și care le arată că viața înseamnă și poveste. Am coborît în Sibiu și curtea teatrului gazdă s-a umplut. M-am uitat
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
aduși acolo de teatru și pentru teatru se mișcau și jucau pe ritmurile noastre cele mai autentice. Poate doar zongora lui Ion Pop din Maramu să mă fi făcut să mai uit amarul lăsat de comportamentul regizorului Andriy Zholdak față de spectatori și de Festival. Un regizor pe care, repet, îl apreciez enorm și de care mă simt artistic apropiată. N-am înțeles nici pînă acum, și nimeni din partea Festivalului nu a oferit scuze și explicații, nu știu cui aparține vina, de ce s-a
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
de felul în care regizorul și trupa lui extraordinară reușesc să construiască atmosferă de teatru mare pe scenă, a urmat o pauză nesfîrșită, care mi-a fracturat orice formă de înțelegere. Și am plecat. Cred că respectul între creatori și spectatori trebuie să fie reciproc. Brook nu și-ar fi permis asta. Și nici Purcărete. A bon entendeur, salut! P.S. Minunată ideea ca Teatrul de Luni să acompanieze, cu producțiile lui, ediția de anul acesta.
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
a pierdut teatrul. A cîștigat, însă, orașul. Și, sînt sigură, vom primi înapoi ceea ce merităm. Pe măsura unei Capitale europene a culturii. SPECTACOLE DE AUTOR Dacă citești programul, urmărești orele, locurile și spectacolele, te pierzi în hățiș și riști, ca spectator onest, să nu mai vezi nimic. Cum am experiența și febra altor și altor festivaluri, cum nu doresc să devin ubicuă și exhaustivă, cum nu mi-am propus să cultiv varza, fie ea și de Bruxelles, am făcut o selecție
ORAȘUL MINUNILOR (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12782_a_14107]
-
afla într-o cursă), răspunsul este la îndemână: s-a mai montat și pe alte scene mari (la Staatsoper din Viena, la Opera Bastille la Paris) și ține de politica tuturor teatrelor mari de a atrage și alte categorii de spectatori decât cele tradiționale; în plus, de ce să ne agățăm de prejudecăți? muzica este inspirată, bine scrisă, spectacolul se pretează la montări luxoase. Este miza pe care a mers, în principal, și versiunea de la Operă. Scenografia somptuoasă semnată de Viorica Petrovici
Văduva putea fi mai veselă by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/12816_a_14141]
-
sentimentalismul de două parale și trage non-stop săgeți otrăvite într-o singură direcție: BUSH! Adevărul e, dacă nu decapitat, atunci fragmentat și reasamblat tendențios, nuanțele sînt sacrificate cu atîta nonșalanță încît, pînă la urmă, filmul riscă să producă asupra unui spectator apolitic exact efectul invers, și anume personajul "răului" să devină aproape simpatic! O informație interesantă, subliniată de film: investițiile economice ale Arabiei Saudite în SUA se ridică la suma de... 860 miliarde de dolari! ( deci circa 7% din economia americană
VIVE LA DIFFÉRENCE ! by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/12801_a_14126]
-
și, în căutarea aceasta să ne petrecem cu cei importanți, cu cei care au însemnat ceva. Teatrul în sine este una dintre formele căutării, o cale a provocării miracolului, a cunoașterii puterilor din fiecare. O investigare în fiecare, creatori și spectatori. Este decisiv pentru existența unui fenomen viu, autentic, flexibil ca să existe multe puncte în care să simțim ritmurile dorinței de a face teatru, de a împrospăta mintea, trupul, sufletul. De aici se naște în modul cel mai natural cu putință
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
bătătorite. Aici, actorii trupei pot lucra cu un soi de dezinhibiție, de eliberare de sub presiunea succesului cu orice preț. Este un spațiu elegant, chic, creat de Irina Solomon, fără ostentații, în culori calde, neconvenționale, un spațiu care îl pregătește pe spectator pentru o normalitate în teatru, pe scenă, un spațiu în care și erorile își estompează formele, un spațiu care m-a dus cu gîndul la studiu, la căutarea de sine a omului, a artistului. Am văzut aici un spectacol coupe
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
refăcut într-un stil modern și funcțional, am văzut o reprezentație-exercițiu. Este vorba despre Sala cea mică a Teatrului de Comedie, și ea pusă în circuit nu de mult, o sală intimă, în care actorul joacă în imediata apropiere a spectatorului. Repet, o formulă aproape obligatoriu de traversat de fiecare actor. Și alta decît cea din ce numim, supralicitînd, spații neconvenționale. Aici am văzut un spectacol al Andreei Vulpe, pe un text scris de un foarte tînăr croat, Tomislav Zajec, în
Locuri și întîmplări by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12815_a_14140]
-
