500 matches
-
mi se pare un moment cât se poate de bun să o citesc. Pescuiesc plicul boțit din geantă. E scrisă de mână. Mă întreb dacă e de la un fan. Știu că poate sună ciudat, dar din când în când noi, stewardesele, primim scrisori de la pasageri care se întâmplă să țină minte ecusoanele noastre și ne scriu prin intermediul aeroportului Dublin. Nu că am lua prea mult în seamă scrisorile de la fani. Cel puțin, eu nu fac asta; mi-e teamă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
des. — Am înțeles, zice destul de expeditiv. În fine, mă duc în carlingă să văd dacă băieții au nevoie de ceva. Dispare. Doamne, e un pic ahtiată, nu? De ce naiba crede că ar putea avea nevoie „băieții“? Păi, nu e o stewardesă cu vechime în față, care să se asigure că piloții sunt hrăniți și au ce bea? Pe bune, stewardesele astea noi uneori habar n-au pe ce lume sunt! Un tânăr italian mă întrerupe să-mi ceară un pahar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ceva. Dispare. Doamne, e un pic ahtiată, nu? De ce naiba crede că ar putea avea nevoie „băieții“? Păi, nu e o stewardesă cu vechime în față, care să se asigure că piloții sunt hrăniți și au ce bea? Pe bune, stewardesele astea noi uneori habar n-au pe ce lume sunt! Un tânăr italian mă întrerupe să-mi ceară un pahar de vin. Îi dau o sticlă de un sfert, însoțită de un zâmbet și urările mele. Îl întreb dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
atunci vă iubesc și vă părăsesc, spun veselă. Ne vedem la Milano. Închid ușa carlingăi și trag aer în piept. Apoi mă opresc să stau de vorbă cu Tania și Tara, cele două fete care lucrează în față. Sunt amândouă stewardese cu vechime și sunt cu câțiva ani mai în vârstă ca mine. De asemenea, ambele sunt logodite, așa că sunt sigură că și-au petrecut mare parte din drum sporovăind despre rochii de mireasă, logodnici, luni de miere etc. Mireselor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
o prietenă de-a voastră! Cele două fete schimbă priviri deranjate. Gluma mea a picat prost. Brusc îmi aduc aminte că ambele sunt logodite cu piloți. Și iubitul Tarei e la a doua căsătorie. Prima lui soție era tot o stewardesă. Rahat. Pielea mi-e salvată de anunțul lui Mike. Aterizăm în cincisprezece minute. Doar glumeam, apropo, le spun neconvingător fetelor pe când mă grăbesc prin carlingă asigurându-mă că toată lumea și-a pus centura de siguranță pentru aterizare. Lydia e nervoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să spun. Haha. — Deci... nu ați auzit să fi invitat în oraș alte fete? Clatină amândouă din cap și, într-un fel ciudat, mă simt cumva ușurată. Preț de câteva clipe, am presupus că Adam a invitat în oraș toate stewardesele cu care a vorbit. Hai, trebuie să recunoașteți că am fost câteva. Sandy, Wendy, eu și acum Lydia. Ocupat bărbat, nu? Piloții și Lydia se întorc la bord exact când ne eliberam tăvile. Lydia râde isteric de ceva ce a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Or avea elefanții o memorie extraordinară, dar puțini își pot aminti zilele de școală la fel de bine ca mine. Așa că mă las pe vine și îi spun încet: —Scumpo, știi că nu aș avea nici o problemă să te mut, dar Tania, stewardesa-șefă de azi, e foarte strictă și știu că nu mi-ar permite. Așa că îmi pare rău. Chiar îmi pare. Îi zâmbesc cât pot de larg, mă ridic iar și plec. Cele mai bune lucruri din viață sunt gratis, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Mike s-a oferit să mă ducă acasă și am acceptat bucuroasă. Nu cred că aș fi putut face față transportului în comun, cu oamenii din autobuz holbându-se. Nici nu aveți idee cât de prostește se uită oamenii la stewardesele în uniformă. Așa că, dacă vă întrebați cumva cum am ajuns în mașina lui Mike, acum știți. Dacă nu mă înșel, tu ghicești viitorul? mă întreabă Mike pe când trecem pe Griffith Avenue. It’s a Beautiful Day a celor de la U2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ar întâmpla ceva și am face accident, nici nu vreau să mă gândesc ce zvonuri ar umbla prin aeroport! Aveau o idilă. — Se pare că ea îl înșela cu o vedetă TV. —Și vedeta se mai întâlnea cu o altă stewardesă. —Și-ți vine să crezi că fetele-astea două chiar lucraseră împreună în acea tragică zi? —Dar slavă Domnului, nu a lăsat pe nimeni în urmă. Nici soț, nici copii, nimic. Părinții ei trebuie să fie supărați, totuși. — Da. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
