1,936 matches
-
și atunci când este înșelat. Crede că a fost aplicată greșit de către cineva. Mai greu e cu Filozoful, cu Actorul, cu Romancierul. Ăștia întorc vorba pe toate părțile; tu le dai o Ordonanță dreaptă și ei o scot în ochii lumii strâmbă. Cei mai mari dușmani ai Stațiunii. Ai mei. Ai poporului. Au fost la școli, au învățat mai mult ceea ce nu trebuie: să judece pe alții! Ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar acuza, ar medita, ar crâcni? Ar osândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
era cazul să reintre În grațiile priorului. — Dar mi s-a părut ciudat... — Ce? Atâta vorbărie despre garanții și imperii, iar apoi a sfârșit prin a-mi cere un avans sub gaj. Un cerc de aur, zise cu un zâmbet strâmb, arătându-i un inel galben pe care Îl scosese de sub tejghea. Toți sunt la fel, marinarii ăștia, conchise el făcând din ochi cu un aer complice. Dante Îl ignoră. Înșfăcă bijuteria, un inel mare Încrustat cu mici semne aproape nedeslușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dintre mercenari se străduiau să se repună pe picioare, În timp ce sergentul burtos se ivise dinspre taluzul podului, căutându-l cu ochișorii săi porcini, taman la vreme ca să primească În față blestemele. Își chirci buzele scârbit, descoperindu-și dinții galbeni și strâmbi. Străinul acela ne blestemă! Ne deoache! Puneți mâna pe necromant! Oamenii se opriseră din râs și acum se cruceau frenetic În numele lui Hristos. Apoi, după ce Își Înșfăcară din nou lăncile, se avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe ceilalți. Lui i-am mai spus-o și n-o crede. Pentru el e poveste, pentru mine nu e, că eu am văzut cu ochii mei. Nu stăteau mai departe de zece pași, cam cât îi până la bradu cela strâmb, și străluceau. Vai, cum mai străluceau de frumos! — Cine? - întrebă Metodiu. — Să vă spună el - zise Parnasie. Să vă spună Surduc, că lui i-am povestit. — De ce să spun eu? Eu nu spun minciuni, eu povestesc - zise Surduc. Spune tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vegetau nemișcați în fundul unor gropi mâloase, visând la vremea când erau mai mici. Tineri bibani pe care nimeni nu putea să-i înghită din cauza țepilor tari din înotătoarea dorsală se învârteau încoace și încolo după vreun gheșeft. Șalăi cu gura strâmbă și avați cu ceafa groasă mistuiau la umbra unei sălcii-n floare foste grupuri de obleți aventurieri căzuți într-o ambuscadă de nuferi. Porcușorii, văduvițele, săbițele, babuștile, biborții, carașii, plăticile, aspreții, murgoii, țigănușii, țiparii și roșioarele se vânzoleau pe lângă maluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
abține să întrebe deconcertat. — Din partea comendatorului Ferrara. — Acum câteva zile i-am eliberat pe prizonieri. — Știm, dar comendatorul întotdeauna își ține promisiunea. Împreună se apropiară de locul unde, îngrozit, Marc Milosevic îi observa cu chipul descompus de spaimă, și imohagul strâmbă din nas cu un gest de neplăcere. — Miroase a câine mort! spuse. — Nouă ne spui, care de ore întregi îl suportăm...! se stropși celălalt. Când și-a dat seama că veneam încoace, s-a căcat pe el. Aici înăuntru nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
puternic de-a lungul podelei. Scara s-a făcut țăndări, ecoul rămânând în aer, apoi nimic altceva decât un gol și mâinile mele de asemenea goale în fața mea. Scara se rupsese, iar el zăcea sub ea. Picioarele lui lungi erau strâmbe, ca ale unui păianjen aruncat de o mână uriașă. Am așteptat destul cât să se miște; dar nu s-a auzit nimic, nimic. Nu trebuia să mă duc jos. Puteam să ies prin fereastra din tavan, să îl las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de simpatie, acceptând viața, dând ajutor și consolând pe cei suferind mai ales din iubire. Mâna stângă nu spune niciodată „bună ziua“, ea semănând mai degrabă cu mâna omului care a crestat elefantul din grotele din Altamira, elefantul cu fildeșii lui strâmbi. Mâna stângă corespunde omului interior - inteligent, necheltuitor, secret și plin de surprize. Îi place să caute în adânc ca ploaia trezind tenebrele la viață. Mâna stângă desenează senzual labirinte de zăpadă folosind alfabetul vântului și ploii. Ea disprețuiește școlile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ani, aștepta un copil. Nimic scandalos în lumea de astăzi, dar pentru el, care ar fi putut să-i fie bunic, asta cerea o prudență specială. Un copil care aștepta un copil putea să arunce peste respectabila casă o umbră strâmbă, și nu numai pe frumoasa casă pictată pe tavan cu îngeri, dar chiar și pe portarul ei respectabil. Dar Nina nici măcar nu s-a uitat la portar. Îl văzuse deja pe Dudu: un om mic de statură, cu un capișon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
