2,683 matches
-
virtuoase, Dumnezeu hotărăște să-i deschidă prima poartă a cerului, prin care se poate ajunge la locul judecăților și răsplăților (kriseis kai antapodoseis). Prima poartă se află la răsărit. Aici se despart două căi: una largă și încăpătoare, iar cealaltă strâmtă și înghesuită; fiecare are câte o poartă croită după aceleași dimensiuni. Dincolo de porți, pe un tron de aur, stă un uriaș „înspăimântător la chip, asemeni unui tiran”. Este „primul creat” (protoplastos) dintre oameni, Adam. Când sufletele mânate de către îngeri se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Adam. Când sufletele mânate de către îngeri se bulucesc grămadă pe poarta largă, Adam începe să plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se luminează și el se reașază pe tron „râzând de bucurie”. „Poarta strâmtă este a drepților; ea duce la viață și cei care trec printr-însa merg în rai” (cap. XI). Proporția între mântuiți și condamnați este de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
plângă și să se jeluiască, smulgându-și părul de pe cap și din barbă și aruncându-se cu fața la pământ. Când, dimpotrivă, sufletele se îndreaptă către poarta strâmtă, chipul i se luminează și el se reașază pe tron „râzând de bucurie”. „Poarta strâmtă este a drepților; ea duce la viață și cei care trec printr-însa merg în rai” (cap. XI). Proporția între mântuiți și condamnați este de unu la șapte mii. Etapa următoare: locul judecății, aflat imediat după intrarea pe drumul cel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe o scară în spirală, luminată slab din loc în loc de câte o ferestruică cu geamurile murdare. Când ajunseră la ultimul etaj, se opriră puțin ca să-și tragă sufletul și să se orienteze, apoi o luară spre dreapta, pe un coridor strâmt și întunecos, cu miros de aer umed și stătut, de-a lungul căruia se înșiruia vreo duzină de uși, mânjite cu vopsea cafenie. În fața ultimei uși, pe care se putea distinge, la lumina chioară a unui bec spânzurat în tavan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
am trecut pe lângă câteva compartimente goale, am fost obligate să intrăm într-unul în care erau deja unsprezece persoane : opt adulți și trei copii, cu noi s-au făcut treisprezece. Fără nici un comentariu doi bărbați s-au ridicat de pe banchetele strâmte din lemn și și-au făcut cu greu loc pe pardoseala mizerabilă, printre picioarele celor care erau înghesuiți pe bănci. Cel de Sus ne-a ajutat să facem această călătorie spre infern în tovărășia unei familii de țărani ortodoxi-prevoslavnici ucrainieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dublat "ușa" bordeiului cu unica blană jerpelită de ren pe care o obținusem. Norocul a fost că bordeiul săpat în pământ păstra bine căldura, iar lemnele nu lipseau. Nu-i vorbă că șapte persoane îngrămădite într-un spațiu atât de strâmt, produceau și ele "căldură animală". Trebuie însă să recunosc că promiscuitatea bordeiului nostru cu totul neîncăpător pentru șapte suflete, condițiile de igienă precare și mai ales lipsa oricărei intimități au fost greu de suportat, pe lângă toate celelalte. Pârâul era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
-mă ! În ultimul timp, mai exact de când fericirea mea alături de Alex mi-a fost suficientă, m-am comportat de parcă aș fi uitate de tine. Constat târziu, prea târziu și cu prea multă durere că barca vieții mele este atât de strâmtă încât la un moment dat n-a putut încăpea în ea nimeni altcineva decât el. De ce te căutam doar ca să-mi oblojești neînsemnatele mele necazuri și nu și atunci când eram fericită, ca să te bucuri și tu de fericirea mea ? Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
că poate scăpa de orice cătușe, că poate evada de după gratiile cele mai sofisticate. Și chiar a reușit. Pe urmele lui Houdini, eu am reușit să găsesc cifrul cătușelor căsătoriei noastre, să ofer calea elegantă a evadării din celula aceea strâmtă în care se acumulase prea mult spleen conjugal. Probabil că între vioară și penel zeieștile noastre mijloace de supraviețuire nu pot fi aruncate prea multe punți. Amândoi căutam armoniile frumuseții, dar atunci când le întâlneam erau în orizonturi diferite ale ființării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o iau razna dacă intră aici mai mult decât zece oameni... Nu vreau să fie înghesuială, ca "acolo"... Când rostogolea zarurile în cutia de table, Nae Stanciu, vecinul de la doi, întreba în șoaptă, ferit: "Nea Onuț, dar chiar așa de strâmt