și-n căpușă. Nu e vedetă TV sau așa ceva, dar e cu siguranță bine-venit să fie starul showului meu. Pilotează avioane în loc să călătorească în ele. Și viața lui nu se reduce la a bea șampanie și a flirta cu orice stewardesă îi apare în cale, de parcă ar fi nu știu ce minune de bărbat. Și mai important de-atât, e un tip de încredere, cu picioarele pe pământ. Și nu aș da unghia lui de la picior pe Adam și toată faima și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
nici o surpriză, sincer. Hmm. Mă întreb dacă Adam a trecut vreodată pe la magazinul ei? Apropo de Adam, sunt sigură că vă întrebați ce naiba s-a întâmplat cu el. Păi, nu am mai dat peste el, deși am dat peste multe stewardese care o făcuseră, ca să spun așa. Dar m-am răzbunat. Într-un fel. Vă aduceți aminte de scenariul pe care îl scriam? „Cum aș putea uita“, veți zice. Ei bine, lăsați-mă să vă spun ce s-a întâmplat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
a putut? Cum ar putea oricine? Adică de-abia e loc pentru o persoană în toaletele alea, nici vorbă... Se pare că e o obsesie de-a lui, mi-a șoptit la ureche Sandy. De-aia se ține mereu după stewardese. —Doamne-Dumnezeule. —N-ai de unde să știi niciodată, nu? —Și ești sigură că nu e doar un zvon? am ridicat eu o sprânceană. Adică zvonurile tind să zboare pe-aici, scuză-mi jocul de cuvinte. O prietenă de-a mea l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
zvonurile tind să zboare pe-aici, scuză-mi jocul de cuvinte. O prietenă de-a mea l-a văzut. Așa că am auzit direct de la sursă, ca să spun așa. Lucrează la altă companie aeriană și l-a văzut urmând una din stewardese în toaletă. Se pare că și ea avea ceva reputație pentru așa ceva, așa că se potriveau. Oricum, au fost prinși ieșind din baie în miezul nopții, când credeau că nu-i observă nimeni. Doamne, ar fi putut fi dată afară pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
ceea ce nu e rău pentru o începătoare ca mine. Ieri agentul meu a vândut drepturile de ecranizare a cărții. Nu pentru câteva milioane sau așa ceva, ci pentru suma de bani pe care aș fi câștigat-o muncind doi ani ca stewardesă. Nu e destul ca să mă retrag pentru tot restul vieții, dar nu e deloc rău. Oricum, nu m-aș putea retrage sub nici o formă acum. Un scriitor nu poate să se ascundă și să scrie pentru totdeauna. Ei trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
prin trei filtre de control, am fost scanați, apoi supravegheați în timpul filmului de un nene care se plimba pe interval cu un aparat în infraroșu. Mă uitam cu Leo după lunetiști. O voce ne anunța la megafon, cu nuanțe de stewardesă, că e strict interzisă folosirea oricăror aparate electrice. Sunt convinsă că tot a filmat cineva. Deci la Transformers a fost frumos, mai ales că ne-au dat și tricouri la ieșire, pe care scrie, dedesubtul siglei, „Taormina, Italy, 21 iunie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
înfiora, dar acum am simțit un adevărat șoc. M-am aplecat puțin în față, mi-am prins capul în mâini, ținându-l bine de parcă îmi era teamă să nu crape și am rămas așa, nemișcat. Imediat s-a apropiat o stewardesă nemțoaică și m-a întrebat în limba engleză dacă mi-e rău. I-am răspuns că mă simt bine, dar am o ușoar\ amețeal\. — Sigur nu aveți probleme? Sigur, am răspuns eu. Vă mulțumesc mult. Mi-a zâmbit dulce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
și să-și ia bagajele și hainele de sus, timp în care eu mă pierdusem de tot în pajiște. Simțeam mirosul ierbii, adierea vântului, auzeam ciripitul păsărelelor. Se întâmpla în toamna anului 1969 și urma să împlinesc douăzeci de ani. Stewardesa a venit iar și s-a așezat lângă mine. M-a întrebat dacă mă simt bine. — E totul în ordine, am răspuns eu, zâmbind. M-a cuprins puțin melancolia și-atât. — Vă înțeleg, a spus ea. Mi se mai întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