funcționeze, spre fericirea mea. M-am dus și-am stins lumina. M-am așezat lângă Bogdan, care era deja învăluit complet în eternul fum al mereu ultimei țigări pe care-o fumează, acest prieten fidel al unui păr uriaș și strâmb, parcă decupat cu ciobul verde al sticlei de lapte. Țin minte că zâmbeam și, chiar dacă afară ploua torențial, lucru care înrăutățea și mai tare starea mea sufletească, chiar dacă părul lui Bogdan era verde, asta n-a fost un impediment. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Această nebunie se opri brusc într-o zi extrem de însorită, când vântul încetă. Personajul se uită mirat în jur, cu ochii mijiți, apoi se culcă la loc. La un moment dat i se sculă pula și rămase așa, dreaptă, ușor strâmbă, nici nu știai, cât casa. Bogdan râdea de se căca pe el, dar nu știa de ce. Cel din film își mai ridica capul din când în când și se admira, părând interesat de faptul că, din pricina soarelui, puloiul lăsa o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă aplec, este evident că nu mă pot opune unui impuls venit din cine știe ce altă parte. Peste încă o secundă am să realizez că mi-am îndeplinit sarcina. Într-adevăr, am făcut ceea ce bănuiam, ceea ce vroiați, păpușari nevăzuți ai cerului, strâmbi mimi ai mlaștinii sapiențiale, cumpliți șarlatani ai firii și groaznici bețivi ai ordinii. Sunteți mulțumiți? Ei, asta-i bună, dar până când o să continuați să faceți numai ce vreți... Mă aud apoi vorbind și dându-i dreptate. Omul are dreptate. - Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pentru cameră. Aceste câteva ruble care, într-o lună, ajungeau cam la patruzeci, apăsau foarte greu asupra vieții mamei mele. De ani buni, umbla într-un palton cârpit în fel și chip, destrămat și urât mirositor, purta ghete cu tocuri strâmbe și tocite, din cauza cărora cred că o dureau atât de tare picioarele ei umflate. Când avea bani, mi-i dădea plină de bucurie, în timp ce eu îi primeam cu expresia de dispreț îngăduitor a omului care depune la bancă un mărunțiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Nelly și pe Kitty, fără să ne dea vreo atenție nici mie, nici lui Iag. După cum văd, sunteți niște chiriașe minunate! Și cum, așa o să fie în fiecare noapte? Nelly și Kitty stăteau alături pe divan. Nelly cea cu gâtul strâmb privea fața fetei care vorbea, clipind des din ochii ei larg deschiși și ținând gura căscată. Kitty, care își plecase capul, desena cu degetele niște cerculețe pe genunchi. Supărată, își țuguiase buzele de parcă se pregătea să fluiere. Iag ne scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
camizol, ciorapi și botine cu catarame, doi nobili cu capetele plecate executau pași de menuet, pregătindu-se să arunce, cu eleganță, un ceas cu cadran alb fără sticlă, cu un orificiu negru pentru întors și o singură limbă, și aceea strâmbă. Mijlocul camerei era ocupat de niște fotolii joase, îmbrăcate într-un fel de catifea care, netezită în direcția firului, avea o nuanță galbenă și pe care, dacă mișcai mâna în direcția opusă, obțineai o culoare neagră, de un negru atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
s-ar putea prăvăli peste el. Cineva a stins becul din tavan. În cameră e aproape întuneric. În lumina slabă și tremurătoare a luminării, între portieră și dulap, stau înghesuiți Nelly și Zander. Stau cu gâturile întinse. Nelly are gâtul strâmb și-și ține capul într-o parte; mi se pare că tocmai din direcția aceea vin spre noi șoaptele amenințătoare ale camerei întunecate. Ochii lor au o fixitate dementă. Totul a încremenit în cameră, doar buzele se mișcă. - Șșșt - șșttșșș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