era în celula aia a matale, ca-n țarcul ăsta?..." Onuț arunca zarul în tăcere și numai după minute în șir zicea: "Cam așa, dar aglomerația era mai mare..." Tăcea, muta, arunca zarul și, dacă, din întâmplare, cineva striga "gherlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Care au fost?... Un sălbatic, până și un sălbatic are ținte clare: asigurarea securității fizice, îndestularea stomacului, satisfacerea libidoului... Sunt, neîndoielnic, niște ținte instinctuale, de peșteră, dar au o consecvență logică a lor. Noi ne-am cantonat doar în spațiul strâmt al unui homo aplaudacus. Avem doar repere de homo aplaudacus. Dar dacă după criteriul volumului aplauzelor agorei trebuie să ne rostuim mereu viața, de ce nu ne cumpărăm fiecare câte un decibelometru să avem mereu un decibelometru oficial la purtător! ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
au iubit. Sau pe care i-ai iubit. · Coreea de sud e o păpușă de țară. Între orașe desenate în luminițe colorate și locuri sacre, pitorești, artă a religiei lăsate în prețiozitatea sa, între claritate și pulbere de aur, între mic și strâmt și imensitate adusă din condei. Scopul vieții e supraviețuirea. Pentru a supraviețui trebuie ca individul să fie idealul său de perfecțiune. Atunci el va putea găsi un inmodificabil în stare să trăiască veșnic, receptiv plăcerilor infinite. · Am ajuns acasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se pare mie - autorului - corect. 12 Rareș Tiron Istorisiri nesănătoase fericirii 13 Suflet paralel e un fundal tomnatic, în zorii unei obișnuite zile de octombrie, soarele risipi întunericul în colțuri și împinse lumea spre o nouă zi. Într-o odăiță strâmtă, în clădirea de locuințe de pe strada P., Anton se deșteptă după un somn lung, ca de obicei și, cu pași mici și repezi, parcurse calm mult iubitul său traseu, ce îi aducea atâta fericire. Itinerariul cuprindea sufrageria, holul, bucătăria, și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
dimineață, însă o reproducea, de fiecare dată, cu atâta forță și convingere, încât parcă mereu o spunea pentru prima oară. Se purta întocmai ca peștele care, cam la fel de neinteligent, înoată în permanență dintr-o parte în cealaltă într-un acvariu strâmt, dar, neavând nici el prea multă ținere de minte, chiar crede, cu toată tăria, că străbate oceane! Destul de multă vreme, recunosc, am făcut eforturi să-mi concentrez toate forțele mele spirituale, pentru a nu-l asculta, lăsând impresia că jignirile
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
acestui serviciu, se dovedise a fi prea greu, pentru puterea tânărului de a-l trece la acel moment. Renunță. După puțină vreme, izbuti, totuși, să intre în slujba statului, lucrând ca un simplu funcționar într-un birouaș dosnic, învechit și strâmt, înconjurat din toate părțile numai de vrafuri de dosare, ce trebuia - chipurile - a le prelucra cu grijă. Atât. Însă, deși tocmai am descris repede și simplu ceea ce avea trecut el în fișa postului de făcut, pentru Osvald travaliul acestei munci
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
foarte clar și acum. Ghișeul acela drept este că îți lăsa un gust amar de tot și te îndemna, chiar din prima clipă, să-ți întorci repede privirea în cu totul altă parte. Arăta ca un soi de cameră foarte strâmtă și plină de colete, din care răzbătea întotdeauna un neplăcut miros încins și sufocant, care ar fi tăiat repejor respirația omului nefamiliarizat cu el. Pereții erau cum nu se poate mai simpli și mai goi, toți patru zugrăviți la fel
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
să ai tu parte de acum înainte. Deocamdată, însă, nu se petrece nicidecum astfel, nici cu tine, nici cu ceilalți. Și totuși, dacă mă opresc să meditez un pic, să stai încătușat tot mereu în Istorisiri nesănătoase fericirii 135 colivia strâmtă a iluziilor parcă nu mai devine ceva atât de nefiresc pentru cei prea slabi, adică pentru cei neputincioși și firavi de duh. Acelea, cinstit îți spun, sunt cele mai grăitoare expresii ale unor ființe involuate. Iar involuate s-ar putea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
omul legii). Acesta, cufundat într-o tipică transă budistă, este trezit de rumoarea gloatei. Își mută blând ochii de pe nisip pe întinsul promenadei, așteptându-se să descopere doar virginul spațiului. Ceea ce găsește însă îi depășește complet frontierele (și așa destul de strâmte) ale imaginației: un alb pletos mușcă hotărât din pământ, în trena lui fixându-se două chipuri de localnici care, percepând căutătura sfredelitoare a polițistului, abandonează rapid timidul acces de revoltă și coboară în mulțime. Chipul omului legii se descompune realmente