deși vizibil stânjeniți de lăcomia lui, maică-sa nu l-a certat, ci de atunci a păstrat În frigider câteva boluri de ashure În plus, pregătite numai și numai pentru el. — Ce a-ți dori să beți, domnule? a Întrebat stewardesa În turcă, aplecându-se pe jumătate spre el. Avea niște ochi de un albastru de safir și purta o vestă de aceeași culoare, pe spatele căreia erau imprimați nori albi și pufoși. O fracțiune de secundă Mustafa a ezitat, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
unor Întâlniri obișnuite ca aceasta. A privit În jur, de parcă ar fi căutat o ieșire, și nereușind să găsească nici una În apropiere, a răspuns În cele din urmă În turcă: — Suc de roșii, vă rog. — Nu avem suc de roșii. Stewardesa i-a aruncat un zâmbet vesel, de parcă asta i s-ar fi părut teribil de amuzant. Era una din acele angajate devotate, care nu-și pierdeau niciodată Încrederea În instituțiile pentru care lucrau, capabile să spună nu În mod regulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
de lumânări și milagros puse acolo de diverși oameni, probabil ei Înșiși păcătoși, hârtiile Împăturite de pe ziduri În care vizitatorii Își mărturiseau și Își ascundeau păcatele - toate i se păreau atrăgătoare În momentul de față. — Vă simțiți bine, domnule? Era stewardesa cu ochi de culoarea safirului. A Încuviințat scurt din cap și a răspuns, de data asta În engleză: Da, mulțumesc. Sunt bine. Am doar rău de avion... În lumina catifelată a felinarelor care pătrundea prin perdele, mătușa Zeliha zăcea prăbușită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a aterizat la Istanbul, Rose era epuizată. Și-a mișcat cu grijă picioarele umflate, temându-se că nu aveau să-i mai intre În pantofi, deși purta Încălțăminte confortabilă, din piele portocalie, de la AKNY. S-a Întrebat cum naiba puteau stewardesele alea cățărate pe tocuri Înalte să stea În picioare o zi Întreagă de zbor. Lui Mustafa și lui Rose le-a luat jumătate de oră să-și vizeze pașapoartele, să treacă prin vamă, să-și găsească bagajele, să schimbe bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ci pentru că fusesem marcat în copilărie de filmul Aeroport 1975 cu Charlton Heston. Film-catastrofă extrem de trepidant cum numai americanii știau să facă la acea oră. totul era atît de credibil în acel film, începînd cu personajele (piloți, copiloți, stewarzi și stewardese, și terminînd cu pasagerii). toată atmosfera și tot ritualul îmbarcării de la aeroportul din Washington, unde începe acțiunea, era și ea impresionantă, iar cine vedea filmul nu mai avea nicio îndoială că america avea cele mai sublime aeroporturi cu cele mai
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în fața mulțimilor, lângă Marx, Lenin și Păunescu, Iliescu imprimând bani falși în noua economie de piață, Iliescu între steagul PCR și zvastică, Iliescu pe post de Ceaușescu. Petre Roman zâmbind din spatele unui penis, Emil Constantinescu așteptat de elicopter și de stewardesa sexy. Personajele trec prin malaxorul-foarfecă al lui nea Ion și ies de acolo purificate, acceptabile și bune de trimis la culcare. Ion Bârlădeanu se declară un freelancer al reciclării de gunoaie. Gunoaie politice pe care nimeni nu le numește așa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
ar întreba-o... Însă nu, nu i se poate cere să răspundă la așa ceva, căci, cu sau fără meseria asta de gazetar, duduița s-ar descurca de minune, fiți siguri: ar putea fi, rând pe rând, ori toate, dintr-o dată: stewardesă, chelneriță, plasatoare, coafeză, doctoriță, taxatoare, etc., etc., etc.) “P: Întrebarea, deși nu-i nouă, nici originală, e totuși, deosebit de dificilă. De-atâta amar de vreme mă chinui eu însumi să-i găsesc un răspuns și nu reușesc. Dacă, între timp
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
îi făcea plăcere că escadrila din care a făcut parte este din nou în atenția publicului. Am ascultat-o povestindu-mi despre Crimeea, despre escadrila sanitară, dar și despre familie, de care e foarte mândră: sora ei, Viorica Huțan, prima stewardesă brevetată în România, fiul și nepoata acesteia, cu cariere legate tot de aviație. Am privit împreună în albumul cu fotografii... Am văzut imagini care le completau fericit pe cele din arhiva doamnei Drăgescu, m-am bucurat că le pot împrumuta
Escadrila Albă : o istorie subiectivă by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1429_a_2671]