845 matches
-
paznicii morți. De ce l-a dezlegat? Și cu permisiunea cui? — La început, nu l-am ascultat, dar nepotul dumneavoastră a spus că avea nevoie să se ușureze. A spus că nu se mai putea ține și... — Nătărăule! mugi Koroku la străjer, abia stăpânindu-se să nu bată cu piciorul în pământ. Cum ați putut înghiți un șiretlic vechi ca ăsta? Boule! — Stăpâne, vă rog să mă iertați. Nepotul dumneavoastră ne-a spus că sunteți un om bun la inimă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de a rămâne cu noi pentru totdeauna! Se înnoptă, iar membrii principali ai clanului se întâlniră în reședința lui Koroku. Conciliabulul secret dură până după miezul nopții. Și în acea noapte, Hiyoshi stătu treaz sub stele, în rolul său de străjer credincios. Conținutul mesajului de la Saito Dosan fu păstrat în cel mai strict secret, substanța sa nefiindu-le divulgată decât oamenilor-cheie. Dar, în zilele următoare sfatului nocturn, câțiva dintre slujitorii lui Koroku începură să dispară de la Hachisuka. Alcătuiau un grup ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
gardă. La malul provinciei Mino acostă o luntre care fusese împinsă cu prăjina în josul râului. Un general cu mustăți zburlite păși pe țărm, urmat de câțiva aghiotanți. Din barcă fu adus după ei un cal. — Vine Tigrul! spuse unul dintre străjeri. — Tigrul din Unuma, aici! Schimbară între ei șoapte și priviri iuți. Acela era seniorul Castelului Unuma, din amonte; cunoscut ca unul dintre cei mai aprigi generali din Mino, se numea Osawa Jirozaemon. Atât de înspăimântător era acel om, încât mamele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Tatsuoki nu putea dormi și avea ochii sticloși. Castelul se umplu rapid cu zăpăceală și melancolie. Tatsuoki puse ca livada de piersici să fie închisă cu o perdea și se așeză pe taburetul lui de campanie, înconjurat de servitorii și străjerii săi în armuri țipătoare. — Dacă forțele noastre sunt insuficiente, continuați să cereți oameni din toate districtele. Există suficiente trupe în orașul castelului? Nu va fi nevoie să împrumutăm soldați de la clanul Asai, nu-i așa? Ce părere aveți? Glasul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pentru ca Nobunaga să se trezească și să dea pe neașteptate ordine. Cei din schimbul lui de noapte erau obișnuiți cu asta dar se părea că, ori de câte ori își relaxau veghea puțin, Nobunaga îi lua prin surprindere. — Da, stăpâne? De astă dată, străjerul răspunse repede. — Convoacă un consiliu de război. Spune-i lui Nobumori să adune imediat marele stat major, ordonă Nobunaga, ieșind din dormitor. Pajii și ajutoarele alergară după el. Erau încă pe jumătate adormiți și nici nu-și dădeau seama bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
începând de dimineață, nu plecase nici unul dintre numeroșii generali care veniseră la castel. În acel moment, Sanpei veni grăbit spre poartă. Descălecând dincolo de șanț, alergă pe pod, cu calul de căpăstru. — Cine e? sclipiră ochii și vârfurile de lance ale străjerilor, dintr-un colț al porții de fier. Sanpei își legă calul de un copac. — Eu sunt, răspunse, arătându-le soldaților fața, și intră repede în castel. Venea și pleca des pepoartă așa că, deși puteau fi unii care nu știau exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să-l informezi imediat. Se păru că de această dată mesajul îi fu comunicat lui Shingen, iar Sanpei primi permisiunea de a intra. Unul dintre paznici îl însoți până la poarta centrală a Templului Bishamondo. De acolo, îi fu predat unui străjer al citadelei interioare și condus la Shingen. Shingen stătea așezat pe un scaun de campanie, pe veranda Templului Bishamondo. Frunzele tinere ale unui arțar cu trunchi gros îl împestrițau cu pete de lumină. — Ce vești îmi aduci, Sanpei? întrebă Shingen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
neobișnuită, și-i ceru samuraiului de gardă să transmită un mesaj. — Trebuie să intru în audiență la Domnia Sa în seara asta. Nobunaga încă nu se culcase și, de îndată ce Hideyoshi fu introdus, le ceru tuturor să iasă din încăpere, dar cu toate că străjerii din schimbul de noapte se retraseră, Hideyoshi continuă să privească prin jur, nervos. Ce este, Hideyoshi? — Păi, mi se pare că mai e cineva în camera de-alături. — N-ai de ce să-ți faci griji. Nu-i decât Ranmaru. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
