933 matches
-
UN CHIȚĂIT PUTERNIC CÎND ȘOBOLANUL SE TRASE ÎNTR-O PARTE SPRE CELĂLALT CAPĂT AL ÎNCĂPERII. SE GHEMUI ACOLO, ȘI HEDROCK VĂZU CĂ MIȘCĂRILE VIOLENTE ALE ANIMALULUI TRĂDEAZĂ DEJA ACCELERAREA PROCESELOR VITALE. ÎNCET, ÎNCEPU SĂ SE RĂSUCEASCĂ PE O PARTE. OCHII STICLOȘI ÎL STRĂPUNGEAU PARCĂ PE HEDROCK ÎN TIMP CE ACESTA SE TRĂGEA CLĂTINÎNDU-SE AFARĂ DIN ȚARCUL ȘOBOLANULUI, ÎNDREPTÎNDU-SE SPRE SUITA DE ÎNTRERUPĂTOARE ALE CURENTULUI ELECTRIC. ANIMALUL NU SE STRĂDUI SĂ-L URMĂREASCĂ; PESTE O CLIPĂ HEDROCK IZBUTISE DEJA SĂ TRAGĂ PÎRGHIA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
O cercetă iute și constată că nu e nimeni înăuntru. Oftînd, se lăsă pe scaunul multifuncțional din fața tabloului de comandă, trase aer în piept și cu multă emoție apăsă de lansare. CA O MINGE CARE SE ROSTOGOLEȘTE PE O PANTĂ STICLOASĂ, MICA NAVĂ ȚÎȘNI ÎN VĂZDUH. VĂZUT DE LA ÎNĂLȚIMEA DE UN KILOMETRU, VECHIUL ȘI MINUNATUL ORAȘ SCÎNTEIA ÎN SOARE. PĂREA FOARTE APROAPE, UNELE DIN VÎRFURILE CLĂDIRILOR APROAPE CĂ-I ZGÎRIAU NAVA ÎN TIMP CE ZBURA. LUI HEDROCK I SE GOLISE CREIERUL DE GÎNDURI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
a ridicat stânjenit de pe scaun. "Nu vă tentează oferta? Păcat. Mare păcat. Oricum, poate vă mai gândiți. Eu vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea". A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mult peste motivele neînsemnate care le generaseră. Protagoniștii oboseau, dar nu se hotărau să tacă. Până când, epuizat, unul renunța. Căci nimic nu poate dura pentru totdeauna. Nici măcar certurile. 16 Au urmat mai multe zile în care cerul a fost mereu sticlos și fierbinte. Chiar și noaptea era o căldură de iad care mă secătuia de vlagă și-mi dădea o senzație oribilă că putrezeam în propria mea transpirație. O singură satisfacție aveam. Nici individul cu mers de pisică nu mai dormea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria viață. Cei doi bărbați din fața ei se apropiară, astfel că putea vedea mici părți din fețele lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el, sperând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a cărei față purta urmele ultimei bătăi - îl conduse pe Porfiri la ușa micii celule ocupate de studentul Virginski. Acesta era precum îl descrise cămătarul, palid și prost îmbrăcat. Pe deasupra, observă Porfiri, mai era și mort de foame. Cu ochii sticloși, îngropați în cearcăne mari de epuizare, Virginski tremura tot, însă nu părea deloc surprins de apariția magistratului, ba chiar lăsa impresia cum că l-ar fi așteptat, fapt care îl intrigă nespus pe Porfiri. Era însă mai plauzibil că acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de fier, soluție de potasiu și acid clorhidric. Diener-ul încuviință și se îndreptă spre cabinet, de unde aduse stilcuțele una câte una. Folosindu-și ambele mâini pentru a le înclina și stabiliza pe fiecare, Pervoiedov picură o cantitate mică de granule sticloase verzi deschis în centrul unui filtru de hârtie. Ținu filtrul deasupra eprubetei și îl lovi ușor până ce una din granule căzu înăuntru. Așteptă ca aceasta să se dizolve și apoi adăugă câțiva picuri de soluție de potasiu. Amestecă conținutul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a ridicat stânjenit de pe scaun. „Nu vă tentează oferta? Păcat. Mare păcat. Oricum, poate vă mai gândiți. Eu vă las adresa pentru cazul că vă schimbați părerea”. A fost o iarnă foarte friguroasă. N-au căzut zăpezi mari, dar frigul, sticlos și demoralizant, nu mă slăbea nici o clipă. Îmbrăcat cu două perechi de ciorapi groși, cu două pulovere, tropăiam în atelierul cu cruci de marmură. Trebuia să-mi frec mereu mâinile care-mi înghețau pe daltă. Acasă, pereții, patul, scaunele, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult peste motivele neînsemnate care le generaseră. Protagoniștii oboseau, dar nu se hotărau să tacă. Până când, epuizat, unul renunța. Căci nimic nu poate dura pentru totdeauna. Nici măcar certurile. 