de pe buzele lui sugerează o temporară transformare în martir. Probabil, în sinea sa, se vede ca un martir minor al crezului romano-catolic, care, pentru el, susține această aspirație la puritatea trupească, aspirație pe care o îndeplinește prin terminarea relației. Pentru spectator, e un martiraj inutil și fără substanță: nu e religios, ci social, personajul preferând securitatea prejudecăților sale pe care le crede legitimate de religie... Această factură eronată a "martiriului" e subliniată prin contrapunctul ironic al muzicii rock'n'roll ce
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
fetei din timpul violului. Mai mult, și Truffaut, și Resnais, și Scorsese folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar în filmul lui Resnais scopul e digresiv, de a distrage atenția spectatorului de la acțiunea principală, pe când la Scorsese, efectul e de a implica spectatorul și mai mult, sângele de pe buzele lui J.R. condensând simbolic toată violența psihologică experimentată de personaje. Toate aceste detalii nu sunt doar tehnice, montajul și modul de a
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
folosesc flashul foarte scurt: o imagine încărcată cu semnificații care-ți trece foarte repede prin fața ochilor. Dar în filmul lui Resnais scopul e digresiv, de a distrage atenția spectatorului de la acțiunea principală, pe când la Scorsese, efectul e de a implica spectatorul și mai mult, sângele de pe buzele lui J.R. condensând simbolic toată violența psihologică experimentată de personaje. Toate aceste detalii nu sunt doar tehnice, montajul și modul de a filma sunt definitorii pentru poveste și duc înapoi la scenariul anti-telos, care
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
criticii de film; definiția termenului e atât de vagă, unicul ingredient obligatoriu fiind suspansul, încât e imposibil să vezi un thriller în stare pură. Mereu trebuie să existe implicații politice, sociale sau psihanalitice, genul fiind de altfel asociat cu masochismul: spectatorul se identifică cu eroul în pofida suferințelor îndurate de acesta până la victoria finală. Iar pe piața românească se găsesc thrillere cu război (Cuba), cu spioni (Scorpio), politice (Candidatul altora) sau polițiste (Identități furate). Ce se întâmplă atunci când regizorul a ceea ce ar
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
filmul nu are nici o scuză pentru eșec. Are un regizor a cărui capodoperă e chiar un thriller (Jonathan Demme - Tăcerea mieilor), actori de primă mână (Denzel Washington, Meryl Streep) și e un remake al unui lungmetraj de marcă, înspăimântător pentru spectatorii ce l-au văzut la data apariției, apoi fiind retras, dar rămânând un festin pentru critici. Și totuși, dezamăgirea e cruntă... Maiorul Marco (Denzel Washington) trăiește o deziluzie în legătură cu eroismul individual: sergentul Shaw, actual candidat la vicepreședenția S.U.A., (Liev Schreiber
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
prinzi de identitatea tuturor personajelor, mult mai clar delimitată în filmul original. Ambițiile primelor două filme, ca intertextualitatea genurilor sau refuzul simplificării morale în alb-negru, dispar fără urmă; acum întreaga miză e suspansul... Prost gerat, dar ușor de digerat pentru spectator. Adeseori critica de film e acuzată de paseism: cartea ce precedă filmul e mai bună decât adaptarea cinematografică, originalul mai bun decât remakeul... Am încercat să evit imputarea: thrillerele din anii '70 pe care le-am menționat nu ilustrează perfecțiunea
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
genul cu care se "cuplează", par să revină la cea mai îngustă definiție a termenului: nu să te facă să gândești, nu să-ți dea fiori, ci să te sperie pur și simplu. Iar teama e greu de extras de la spectatori bombardați cu violență la orice emisiune de știri, așa că trebuie deturnată către cei mai fragili membrii ai societății... Găsiți înspăimântător un cuțit împlântat în burta unei femei gravide? Căci acesta e punctul forte/climaxul filmului Identități furate; să nu mă
Degenerarea thriller-ului by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12289_a_13614]
-
eliberat sau angoasant. Sînt alternate tonurile, umorul și umorile, este cercetat firesc conștientul și, în același timp, subconștientul. Scenariul își propune acest tip de cercetare și nu formularea unor verdicte. Interesantă mi se pare și inserția de dialog interactiv cu spectatorii. O formă ușoară de dezinhibare, un deget care zgîrîie delicat conștiința la o autoanaliză. Punerea în scenă este alertă, dinamică, turbionară, uneori, și, în același timp, cu scene ca un stop cadru cinematografic, în care se pătrunde profund într-o
89 89... TRIST ȘI DUPĂ '89 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12288_a_13613]
-
pe o formă de terapie. Cine uită, nu merită!" Cam ce se petrece cu noi... Din această întîlnire a Anei Mărgineanu cu sine și cu această trupă a avut de cîștigat fiecare actor, Teatrul Mic, și, deloc de neglijat, noi, spectatorii, "subiecții" tinerilor dramaturgi.