fuseseră prinse pe o funie întinsă pe marginea apei și legată de tufișurile și bambușii pitici, astfel încât să arate întocmai ca rugii unor arbuști de trandafiri sălbatici. Focuri de tabără ardeau vii la fiecare post de gardă din lungul digului. Străjerii veniră în fugă și prinseră un om, în timp ce al doilea reuși să scape. Nu contează dacă e unul dintre soldații de la castel sau un trimis al clanului Mori. Seniorul Hideyoshi trebuie să-l interogheze pe acest om cu mare atenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toamnă. Zi și noapte, se veghea cu mare grijă față de primejdia de a fi spionați, chiar și în locuri unde prezența inamicului ar fi fost extrem de improbabilă. Astfel, până și în grădina ceainăriei, stăteau de gardă samurai. Acum, unul dintre străjeri se apropiase de ceainărie și stătea aplecat în fața ușii. După ce-i dădu o scrisoare lui Mitsuharu, se retrase puțin, așteptând nemișcat ca o stâncă. Curând, dinăuntru se auzi glasul lui Mitsuharu: — E nevoie de un răspuns și îl voi scrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
crezuse că Mitsuharu dormea, ezită un moment. Apoi se prosternă grăbit la podea și spuse: — Seniorul Mitsuhide vă așteaptă în citadela principală. Mitsuharu se sculă și începu să se îmbrace; întrebă ce oră era. — Prima jumătate din Ora Șobolanului, răspunse străjerul. Ieși în coridorul negru precum cerneala. Când îl văzu pe Saito Toshimitsu în genunchi lângă ușă, așteptându-l, Mitsuharu se întrebă care era motivul acelei convocări neașteptate în toiul nopții. Toshimitsu o luă înainte, cu o lumânare în mână. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu același gest: — Eu sunt Sutan, tot din Hakata. Străjerii păreau să nu fi înțeles nimic din aceste prezentări, dar căpitanul lor, care stătea în fața corpului de gardă din curte, le făcu semn să intre, cu un zâmbet: — Poftiți, vă rog. Sala Omotemido era clădirea principală din incinta templului, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
prin Hibata, continuând spre tabăra lui Kobayakawa Takakage de pe Muntele Hizashi, pe același traseu. Evident, drumul era păzit cu strășnicie. Mesagerul, lovindu-și încontinuu calul cu cravașa, călărise din ajun fără să se oprească pentru a mânca sau bea. Când străjerii îl aduseră la tabără, își pierduse cunoștința. Era Oar Mistrețului. Hideyoshi încă nu dormea. Când reveni Hikoemon, acesta, împreună cu Hideyoshi și Hori Kyutaro se duseră la clădirea unde era încartiruit Hideyoshi. Acolo, cei trei stătură mult timp așezați împreună. Consfătuirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ce se întâmplă? întrebă Hideyoshi. — Nu sunt sigur. Cred că e un paj și unul dintre oamenii de gardă. — Aruncă o privire. — Desigur. Yuko se ridică și ieși, lăsând ustensilele de ceai la locul lor. Privind afară, constată că - în locul străjerului la care se așteptase - omul sfidat de paji era Asano Nagamasa. Tinerii paji, însă, nu aveau de gând să anunțe pe nimeni, atâta timp cât aveau ordin să țină pe toată lumea afară. Nu conta cine era - Asano sau altul. Asano răspunsese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
interior, pe când bătrâna stătea așezată rugându-se în fața statuii lui Kannon. Deodată, auziră luptătorii alergând pe-afară. Mama lui Hideyoshi se întoarse surprinsă, iar soția lui ieși pe verandă. — Vine Domnia Sa! Strigătele santinelelor răsunau prin toată incinta. În fiecare zi, străjerii coborau cam la două leghe în aval, să stea de pază. Cu toții păreau să fi căzut pe burtă după ce intraseră în fugă pe poarta principală dar, când o văzură pe Nene în verandă, începură să strige la ea de unde seafla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