oameni, dar toți sunt stranii: strâmbi, fără nas, păroși, bărboși. „Ah, profesore, strigă o studentă plină de entuziasm (profesorul sunt eu), ah, profesore, astăzi să vorbim despre sport.“ Are un singur ochi și-mi întinde mâinile de undeva, de departe. Strâmbi, chiori, bărboși, păroși, toți cei care n-ar avea dreptul să se dezbrace și ar trebui să se rușineze de diformitatea lor, cu toții imploră: Da, profesore, da, despre sport, da, vorbiți-ne despre sport, dați o definiție, spuneți-ne ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ar avea dreptul să se dezbrace și ar trebui să se rușineze de diformitatea lor, cu toții imploră: Da, profesore, da, despre sport, da, vorbiți-ne despre sport, dați o definiție, spuneți-ne ce-i acela sport“. Eu zâmbesc condescendent, iar strâmbii, chiorii, bărboșii, păroșii amuțesc brusc. „Sportul, domnilor, este consumul de energie fizică în condiții obligatorii de competiție și de totală neproductivitate“. Ciungii, chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
-ne despre sport, dați o definiție, spuneți-ne ce-i acela sport“. Eu zâmbesc condescendent, iar strâmbii, chiorii, bărboșii, păroșii amuțesc brusc. „Sportul, domnilor, este consumul de energie fizică în condiții obligatorii de competiție și de totală neproductivitate“. Ciungii, chiorii, strâmbii urlă sălbatic „mai departe“, “încă, încă“, „mai departe“. O femeie învățată, cu un singur ochi, lovește figurile cu coatele și scuzându-se cu un „iertați, colega“, își face loc spre catedra mea. Ridic mâna. Liniște. Pentru noi, domnilor, șoptesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
și mai puțin arțăgoasă. Fantin îl ura pe tata. Iar acesta îi întorcea sentimentul. Doi nebuni într-un sat-fantomă, care se înjurau printre ruine, aruncând câteodată unul în altul cu pietre, ca niște puștani cu fruntea ridată și cu picioare strâmbe. În fiecare dimineață, înainte de răsărit, Fantin Marcoire venea, își dădea jos pantalonii și-și făcea nevoile la ușa tatălui meu. Și, seară de seară, tata aștepta ca Fantin Marcoire să adoarmă lângă vaca lui pentru a face același lucru la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Marcoire. În apropierea fantei zăceau, pe jos, două praștii din lemn de alun cu elastic de cauciuc, cum își fac puștii neastâmpărați pentru a ochi păsările și fesele agentului comunal. Lângă acestea, o provizie de cuie ruginite și de șuruburi strâmbe, o bucată începută de salam, un litru de vin tulbure, pe jumătate băut, un pahar murdar. Aici își continuase tatăl meu războiul, bombardându-l cu micile bucăți de fier vechi pe dușmanul său dintotdeauna când acesta ieșea din casă. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
multe case oamenii s-au șters în cele din urmă la fund? Prurion. Numele acesta sună ca o boală, un herpes vechi care nu s-a vindecat niciodată. Sunt sigur că acest Prurion avea un cap de ploșniță, și picioare strâmbe, o răsuflare rău mirositoare, de țap, tot arsenalul celor care își scuipă fierea și își îndulcesc apoi acreala prin berării pustii, holbându-se la picioarele ospătăriței extenuate care spală pe jos, împrăștiind rumegușul. Dacă acest Prurion nu mai trăiește astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
intelectual, tonul regizorului e clar afirmativ, fără nici un pic de ironie... — Sunt un artist, dragul meu, eu țin oglinda în dreptul inimii, nu direct în fața ochilor... — Știți, eu cred că, după cădere, folosesc cuvântul în sens religios, intelectul e o oglindă strâmbă... și, atunci, oglinda ta din dreptul inimii e ceva mult mai intuitiv, deci mai bun... Se face liniște ca la o conferință, toți ascultaseră atenți, supremația regizorului și a Maestrului fuseseră absolute. Loredana, ca și cum n-ar fi auzit corecțiile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
recunoaște! - Ți-am adus algocalmin, parcă te durea măseaua. Nu te mai doare? - Ba mă doare rău. - Păi atunci ține gura-nchisă. Doamna Popa îl aștepta. Pusese fața de masă bună, îndreptase și poza lor de la nuntă, care-a stat strâmbă de când aveau papagal, înainte de Contesa. Parcă s-a dat și cu puțin ruj. Atâta că n-apucase să-și dea jos moațele. - Ce-ai făcut cu pantofii buni?! - N-am făcut nimic, m-am ars. Mai avem Bioxiteracor? - Avem, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
luați aplauze, îl informează într-o zi Traian Zecheru - Trăienel, cum îi spuneam noi. ― Ce vorbești, Trăienele dragule, apoi nu știi tu că eu am glasul ăl mai tare de pe aici? La ce bun tabla ta care mai e și strâmbă, dă-o dracului, data viitoare să n-o mai bați. Zis și făcut: data viitoare vine momentul, toți eram cu ochii cât cepele, Calboreanu trage aer cât să intre într-un poloboc sănătos și zice: ― Că Moldova nu este a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]