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
la dreapta... Însă japonezele se regenerează, în acest timp al lor, absolut. Le-am profanat prin neputința mea de le împărtăși odihna, de a mă lăsa în voia apei, a zăpezii, a căldurii emanate din trupurile adunate împreună în bazinul strâmt, ca la spovedanie. Unele vorbesc molcom, de una, de alta, despre copii, despre vreme, despre peștele de aseară de la cină, despre bărbatul care s-a înfuriat ca un copil și ele au dat din cap a consolare, și-au asumat
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Este, și aceasta, adevărat. Totuși, mai mult decât atât, ne confruntăm aici, cred, cu un tip marcat de pragmatism generalizat, care însoțește modul de a gândi și de a fi al japonezilor. Spre deosebire de noi, japonezii sunt perfecți conștienți de limitele strâmte ale realității; ei știu că neacceptarea lor nu duce decât la nebunie și suferință inutile. În loc de fuga după himere, îmbrățișarea completă a chiar acestor limite, până când ideea însăși de un "mai bun" iluzoriu, un absolut care te pândește din ceruri
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
rezultatele notabile obținute de Șerboianu în aceste direcții, cu certitudine un alt cuvânt, care vine în completarea firească a celor de mai sus, ar fi acela de pionier. Din acest considerent, Șerboianu, ca personalitate, nu poate fi înțeles prin cheia strâmtă a timpului său, ci trebuie supus unei judecăți ulterioare a istoricilor, judecată pe care o cred însă tot subiectivă, dar într-un grad mai redus. De-a lungul timpului, gândirea umană a așezat curajul printre virtuțile sale cele mai de
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
aceea don Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul veșmânt se dovedea foarte practic dacă trebuia să te bați cu arme albe. Pusă În diagonală peste piept sau răsucită pe brațul stâng, servea de pavăză contra adversarului; și aruncată peste oțelul lui, Îl putea stânjeni Îndestul până Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bălai și neștiind, bietul de mine, că tocmai făcusem cunoștință cu cea mai dulce, mai primejdioasă și mai mortală vrăjmașă a mea. Ambuscada În martie, noaptea se lasă devreme. Mai dăinuia o spuză de lumină sus pe cer; dar străzile strâmte, sub streșinile Întunecate ale acoperișurilor, erau negre ca gura lupului. Căpitanul Alatriste și colegul lui aleseseră un drumeag Îngust, Întunecos și pustiu, pe unde cei doi englezi urmau să treacă obligatoriu ca să ajungă la Casa cu Șapte Hornuri. Un mesager
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
după ce mergea paralel cu gardul de piatră al grădinii Mănăstirii Carmeliților Desculți, se sfârșea În fața Casei cu Șapte Hornuri, la Întretăierea străzii Torres cu cea a Infantelor. Locul ales pentru capcană era prima porțiune, cu cotul cel mai Întunecat, mai strâmt și mai singuratic, unde doi călăreți atacați prin surprindere puteau fi trași jos de pe cai cu ușurință. Era destul de răcoare, și căpitanul se Înfofoli mai bine În capa lui nouă, cumpărată din avansul În monede de aur al mascaților. Făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
fiecare mână; și umbra aceea, alături de a căpitanului, se mișcă pe străduță În Întâmpinarea celorlalte forme omenești pe care fanarul le proiecta deja pe zid. Un pas, doi, Încă unul. Totul era Îndrăcit de aproape pe drumeagul acela atât de strâmt, Încât, dând colțul, umbrele se pomeniră Într-o mare Învălmășeală străbătută de sclipiri de oțele și de ochi speriați de surpriză, și Întretăiată de brusca respirație a italianului când Își alese victima și se năpusti asupra ei. Cei doi călători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
formate de cursul Guadalquivirului În preajma acelui oraș -, și interesul curiozitatea, nerăbdarea erau imense. Cu mult Înainte de ora reprezentației, lumea se Îndrepta Într-acolo În grupuri Însuflețite, zgomotoase, iar către miezul zilei se produseseră deja primele Înghesuieli cu Îmbrânceli pe strada strâmtă unde era intrarea teatrului, aflată pe atunci față În față cu mânăstirea Santa Ana. Când căpitanul și cu mine am ajuns acolo nu mai eram singuri: ni se alăturaseră În drum Juan Vicuña și Licențiatul Calzas, mari admiratori ai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]