de mii de oameni, număr care putea aproape să concureze cu al inamicilor. UN VAS DE CEAI Omul părea a fi un călugăr itinerant, dar umbla cu pasul unui luptător. În acel moment, urca pe drumul Shufukuji. Unde mergi? strigă străjerul clanului Shibata. Eu sunt, răspunse preotul, dându-și pe spate gluga călugărească. Santinelele făcură semn spre palisada dinapoia lor. La poarta de lemn stătea încă un grup de oameni. Călugărul se apropie de ofițer și-i spuse câteva cuvinte. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o pot spune. Trebuie să vorbesc cu Osaki Uemon, aici, la palisadă. Spune-i doar atât. — Prieten sau dușman? — Prieten, bineînțeles! Crezi că un inamic ar fi putut ajunge atât de ușor tocmai până aici? Chiar atât de neatenți sunt străjerii voștri? Dacă era vreun complot inamic, aș mai bătea acum în poartă? Explicația omului părea rezonabilă. Gardianul dădu din cap și plecă să-l aducă pe Osaki. — Ce e? întrebă acesta, sosind la poartă. — Sunteți Comandantul Osaki? Da, eu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri, apoi siluetele santinelelor apărură pe margine. Pare să se vadă un soi de văpaie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
părțile castelului începu să se înalțe fumul focurilor de gătit. Se dădu ordin ca soldații să-și consume rațiile. Trupele, însă, nu se risipiră, rămânând grupate pe unități, ca și cum încă s-ar mai fi aflat pe câmpul de luptă. Un străjer de la poarta principală strigă: — Seniorul din Kitanosho a sosit la poarta castelului! — Cum! Katsuie, aici? murmură Inuchiyo, cu uimire. Era o evoluție neașteptată, iar Inuchiyo nu părea capabil să-l întâlnească pe acel om - devenit acum fugar. Un moment, căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ori în condiția umană cea mai bună alegere. De multe ori ea este în antiteză cu sentimentele noastre, dar scopul nostru interior se numește demnitate. Datorită faptului că omul este o ființă complexă putem compara foarte ușor demnitatea cu un străjer. Putem face o comparație pentru a înțelege importanța demnității: oamenii ar putea trăi fără aer? La fel de vitală este și demnitatea pentru caracterul uman. Oamenii consideră de foarte multe ori alte calități ca fiind vitale, dar nu este tot timpul adevărat
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Maria Manuela Firu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2292]
-
podul peste șanțul de apărare. Curierul intră cu calul În spume, sări din șa și se repezi la treptele palatului. Fu lăsat să treacă de halebardieri, alergă cât putu de repede pe culoarul de la parter, fu lăsat să treacă de străjerii spătarului Albu, care priviră sigiliul și să dădură În lături, urcă scările gâfâind, intră pe culoarul de la etaj, unde se afla dormitorul Măriei Sale, și se opri la doi pași de cei patru Apărători care apăruseră din umbră. Scoase sigiliul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
comis, Înclinându-se și ieșind grăbit din sală. - Măria Ta, spuse căpitanul Oană, avem un curier de la Nistru! - Îl ascultăm! spuse Ștefan. - Să trăiești, doamne! spuse curierul, punând genunchiul stâng la podea și Înclinând adânc capul. Iată veștile mele, de la străjerii de la malul Nistrului și de la iscoadele de dincolo de hotar. Hoarda de Aur Înaintează pe trei direcții: Jitomir, Tremblowa și Soroca, lovind În același timp Ducatul de Lituania, Marele Ducat al Ucrainei și Moldova. Izbirea Moldovei este țelul principal, căci această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lumineze zarea. Făcu semn de apropiere curierilor de război. Doisprezece călăreți descălecară și Îngenuncheară, ascultând poruncile pe care aveau să le ducă, la galop, către fiecare corp de oaste. - Călăreții spătarului Filip Pop deschid atacul pe stânga, elimină rândul de străjeri, dau foc carelor cu merinde și alungă herghelia de cai. Evită lupta cu mârzacii, care vor sări În șei la primul semn de luptă, și se Întorc pe firul văii. Până nu intră Întreaga oaste tătară În dispozitiv de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Albu puse În mișcare un grup de o mie de călăreți care așteptau În fața zidurilor și care porniră În grabă spre sud. Cei treizeci de Apărători traversară șanțul de apărare pe podul de lemn și intrară În prima curte interioară. Străjerii se dădură la o parte la vederea mantiilor albe. În a doua curte interioară se opriră și descălecară. Sute de făclii luminau interiorul cetății, iar forfota nu părea să Înceteze prea curând. De pe scările donjonului din dreapta coborî un bărbat fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]