89 89... TRIST ȘI DUPĂ '89 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12288_a_13613]
-
în sine. Scuza e că filmul a fost dezvoltat simultan ca documentar, website și instalație. Scopul declarat, acela de a reasambla imaginile pentru a pune în valoare sensuri noi, pentru a destabiliza percepția unor anumite evenimente, sfârșește în incoerență. Deruta spectatorului se datorează în mare parte faptului că, cel puțin jumătate din film, ai senzația unei legături cronologice: începe cu nașterea, continuă cu adolescența, ajunge la maturitate, bătrânețe, moarte și... nu se oprește acolo! Abia finalul dezvăluie cele cinci capitole în
Perfidul Albion pe marile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12312_a_13637]
-
Almodovar își tratează personajele echidistant, abținându-se să le condamne, e numitorul comun al tuturor filmelor sale, dar e o modificare inovativă adusă genului, care de obicei se focalizează pe valorile morale. Melodrama presupune o poziție bine delimitată cu care spectatorul se poate identifica: e clar de la început care sunt personajele pozitive și care cele negative, iar sexualitățile sunt definite precis, uneori cu ajutorul stereotipurilor. Almodovar lasă loc ambiguității la ambele nivele: nu există alb și negru în termeni de moralitate, iar
Proasta, dar sentimentala educație by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12338_a_13663]
-
contact. Lungmetrajul introduce însă un mecanism de identificare forțată cu protagonistul (aparent unicul inocent) care e inedit în raport cu convențiile filmului noir: povestea e spusă invers, în segmente care corespund cu intervalele de timp în care Leonard își menține memoria. Astfel, spectatorul și personajul fac o muncă de detectiv identică, fiecare trebuind să reconstituie investigația din același punct. Mai există un alt plan al poveștii, care se va intersecta cu precedentul, nedeterminat temporal, filmat alb-negru, și care pare să conțină flashbackuri (deși
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
al așteptărilor: el respectă complexitatea faptului psihic - problema lui Leonard nu e doar că nu poate avea amintiri recente, ci și că le falsifică, semi-conștient, pe cele mai vechi. Iar efectul e din nou unul neobișnuit pentru filmul noir: pentru spectator, evoluția e de la identificare cu protagonistul la dez-identificare, iar pentru personaj, de la inocent la vinovat! Pentru că Leonard, folosit (ca ucigaș în serie) și ajutat de polițistul corupt Teddy, și-a împlinit răzbunarea de mai multe ori, prima dintre victimele sale
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
legat într-o intrigă coerentă. Ca în multe alte spectacole ale lui Hausvater, cuvântul e pregătit și determinat de starea de inspirație dobândită prin mișcarea ordonat-dezordonată a grupului, stimulat de muzica-zgomot: intrarea și ieșirea din convenție se petrece sub ochii spectatorului, nimeni nu-l obligă pe acesta să creadă că tot ceea ce vede e adevărat, dar e chemat să se raporteze la ceea ce i se povestește, printr-un atac adresat nu doar gândirii, ci și simțurilor. Nu sunt puțini cei care
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]