16 Au urmat mai multe zile în care cerul a fost mereu sticlos și fierbinte. Chiar și noaptea era o căldură de iad care mă secătuia de vlagă și-mi dădea o senzație oribilă că putrezeam în propria mea transpirație. O singură satisfacție aveam. Nici individul cu mers de pisică nu mai dormea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lui. Nu părea deloc dispus să fie amabil, iar tăcerea se prelungea, stânjenitoare, în avantajul lui. M-am așezat pe scaun fără să mai aștept să fiu invitat. Din pricina asta sau dintr-un motiv care-mi scăpa, privirea îi deveni sticloasă și întinse degetul spre o sonerie, care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. „Mai bine...” mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câte puțin pe pântecele dungate ale teorbelor. Apoi, după ce ochii mi s-au obișnuit treptat, am priceput că mă găseam, cum ar fi trebuit să mă și aștept, Într-o grădină zoologică pietrificată. Colo un ursuleț cu ochi lucioși și sticloși se cățăra pe o creangă artificială, lângă mine se aținea o cucuvea uimită și hieratică, pe masa din față aveam o nevăstuică, sau un jder, sau dihor, nu știu exact. În mijlocul mesei, un animal preistoric pe care la prima vedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
trebuie să-ți deschizi inima către Sfântul Duh. — A Înnebunit? șoptește agentul simplu. — Aprinde lumina, spune celălalt, Înaintând În vârful picioarelor spre sufragerie. O fantomă plină de riduri Îl privește de dincolo de canapea, Învăluită Într-o aureolă albăstruie. Are ochii sticloși și glasul psalmodic: bineînțeles că da, doar e un preot. Televizorul e deschis. Și agentului principal i se Întâmplă uneori noaptea, când nu reușește să adoarmă, să petreacă ore Întregi ca hipnotizată, ascultând transmisiunile religioase strecurate În orarele clandestine ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
coșmar înnebunitor și nu a unei realități crude. Lumea ei euforică a fost distrusă instantaneu, la fel ca și inima ei transformată în pulbere, arsă cu răutate din temelii în ciuda agoniei care nu voia să creadă adevărul. Privea cu ochi sticloși, împăienjeniți de plânși de fantasme întunecate, mângâia fără să vrea urma de pași întipărită pe veci în nisipul fin, altădată izvor tămăduitor al iubirii. Un colț al gurii i-a zvâcnit în sus, întipărindu-i pe chip un zâmbet de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu adevărat atenție incidentului. În afară de Anne. Ryan Îi făcu de departe semn ca s-o liniștească, apoi ridică de jos cartea, netezi banderola care se Îndoise În cădere, o puse calm pe tejghea și Își pironi privirea În aceea deja sticloasă a lui Gildas. - Un văl care se transformă În lințoliu e un semn rău pentru familia miresei. Scriitorul dădu ușor din umeri văzîndu-l pe fratele Mariei cum strînge din fălci. - Există Întotdeauna un mod de a Îndepărta ghinionul, mormăi Gildas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
privească În ochi. - Măcar de-am da de apă la copacii ăia, zise Enkim. Nu-l mai văzusem niciodată așa de Îngrozit - nici măcar când ne fugăriseră uriașii sau când fusese cât pe ce să ne Înecăm. Avea ochii mari și sticloși, iar buzele Îi Încremeniseră Într-un rânjet ce-i dezgolea dinții. Of, of, ce fel de om eram eu să duc vorba lui Moru tuturor neamurilor, dacă nici măcar nu văzusem toate patimile semenilor mei? Mi-am amintit, Însă, de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și privise lungile alei ducând până sus, spre capătul parcului, la mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
mormanul ăla de pietroaie de le zice cetate. Era o iarnă seacă, nu ninsese. Plouase mai toată noaptea și acum, în zori, copacii, cu poleiala de ghiață, cu țurțuri sticloși, aleile înghețate, cu chiciura cenușie, straturile goale, doar cu tufe sticloase și ele, se conturau grotesc pe fundalul unui cer brăzdat de dungile primilor raze de lumină, zgribulite sub straturi de chirceală parcă și ele. Atunci i-a venit ideea să înceapă seria gravurilor cu parcuri, cu copaci, cu siluete înghețate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
spuneți că... vreți să mă culc cu ea...? - Da. Trebuie să fie o relație reciproc consimțită. X vrea. Tu vrei? M-am ridicat din fotoliu, mi-am pus ochelarii și m-am așezat pe marginea canapelei. În ochii mari și sticloși ai lui X citeam o anticipație concentrată; parcă era un câine căruia i se prezintă o bucată de carne. Sprijinită în cot, alături, Z mă privea și ea atentă. - Nu se poate, am spus încet. Nu pot să mă culc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cred, Doamne!... striga în el durerea. Ajută-mă să mă trezesc din coșmar, Doamne!” Mistuit de gânduri rele, alerga pe stradă bezmetic, urla se lovea de trecători... Nu putea crede că s-a întâmplat cu adevărat,... pașii scrșnind pe zăpadă sticloasă, parcă îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în gerul aspru al iernii, fără vlagă, cu mergsul unui om în care s-a cuibărit o boală devastatoare, mistuindu-l ascuns. Zvârcolindu-se în somn, se
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Se mușcau unul pe altul și înțepeneau. A murit și al lui Gogu. Îl sângerase unul de beregată. Mergea tot cu capul în jos și nu mai mânca. După o săptămână înlemnise lângă uluci... Croitorul 1-a găsit. Avea ochii sticloși și se lungise. -Lau dus ucenicii lângă baltă. Ceata s-a risipit, iar pe dulău -lau ciugulit ciorile. I-au lăsat doar blana bogată. Din inima lui neagră mâncase o cățea. "Rudele" lui Bică- Jumate Mulțimea privea tăcută și neclintită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din poale: - Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești dragă, Didino, șopti cel tânăr, și-am să te iau, și-am să fac moarte de om pentru tine, și-am să te pedepsesc... Cerul se limpezise. Era înalt și sticlos. Din depărtare se simțeau mirosul ascuțit de gunoaie și miresmele vechi ale gropii. Țiganca rîse: - Nu te cred. Acolo ar fi răsturnat-o. I-ar fi mușcat gura și-ar fi bătut-o. Trupul greoi al lui Bozoncea se mișcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fără dorință. VIII În ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a conmesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără dorință. VIII In ziua -n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchezele Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a conmesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura deschisă și plină de spume, ea se răzămă de bolta unei feresti și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât șie și care spre a-și împlini patime care aveau să aibă acest sfârșit, era s-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fără vis, fără dorință. VIII În ziua în care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchizul Bianchi, muri în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime ce aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, chipul de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]